ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1711/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea în contencios

administrativ înregistrată la data de 12 decembrie 2007 la Curtea de Apel București, reclamantul S.N.P.P.C. din cadrul M.I.R.A. în numele și pentru

membrii de sindicat din listele anexate cererii a solicitat în contradictoriu

cu pârâții M.I.R.A., I.G.P.R., D.G.P.B., obligarea acestora la plata primelor

de concediu aferente anilor 2004-2006, actualizate cu indicele de inflație,

până la data plății efective, a sporului de fidelitate pe anul 2005, conform art.

6 din O.G. nr. 38/2008, actualizat cu rata inflației.

În drept au fost invocate

dispozițiile din O.G. nr. 38/2003, art. 41 și 53 din Constituția României,

Legea nr. 360/2000, Legea nr. 188/1999 și Legea nr. 24/2000.

În fapt reclamantul a arătat că,

potrivit art. 37 alin. (2) din O.G. nr. 38/2003, funcționarii publici au

dreptul la plecarea în concediu de odihnă la o primă de concediu egală cu

salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, acordarea dreptului

fiind suspendată succesiv prin legi bugetare anuale. Reclamantul a mai arătat

că, nu a fost acordat nici sporul de fidelitate pe anul 2005, prevăzut de art. 6

din O.G. nr. 38/2003, fiind suspendată și acordarea acestui drept până la

finele anului 2005.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 1608 din 28 mai 2008 a respins acțiunea reclamantului S.N.P.P.C. din cadrul M.I.R.A. în contradictoriu cu pârâții M.I.R.A.,

I.G.P.R., D.G.P.B. și chematul în garanție M.E.F., ca inadmisibilă.

A respins cererea de chemare în

garanție a M.E.F., formulată de pârâtul M.I.R.A.

În motivarea soluției s-a reținut

că, tocmai pentru respectarea dreptului reclamantului de a introduce acțiune în

numele membrilor de sindicat, în temeiul art. 28 din Legea nr. 54/2003, este

necesară depunerea tabelelor cu semnăturile membrilor de sindicat, obligație pe

care reclamantul nu a îndeplinit-o, nefăcând dovada deci că, membrii de

sindicat în numele căruia a introdus acțiunea, nu se opun acestei acțiuni și

doresc continuarea ei.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs reclamantul S.N.P.P.C. din cadrul M.I.R.A., criticând-o pentru

nelegalitate, susținând în esență că, art. 28 alin. (2) din Legea nr. 54/2003

prevede că, organizațiile sindicale au dreptul să întreprindă orice acțiune

prevăzută de lege, inclusiv de a formula acțiuni în justiție, în numele

membrilor lor, fără a avea nevoie de un mandat expres din partea celor în

cauză, acțiunea neputând fi introdusă sau continuată de organizația sindicală,

dacă cel în cauză se opune sau renunță la judecată. Ca atare, semnăturile

solicitate de instanța de fond, în scopul de a dovedi că membrii de sindicat

își însușesc acțiunea sunt inutile susține recurentul, raportat la calitatea sa

de reprezentant al acestora.

Totodată recurentul arată că,

membrii de sindicat în cauză au luat cunoștință de tabelul cu numele membrilor

de sindicat în numele cărora s-a formulat acțiunea, iar în situația în care

aceștia s-ar fi opus acțiunii în justiție, ar fi putut declara în instanță că,

renunță la acțiune.

Recurentul susține că, pârâții au

recunoscut calitatea de polițist a membrilor de sindicat înscriși în tabele,

pârâții fiind cei care au emis adeverințele comune din care rezultă calitatea

polițiștilor, gradele lor profesionale, dată încadrării în cadrul ministerului.

Prin Decizia nr. 134 din 15 ianuarie

2009, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ

și fiscal a admis recursul declarat de S.N.P.P.C. din cadrul M.I.R.A. împotriva

sentinței civile nr. 1608 din 28 mai 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a casat sentința atacată și a

trimis cauza aceleiași instanțe, spre rejudecare.

Urmare a soluției pronunțată de Înalta

Curte, instanța de fond va dispune suplimentarea probelor din care să rezulte

atitudinea procesuală a membrilor de sindicat și îndreptățirea acestora la

acordarea drepturilor pretinse în raport cu calitatea lor de funcționar public

și cu perioada în care au avut această calitate.

În fond după casare, Curtea de Apel

București, prin încheierea din data de 24 iunie 2009, a dispus în baza art. 155

1

C. proc. civ., suspendarea judecării cauzei privind pe

reclamantul S.N.P.P.C. din cadrul M.I.R.A. și pârâții D.G.P.B., M.A.I. și I.G.P.R.

și intimatul - chemat în garanție M.F.P., cu motivarea că reclamantul nu și-a

îndeplinit obligația care i-a fost pusă în vedere la termenul din data de 27

mai 2009, de a depune înscrisurile prevăzute în decizia de casare.

Împotriva încheierii pronunțată de

Curtea de Apel București a declarat recurs S.N.P.P.C. din cadrul M.I.R.A.

Prin cererea de recurs se aduc

critici încheierii recurate în sensul că în mod greșit instanța de fond a

dispus suspendarea judecării cauzei potrivit art. 155

1

C. proc.

civ., deoarece operează prezumția relativă că reclamanții, ca membrii de

sindicat sunt de acord cu acțiunea, fiind cuprinși în tabelele depuse la

dosarul cauzei, astfel că nu este necesară o altă dovadă privind calitatea

procesuală a membrilor de sindicat.

Aceasta cu atât mai mult cu cât

membrii de sindicat sunt titulari ai drepturilor pretinse, tabelele nominale

fiind depuse de pârâți, nefiind dovezi că aceștia s-ar opune.

Se susține că soluția procedurală

era citarea acestora la locul de muncă în situația în care, toate celelalte

probatorii erau considerate insuficiente de către instanța de fond, întrucât

judecătorul trebuie să exercite rol activ potrivit art. 129 C. proc. civ.

De asemenea, se susține că prin

decizia de casare nu se precizează în sarcina cui revine proba suplimentară,

iar în opinia recurentei această sarcină revine angajatorului.

Se arată și faptul că la termenul

din 24 iunie 2009 dosarul a fost luat în pronunțare după prima strigare deși nu

a fost prezent și după încheierea dezbaterilor s-a refuzat reluarea dosarului

la solicitarea recurentului, iar ulterior și cererea de recuzare a

judecătorului cauzei a fost respinsă.

Înalta Curte de Casație și Justiție

analizând recursul în raport de criticile formulate cât și de dispozițiile

legale incidente apreciază că acesta este nefondat pentru considerentele ce

urmează a fi expuse.

După cum se constată, prima instanță

prin încheierea din 27 mai 2009 a pus în vedere recurentului în calitatea sa de

titular al acțiunii și reprezentant al membrilor de sindicat să depună la dosar

înscrisurile menționate în decizia de casare, sub sancțiunea suspendării

judecării cauzei în temeiul art. 155

1

C. proc. civ. însă, recurentul

nu a dat curs acestei solicitări, fapt ce a determinat suspendarea cauzei prin

încheierea recurată.

Criticile recurentului care vizează

nelegalitatea și netemeinicia încheierii recurate sunt nefondate, deoarece prin

decizia de casare s-a dispus suplimentarea probelor din care să rezulte

atitudinea procesuală a membrilor de sindicat și îndreptățirea acestora la acordarea

drepturilor pretinse în raport cu calitatea acestora de funcționar public și cu

perioada în care au avut această calitate.

Cum recurentul este titularul

acțiunii în numele membrilor de sindicat este evident că sarcina probei îi

revine acestuia conform dispozițiilor art. 1169 C. civ.

Prin urmare nu pot fi reținute

susținerile recurentului referitoare la obligația instanței de a cita membrii

de sindicat în numele cărora s-a formulat acțiunea de către recurent și nici

cele referitoare la sarcina probei în ceea ce-l privește pe angajator.

Este nefondată și critica

referitoare la faptul că instanța a soluționat cauza la prima strigare,

refuzând reluarea acesteia, deoarece potrivit art. 129 alin. (1) C. proc. civ.,

părțile au îndatorirea ca, în condițiile legii, să urmărească desfășurarea și

finalizarea procesului, să îndeplinească actele de procedură în condițiile,

ordinea și termenele stabilite de judecător, să-și exercite drepturile

procedurale conform dispozițiilor art. 723 alin. (1), precum și să-și probeze

pretențiile și apărările.

În raport de toate aceste

considerente, instanța de recurs apreciază că recursul este nefondat și în

temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., urmează să-l respingă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de S.N.P.P.C.

din cadrul M.I.R.A., împotriva încheierii din 24 iunie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi 25 martie 2010.