ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 696/2011

HOTĂRÂRE

16.02.2011

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2011
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 696/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 11, pronunțată la data de 14 ianuarie 2008, în dosarul nr. 3537/285/2007, Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului Suceava a admis acțiunea formulată de reclamantele P.I. și B.F., în contradictoriu cu pârâta SC N. SRL, cu consecința obligării pârâtei să-și ridice, pe cheltuiala sa, construcțiile pe care le-a edificat pe suprafața de 644 mp teren, situate în intravilanul comunei Cașvana în locul numit „Dealul Crucii”, identic cu p.f. 788/4 din C.F. 2790.

Spre a hotărî astfel, tribunalul a reținut că reclamantele sunt proprietarele terenului în litigiu, că numiții M.G. și B.T. au construit pe acest teren, ignorând interdicția, dispusă prin hotărâre judecătorească, în acest sens, și, ulterior, cu rea-credință au înstrăinat SC N. SRL aceste construcții a căror ridicare a fost dispusă prin hotărâre judecătorească irevocabilă.

Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel Suceava a desființat sentința tribunalului și a trimis cauza spre competentă soluționare Judecătoriei Rădăuți, prin decizia nr. 107, pronunțată la data de 15 septembrie 2008, iar Secția comercială a Înaltei Curți de Casație și Justiție a constatat nulitatea cererii de recurs formulată de intimatele-reclamante împotriva acestei hotărâri, prin decizia nr. 1617, pronunțată la data de 26 mai 2009, anulată, prin decizia nr. 3121, pronunțată la data de 26 noiembrie 2009, în dosarul nr. 4719/1/2009, în soluționarea contestației în anulare, formulată de contestatoarele P.I. și B.F., de către aceeași instanță care, rejudecând recursul formulat de intimatele-reclamante împotriva deciziei Curții de Apel Suceava nr. 107 din 15 septembrie 2008, a admis această cerere, a casat decizia recurată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Prin decizia nr. 57, pronunțată la data de 2 iulie 2010, în dosarul nr. 4719/1/2009, Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel Suceava, în rejudecare, a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâtă împotriva sentinței tribunalului.

Pentru a pronunța această decizie, instanța de control, analizând sentința apelată în raport cu motivele de apel invocate, a reținut că tribunalul a stabilit situația de fapt și a făcut aplicarea art. 494 C. civ., în mod corect, întrucât administratorii societății cumpărătoare a construcțiilor edificate pe terenul proprietatea reclamantelor sunt M.I. și D., părinții lui M.G. și socrii lui B.T., inițial obligați la ridicarea acestor construcții, situație în care prezumția de bună-credință, permisă de art. 1899 alin. (2) C. proc. civ., a fost răsturnată, întrucât, dată fiind legătura de rudenie, respectiv de afinitate, între aceste persoane, administratorii SC N. SRL cunoșteau situația litigioasă a construcțiilor, precum și faptul că acestea au fost edificate pe terenul altei persoane, cum chiar aceștia recunosc, mai mult sau mai puțin explicit, iar în conformitate cu practica CEDO și art. 1 din Protocolul adițional nr. 1, proprietarul terenului este îndreptățit să ceară ridicarea construcției, indiferent dacă constructorii sunt de bună sau de rea-credință, pentru că altfel s-ar ajunge la o restrângere nejustificată a prerogativelor dreptului său de proprietate.

Împotriva menționatei decizii a formulat recurs apelanta-pârâtă SC N. SRL invocând, în drept, dispozițiile art. 304 pct. 7 și pct. 9 C. proc. civ.

În esență, în dezvoltarea motivului prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurenta a arătat că decizia atacată cuprinde motive contradictorii și străine de natura cauzei, prin stabilirea unei situații de fapt diferită decât cea reală cu privire la buna sa credință, nefăcându-se, conform art. 1899 C. civ., dovada contrară, iar, în dezvoltarea motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a arătat că menționata hotărâre este lipsită de temei legal și dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, considerând că, fiind de bună-credință, îi sunt aplicabile dispozițiile art. 486 și art. 487 C. civ., iar cerințele art. 960 C. civ. nu sunt îndeplinite în speță.

Intimatele au solicitat prin întâmpinare respingerea recursului, considerând neîntemeiate criticile expuse de recurentă în susținerea motivelor prevăzute de art. 304 pct. 7 și pct. 9 C. proc. civ.

Recursul este nefondat.

Astfel, art. 304 pct. 7 C. proc. civ. vizează nemotivarea unei hotărâri judecătorești, atunci când nu se arată motivele pe care aceasta se sprijină, dar și atunci când hotărârea cuprinde motive contradictorii ori străine de natura cauzei.

Este de observat că decizia atacată cuprinde motivele de fapt și de drept pe care se sprijină, conform cerințelor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., că nu există o contrarietate între considerentele acestei hotărâri sau între acestea și dispozitiv, iar aspectele evocate de recurentă nu constituie motive străine de obiectul sau natura cauzei, în sensul art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

Cum recurenta nu a dezvoltat, conform cerințelor art. 302

lit. c) C. proc. civ., motivul invocat, prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., mulțumindu-se să evoce doar conținutul acestui text legal și dispoziții legale ce nu au constituit, nici temeiul de drept al cererii introductive și nici fundamentul juridic al hotărârilor pronunțate în cauză, și cum stabilirea bunei sau relei-credințe constituie o chestiune de fapt la suverana apreciere a instanțelor de fond, se constată că precitatul motiv de recurs nu-și găsește aplicare.

Așa fiind, în temeiul art. 312 alin. (1) teza 2 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat în cauză.