ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4212/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată, reclamanta SC D.R.T. SRL Mărăcineni, județul Argeș a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Argeș, suspendarea efectelor Deciziei de impunere din 18 februarie 2011 până la pronunțarea instanței de fond, potrivit art. 14 din Legea nr. 554/2004.

În motivarea acțiunii, reclamanta a susținut că, în urma inspecției fiscale efectuată în perioada 25 ianuarie 2011 - 15 februarie 2011, pârâta a întocmit raportul de inspecție fiscală din 17 februarie 2011, în baza căruia a emis Decizia de impunere din 18 februarie 2011, prin care s-au stabilit în sarcina sa obligații în sumă de 1.166.605 RON, reprezentând TVA, impozit pe profit și penalități aferente, calculate în temeiul reconsiderării unor operațiuni realizate de către reclamantă, reținându-se că aceasta a trecut ca și cheltuieli deductibile anumite cheltuieli reprezentând amortizări, că a dedus nejustificat TVA pentru anumite exporturi, modificând obligațiile de plată, așa cum au fost evidențiate și calculate de ea.

Reclamanta a susținut că a formulat contestație conform art. 205 C. proc. fisc. împotriva deciziei menționate, însă până la soluționarea acesteia se impune suspendarea actului administrativ fiscal în discuție, asupra legalității și temeiniciei căruia există o puternică îndoială, după cum se prefigurează și iminența producerii unei vătămări a societății, care lipsită de sumele necesare desfășurării activității, se află în imposibilitate să-și respecte obligațiile asumate și nu mai poate continua procesul de producție. Prin Sentința civilă nr. 295/F-C Curtea de Apel Pitești, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, a admis cererea formulată de petenta SC D.R.T.

SRL, privind suspendarea efectelor Deciziei de impunere din 18 februarie 2011, emisă de intimata Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală a Finanțelor Publice Argeș și a dispus suspendarea Deciziei de impunere din 18 februarie 2011, până la pronunțarea instanței de fond. Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut că în cauză este întrunită condiția existenței cazului bine justificat, față de interpretarea dată de organul fiscal unei operațiuni comerciale efectuată de către reclamantă, respectiv export de utilaje în China, reconsiderată prin actele administrative încheiate.

În acest sens, instanța a reținut că reclamanta a exportat anumite utilaje proprietatea sa către un client din China, potrivit declarației vamale, facturii aferente și contractului încheiat, bunurile fiind expediate de la o societate din Franța care le deținea în custodie, iar organele de control au considerat că exportul a fost realizat mai întâi către societatea din Franța, iar aceasta din urmă le-a expediat în China, situație în raport de care se impunea obligația de plată a unui TVA și a unui impozit pe profit suplimentar. S-a apreciat de către instanță că potrivit susținerilor reclamantei și documentelor de export extracomunitar, care o menționează ca exportator al bunurilor și încasator al prețului vânzării, nu a intervenit un transfer al dreptului de proprietate, bunurile respective aflându-se doar în custodia societății din Franța, care le-a expediat în China.

Astfel, s-a apreciat că există o puternică îndoială asupra legalității actului administrativ, impunându-se suspendarea efectelor executorii ale acestuia până la pronunțarea instanței de fond, pe baza unei analize profunde și temeinice a tuturor aspectelor cauzei și stabilirea exactă a situației de fapt și de drept. În privința cerinței pagubei iminente, instanța a reținut că pârâta a trecut deja la executarea silită, poprind conturile reclamantei și emițând adresă de executare silită către clienți, situație care a determinat realmente un prejudiciu, prin imposibilitatea de plată a salariilor și celorlalte datorii ale societății, astfel că se prefigurează riscul blocării activității reclamantei, care nu mai poate continua procesul de producție și este nevoită să-și concedieze salariații, pe lângă prejudiciul material suferind incontestabil și un prejudiciu de imagine.

În concluzie, reținând că sunt îndeplinite condițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, instanța a admis cererea și a dispus suspendarea Deciziei de impunere din 18 februarie 2011 până la pronunțarea instanței de fond. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Argeș, criticând-o pentru nelegalitate și pentru netemeinicie. În motivarea recursului său, pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Argeș a arătat în esență următoarele: - Hotărârea a fost pronunțată cu aplicarea greșită a legii - art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Se arată de recurent că reclamanta, prin motivele invocate în cererea de suspendare nu a demonstrat existența unor motive temeinice care să creeze o îndoială puternică asupra legalității actului administrativ atacat, punând în discuție aspecte ce țin de fondul cauzei și care nu pot fi avute în vedere în soluționarea unei cereri de suspendare.

- Aprecierile instanței de fond cu privire la paguba iminentă prin iminența executării silite a debitoarei și situația de a nu mai putea desfășura obiectul de activitate sunt eronate și în contradicție cu practica Înaltei Curți de Casație și Justiție. - Motivarea cererii de suspendare pune instanța de fond în situația de a analiza în profunzime fondul cauzei, ceea ce presupune administrarea unui probatoriu complex, specific acțiunii de fond. Reclamanta SC D.R.T. SRL Mărăcineni a formulat întâmpinare la cererea de recurs și a solicitat respingerea acesteia ca nefondată. Analizând cererea de recurs, în raport de criticile formulate, normele legale incidente în cauză, precum și în conformitate cu prevederile art. 304 1 C. proc.

civ., Înalta Curte constată că aceasta este fondată pentru următoarele considerente: Instanța de fond în mod greșit a reținut în cauză că sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 - cazul bine justificat și prejudiciul iminent. Cele reținute de instanța fondului ca reprezentând condiția cazului bine justificat și anume exportul unor utilaje către un client din China, bunurile fiind expediate de la o societate din Franța care le deținea în custodie, nici măcar nu sunt cuprinse în motivele cererii de suspendare formulate de reclamantă în primă instanță, fiind formulate într-un mod simplist fără dovezi și probe administrate în contradictoriu, doar prin concluziile scrise ale reclamantei în fața instanței de fond.

Este eronată aprecierea instanței pe aceste circumstanțe, în sensul existenței unei puternice îndoieli asupra legalității actului administrativ.

Actul administrativ fiscal atacat este complex și privește mai multe obligații fiscale stabilite în sarcina reclamantei (impozit pe profit, taxa pe valoare adăugată, impozit pe veniturile obținute din România de nerezidenți - persoane fizice nerezidente plus majorări de întârziere) provenite din mai multe situații de fapt precum: amortizarea aferentă unui număr de mașini piston de fabricare a conexiunilor pentru diode DO35, înregistrarea greșită sau fără documente justificative a unor cheltuieli de protocol, cu amenzi și penalități, cu piesele de schimb casate de societate, cu combustibil și cu întreținere auto, cu veniturile realizate din vânzarea bunurilor aferente livrărilor de bunuri la export etc. În aceste condiții, se apreciază că instanța de fond a făcut o greșită interpretare a dispozițiilor legale raportate la situația de fapt, nefiind relevate în speță elemente care la „pipăirea fondului” să se contureze în îndeplinirea cazului bine justificat și interdependent de prejudiciul iminent.

Înalta Curte constată că simplele afirmații ale reclamantei făcute în conținutul cererii de suspendare a executării actului administrativ fiscal, în sensul că se pune problema de interpretare a unor dispoziții fiscale pe care societatea le-a interpretat într-un anumit fel iar Direcția Generală a Finanțelor Publice în alt fel și că prin trecerea la blocarea conturilor societății ar duce la blocarea activității societății, nu sunt suficiente pentru înlăturarea prezumției de legalitate de care se bucură actul, nefiind concretizate situații de fapt sau de drept care să justifice îndeplinirea celor două condiții prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. Se reține de asemenea că executarea unei obligații bugetare stabilită printr-un act administrativ fiscal care se bucură de prezumția de legalitate nu poate constitui prin ea însăși o pagubă în sensul art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004.

Față de cele reținute mai sus, constatând că în speță societatea reclamantă nu a dovedit îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va face aplicarea art. 304 pct. 9 C. proc. civ. în sensul că va admite recursul, va modifica sentința recurată în sensul că se va respinge cererea de suspendare ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice Argeș împotriva Sentinței nr. 295/F-C din 25 mai 2011 a Curții de Apel Pitești, secția comercială, contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința recurată, în sensul că respinge ca nefondată cererea de suspendare. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 septembrie 2011.