ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2831/2011
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2831/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra contestației în anulare de față: Din examinarea actelor și lucrărilor cauzei, constată următoarele: Prin decizia nr. 1437 din 5 aprilie 2011 Înalta Curte de Casație și Justiție a constatat nul recursul declarat de recurenta SC T.P. SRL BUCUREȘTI împotriva deciziei nr. 412 din 21 octombrie 2010 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, în temeiul art. 306 alin. (1) C. proc. civ. Împotriva acestei decizii a declarat contestație în anulare contestatoarea SC T.P. SRL BUCUREȘTI. Înalta Curte, luând în examinare cu prioritate, excepția timbrajului, reține că, potrivit art. 1 din Legea nr. 146/1997, cu referire la art. 20 alin. (1) și (2) din aceeași lege, taxele de timbru se depun anticipat sau până la termenul de judecată stabilit de instanță.
Potrivit prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 și normele de aplicare a legii, în cazul în care partea nu achită taxa judiciară de timbru, cererea va fi anulată ca netimbrată. În speță, contestatoarea a fost citată cu mențiunea achitării taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, potrivit dovezii aflată la dosarul cauzei (fila 4 ). Constatând că cererea nu a fost timbrată anticipat și nici până la termenul stabilit de Curte, 27 septembrie 2011, pentru când procedura de citare a fost legal îndeplinită, că în cauză nu operează scutirea legală de obligația timbrării, Curtea urmează să dea eficiență dispozițiilor art. 20 alin. (1) și (3) din Legea nr. 146/1997, respectiv ale art. 35 alin. (1) și (5) Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 146/1997, cu referire la art. 9 din O.G.
nr. 32/1995 modificată și să dispună anularea ca netimbrată a contestației în anulare. PENTRU
ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Anulează, ca netimbrată, contestația în anulare formulată de contestatoarea SC T.P. SRL BUCUREȘTI împotriva deciziei nr. 1437 din 5 aprilie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 septembrie 2011.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.