ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 170/2012

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.

380/ CM din 23 februarie 2009, Tribunalul Argeș, secția civilă, a admis în

parte acțiunea completată și precizată formulată de reclamantul

T.S.

și a obligat pe

pârâta SC O.M.V. SA la plata către reclamant a drepturilor salariale,

reprezentând prima de Paști și Crăciun, pentru perioada 31 iulie 2005 – 10

aprilie 2006, precum și a drepturilor reprezentând contravaloarea

aprovizionării de toamnă-iarnă, în cuantum de un salariu minim pe ramură,

cuvenite pentru aceeași perioadă, actualizate cu indicele de inflație la data

plății efective. Prin aceeași hotărâre, a fost respinsă cererea reclamantului

privind acordarea a patru salarii compensatorii, precum și a cheltuielilor de

judecată.

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs pârâta

SC O.M.V. SA.

La termenul din 16 februarie

2010, recurenta - pârâtă a invocat excepția de neconstituționalitate a

dispozițiilor art. 222 și 282 C. muncii,

art. 73 din Legea nr. 168/1999 privind

soluționarea conflictelor de muncă și art. 28 alin. (2) din Legea sindicatelor nr.

54/2003, susținând că ar fi contrare următoarelor dispozițiilor art. 1 alin. (3),

art. 9, art. 16 alin. (1) și (2), art. 20 alin. (1) și (2), art. 24 alin. (1), art.

40 alin. (1), art. 41 alin. (5) și art. 53 alin. (1) și (2) din Constituția

României.

Prin încheierea din

16 martie 2010, Curtea

de Apel

Pitești, secția civilă, pentru cauze privind

conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie

,

a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de

neconstituționalitate invocată de pârâtă.

În pronunțarea

acestei soluții, curtea a reținut că excepția de neconstituționalitate a

dispozițiilor art. 222

și 282 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, art. 73 din Legea nr. 168/1999

privind soluționarea conflictelor de muncă și art. 28 alin. (2) din Legea sindicatelor

nr. 54/2003

a fost invocată de către SC O.M.V. SA, care este

parte în cauză, că excepția se referă la dispoziții din legi (Legea nr. 53/2003,

Legea nr. 168/1999 și Legea nr. 54/2003) și că respectivele dispoziții legale

nu au fost declarate ca neconstituționale prin vreo decizie a Curții

Constituționale, astfel că, sub toate aceste aspecte, excepția este admisibilă.

Curtea

a apreciat însă că nu este îndeplinită condiția ca dispozițiile din lege

apreciate ca fiind neconstituționale să aibă legătură cu prezenta cauză.

Astfel,

cadrul procesual a fost stabilit între reclamantul T.S. și pârâta SC P. SA

Sindicatul

din care face parte reclamantul nu este parte în acest dosar, el nefiind chemat

în judecată de către pârâtă prin nici una dintre formele prevăzute de Codul de

procedură civilă: ca pârât sau intervenient forțat (cerere de chemare în

judecată a altei persoane, cerere de chemare în garanție), iar declararea ca

neconstituționale a celor patru dispoziții legale în acest moment nu ar avea

nici o înrâurire asupra prezentului dosar, câtă vreme, așa cum am arătat mai

sus, sindicatul nu a fost introdus în prezenta cauză de către recurenta-pârâtă.

Așadar, soluția ce ar fi pronunțată în cauză de către instanță nu ar fi

influențată în nici un fel de soluția dată de Curtea Constituțională excepției

invocate de recurentă.

Împotriva acestei

încheieri a declarat recurs pârâta SC O.M.V. SA

Dosarul a fost

înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secția civilă și de

proprietate intelectuală, la data de 23 martie 2010.

La termenul de la 12

noiembrie 2010, judecata recursului a fost suspendată conform prevederilor art.

242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., întrucât părțile nu s-au prezentat la

strigarea cauzei și nici nu au solicitat judecarea în lipsă, iar la 23

noiembrie 2011, din oficiu, Înalta Curte a dispus repunerea cauzei pe rol,

fixând termen la 13 ianuarie 2012 când, instanța a invocat excepția perimării

recursului.

Analizând cu

prioritate această excepție, față de dispozițiile art. 137 C. proc. civ.,

Înalta Curte o va admite, pentru considerentele care succed:

Potrivit

dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., cererea de chemare în judecată,

contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau

revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în

nelucrare din vina părții timp de un an. Conform dispozițiilor art. 252 alin. (1)

C. proc. civ., perimarea se poate constata și din oficiu.

Termenul de perimare

începe să curgă de la data ultimului act de procedură făcut în cauză, iar

cazurile de întrerupere și suspendare a cursului perimării sunt prevăzute de art.

249 și 250 C. proc. civ.

În speță, părțile,

deși legal citate, nu s-au prezentat în instanță la termenul din data de 12

noiembrie 2010, stabilit pentru soluționarea recursului și, în temeiul

dispozițiilor art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., s-a dispus suspendarea

cauzei, constatându-se că nici una dintre părți nu a cerut judecarea în lipsă.

Din

verificarea actelor dosarului reiese că până, la data de 12 noiembrie 2011,

când s-a împlinit termenul de perimare, calculat conform art. 101 alin. (3) și (5)

C. proc. civ., părțile nu au formulat cerere de repunere pe rol a cauzei în

vederea continuării judecății.

Reținând

că în cauză sunt întrunite condițiile perimării prevăzute de art. 248 alin. (1)

C. proc. civ. și constatând că, potrivit aceluiași text de lege, perimarea

operează de drept, putând fi constatată și din oficiu de instanță, față de

dispozițiile art. 252 alin. (1) teza I din același cod, Înalta Curte urmează să

constate perimată cererea de recurs cu care a fost investită.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

D E C I D E

Constată perimat

recursul declarat de pârâta SC O.M.V. SA împotriva încheierii de ședință din 16

martie 2010 a Curții de Apel Pitești, secția civilă pentru cauze privind

conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de

familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 13 ianuarie 2012.