ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 369/2012

Asupra recursurilor

de față;

Din examinarea lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin cererea

înregistrată la data de 23 februarie 2009 pe rolul Secției a VI-a comercială a

Tribunalului București, precizată la data de 30 martie 2009, reclamanta

SC U.M. SRL

a chemat în judecată pe pârâta

SC D.C. SRL, solicitând ca prin hotărârea ce va pronunța să

dispună ca aceasta să fie obligată să-i plătească

suma de 101.000 lei,

reprezentând contravaloarea profitului nerealizat, ca urmare a rezilierii

abuzive a contractului de închiriere nr. 004 din 2 aprilie 2005.

Prin

sentința comercială

nr. 7579, pronunțată la data de 18 mai 2009, Secția a VI-a comercială a

Tribunalului București a respins acțiunea, ca neîntemeiată, reținând că, în

speță, nu au fost dovedite condițiile cerute de lege pentru a atrage

răspunderea contractuală a pârâtei, cu referire concretă la existența

prejudiciului și la legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu.

Secția a VI-a

comercială

a Curții de Apel București, prin decizia comercială nr. 140 A,

pronunțată

la data de 15 martie 2011, a admis apelul formulat de reclamantă împotriva

sentinței tribunalului, pe care a schimbat-o, în tot, în sensul că a admis

acțiunea precizată, formulată de reclamantă în cauză, și a obligat-o pe pârâtă

să plătească acesteia suma de 516.689 lei, reprezentând profit nerealizat și

suma de 3.252,2 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța de apel a reținut că fapta ilicită și vinovăția

pârâtei au fost dovedite prin sentința comercială nr. 7202 din 11 iunie 2008,

pronunțată de Secția a VI-a comercială a Tribunalului București în dosarul nr. 44508/3/2007,

prin care a fost declarată nelegală rezilierea contractului, operată la data de

27 iunie 2007, situație ce a determinat lipsirea reclamantei de folosința

bunului ce a format obiectul contractului de închiriere în perioada cuprinsă

între prima reziliere din 27 iunie 2007 și cea de a doua reziliere din 1

septembrie 2008; că apelanta a probat existența unor contracte în derulare

anterioare primei rezilieri; că prejudiciul efectiv suferit, intitulat „profit

nerealizat”, este reprezentat de venitul pe care aceasta urma să îl încaseze

din exploatarea mash-urilor prin raportare la contractele aflate în derulare

încheiate cu diverși parteneri; că este dovedită legătura de cauzalitate între

fapta ilicită, constând în rezilierea nelegală a contractului de închiriere nr.

004 din 2 aprilie 2005 și prejudiciul dovedit, cauzat apelantei, astfel cum a

fost stabilit prin raportul de expertiză întocmit în cauză.

Împotriva menționatei

decizii a formulat recurs, atât apelanta SC U.M. SRL, cât și intimata SC D.C.

SRL

Recurenta SC U.M. SRL

a solicitat, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., modificarea deciziei

atacate și admiterea cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost

precizată în apel, arătând în motivarea recursului că expertul nu a făcut

corect calculul în determinarea profitului pe care l-a realizat SC D.C. SRL în

cursul perioadei de referință, decizia fiind greșită în ce privește acest

calcul.

Recurenta

SC D.C. SRL a invocat în susținerea recursului său motivul

prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și a solicitat, în principal,

modificarea în totalitate a deciziei atacate, în sensul respingerii apelului,

iar, în subsidiar, modificarea, în parte, a acestei hotărâri, în sensul

obligării pârâtei la plata sumei de 283.545,98 lei, în loc de 516.689 lei.

În motivarea

recursului s-a arătat, în esență, că instanța de apel, acordând intimatei

despăgubiri pentru un prejudiciu eventual și fără a verifica legătura de

cauzalitate între acesta și pretinsa faptă ilicită, a încălcat legea, cu

referire la art. 1073, art. 1075, art. 1083 – 1086 C. civ.

Recurenta a criticat

și modul de stabilire al prejudiciului în raport cu totalitatea veniturilor

obținute din exploatarea mash-urilor, considerând soluția instanței de apel de

a acorda apelantei reclamante suma de 516.689 lei, cu titlu de despăgubiri,

esențial greșită.

Având în vedere că

prin dezvoltarea motivului de recurs invocat, recurenta SC D.C. SRL a respectat

cerințele art. 302

1

lit. c) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge

excepția nulității acestei cereri, invocată de avocata părții potrivnice.

Este de observat că,

deși recurenta SC U.M. SRL a invocat în susținerea recursului său motivul

prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., nu a dezvoltat acest motiv conform

art. 302

1

lit. c) C. proc. civ., criticând, în esență, modul în care

instanța de apel a analizat probele administrate, cu referire concretă la

expertiza contabilă, or această critică nu mai poate fi valorificată în calea

de atac a recursului, față de reglementarea art. 304 C. proc. civ., în vigoare

la data pronunțării deciziei atacate.

Așa fiind, cum

casarea sau modificarea acestei hotărâri este posibilă numai în cazurile

prevăzute de art. 304 pct. 1 – 9 C. proc. civ., iar conform art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă, sub

sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate și dezvoltarea lor, constatând

că recurenta

SC U.M. SRL

nu s-a conformat

acestor dispoziții legale și având în vedere inexistența în cauză a motivelor

de ordine publică care să inducă aplicarea art. 306 alin. (2) C. proc. civ.,

Înalta Curte va aplica cererii sale de recurs evocata sancțiune.

Recursul SC D.C. SRL

este nefondat.

Astfel, susnumita

recurentă a invocat în susținerea motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C.

proc. civ. încălcarea legii de către instanța de apel, cu trimitere la

dispozițiile legale evocate, prin acordarea despăgubirilor pentru un prejudiciu

eventual și fără a verifica dacă este îndeplinită condiția existenței legăturii

de cauzalitate între pretinsa sa faptă ilicită și prejudiciul invocat de

intimată.

Cum instanța de apel

a reținut cu justețe că apelanta reclamantă SC U.M. SRL a suferit un prejudiciu

efectiv, stabilit prin raportul de expertiză contabilă efectuat în cauză, prin

lipsirea sa de folosința bunului ce a format obiectul contractului de

închiriere nr. 004 din 2 aprilie 2005 în perioada 27 iunie 2007 – 1 septembrie

2008, urmare a rezilierii nelegale a menționatului contract de către intimata

pârâtă, stabilind, urmare a analizei probelor administrate, astfel cum rezultă

din considerentele deciziei atacate, că între această faptă ilicită și

prejudiciul astfel cauzat, există o legătură de cauzalitate, nu pot fi primite

criticile de nelegalitate ale deciziei atacate formulate de recurenta SC D.C.

SRL din perspectiva reglementărilor art. 1073, art. 1075 – 1078, art. 1081 –

1086 C. civ., având în vedere că, în speță, sunt îndeplinite condițiile

prevăzute de lege pentru a se putea obține repararea prejudiciului, al cărui

caracter cert a fost demonstrat, atât în privința existenței, cât și în

privința posibilității de evaluare.

Întrucât

determinarea, evaluarea și fixarea cuantumului daunelor interese sunt chestiuni

de fapt, de suverana apreciere a judecătorilor fondului, ce exced controlului

instanței de recurs, nu se justifică critica recurentei cu referire la

cuantumul despăgubirilor acordate de instanța de apel.

Pentru aceste

considerente, în temeiul art. 312 alin. (1) teza 2 C. proc. civ., Înalta Curte

va respinge recursul formulat în cauză de

SC D.C. SRL

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată

nulitatea cererii de recurs formulată de reclamanta SC U.M. SRL BUCUREȘTI

împotriva deciziei comerciale nr. 140/A din 15 martie 2011, pronunțată de

Curtea de Apel București, secția a VI - a comercială, în temeiul art.3 02

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ.

Respinge excepția

nulității cererii de recurs formulată de pârâta SC D.C. SRL BUCUREȘTI, invocată

de SC U.M. SRL BUCUREȘTI.

Respinge recursul

declarat de pârâta SC D.C. SRL BUCUREȘTI împotriva aceleiași decizii, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi

1 februarie 2012.