ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1711/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată la data de 12 decembrie 2007 la Curtea de Apel București, reclamantul S.N.P.P.C. din cadrul M.I.R.A. în numele și pentru membrii de sindicat din listele anexate cererii a solicitat în contradictoriu cu pârâții M.I.R.A., I.G.P.R., D.G.P.B., obligarea acestora la plata primelor de concediu aferente anilor 2004-2006, actualizate cu indicele de inflație, până la data plății efective, a sporului de fidelitate pe anul 2005, conform art. 6 din O.G. nr. 38/2008, actualizat cu rata inflației. În drept au fost invocate dispozițiile din O.G. nr. 38/2003, art. 41 și 53 din Constituția României, Legea nr. 360/2000, Legea nr. 188/1999 și Legea nr. 24/2000.

În fapt reclamantul a arătat că, potrivit art. 37 alin. (2) din O.G. nr. 38/2003, funcționarii publici au dreptul la plecarea în concediu de odihnă la o primă de concediu egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, acordarea dreptului fiind suspendată succesiv prin legi bugetare anuale. Reclamantul a mai arătat că, nu a fost acordat nici sporul de fidelitate pe anul 2005, prevăzut de art. 6 din O.G. nr. 38/2003, fiind suspendată și acordarea acestui drept până la finele anului 2005. Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 1608 din 28 mai 2008 a respins acțiunea reclamantului S.N.P.P.C. din cadrul M.I.R.A. în contradictoriu cu pârâții M.I.R.A., I.G.P.R., D.G.P.B.

și chematul în garanție M.E.F., ca inadmisibilă. A respins cererea de chemare în garanție a M.E.F., formulată de pârâtul M.I.R.A. În motivarea soluției s-a reținut că, tocmai pentru respectarea dreptului reclamantului de a introduce acțiune în numele membrilor de sindicat, în temeiul art. 28 din Legea nr. 54/2003, este necesară depunerea tabelelor cu semnăturile membrilor de sindicat, obligație pe care reclamantul nu a îndeplinit-o, nefăcând dovada deci că, membrii de sindicat în numele căruia a introdus acțiunea, nu se opun acestei acțiuni și doresc continuarea ei. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul S.N.P.P.C.

din cadrul M.I.R.A., criticând-o pentru nelegalitate, susținând în esență că, art. 28 alin. (2) din Legea nr. 54/2003 prevede că, organizațiile sindicale au dreptul să întreprindă orice acțiune prevăzută de lege, inclusiv de a formula acțiuni în justiție, în numele membrilor lor, fără a avea nevoie de un mandat expres din partea celor în cauză, acțiunea neputând fi introdusă sau continuată de organizația sindicală, dacă cel în cauză se opune sau renunță la judecată. Ca atare, semnăturile solicitate de instanța de fond, în scopul de a dovedi că membrii de sindicat își însușesc acțiunea sunt inutile susține recurentul, raportat la calitatea sa de reprezentant al acestora. Totodată recurentul arată că, membrii de sindicat în cauză au luat cunoștință de tabelul cu numele membrilor de sindicat în numele cărora s-a formulat acțiunea, iar în situația în care aceștia s-ar fi opus acțiunii în justiție, ar fi putut declara în instanță că, renunță la acțiune.

Recurentul susține că, pârâții au recunoscut calitatea de polițist a membrilor de sindicat înscriși în tabele, pârâții fiind cei care au emis adeverințele comune din care rezultă calitatea polițiștilor, gradele lor profesionale, dată încadrării în cadrul ministerului. Prin Decizia nr. 134 din 15 ianuarie 2009, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a admis recursul declarat de S.N.P.P.C. din cadrul M.I.R.A. împotriva sentinței civile nr. 1608 din 28 mai 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a casat sentința atacată și a trimis cauza aceleiași instanțe, spre rejudecare.

Urmare a soluției pronunțată de Înalta Curte, instanța de fond va dispune suplimentarea probelor din care să rezulte atitudinea procesuală a membrilor de sindicat și îndreptățirea acestora la acordarea drepturilor pretinse în raport cu calitatea lor de funcționar public și cu perioada în care au avut această calitate. În fond după casare, Curtea de Apel București, prin încheierea din data de 24 iunie 2009, a dispus în baza art. 155 1 C. proc. civ., suspendarea judecării cauzei privind pe reclamantul S.N.P.P.C. din cadrul M.I.R.A. și pârâții D.G.P.B., M.A.I. și I.G.P.R. și intimatul - chemat în garanție M.F.P., cu motivarea că reclamantul nu și-a îndeplinit obligația care i-a fost pusă în vedere la termenul din data de 27 mai 2009, de a depune înscrisurile prevăzute în decizia de casare.

Împotriva încheierii pronunțată de Curtea de Apel București a declarat recurs S.N.P.P.C. din cadrul M.I.R.A. Prin cererea de recurs se aduc critici încheierii recurate în sensul că în mod greșit instanța de fond a dispus suspendarea judecării cauzei potrivit art. 155 1 C. proc. civ., deoarece operează prezumția relativă că reclamanții, ca membrii de sindicat sunt de acord cu acțiunea, fiind cuprinși în tabelele depuse la dosarul cauzei, astfel că nu este necesară o altă dovadă privind calitatea procesuală a membrilor de sindicat. Aceasta cu atât mai mult cu cât membrii de sindicat sunt titulari ai drepturilor pretinse, tabelele nominale fiind depuse de pârâți, nefiind dovezi că aceștia s-ar opune.

Se susține că soluția procedurală era citarea acestora la locul de muncă în situația în care, toate celelalte probatorii erau considerate insuficiente de către instanța de fond, întrucât judecătorul trebuie să exercite rol activ potrivit art. 129 C. proc. civ. De asemenea, se susține că prin decizia de casare nu se precizează în sarcina cui revine proba suplimentară, iar în opinia recurentei această sarcină revine angajatorului. Se arată și faptul că la termenul din 24 iunie 2009 dosarul a fost luat în pronunțare după prima strigare deși nu a fost prezent și după încheierea dezbaterilor s-a refuzat reluarea dosarului la solicitarea recurentului, iar ulterior și cererea de recuzare a judecătorului cauzei a fost respinsă.

Înalta Curte de Casație și Justiție analizând recursul în raport de criticile formulate cât și de dispozițiile legale incidente apreciază că acesta este nefondat pentru considerentele ce urmează a fi expuse. După cum se constată, prima instanță prin încheierea din 27 mai 2009 a pus în vedere recurentului în calitatea sa de titular al acțiunii și reprezentant al membrilor de sindicat să depună la dosar înscrisurile menționate în decizia de casare, sub sancțiunea suspendării judecării cauzei în temeiul art. 155 1 C. proc. civ. însă, recurentul nu a dat curs acestei solicitări, fapt ce a determinat suspendarea cauzei prin încheierea recurată.

Criticile recurentului care vizează nelegalitatea și netemeinicia încheierii recurate sunt nefondate, deoarece prin decizia de casare s-a dispus suplimentarea probelor din care să rezulte atitudinea procesuală a membrilor de sindicat și îndreptățirea acestora la acordarea drepturilor pretinse în raport cu calitatea acestora de funcționar public și cu perioada în care au avut această calitate. Cum recurentul este titularul acțiunii în numele membrilor de sindicat este evident că sarcina probei îi revine acestuia conform dispozițiilor art. 1169 C. civ. Prin urmare nu pot fi reținute susținerile recurentului referitoare la obligația instanței de a cita membrii de sindicat în numele cărora s-a formulat acțiunea de către recurent și nici cele referitoare la sarcina probei în ceea ce-l privește pe angajator.

Este nefondată și critica referitoare la faptul că instanța a soluționat cauza la prima strigare, refuzând reluarea acesteia, deoarece potrivit art. 129 alin. (1) C. proc. civ., părțile au îndatorirea ca, în condițiile legii, să urmărească desfășurarea și finalizarea procesului, să îndeplinească actele de procedură în condițiile, ordinea și termenele stabilite de judecător, să-și exercite drepturile procedurale conform dispozițiilor art. 723 alin. (1), precum și să-și probeze pretențiile și apărările. În raport de toate aceste considerente, instanța de recurs apreciază că recursul este nefondat și în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., urmează să-l respingă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de S.N.P.P.C. din cadrul M.I.R.A., împotriva încheierii din 24 iunie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 25 martie 2010.