ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5062/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința Civilă nr. 1579 din 9 aprilie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a fost respinsă excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâtul Ministerul Afacerilor Externe, pe fondul cauzei fiind admisă acțiunea formulată de reclamantul B.S. în contradictoriu cu acest pârât. Instanța a constatat refuzul nejustificat al pârâtului de soluționare a cererii reclamantului privind stabilirea datei pentru primirea actelor necesare redobândirea cetățeniei române. A fost obligat pârâtul să stabilească o dată de primire a cererii formulate de reclamant, respingându-se în rest acțiunea ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut, în ce privește excepția invocată, că sesizarea instanței a avut loc la data de 23 ianuarie 2009, în cadrul termenului de 6 luni prevăzut de art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, termen care a început să curgă de la data expirării termenului legal de soluționare a ultimei cereri, care a fost înregistrată la 19 ianuarie 2009. Pe fondul cauzei, s-a apreciat că în lipsa unei dispoziții exprese referitoare la termenul de înregistrare a cererilor de acordare sau de redobândire a cetățeniei române, instanței îi revine obligația de a exercita un control asupra dreptului de apreciere al autorității administrative pentru a se asigura o protecție reală drepturilor fundamentale consfințite de Constituția României și de Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Omisiunea legiuitorului poate fi complinită prin raportare la termenul rezonabil statuat la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, termen care constituie o componentă esențială a dreptului consfințit de art. 6 din Convenție, anume dreptul la un proces echitabil. S-a reținut că garanția unui proces echitabil trebuie să existe nu numai în procedura contencioasă, ci și în procedura prealabilă, fiind necesar ca durata procedurii să fie una previzibilă. În speță, a apreciat instanța fondului, timpul scurs de la data înregistrării primei cereri a reclamantului și până la data sesizării instanței, raportat la cerința legiuitorului în sensul că cererile se înaintează de îndată Comisiei pentru cetățenie, precum și faptul că nici până la data judecării cauzei reclamantul nu a primit răspuns la cererea formulată, conduce la concluzia nerespectării termenului rezonabil de către autoritatea pârâtă.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Ministerul Afacerilor Externe, criticând soluția pronunțată pentru netemeinicie și nelegalitate, prin prisma art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ. A susținut recurentul că, în soluționarea excepției invocate, instanța fondului a interpretat în mod greșit prevederile legale. Astfel, cum acțiunea reclamantului s-a întemeiat în fapt pe lipsa unui răspuns la cererea adresată în luna septembrie a anului 2006, în raport cu prevederea art. 11 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, termenul de prescripție era împlinit cu mult anterior sesizării instanței. Or, judecătorul fondului a luat în considerare data formulării primei cereri, în raport cu aceasta stabilind că intervalul scurs până la sesizarea instanței conduce la concluzia nerespectării termenului rezonabil.

Astfel, din moment ce judecătorul a valorificat această dată, legea trebuia aplicată unitar și inseparabil cu referire la toate prevederile legale. De asemenea, a mai susținut recurentul, prima instanță a reținut în mod greșit că nici până la data judecării cauzei reclamantul nu ar fi primit răspuns la cererea formulată, întrucât acesta a primit un răspuns ce nu încorporează un refuz și nu poate fi considerat ca exprimând o restricționare a unui drept. S-a mai arătat că prima instanță nu a apreciat relevantă starea de fapt invocată de MAE, în speță numărul foarte mare de peroane care și-au manifestat intenția de depunere a cererilor, precum și capacitatea limitată a Secției Consulare a Ambasadei Române la Chișinău de a procesa dosarele, deși tocmai aceste aspecte au determinat într-o legătură cauzală directă, situația specifică a derulării procedurii consulare.

În nici un caz, a opinat recurentul, nu se poate pune semnul echivalen ț ei între refuzul definit de art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004 și factorul obiectiv al imposibilității autorităților române de a organiza pe teritoriul Republicii Moldova spații adecvate pentru primirea cererilor de redobândire și pentru procesarea acestor solicitări într-un termen scurt. Totodată, în lipsa unui termen legal concret, puterea judecătorească nu se poate substitui puterii executive prin a edicta termene de primire a cererilor, iar termenul rezonabil la care se face referire nu se regăsește de lege lata în legislația română, determinarea termenului rezonabil de procesare stabilindu-se în funcție de toate circumstanțele relevante.

Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate și a prevederilor art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat. Din înscrisurile depuse la dosarul de fond, rezultă că, începând cu data de 15 septembrie 2006, intimatul-reclamant s-a adresat în mod repetat Secției Consulare a Ambasadei României de la Chișinău cu solicitarea de a-i fi comunicată data la care va putea depune cererea de redobândire a cetățeniei române, însoțită de documentația prevăzută de Legea nr. 21/1996. Pornind de la această bază factuală, soluția Curții de apel reflectă interpretarea și aplicarea corectă a legislației incidente raportului juridic dedus judecății, atât în ceea ce privește prescripția dreptului la acțiune, cât și cu privire la dezlegarea fondului cauzei.

Potrivit art. 1 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Legea nr. 21/1991 nu prevede un termen pentru soluționarea cererilor de redobândire a cetățeniei române formulate potrivit art. 10 1 , dar complexitatea procedurii exclude, în mod obiectiv, incidența termenului de drept comun, de 30 de zile, prevăzut de art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004.

Or, atâta vreme cât nu există o dată prestabilită pentru rezolvarea cererii, nu se poate considera că raportat la cele două cereri din 2006 și 2008, reclamantul ar fi depășit termenul de prescripție pentru exercitarea dreptului la acțiune în contencios administrativ, termen care, potrivit art. 11 alin. (1) lit. c) teza a doua din Legea nr. 554/2004, curge de la data expirării termenului legal de soluționare a cererii. Împrejurarea că legea specială nu prevede un termen pentru rezolvarea cererilor nu poate încuraja însă autoritatea competentă în tergiversarea primirii dosarelor de redobândire a cetățeniei române, pentru că art. 10 din Convenția Europeană asupra Cetățeniei, adoptată la Strasbourg la 6 noiembrie 1997 și ratificată de România prin Legea nr. 396/2002, publicată în M. Of.

nr. 490 din 9 iulie 2002, impune fiecărui stat să facă astfel încât să examineze într-un termen rezonabil cererile privind dobândirea, păstrarea, pierderea cetățeniei sale, redobândirea acesteia sau eliberarea unui atestat de cetățenie. În ceea ce privește criteriile de apreciere caracterului rezonabil al duratei unei proceduri, aplicabile nu numai celei judiciare, ci și procedurii administrative, nu se poate face abstracție de principiile cristalizate în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, în aplicarea art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale. Durata rezonabilă a procedurii se apreciază în lumina acestor principii, în funcție de particularitățile fiecărei cauze, luându-se în calcul complexitatea cauzei, conduita reclamantului sau petiționarului și cea a autorităților competente, miza litigiului.

Or, din această perspectivă, instanța de fond a apreciat corect că trecerea unui termen de peste doi ani de la data primei cereri este în măsură să lipsească de efecte juridice prevederile Legii nr. 21/1991; în plus, fără a face abstracție de motivele de ordin administrativ, organizatoric, invocate de autoritatea competentă, Înalta Curte reține că în discuție nu este însăși rezolvarea cererii de redobândire a cetățeniei, ci numai fixarea datei de depunere a cererii, ceea ce constituie încă un argument în sensul caracterului nerezonabil al duratei procedurii. În consecință, recursul va fi respins ca nefondat, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., neexistând motive de reformare a sentinței atacate, potrivit art. 304 pct. 9 sau art. 304 1 C. proc.

civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Ministerul Afacerilor Externe împotriva Sentinței Civile nr. 1579 din 9 aprilie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 noiembrie 2009.