ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7782/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin Sentința civilă nr. 248/CM din 6 februarie 2009 a Tribunalului Argeș a fost admisă acțiunea formulată de reclamanții T.D. și T.E. și a fost obligată pârâta S.C. P. S.A. București să plătească acestora drepturile salariale suplimentare reprezentând primele pentru Paște și Crăciun prevăzute de art. 168 alin. (1) din CCM la nivel de unitate, pe anii 2005, 2006 și 2007, în raport de salariul de bază mediu pe unitate, din care vor fi deduse contribuțiile corespunzătoare impozitului și bugetelor de asigurări sociale (CAS, CASS și șomaj), în funcție de perioada efectiv lucrată, drepturi ce vor fi actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. La termenul de judecată din data de 12 ianuarie 2010 recurenta-pârâtă S.C P. S.A. București ("OMV P." S.A.) a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 222 și art. 282 C. muncii, a art. 73 din Legea nr. 168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă și a art. 8 alin. (2) din Legea nr. 54/2003 a sindicatelor.

Recurenta a arătat că aceste dispoziții sunt neconstituționale în sensul că încalcă anumite dispoziții din Constituția României și anume, art. 1 alin. (3), art. 9, art. 16 alin. (1) și (2), art. 20 alin. (1) și (2), art. 24 alin. (1), art. 40 alin. (1), art. 41 alin. (5) și art. 53 alin. (1) și (2). Referitor la excepția de neconstituționalitate invocată de recurenta-pârâtă s-a arătat, în susținerea acesteia, că în litigiul de față a fost chemată în judecată, în calitate de angajator, pentru a se supune dispozițiilor legale care nu recunosc calitatea procesuală a sindicatelor în rezolvarea conflictelor de drepturi, deși obligațiile sale au fost negociate și asumate în urma negocierilor colective purtate cu sindicatele în considerarea calității lor de unici parteneri de dialog social pentru încheierea contractelor colective de muncă la nivel de unitate.

S-a susținut că dispozițiile legale menționate, indicate ca fiind neconstituționale, încalcă atât articolele din Constituția României, cât și prevederile principiilor și articolelor ce alcătuiesc blocul de constituționalitate român, respectiv dispozițiile Convenției Europene a Drepturilor Omului. A mai arătat recurenta că există o diferență între regimul juridic al conflictelor de interese și al conflictelor de drepturi, în cazul primelor conflicte parteneri de dialog social fiind sindicatele, în timp ce în cazul conflictelor de drepturi acestea nu au aproape niciun rol, ceea ce atrage imposibilitatea unității de a le introduce în cadrul procesului demarat de salariați. Prin încheierea pronunțată la 02 februarie 2010 în dosar nr. R5126/120/2008, Curtea de Apel Pitești a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale, apreciind că nu sunt întrunite cerințele art. 29 din Legea nr. 47/1992.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că dispozițiile legale a căror neconstituționalitate a fost invocată nu au legătură cu soluționarea cauzei. Aceasta, în condițiile în care obiectul acțiunii l-a reprezentat pretenția de obligare a pârâtei-recurente OMV P. S.A. la plata unor drepturi salariale către reclamanți, iar sindicatul nu este parte în dosar. Intenția declarată a recurentei de a formula cerere împotriva sindicatului la un moment viitor nu justifică o pretinsă legătură în soluționarea cauzei a textelor de lege menționate. Prin chiar susținerea recurentei-pârâte se admite că interesul său este viitor, urmărindu-se ca prin declararea ca neconstituționale a celor 4 dispoziții legale să poată fi atras în proces sindicatul.

Față de această situație, instanța a constatat că o eventuală declarare a neconstituționalității invocate nu ar avea nicio înrâurire asupra soluționării unei cauze în care sindicatul nu are calitatea de parte. Împotriva acestei încheieri a declarat recurs S.C. "O.M.V. P." S.A., care în susținerea nelegalității soluției a arătat că drepturile fundamentale ale acestei societăți sunt obstrucționate din punct de vedere juridic prin menținerea în activul legislativ a unor dispoziții care îngrădesc lărgirea cadrului procesual prin includerea obligatorie a sindicatelor în proces și recunoașterea calității procesuale de sine-stătătoare. S-a pretins că sunt întrunite în speță condițiile art. 29 din Legea nr. 47/1992 vizând sesizarea Curții Constituționale, fiind imperios necesară, pentru dezlegarea litigiului, declararea neconstituționalității textelor cu privire la calitatea procesuală a sindicatelor.

Aceasta, întrucât prezentul litigiu este unul de muncă, în cadrul căruia recurenta este chemată în judecată în calitate de angajator, fiind obligată să se supună dispozițiilor care nu recunosc calitatea procesuală a sindicatelor în rezolvarea conflictelor de drepturi, deși obligațiile societății au fost negociate și asumate în urma negocierilor colective purtate cu sindicatele. S-a pretins de asemenea, că prin neprimirea excepției de neconstituționalitate, recurentei îi este îngrădit dreptul la un proces echitabil văzut prin exigențele art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Sub acest aspect, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că legiuitorul are obligația de a asigura adoptarea unor dispoziții legale eficiente din punctul de vedere al aplicabilității acestora, în sensul că trebuie să fie coerente.

Or, textele de lege criticate pentru neconstituționalitate impun la nivel infraconstituțional o diferențiere arbitrară de regim juridic, între conflictele de interese și cele de drepturi. Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus suspendarea judecării recursului declarat de pârâta S.C. OMV P. S.A. pentru lipsa părților, cererea fiind repusă pe rol la data de 27 septembrie 2011. Potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții, timp de un an, în materie civilă. Rezultă că, pentru a interveni perimarea în materie civilă, pricina, indiferent de faza procesuală în care se află, trebuie să fi rămas în nelucrare timp de un an și această lăsare a pricinii în nelucrare să fie cauzată de culpa părții.

Altfel spus, perimarea operează cu condiția ca timp de un an să nu se fi săvârșit nici un act de procedură în vederea judecării cauzei, situație cauzată de lipsa de diligentă a părților, care nu au acționat în acest scop, deși aveau posibilitatea să o facă. Aceasta este și situația în speță, unde, după suspendarea judecății recursului pe temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., măsură dispusă la termenul din 16 septembrie 2010, părțile au lăsat să treacă un interval de timp de un an fără să fi săvârșit vreun act de procedură în vederea reluării judecății recursului. Reținând, așadar, întrunirea în cauză a condițiilor perimării, prevăzute de art. 248 alin. (1) C. proc. civ., constatând, totodată, că, potrivit aceluiași text de lege, perimarea operează de drept și că, potrivit art. 252 alin. (1) teza I C. proc.

civ., ea se poate constata și din oficiu de către instanță, Înalta Curte urmează să constate perimată cererea de recurs cu a cărei judecată a fost învestită. PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII, D E C I D E Constată perimat recursul declarat de pârâta S.C. OMV P. S.A. împotriva încheierii de ședință din 02 februarie 2010 a Curții de Apel Pitești, secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 03 noiembrie 2011.