ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 594/2012

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Soluția instanței de fond Prin Sentința nr. 435/F-CONT din 26 octombrie 2011, Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanta S.C. „D.R.T.” S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Argeș și a dispus suspendarea executării deciziei de impunere nr. 1736 din 12 august 2011, emisă de pârâtă, până la pronunțarea instanței de fond. Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a apreciat că sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru admiterea cererii de suspendare a executării deciziei de impunere nr. 1736/2011 emisă de Direcția Generală a Finanțelor Publice Argeș, respectiv „cazul bine justificat” și „paguba iminentă”.

Condiția „cazului bine justificat” este relevată de interpretarea dată de organul fiscal unei operațiuni comerciale efectuată de către reclamantă, respectiv exportul de utilaje în China, reconsiderată prin actele administrative încheiate. A reținut instanța de fond că petenta a exportat anumite utilaje proprietatea sa către un client din China, potrivit declarației vamale, facturii aferente și contractului încheiat, bunurile fiind expediate de la o societate din Franța care le deținea în custodie. Organele de control au considerat că exportul a fost realizat mai întâi către societatea din Franța, iar aceasta din urmă le-a expediat în China, situație în raport de care se impune obligația de plată a TVA și a unui impozit pe profit suplimentar.

Potrivit susținerilor petentei și documentelor de export extracomunitar, care o menționează ca exportator al bunurilor și încasator al prețului vânzării, nu a intervenit un transfer al dreptului de proprietate, bunurile respective aflându-se doar în custodia societății din Franța care le-a expediat în China, astfel că prin simpla pipăire a fondului prima instanță a considerat că există o puternică îndoială asupra legalității actului administrativ, impunându-se suspendarea efectelor executorii ale acestuia, până la pronunțarea instanței de fond.

În privința cerinței pagubei iminente, s-a arătat că intimata a trecut deja la executarea silită, poprind conturile petentei și emițând adresă de executare silită către clienți, situație care a determinat deja un prejudiciu, prin imposibilitatea de plată a salariilor și celorlalte datorii ale societății, precum și riscul blocării activității petentei, care nu mai poate continua procesul de producție și este nevoită să-și concedieze salariații; pe lângă prejudiciul material, petenta suferă incontestabil și un prejudiciu de imagine. II. Instanța de recurs 1. Criticile pârâtei Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Argeș care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. Recurenta a susținut că hotărârea atacată s-a dat cu aplicarea greșită a legii, deoarece: - intimata-reclamantă nu a achitat cauțiunea în cuantum de 1.059.169 RON reprezentând 20% din suma contestată, conform art. 215 (2) din O.G. nr. 92/2003, fără de care nu se putea dispune suspendarea executării; - nu sunt îndeplinite cerințele art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru admiterea cererii de suspendare a executării. În dezvoltarea acestei critici recurenta a arătat că susținerile reclamantei privind nelegalitatea actelor administrativ fiscale nu fac dovada „cazului bine justificat”, așa cum este definit de art. 14, lit. t) din Legea nr. 554/2004, mai ales că actele administrative se bucură de prezumția de legalitate, obligațiile de plată reținute în sarcina intimatei-reclamante reprezentând creanțe certe, lichide și exigibile.

S-a învederat că nu sunt incidente mențiunile din Recomandarea R 89/8 din 13 septembrie 1989 deoarece recurentei nu i se cauzează o pagubă ireparabilă, întrucât, în cazul anulării titlului beneficiază de rambursarea sumelor achitate. Recurenta a arătat că nu s-a dovedit nici „paguba iminentă”, în sensul art. 2 lit. ș) din Legea contenciosului administrativ, intimata având o cifră de afaceri mare, iar începerea formelor de executare nu produce prin ea însăși o pagubă. În sprijinul celor susținute recurenta a citat din decizii ale Înaltei Curți de Casație și Justiție.

2. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Analizând sentința criticată prin prisma motivelor de recurs, ținând cont de actele și lucrările dosarului, precum și de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată următoarele: Susținerile recurentei privind neîndeplinirea condiției achitării cauțiunii de către intimată sunt nefondate, deoarece la dosar fond există Recipisa de consemnare nr. 934954din 09 octombrie 2011 a sumei de 52959 RON cu titlu de cauțiune, așa cum a fost stabilită de instanță, în cuantum de 5% din valoarea contestată. Art. 215(2) din O.G. nr. 92/2003 reglementează o valoare maximă a cauțiunii datorate de cel care solicită suspendarea executării unui act administrativ fiscal, de 20% din cuantumul sumei contestate, în aceste limite instanța de judecată fiind îndreptățită să individualizeze cauțiunea, în funcție de circumstanțele fiecărei cauze, ceea ce în speță s-a realizat.

Intimata-reclamantă S.C. D.R.T. S.R.L. a solicitat suspendarea executării Deciziei de impunere nr. 1736 din 12 februarie 2011, prin care i s-au stabilit obligații bugetare în valoare de 1.059.169 RON reprezentând: 90.053 RON impozit pe profit și 23.900 majorări aferente, întrucât organele fiscale nu au luat în considerare cheltuieli nedeductibile cu dobânzi și diferențe de curs valutar raportate pentru perioada următoare, 194.433 TVA și 322.214 RON majorări aferente, întrucât intimata nu a dovedit calitatea de proprietar și exportator pentru 36 mașini vândute în China, aflate în custodie la o societate din Franța și 230.221 RON impozit pe veniturile obținute în România de nerezidenți - persoane juridice și 198.348 RON majorări aferente.

În motivarea cererii de suspendare intimata-reclamantă a făcut referire în principal la cea de-a doua sumă, reprezentând TVA, cum că nu ar fi legal datorată și doar o trimitere succintă la impozitul pe profit, fără a aminti nimic despre impozitul calculat de organele fiscale pe veniturile obținute în România de nerezidenți - persoane juridice, deși în contestația administrativă a atacat și această sumă. Cum actele administrativ fiscale se bucură de prezumția de legalitate, împrejurarea că intimata are un alt punct de vedere cu privire la sumele reținute în sarcina sa de organele fiscale, care urmează a fi supus evaluării și analizei de către instanța competentă nu reprezintă o dovadă a „cazului temeinic justificat” în sensul art. 14, coroborat cu art. 2, lit. t) din Legea nr. 554/2004.

Argumentele intimatei-reclamante privind aplicabilitatea și interpretarea diferită decât a organelor fiscale, a dispozițiilor legale incidente, nu sunt de natură să inducă o puternică și legitimă îndoială asupra legalității și corectitudinii actelor administrativ fiscale a căror suspendare s-a solicitat. Nici condiția „pagubei iminente” nu a fost dovedită, deoarece intimata-reclamantă a arătat în cuprinsul cererii de suspendare că are o cifră de afaceri de 1,5 mil. euro pentru anul 2011, dispune de utilaje evaluate de recurentă la 3.743.853,52 RON conform procesului-verbal nr. 217 din 14 martie 2011, neprobându-se că începerea executării sumelor datorate bugetului de stat i-ar pricinui o perturbare previzibilă gravă a activității, care să nu mai poată fi redresată.

3. Soluția instanței de recurs Constatând că prima instanță a aplicat greșit legea la soluționarea cauzei, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și art. 20(3) Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite recursul pârâtei și va modifica în tot sentința atacată, în sensul că va respinge cererea de suspendare executare formulată de intimata-reclamantă S.C. D.R.T. S.R.L. ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E: Admite recursul declarat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Argeș împotriva Sentinței nr. 435/F-CONT din 26 octombrie 2011 a Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată, în sensul că respinge ca neîntemeiată cererea de suspendare formulată de reclamanta S.C. D.R.T. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 februarie 2012. Procesat de GGC - NN