ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5063/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 04

februarie 2009, reclamanții B.L. și L.V. au solicitat, în contradictoriu cu Ministerul

Afacerilor Externe, obligarea pârâtului la primirea cererilor de redobândire a cetățeniei

române, însoțite de actele doveditoare.

În motivarea cererii,

reclamanții au arătat că și-au manifestat dorința de a depune cerere pentru redobândirea

cetățeniei române la data de 15 ianuarie 2009, însă li s-a refuzat primirea cererii.

Prin sentința civilă

nr. 1617 din 14 aprilie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, acțiunea formulată a fost admisă, instanța obligând pârâtul

să primească de îndată cererea reclamanților și actele pentru redobândirea cetățeniei

române.

Pentru a pronunța această

hotărâre, prima instanță a reținut că prin cererea formulată nu se reclamă refuzul

de acordare a cetățeniei române ci faptul că autoritățile române refuză chiar primirea

cererii respective.

În atare condiții, a apreciat

prima instanță, reclamanților li se încalcă însuși dreptul de petiționare, iar cum

cererea în speță vizează cetățenia reclamanților, autoritățile române ar fi trebuit

să procedeze la soluționarea pretențiilor într-un termen rezonabil, conform Convenției

Europene pentru Cetățenie.

Împotriva acestei soluții

a formulat recurs Ministerul Afacerilor Externe, care a invocat prevederile

art. 309 pct. 9 și art. 304

1

C.  proc. civ. și a susținut, în esență,

că instanța de fond a reținut în mod greșit existența unui refuz nejustificat din

partea ministerului în ceea ce privește soluționarea cererii reclamantului în legătură

cu redobândirea cetățeniei române.

Astfel, susține recurentul,

instanța de fond a ignorat faptul că, din cauza numărului foarte mare de astfel

de cereri adresate secției consulare a Ambasadei României în Republica Moldova,

ministerul s-a aflat într-o imposibilitate obiectivă, care a fost confirmată și

de modificările și completările aduse Legii nr. 21/1991, legiuitorul limitând numărul

maxim de cereri la 30.000 de dosare într-un interval de un an.

Intimații-reclamanți au

depus concluzii scrise prin care au cerut respingerea recursului, susținând, în

esență, că sentința pronunțată de instanța de fond este legală și temeinică.

Recursul este nefondat.

Așa cum s-a arătat și

în expunerea rezumativă prezentată mai sus, instanța de fond a obligat autoritatea

recurentă să primească de îndată cererea reclamanților și actele pentru redobândirea

cetățeniei române.

În cauză, este necontestat

faptul că la data de 15 ianuarie 2009 intimații-reclamanți s-au adresat personal

secției consulare a Ambasadei României la Chișinău pentru depunerea cererilor de

redobândire a cetățeniei române în conformitate cu prevederile art. 12 din Legea

nr. 21/1991 privind cetățenia română și pentru că au fost refuzați, la data de 16

ianuarie 2009 au expediat cererile prin poștă, fără ca ulterior să primească vreun

răspuns în legătură cu înregistrarea cererilor respective.

Într-adevăr, potrivit

art. 12 alin. (2) din Legea nr. 21/1991, republicată, modificată prin O.U.G.

nr. 147/2008, persoanele care au domiciliul sau reședința în străinătate pot depune

cererea de redobândire sau de acordare potrivit art. 10 alin. (1) și art. 10

1

,

la misiunile diplomatice ori oficiile consulare ale României, iar cererile vor fi

înaintate de îndată Comisiei pentru cetățenie.

Astfel fiind, instanța

de fond a reținut în mod corect că, în cauză, reclamanții nu se plâng pentru refuzul

de soluționare a cererilor pentru redobândirea cetățeniei române, ci pentru refuzul

autorității române de primire a cererilor respective și înregistrarea lor în vederea

soluționării.

Din ansamblul prevederilor

O.G. nr. 27/2002 privind reglementarea activității de soluționare a petițiilor și

din dispozițiile art. 51 din Constituție, cetățenii au dreptul să se adreseze autorităților

publice cu cereri, iar autoritățile publice au obligația să răspundă la petiții

în termenele și în condițiile ordonanței, având, deci, și obligația primirii și

înregistrării lor la data depunerii.

Potrivit art. 2 alin.

(1) lit. i) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările

și completările ulterioare, refuzul nejustificat de a soluționa o cerere înseamnă

exprimarea explicită din partea autorității a voinței de a nu rezolva cererea unei

persoane, astfel încât refuzul de primire a unei cereri trebuie interpretat ca formă

explicită de exprimare a voinței de a nu rezolva cererea respectivă.

Astfel fiind, instanța

de recurs reține că soluția instanței de fond este legală și temeinică, urmând ca

recursul să fie respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de Ministerul Afacerilor Externe împotriva Sentinței nr. 1617 din 14 aprilie 2009

a Curții de Apel București, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal,

ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 12 noiembrie 2009.