ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2968/2010

Asupra recursului civil de față; Din examinarea actelor și lucrărilor cauzei constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 5006 din 8 iunie 2005, Judecătoria Ploiești, sesizată prin declinare de competență de Tribunalul Prahova, a respins excepția tardivității formulării acțiunii, invocată de Primăria municipiului Ploiești. A respins acțiunea formulată de reclamantul C.C.M. în contradictoriu cu pârâții F.M. și Primarul municipiului Ploiești. Pentru a hotărî astfel, judecătoria a reținut că cererea nu este tardivă, deoarece are ca obiect constatarea nulității absolute a dispoziției primarului. Cu privire la fondul cauzei, prima instanță a reținut că pârâta F.M. a formulat notificare în temeiul Legii nr. 10/2001 pentru imobilul situat în Ploiești, notificarea fiind respinsă prin dispoziția nr. 4489 din 13 iunie 2003, cu motivarea că imobilul a trecut în proprietatea Statului Român cu titlu de succesiune vacantă.

Ulterior, prin sentința civilă nr. 5230 din 8 septembrie 2003, pronunțată de Judecătoria sectorului 1 București, certificatul de vacanță succesorală a fost anulat. Hotărârea judecătoriei a devenit definitivă și irevocabilă prin neapelare. Ca urmare a hotărârii judecătorești, Primăria municipiului Ploiești a emis dispoziția nr. 6598 din 26 iulie 2004, contestată de reclamant, prin care a dispus restituirea în natură a imobilului către F.M. Judecătoria, față de situația de fapt reținută, a constatat că nu a existat fraudă la lege și nici o cauză ilicită sau imorală. Prin Decizia nr. 38 din 13 ianuarie 2006, Tribunalul Prahova, secția civilă, a admis apelul declarat de reclamant împotriva sentinței, pe care a desființat-o și a dispus repartizarea aleatorie a dosarului pe complet de fond civil la Tribunalul Prahova.

Tribunalul a constatat că, potrivit dispozițiilor art. 24 din Legea nr. 10/2001, competența de soluționare în primă instanță a cererii îi aparține. Prin Decizia nr. 906 din 7 iunie 2006, Curtea de Apel Ploiești, secția civilă, a respins cererea de repunere în termen și a respins ca tardiv recursul declarat de reclamant împotriva deciziei tribunalului. Investit cu soluționarea pe fond a cererii, Tribunalul Prahova, secția civilă, prin sentința nr. 203 din 6 februarie 2007, a respins acțiunea în constatarea nulității absolute a dispoziției nr. 6598 din 26 iulie 2004 emisă de Primarul municipiului Ploiești. Tribunalul a constatat că dispoziția a fost emisă cu îndeplinirea condițiilor prevăzute de Legea nr. 10/2001, inclusiv în ceea ce privește măsura revocării dispoziției inițiale.

Înainte de emiterea dispoziției atacate, ca urmare a hotărârii judecătorești prin care s-a amânat certificatul de vacanță succesorală, Primarul municipiului Ploiești a solicitat punctul de vedere al Autorității pentru aplicarea unitară a legii nr. 10/2001, care a precizat că dacă dispoziția nu a produs drepturi câștigate poate fi revocată. A mai reținut tribunalul, că dispoziția nu a produs vreun drept câștigat, nici măcar pentru reclamantul care deține cu titlu de chirie parte din imobil, dar căruia i-a fost respinsă cererea de cumpărare a imobilului, cu motivarea că face obiectul unei cereri de restituire. Prin Decizia nr. 442 din 29 octombrie 2007, Curtea de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamant împotriva sentinței tribunalului.

Instanța de apel a reținut că, prin sentința civilă nr. 5230 din 8 septembrie 2003 a Judecătoriei sectorului 1 București, rămasă definitivă și devenită irevocabilă, s-a dispus anularea certificatului de vacanță succesorală nr. 120/1960, emis de fostul Notariat de Stat Raion de Stat Orășenesc L.V.S. București. În considerentele hotărârii judecătoriei s-a precizat că declarațiile de renunțare la moștenire nu au fost date cu respectarea condițiilor art. 2 din Decretul nr. 40/1950, că autorul reclamantei nu a renunțat la succesiunea tatălui său, pe care a acceptat-o tacit și că a fost obligat de autorități să părăsească imobilul respectiv. Aspectul renunțării la moștenire nu mai poate face obiectul analizei în prezenta cauză, acest lucru fiind împiedicat de principiul autorității lucrului judecat.

A mai reținut instanța de apel, că atât timp cât dispoziția nr. 4489/2003 nu a produs drepturi câștigate, în mod corect a fost revocată și s-a emis o nouă dispoziție. Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs reclamantul C.C.M. Invocând dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., recurentul a arătat că decizia atacată este nelegală. Instanța de apel a greșit că nu a dispus suspendarea cauzei conform dispozițiilor art. 244 C. proc. civ., având în vedere că certificatul de calitate de moștenitor nr. 38 din 23 martie 2004 a fost atacat în instanță. Recurentul a arătat că ceea ce intră în puterea lucrului judecat este dispozitivul hotărârii, iar prin dispozitivul hotărârii pronunțate de Judecătoria sectorului 1 București nu s-a constatat calitatea de moștenitoare a reclamantei după autorul său.

Dispoziția atacată este lovită de nulitate absolută, deoarece a fost emisă pe numele unei persoane care nu a făcut dovada calității de persoană îndreptățită, iar imobilul nu a făcut obiectul Legii nr. 10/2001, deoarece nu a fost preluat abuziv. A mai arătat recurentul, că decizia emisă de primar în soluționarea notificării nu poate fi revocată, deoarece numai instanța judecătorească poate revoca o dispoziție emisă în baza Legii nr. 10/2001. Noua dispoziție are o cauză ilicită și imorală, fiind rezultatul unui consens fraudulos între cele două pârâte, pentru a se restitui nelegal imobilul, încălcându-se dispozițiile legii. Recurentul a mai arătat că declarația de renunțare la succesiune nu a fost anulată de nici o instanță de judecată, iar anularea certificatului de vacanță succesorală nu prezintă relevanță.

La termenul din 18 iunie 2009, instanța de recurs a dispus, la solicitarea recurentului, suspendarea judecății, având în vedere dispozițiile art. 244 alin. (1) C. proc. civ., până la soluționarea litigiului ce a avut ca obiect constatarea nulității absolute a certificatului de calitate de moștenitor nr. 38 din 23 martie 2004, cauza fiind repusă pe rol la 15 februarie 2010, la solicitarea intimatei F.M. În ceea ce privește încadrarea în drept a criticilor formulate de recurent, se constată că, deși invocă dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. și afirmă că decizia atacată cuprinde motive contradictorii și străine de cauză, recurentul nu dezvoltă această critică și nu arată în ce constă nemotivarea sau contrarietatea argumentelor instanței.

Celelalte critici permit încadrarea recursului în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., dar nu sunt fondate, pentru cele ce se vor arăta în continuare: Astfel, în ceea ce privește faptul că instanța de apel a greșit că nu a dispus suspendarea cauzei conform dispozițiilor art. 244 C. proc. civ., se constată că dispozițiile acestui text de lege nu au caracter imperativ. Pe cale de consecință, suspendarea dispusă în temeiul art. 244 C. proc. civ. nu este o obligație a instanței de judecată, ci o facultate, legiuitorul lăsând la aprecierea judecătorului oportunitatea suspendării judecății. Nici criticile referitoare la faptul că dispoziția a fost emisă pe numele unei persoane care nu a făcut dovada calității de persoană îndreptățită și că, prin sentința rămasă definitivă și devenită irevocabilă a Judecătoriei sectorului 1 București, nu s-a constatat calitatea intimatei F.M.

de moștenitoare a fostului proprietar nu sunt întemeiate. Cu privire la acest aspect, trebuie subliniat faptul că, prin certificatul de calitate de moștenitor nr. 38 din 23 martie 2004, emis de B.N.P. E. București, unicul moștenitor al defunctului F.A. a fost F.M., decedat la data de 6 septembrie 1999. Potrivit certificatului de moștenitor nr. 191 din 6 decembrie 1999, F.M. a lăsat ca moștenitor legal și legatară universală pe soția sa, intimata F.M. Certificatul de calitate de moștenitor nr. 38 din 23 martie 2004 a fost atacat în instanță de către reclamantul recurent, iar prin sentința civilă nr. 2981 din 23 mai 2008, Judecătoria sectorului 4 București a respins acțiunea, soluția fiind menținută prin Decizia nr. 193/ A din 9 februarie 2009 a Tribunalului București, secția a V-a civilă, pronunțată în apel și decizia dată în recurs de Curtea de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală în Dosar nr. 6572/4/2007.

Prin urmare, F.M. are calitatea de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii, conform certificatului de calitate de moștenitor, validat de instanțele de judecată, iar imobilul preluat face obiectul Legii nr. 10/2001, deoarece, în urma anulării certificatului de vacanță succesorală, preluarea imobilului de către stat a devenit abuzivă. Pentru aceleași motive apare ca nefondată și critica referitoare la faptul că instanța de judecată nu a anulat declarația de renunțare la succesiune. În egală măsură, instanțele de judecată nu au anulat nici certificatul de calitate de moștenitor, ceea ce, coroborat cu anularea certificatului de vacanță succesorală, îi conferă intimatei dreptul de a beneficia de măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001.

În ceea ce privește faptul că actele doveditoare au fost depuse după data de 1 iulie 2003, se constată că inițial, notificarea a fost respinsă pentru lipsa calității de persoană îndreptățită. La momentul la care primarul a revocat dispoziția inițială și a emis cea de a doua dispoziție, F.M. și-a dovedit calitatea de persoană îndreptățită prin sentința civilă nr. 5230 din 8 septembrie 2003 a Judecătoriei sectorului 1 București, astfel încât și această critică este nefondată. A mai arătat recurentul, că decizia emisă de primar în soluționarea notificării nu poate fi revocată, susținere care, de asemenea nu poate fi primită, deoarece, în mod corect prima instanță și instanța de apel au reținut că dispoziția care nu constituie un drept în favoarea unei persoane poate fi revocată de către entitatea care a emis-o.

De altfel, Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 nu exclud posibilitatea revocării dispoziției deja emise, de exemplu, în ipoteza avută în vedere de art. 4.7, și anume atunci când, după adoptarea deciziei sau dispoziției de soluționare și până la intabularea acesteia, apar alte persoane cu vocație succesorală, care au depus în termen cerere de restituire. Cum dispoziția atacată a fost emisă cu respectarea dispozițiilor legale, și cum reclamantul nu a făcut nici o dovadă din care să rezulte consensul fraudulos între cele două pârâte, în mod corect cele două instanțe au constatat că dispoziția atacată a avut cauză licită și morală. Față de cele expuse anterior, recursul declarat de reclamant se va privi ca nefondat și, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., va fi respins ca atare. Față de dispozițiile art. 274 C. proc. civ., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor de judecată către intimata F.M. în cuantumul dovedit prin actele depuse la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamantul C.C.M. împotriva Deciziei nr. 442 din 29 octombrie 2007 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Obligă recurentul - reclamant C.C.M. la plata sumei de 3.000 lei către intimata - pârâtă F.M., reprezentând cheltuieli de judecată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12 mai 2010.