ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 594/2012

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

I.

Circumstanțele cauzei

1.

Soluția instanței de fond

Prin

Sentința nr. 435/F-CONT din 26 octombrie 2011, Curtea de Apel Pitești, secția a

II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată

de reclamanta S.C. „D.R.T.” S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Direcția

Generală a Finanțelor Publice Argeș și a dispus suspendarea executării deciziei

de impunere nr. 1736 din 12 august 2011, emisă de pârâtă, până la pronunțarea

instanței de fond.

Pentru a pronunța această sentință, prima

instanță a apreciat că sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 14 din

Legea nr. 554/2004 pentru admiterea cererii de suspendare a executării deciziei

de impunere nr. 1736/2011 emisă de Direcția Generală a Finanțelor Publice

Argeș, respectiv „cazul bine justificat” și „paguba iminentă”.

Condiția „cazului bine justificat” este

relevată de interpretarea dată de organul fiscal unei operațiuni comerciale

efectuată de către reclamantă, respectiv exportul de utilaje în China,

reconsiderată prin actele administrative încheiate.

A reținut instanța de fond că petenta a

exportat anumite utilaje proprietatea sa către un client din China, potrivit

declarației vamale, facturii aferente și contractului încheiat, bunurile fiind

expediate de la o societate din Franța care le deținea în custodie.

Organele de control au considerat că exportul

a fost realizat mai întâi către societatea din Franța, iar aceasta din urmă

le-a expediat în China, situație în raport de care se impune obligația de plată

a TVA și a unui impozit pe profit suplimentar.

Potrivit susținerilor petentei și

documentelor de export extracomunitar, care o menționează ca exportator al

bunurilor și încasator al prețului vânzării, nu a intervenit un transfer al

dreptului de proprietate, bunurile respective aflându-se doar în custodia

societății din Franța care le-a expediat în China, astfel că prin simpla

pipăire a fondului prima instanță a considerat că există o puternică îndoială

asupra legalității actului administrativ, impunându-se suspendarea efectelor

executorii ale acestuia, până la pronunțarea instanței de fond.

În privința cerinței pagubei iminente, s-a

arătat că intimata a trecut deja la executarea silită, poprind conturile

petentei și emițând adresă de executare silită către clienți, situație care a

determinat deja un prejudiciu, prin imposibilitatea de plată a salariilor și

celorlalte datorii ale societății, precum și riscul blocării activității

petentei, care nu mai poate continua procesul de producție și este nevoită

să-și concedieze salariații; pe lângă prejudiciul material, petenta suferă

incontestabil și un prejudiciu de imagine.

II. Instanța de recurs

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs

pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Argeș care a criticat-o pentru

nelegalitate și netemeinicie, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ.

Recurenta a susținut că hotărârea atacată s-a

dat cu aplicarea greșită a legii, deoarece:

- intimata-reclamantă nu a achitat cauțiunea

în cuantum de 1.059.169 RON reprezentând 20% din suma contestată, conform art.

215 (2) din O.G. nr. 92/2003, fără de care nu se putea dispune suspendarea

executării;

- nu sunt îndeplinite cerințele art. 14 din

Legea nr. 554/2004 pentru admiterea cererii de suspendare a executării.

În dezvoltarea acestei critici recurenta a

arătat că susținerile reclamantei privind nelegalitatea actelor administrativ

fiscale nu fac dovada „cazului bine justificat”, așa cum este definit de art.

14, lit. t) din Legea nr. 554/2004, mai ales că actele administrative se bucură

de prezumția de legalitate, obligațiile de plată reținute în sarcina

intimatei-reclamante reprezentând creanțe certe, lichide și exigibile.

S-a învederat că nu sunt incidente mențiunile

din Recomandarea R 89/8 din 13 septembrie 1989 deoarece recurentei nu i se

cauzează o pagubă ireparabilă, întrucât, în cazul anulării titlului beneficiază

de rambursarea sumelor achitate.

Recurenta a arătat că nu s-a dovedit nici

„paguba iminentă”, în sensul art. 2 lit. ș) din Legea contenciosului administrativ,

intimata având o cifră de afaceri mare, iar începerea formelor de executare nu

produce prin ea însăși o pagubă.

În sprijinul celor susținute recurenta a

citat din decizii ale Înaltei Curți de Casație și Justiție.

recursului

Analizând sentința criticată prin prisma

motivelor de recurs, ținând cont de actele și lucrările dosarului, precum și de

dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

Susținerile recurentei privind neîndeplinirea

condiției achitării cauțiunii de către intimată sunt nefondate, deoarece la

dosar fond există Recipisa de consemnare nr. 934954din 09 octombrie 2011 a

sumei de 52959 RON cu titlu de cauțiune, așa cum a fost stabilită de instanță,

în cuantum de 5% din valoarea contestată.

Art. 215(2) din O.G. nr. 92/2003

reglementează o valoare maximă a cauțiunii datorate de cel care solicită

suspendarea executării unui act administrativ fiscal, de 20% din cuantumul

sumei contestate, în aceste limite instanța de judecată fiind îndreptățită să

individualizeze cauțiunea, în funcție de circumstanțele fiecărei cauze, ceea ce

în speță s-a realizat.

Intimata-reclamantă S.C. D.R.T. S.R.L. a

solicitat suspendarea executării Deciziei de impunere nr. 1736 din 12 februarie

2011, prin care i s-au stabilit obligații bugetare în valoare de 1.059.169 RON

reprezentând: 90.053 RON impozit pe profit și 23.900 majorări aferente,

întrucât organele fiscale nu au luat în considerare cheltuieli nedeductibile cu

dobânzi și diferențe de curs valutar raportate pentru perioada următoare,

194.433 TVA și 322.214 RON majorări aferente, întrucât intimata nu a dovedit

calitatea de proprietar și exportator pentru 36 mașini vândute în China, aflate

în custodie la o societate din Franța și 230.221 RON impozit pe veniturile

obținute în România de nerezidenți - persoane juridice și 198.348 RON majorări

aferente.

În motivarea cererii de suspendare

intimata-reclamantă a făcut referire în principal la cea de-a doua sumă,

reprezentând TVA, cum că nu ar fi legal datorată și doar o trimitere succintă

la impozitul pe profit, fără a aminti nimic despre impozitul calculat de

organele fiscale pe veniturile obținute în România de nerezidenți - persoane

juridice, deși în contestația administrativă a atacat și această sumă.

Cum actele administrativ fiscale se bucură de

prezumția de legalitate, împrejurarea că intimata are un alt punct de vedere cu

privire la sumele reținute în sarcina sa de organele fiscale, care urmează a fi

supus evaluării și analizei de către instanța competentă nu reprezintă o dovadă

a „cazului temeinic justificat” în sensul art. 14, coroborat cu art. 2, lit. t)

din Legea nr. 554/2004.

Argumentele intimatei-reclamante privind

aplicabilitatea și interpretarea diferită decât a organelor fiscale, a

dispozițiilor legale incidente, nu sunt de natură să inducă o puternică și

legitimă îndoială asupra legalității și corectitudinii actelor administrativ

fiscale a căror suspendare s-a solicitat.

Nici condiția „pagubei iminente” nu a fost

dovedită, deoarece intimata-reclamantă a arătat în cuprinsul cererii de

suspendare că are o cifră de afaceri de 1,5 mil. euro pentru anul 2011, dispune

de utilaje evaluate de recurentă la 3.743.853,52 RON conform procesului-verbal

nr. 217 din 14 martie 2011, neprobându-se că începerea executării sumelor

datorate bugetului de stat i-ar pricinui o perturbare previzibilă gravă a

activității, care să nu mai poată fi redresată.

Constatând că prima instanță a aplicat greșit

legea la soluționarea cauzei, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și art.

20(3) Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite recursul pârâtei și va

modifica în tot sentința atacată, în sensul că va respinge cererea de

suspendare executare formulată de intimata-reclamantă S.C. D.R.T. S.R.L. ca

neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Admite recursul declarat de pârâta Direcția

Generală a Finanțelor Publice Argeș împotriva Sentinței nr. 435/F-CONT din 26

octombrie 2011 a Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ

și fiscal.

Modifică sentința atacată, în sensul că

respinge ca neîntemeiată cererea de suspendare formulată de reclamanta S.C.

D.R.T.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 7

februarie 2012.

Procesat

de GGC - NN