ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 761/2011

Asupra recursului de față: Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin acțiunea introdusă pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a comercială, reclamanta A.V.A.S. în contradictoriu cu pârâtele SC I. SRL, SC S.P. SA și SC A.R.V.I.G. SA a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună obligarea pârâtelor la plata sumei de 101.686,252 lei, reprezentând penalități calculate conform clauzei nr. 19.1 din contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. 11 din 18 aprilie 2004, ca urmare a nerespectării clauzei nr. 17.4 din contract. În motivarea demersului său judiciar reclamanta a arătat că prin clauza nr. 17.4 din contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. 11 din 18 aprilie 2004 intervenit între părți s-a prevăzut obligația cumpărătorului de a comunica vânzătorului, în termen de 20 de zile, orice modificare cu privire la sediul social, denumirea divizarea și sau fuziunea sa.

Cum pârâtele nu au respectat prevederile clauzei nr. 17.4 din contractul de privatizare, necomunicând reclamantei în termen de 20 de zile modificarea cu privire la sediul social al S.C. I. S.R.L, aceasta datorează penalități în temeiul art. 19.1 din contract. Recurenta a invocat ca temeiuri de drept dispozițiile art. 969 art. 970 și art. 1073 C. civ. Prin sentința comercială nr. 3258 din 18 martie 2010 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială, s-a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta A.V.A.S. în contradictoriu cu pârâtele SC I. SRL, SC S.P. SA și SC A.R.V.I.G.

SA, instanța de fond reținând în considerentele sentinței că în cauză nu operează clauza penală de la art. 19.1 din contract, întrucât aceasta a fost prevăzută pentru neexecutarea de către cumpărător a obligațiilor asumate inclusiv a celei prevăzute la art. 17.4 până la data notificării neîndeplinirii lor de către vânzător și nu pentru neexecutarea lor cu întârziere, pretențiile reclamantei sunt neîntemeiate deoarece reclamanta a notificat-o pe pârâta SC I. SA abia în luna august 2008, iar reclamanta nu a făcut dovada prejudiciului suferit ca urmare a necomunicării schimbării sediului social prin adresa nr. 2590 din 9 februarie 2007; A mai reținut instanța de fond că hotărârea AGA nr. 14 din 8 decembrie 2006 privind schimbarea sediului social, precum și notificarea depunerii textului actualizat al actului constitutiv al societății au fost publicate în M.Of.

al României, Partea a IV-a nr. 354 din 1 februarie 2007 iar art. 17.4 din contractul de vânzare - cumpărare de acțiuni nu prevede expres data de la care începe să curgă termenul de 20 de zile în cuprinsul căruia pârâtele aveau obligația înștiințării A.V.A.S. de schimbarea sediului social, că întrucât este vorba de înregistrarea mențiunii privind modificarea sediului social al pârâtei SC I. SA, urmare a unei hotărâri AGA de modificare a actului constitutiv, termenul de 20 de zile prevăzut de art. 17. 4 a început să curgă la data la care încheierea judecătorului delegat a rămas irevocabilă, respectiv de la data de 17 februarie 2007, moment în care A.V.A.S. cunoștea deja că pârâta și-a schimbat sediul social.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta A.V.A.S., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând faptul că în mod greșit instanța a reținut faptul că A.V.A.S. cunoștea deja că pârâta SC I. SRL și-a modificat sediul social și că nu mai era necesară comunicarea formalităților de schimbare a sediului social. Chiar și în condițiile în care A.V.A.S. cunoștea că pârâta și-a modificat sediul social, necomunicarea în termen a formalităților privind schimbarea sediului nu o exonerează pe pârâtă de obligația stabilită expres prin clauza nr. 17.4 din contract; În opinia apelantei termenul de 20 de zile, prevăzut la art. 17.4 din contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni, a început să curgă cel mai târziu la data de 8 ianuarie 2007 și s-a împlinit la data de 28 ianuarie 2007 întrucât înștiințarea schimbării sediului a fost comunicată cu o întârziere de 12 zile.

Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, prin decizia nr. 326 din 9 septembrie 2010 a respins ca nefondat apelul reclamantei A.V.A.S. În fundamentarea acestei decizii instanța de control judiciar a reținut în esență că pentru a soluționa acțiunea în răspundere contractuală cu care a fost învestită, instanța de fond avea de analizat condițiile angajării răspunderii civile contractuale, precum și îndeplinirea condițiilor de acordare a daunelor interese, reclamanta A.V.A.S. nedovedind că ar fi suferit un prejudiciu în urma neîndeplinirii de către pârâta SC I. SRL a obligației prevăzute la art. 17.4 din contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni.

Scopul obligației stipulate de părți la art. 17.4 din contract - a statuat instanța de control judiciar - era acela că reclamanta A.V.A.S., în calitate de vânzător - creditor să aibă cunoștință de orice modificare a denumirii ori a sediului social al cumpărătorului debitor, pentru a putea lua legătura cu acesta într-un interval cât mai scurt posibil; A mai reținut instanța de apel că din probele administrate în cauză nu a rezultat că reclamanta A.V.A.S. a încercat să ia legătura cu pârâta și nu ar fi reușit, întrucât aceasta și-a schimbat sediul și nu a înștiințat-o despre acest fapt, ipoteză care ar fi justificat existența unui prejudiciu și ar fi îndreptățit reclamanta să primească daune conform art. 19 pct. 1 din contract.

Împotriva acestei decizii reclamanta A.V.A.S. a formulat recurs solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei atacate în sensul admiterii acțiunii A.V.A.S. și obligarea pârâtelor la plata sumei de 101.686,2525 RON reprezentând penalități calculate conform clauzei nr. 19.1 din contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. 11 din 18 februarie 2004. Recurenta-reclamantă își subsumează criticile motivului de modificare reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și vizează, în esență, faptul că, în mod nelegal, instanța de apel a interpretat eronat clauzele nr. 17.4 și 19.1 din contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. 11 din 18 februarie 2004. Arată recurenta-pârâtă că, termenul de 20 de zile prevăzut în clauza înscrisă la art. 17.4 din contract a fost stabilit atât din punctul de vedere al purtării corespondenței cât și în vederea exercitării mijloacelor procesuale legale în vederea susținerii intereselor A.V.A.S.

În continuare recurenta-pârâtă precizează care este semnificația unilaterală a clauzei penale inserată la art. 19.1 din contract, arătând că nu revine creditorului, în speță recurentei, obligația de a dovedi că i-a fost cauzat un prejudiciu prin nerespectarea obligației inserate la art. 17.4 din contract. În susținerea acestei din urmă critici recurenta-pârâtă precizează că și-a întemeiat acțiunea și pe dispozițiile art. 969, art. 970 și art. 1073 C. civ. Intimatele-pârâte au formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefondat. Înalta Curte, examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate constată că recursul este nefondat pentru motivele ce se vor arăta. Reținând nerespectarea de către pârâta SC I. SRL a clauzei înscrise la art. 17 pct. 4 din contract, instanța de control judiciar a examinat cauza din perspectiva condițiilor angajării răspunderii contractuale în forma daunelor-interese stipulate în clauza contractuală nr. 19.1.

Această abordare este în acord cu dispozițiile art. 1082 C. civ. potrivit căruia „debitorul este osândit, de se cuvine la plata de daune interese pentru neexecutarea obligații sau pentru întârzierea executării”. Cum clauza penală reprezintă o stipulație sau prevedere contractuală prin care părțile stabilesc de comun acord, anticipat și prin apreciere, cuantumul daunelor interese ce vor fi datorate de partea în culpă, în cazul neîndeplinirii ori îndeplinirii necorespunzătoare a obligațiilor asumate, creditorul obligației este ținut a dovedi existența unui prejudiciu patrimonial cauzat de neexecutarea la termen a obligației contractuale. Din examinarea parcursului procesual al cauzei se constată că recurenta-reclamantă nu a susținut vreodată că a suferit un atare prejudiciu, limitându-se numai la a asocia cele două clauze contractuale.

Așadar, reținând din situația de fapt și probatoriul administrat în cauză (aspecte ce nu pot forma obiectul examenului de legalitate ale cărui limite sunt ferme trasate de art. 304 C. proc. civ.) inexistența prejudiciului, instanța de control judiciar a dat o legală interpretare a clauzelor înscrise la art. 17.4 și art. 19.1 din contract, examinând conținutul și efectele acestora din perspectiva condițiilor care antrenează răspunderea contractuală. În considerarea celor ce preced Înalta Curte, constatând legalitatea deciziei recurate sub aspectul criticilor formulate, în temeiul art. 312 C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de A.V.A.S. BUCUREȘTI împotriva deciziei nr. 326 din 9 septembrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 februarie 2011.