ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4212/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată, reclamanta SC D.R.T.

SRL Mărăcineni, județul Argeș a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Direcția

Generală a Finanțelor Publice Argeș, suspendarea efectelor Deciziei de impunere

din 18 februarie 2011 până la pronunțarea instanței de fond, potrivit art. 14

din Legea nr. 554/2004.

În motivarea

acțiunii, reclamanta a susținut că, în urma inspecției fiscale efectuată în

perioada 25 ianuarie 2011 - 15 februarie 2011, pârâta a întocmit raportul de

inspecție fiscală din 17 februarie 2011, în baza căruia a emis Decizia de

impunere din 18 februarie 2011, prin care s-au stabilit în sarcina sa obligații

în sumă de 1.166.605 RON, reprezentând TVA, impozit pe profit și penalități

aferente, calculate în temeiul reconsiderării unor operațiuni realizate de

către reclamantă, reținându-se că aceasta a trecut ca și cheltuieli deductibile

anumite cheltuieli reprezentând amortizări, că a dedus nejustificat TVA pentru

anumite exporturi, modificând obligațiile de plată, așa cum au fost evidențiate

și calculate de ea.

Reclamanta a susținut

că a formulat contestație conform art. 205 C. proc. fisc. împotriva deciziei

menționate, însă până la soluționarea acesteia se impune suspendarea actului

administrativ fiscal în discuție, asupra legalității și temeiniciei căruia

există o puternică îndoială, după cum se prefigurează și iminența producerii

unei vătămări a societății, care lipsită de sumele necesare desfășurării

activității, se află în imposibilitate să-și respecte obligațiile asumate și nu

mai poate continua procesul de producție.

Prin Sentința civilă

nr. 295/F-C Curtea de Apel Pitești, secția comercială, contencios administrativ

și fiscal, a admis cererea formulată de petenta SC D.R.T. SRL, privind

suspendarea efectelor Deciziei de impunere din 18 februarie 2011, emisă de

intimata Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare

Fiscală - Direcția Generală a Finanțelor Publice Argeș și a dispus suspendarea

Deciziei de impunere din 18 februarie 2011, până la pronunțarea instanței de

fond.

Pentru a pronunța

această hotărâre instanța a reținut că în cauză este întrunită condiția

existenței cazului bine justificat, față de interpretarea dată de organul

fiscal unei operațiuni comerciale efectuată de către reclamantă, respectiv export

de utilaje în China, reconsiderată prin actele administrative încheiate.

În acest sens,

instanța a reținut că reclamanta a exportat anumite utilaje proprietatea sa

către un client din China, potrivit declarației vamale, facturii aferente și

contractului încheiat, bunurile fiind expediate de la o societate din Franța

care le deținea în custodie, iar organele de control au considerat că exportul

a fost realizat mai întâi către societatea din Franța, iar aceasta din urmă

le-a expediat în China, situație în raport de care se impunea obligația de

plată a unui TVA și a unui impozit pe profit suplimentar.

S-a apreciat de către

instanță că potrivit susținerilor reclamantei și documentelor de export

extracomunitar, care o menționează ca exportator al bunurilor și încasator al

prețului vânzării, nu a intervenit un transfer al dreptului de proprietate,

bunurile respective aflându-se doar în custodia societății din Franța, care

le-a expediat în China.

Astfel, s-a apreciat

că există o puternică îndoială asupra legalității actului administrativ,

impunându-se suspendarea efectelor executorii ale acestuia până la pronunțarea

instanței de fond, pe baza unei analize profunde și temeinice a tuturor

aspectelor cauzei și stabilirea exactă a situației de fapt și de drept.

În privința cerinței

pagubei iminente, instanța a reținut că pârâta a trecut deja la executarea

silită, poprind conturile reclamantei și emițând adresă de executare silită

către clienți, situație care a determinat realmente un prejudiciu, prin

imposibilitatea de plată a salariilor și celorlalte datorii ale societății,

astfel că se prefigurează riscul blocării activității reclamantei, care nu mai

poate continua procesul de producție și este nevoită să-și concedieze

salariații, pe lângă prejudiciul material suferind incontestabil și un

prejudiciu de imagine.

În concluzie,

reținând că sunt îndeplinite condițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004,

instanța a admis cererea și a dispus suspendarea Deciziei de impunere din 18

februarie 2011 până la pronunțarea instanței de fond.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat recurs pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Argeș,

criticând-o pentru nelegalitate și pentru netemeinicie.

În motivarea

recursului său, pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Argeș a arătat în

esență următoarele:

- Hotărârea a fost

pronunțată cu aplicarea greșită a legii - art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Se arată de recurent

că reclamanta, prin motivele invocate în cererea de suspendare nu a demonstrat

existența unor motive temeinice care să creeze o îndoială puternică asupra

legalității actului administrativ atacat, punând în discuție aspecte ce țin de

fondul cauzei și care nu pot fi avute în vedere în soluționarea unei cereri de

suspendare.

- Aprecierile

instanței de fond cu privire la paguba iminentă prin iminența executării silite

a debitoarei și situația de a nu mai putea desfășura obiectul de activitate

sunt eronate și în contradicție cu practica Înaltei Curți de Casație și

Justiție.

- Motivarea cererii

de suspendare pune instanța de fond în situația de a analiza în profunzime

fondul cauzei, ceea ce presupune administrarea unui probatoriu complex,

specific acțiunii de fond.

Reclamanta SC D.R.T.

SRL Mărăcineni a formulat întâmpinare la cererea de recurs și a solicitat

respingerea acesteia ca nefondată.

Analizând cererea de

recurs, în raport de criticile formulate, normele legale incidente în cauză,

precum și în conformitate cu prevederile art. 304

1

C. proc. civ.,

Înalta Curte constată că aceasta este fondată pentru următoarele considerente:

Instanța de fond în

mod greșit a reținut în cauză că sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 14

alin. (1) din Legea nr. 554/2004 - cazul bine justificat și prejudiciul

iminent.

Cele reținute de

instanța fondului ca reprezentând condiția cazului bine justificat și anume

exportul unor utilaje către un client din China, bunurile fiind expediate de la

o societate din Franța care le deținea în custodie, nici măcar nu sunt cuprinse

în motivele cererii de suspendare formulate de reclamantă în primă instanță,

fiind formulate într-un mod simplist fără dovezi și probe administrate în

contradictoriu, doar prin concluziile scrise ale reclamantei în fața instanței

de fond.

Este eronată

aprecierea instanței pe aceste circumstanțe, în sensul existenței unei

puternice îndoieli asupra legalității actului administrativ. Actul

administrativ fiscal atacat este complex și privește mai multe obligații

fiscale stabilite în sarcina reclamantei (impozit pe profit, taxa pe valoare

adăugată, impozit pe veniturile obținute din România de nerezidenți - persoane

fizice nerezidente plus majorări de întârziere) provenite din mai multe

situații de fapt precum: amortizarea aferentă unui număr de mașini piston de

fabricare a conexiunilor pentru diode DO35, înregistrarea greșită sau fără

documente justificative a unor cheltuieli de protocol, cu amenzi și penalități,

cu piesele de schimb casate de societate, cu combustibil și cu întreținere

auto, cu veniturile realizate din vânzarea bunurilor aferente livrărilor de

bunuri la export etc.

În aceste condiții,

se apreciază că instanța de fond a făcut o greșită interpretare a dispozițiilor

legale raportate la situația de fapt, nefiind relevate în speță elemente care

la „pipăirea fondului” să se contureze în îndeplinirea cazului bine justificat

și interdependent de prejudiciul iminent.

Înalta Curte constată

că simplele afirmații ale reclamantei făcute în conținutul cererii de

suspendare a executării actului administrativ fiscal, în sensul că se pune

problema de interpretare a unor dispoziții fiscale pe care societatea le-a

interpretat într-un anumit fel iar Direcția Generală a Finanțelor Publice în

alt fel și că prin trecerea la blocarea conturilor societății ar duce la

blocarea activității societății, nu sunt suficiente pentru înlăturarea

prezumției de legalitate de care se bucură actul, nefiind concretizate situații

de fapt sau de drept care să justifice îndeplinirea celor două condiții

prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Se reține de asemenea

că executarea unei obligații bugetare stabilită printr-un act administrativ

fiscal care se bucură de prezumția de legalitate nu poate constitui prin ea

însăși o pagubă în sensul art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004.

Față de cele reținute

mai sus, constatând că în speță societatea reclamantă nu a dovedit îndeplinirea

condițiilor prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte

va face aplicarea art. 304 pct. 9 C. proc. civ. în sensul că va admite

recursul, va modifica sentința recurată în sensul că se va respinge cererea de

suspendare ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice Argeș împotriva Sentinței

nr. 295/F-C din 25 mai 2011 a Curții de Apel Pitești, secția comercială,

contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința

recurată, în sensul că respinge ca nefondată cererea de suspendare.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 20 septembrie 2011.