ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5062/2009

Asupra

recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința Civilă

nr. 1579 din 9 aprilie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal a fost respinsă excepția prescripției

dreptului la acțiune invocată de pârâtul Ministerul Afacerilor Externe, pe fondul

cauzei fiind admisă acțiunea formulată de reclamantul B.S. în contradictoriu cu

acest pârât. Instanța a constatat refuzul nejustificat al pârâtului de

soluționare a cererii reclamantului privind stabilirea datei pentru primirea

actelor necesare redobândirea cetățeniei române. A fost obligat pârâtul să

stabilească o dată de primire a cererii formulate de reclamant, respingându-se

în rest acțiunea ca neîntemeiată.

Pentru a

pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut, în ce privește excepția

invocată, că sesizarea instanței a avut loc la data de 23 ianuarie 2009, în

cadrul termenului de 6 luni prevăzut de art. 11 alin. (1) din Legea nr.

554/2004, termen care a început să curgă de la data expirării termenului legal

de soluționare a ultimei cereri, care a fost înregistrată la 19 ianuarie 2009.

Pe fondul

cauzei, s-a apreciat că în lipsa unei dispoziții exprese referitoare la

termenul de înregistrare a cererilor de acordare sau de redobândire a

cetățeniei române, instanței îi revine obligația de a exercita un control

asupra dreptului de apreciere al autorității administrative pentru a se asigura

o protecție reală drepturilor fundamentale consfințite de Constituția României

și de Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Omisiunea

legiuitorului poate fi complinită prin raportare la termenul rezonabil statuat

la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, termen care constituie o

componentă esențială a dreptului consfințit de art. 6 din Convenție, anume

dreptul la un proces echitabil.

S-a

reținut că garanția unui proces echitabil trebuie să existe nu numai în

procedura contencioasă, ci și în procedura prealabilă, fiind necesar ca durata

procedurii să fie una previzibilă.

În speță,

a apreciat instanța fondului, timpul scurs de la data înregistrării primei cereri

a reclamantului și până la data sesizării instanței, raportat la cerința

legiuitorului în sensul că cererile se înaintează de îndată Comisiei pentru

cetățenie, precum și faptul că nici până la data judecării cauzei reclamantul

nu a primit răspuns la cererea formulată, conduce la concluzia nerespectării

termenului rezonabil de către autoritatea pârâtă.

Împotriva

acestei hotărâri a declarat recurs Ministerul Afacerilor Externe, criticând

soluția pronunțată pentru netemeinicie și nelegalitate, prin prisma art. 304

pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ.

A susținut

recurentul că, în soluționarea excepției invocate, instanța fondului a

interpretat în mod greșit prevederile legale.

Astfel,

cum acțiunea reclamantului s-a întemeiat în fapt pe lipsa unui răspuns la cererea

adresată în luna septembrie a anului 2006, în raport cu prevederea art. 11

alin. (5) din Legea nr. 554/2004, termenul de prescripție era împlinit cu mult

anterior sesizării instanței.

Or,

judecătorul fondului a luat în considerare data formulării primei cereri, în

raport cu aceasta stabilind că intervalul scurs până la sesizarea instanței

conduce la concluzia nerespectării termenului rezonabil.

Astfel,

din moment ce judecătorul a valorificat această dată, legea trebuia aplicată

unitar și inseparabil cu referire la toate prevederile legale.

De

asemenea, a mai susținut recurentul, prima instanță a reținut în mod greșit că

nici până la data judecării cauzei reclamantul nu ar fi primit răspuns la

cererea formulată, întrucât acesta a primit un răspuns ce nu încorporează un

refuz și nu poate fi considerat ca exprimând o restricționare a unui drept.

S-a mai

arătat că prima instanță nu a apreciat relevantă starea de fapt invocată de

MAE, în speță numărul foarte mare de peroane care și-au manifestat intenția de

depunere a cererilor, precum și capacitatea limitată a Secției Consulare a

Ambasadei Române la Chișinău de a procesa dosarele, deși tocmai aceste aspecte

au determinat într-o legătură cauzală directă, situația specifică a derulării

procedurii consulare.

În nici un

caz, a opinat recurentul, nu se poate pune semnul echivalen

ț

ei între

refuzul definit de art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004 și factorul

obiectiv al imposibilității autorităților române de a organiza pe teritoriul

Republicii Moldova spații adecvate pentru primirea cererilor de redobândire și

pentru procesarea acestor solicitări într-un termen scurt.

Totodată,

în lipsa unui termen legal concret, puterea judecătorească nu se poate

substitui puterii executive prin a edicta termene de primire a cererilor, iar

termenul rezonabil la care se face referire nu se regăsește de lege lata în

legislația română, determinarea termenului rezonabil de procesare stabilindu-se

în funcție de toate circumstanțele relevante.

Examinând

cauza prin prisma motivelor de recurs invocate și a prevederilor art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.

Din

înscrisurile depuse la dosarul de fond, rezultă că, începând cu data de 15

septembrie 2006, intimatul-reclamant s-a adresat în mod repetat Secției

Consulare a Ambasadei României de la Chișinău cu solicitarea de a-i fi

comunicată data la care va putea depune cererea de redobândire a cetățeniei

române, însoțită de documentația prevăzută de Legea nr. 21/1996.

Pornind de

la această bază factuală, soluția Curții de apel reflectă interpretarea și

aplicarea corectă a legislației incidente raportului juridic dedus judecății,

atât în ceea ce privește prescripția dreptului la acțiune, cât și cu privire la

dezlegarea fondului cauzei.

Potrivit

art. 1 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, orice

persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes

legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea

în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios

administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului

pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată.

Legea nr.

21/1991 nu prevede un termen pentru soluționarea cererilor de redobândire a

cetățeniei române formulate potrivit art. 10

1

, dar complexitatea

procedurii exclude, în mod obiectiv, incidența termenului de drept comun, de 30

de zile, prevăzut de art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004.

Or, atâta

vreme cât nu există o dată prestabilită pentru rezolvarea cererii, nu se poate

considera că raportat la cele două cereri din 2006 și 2008, reclamantul ar fi

depășit termenul de prescripție pentru exercitarea dreptului la acțiune în

contencios administrativ, termen care, potrivit art. 11 alin. (1) lit. c) teza

a doua din Legea nr. 554/2004, curge de la data expirării termenului legal de

soluționare a cererii.

Împrejurarea

că legea specială nu prevede un termen pentru rezolvarea cererilor nu poate

încuraja însă autoritatea competentă în tergiversarea primirii dosarelor de

redobândire a cetățeniei române, pentru că art. 10 din Convenția Europeană

asupra Cetățeniei, adoptată la Strasbourg la 6 noiembrie 1997 și ratificată de

România prin Legea nr. 396/2002, publicată în M. Of. nr. 490 din 9 iulie 2002,

impune fiecărui stat să facă astfel încât să examineze într-un termen rezonabil

cererile privind dobândirea, păstrarea, pierderea cetățeniei sale, redobândirea

acesteia sau eliberarea unui atestat de cetățenie.

În ceea ce

privește criteriile de apreciere caracterului rezonabil al duratei unei

proceduri, aplicabile nu numai celei judiciare, ci și procedurii

administrative, nu se poate face abstracție de principiile cristalizate în

jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, în aplicarea art. 6 din

Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale.

Durata

rezonabilă a procedurii se apreciază în lumina acestor principii, în funcție de

particularitățile fiecărei cauze, luându-se în calcul complexitatea cauzei,

conduita reclamantului sau petiționarului și cea a autorităților competente,

miza litigiului.

Or, din

această perspectivă, instanța de fond a apreciat corect că trecerea unui termen

de peste doi ani de la data primei cereri este în măsură să lipsească de efecte

juridice prevederile Legii nr. 21/1991; în plus, fără a face abstracție de

motivele de ordin administrativ, organizatoric, invocate de autoritatea

competentă, Înalta Curte reține că în discuție nu este însăși rezolvarea cererii

de redobândire a cetățeniei, ci numai fixarea datei de depunere a cererii, ceea

ce constituie încă un argument în sensul caracterului nerezonabil al duratei

procedurii.

În

consecință, recursul va fi respins ca nefondat, în temeiul art. 312 alin. (1)

C. proc. civ., neexistând motive de reformare a sentinței atacate, potrivit

art. 304 pct. 9 sau art. 304

1

C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de Ministerul Afacerilor Externe împotriva Sentinței Civile nr.

1579 din 9 aprilie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de

contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 12 noiembrie 2009.