ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2019/2011

Asupra

recursului de față,

Din examinarea

lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin sentința

penală nr. 29 din 24 februarie 2011, Curtea de Apel Iași, secția penală și

pentru cauze cu minori, în baza art. 278

1

alin. (8) lit. a), C.

proc. pen., a respins ca nefondată plângerea formulată de petentul D.C., împotriva

Rezoluției din 08 noiembrie 2010, dată în dosarul nr. 499/P/2010, al

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași. A menținut rezoluția atacată.

Pentru a

hotărî astfel a reținut că pe rolul Curții de Apel Iași s-a înregistrat

plângerea petentului D.C., împotriva Rezoluției Procurorului din 08 noiembrie 2010,

emisă în dosarul nr. 499/P/2010, al parchetului de pe lângă Curtea de Apel

Iași, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale privind pe numiții S.F.M.

și F.C.,- avocați in Baroul Iași - cercetați sub aspectul săvârșirii

infracțiunii prev. de art. 259 alin. (2) C. pen.

În motivarea

plângerii petentul a solicitat admiterea plângerii formulate împotriva

rezoluției procurorului și sa se dispună începerea urmăririi penale împotriva

celor doi făptuitori cu motivarea în esență că: învinuirea făcută de domnii

avocați a fost concretă, au indicat nume, persoane și domiciliile acestora;

învinuirea făcută de domnii avocați a avut ca obiect săvârșirea unei

infracțiuni; învinuirea făcută de domnii avocați a fost făcută prin denunț;

învinuirea făcută de domnii avocați a fost mincinoasă, lucru ce a fost

constatat și de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Iași, expunerea pe larg

a motivelor petentului se regăsesc în preambulul prezentei hotărâri.

S-a mai

reținut că petentul D.C., a formulat plângere penala împotriva celor două

persoane cercetate, reclamând săvârșirea infracțiunii de denunț calomnios,

prevăzută de art. 259 alin. (1) C. pen.

Această

infracțiune a constat în aceea ca domnii avocați C.F. și S.M., au depus o

plângere înregistrată sub nr. 749129/2009 la Secția

II

de

Politie a municipiului Iași, prin care l-au învinuit de săvârșirea infracțiunii

de șantaj, prevăzută de art. 194 C. pen., fiind acuzat că a încercat să îi

determine să restituie onorariile achitate de către petent și de alți colegi

de-ai săi, pentru o serie de servicii avocațiale, concretizate prin contractele

de asistență juridică nr. 42/2008 și 68/2008.

Plângerea a

făcut obiectul dosarului penal nr. 1952/P/2010 și în care s-a dispus

neînceperea urmăririi penale.

Examinând și

cercetând aspectele semnalate, procurorul de caz a dispus neînceperea urmăririi

penale față de persoanele cercetate cu motivarea că, nu sunt întrunite

elementele constitutive ale infracțiunii de denunțare calomnioasă, având în

vedere faptul că avocații S.F.M. și F.C. nu au avut intenția de a denunța, în

mod mincinos, comiterea unei infracțiuni de șantaj.

Nerezultând

elemente ale infracțiunii reclamate, în mod legal procurorul de caz a dispus

neînceperea urmăririi penale față de persoana cercetată.

Petentul, a

făcut plângere împotriva acestei soluții la Procurorul General al Parchetului

de pe lângă Curtea de Apel Iași și prin Rezoluția din 17 decembrie 2010, emisa

de procurorul general adjunct, plângerea a fost respinsă, reținându-se si de

aceasta data ca domnii avocați când au făcut plângerea împotriva petentului nu

au avut intenția de a-1 denunța, în mod mincinos, de comiterea unei infracțiuni

de șantaj.

Curtea de Apel

Iași a constatat că plângerea petentului este nefondată, din următoarele

motive:

Așa cum a

motivat si reprezentantul parchetului, din actele premergătoare efectuate in

cauză, a rezultat că, prin rezoluția procurorului nr. 1952/P/2009 s-a dispus

neînceperea urmăririi penale, în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen. pentru

săvârșirea infracțiunii de șantaj, cu motivarea că cererile formulate de

persoanele cercetate, în vederea restituirii sumelor de bani anterior achitate,

nu se circumscriu noțiunii de constrângere, prevăzută de legiuitor și că asupra

avocaților nu s-au exercitat acțiuni de amenințare sau lovire ori alte

violente, susținerile avocaților nefiind confirmate de martorii audiați.

Curtea a

reținut că art. 259 C. pen. stipulează: "învinuirea mincinoasă făcută prin

denunț sau plângere, cu privire la săvârșirea unei infracțiuni de către o

persoana, se pedepsește..."

In speța de

fată cei doi avocați nu au avut o asemenea intenție de a denunța mincinos pe

petent, dimpotrivă, a avut un temei subiectiv atunci când au făcut acea

plângere penală, chiar dacă nu s-a finalizat cu o începerea a urmăriri penale.

In concluzie,

Curtea de Apel Iași a constatat că neputându-se stabili vinovăția persoanelor

cercetate, în mod corect și legal procurorul de caz a dispus neînceperea

urmăririi penale, soluție care a fost menținută și de Procurorul general

adjunct și, în mod corect, instanța de fond a constatat că Rezoluția

procurorului de caz verificată și menținută de prim procurorul ierarhic

superior este legală și temeinică și nu se impune desființarea ei așa cum a

solicitat petentul.

Împotriva

sentinței penale nr. 29 din 24 februarie 2011 a Curții de Apel Iași, secția penală

și pentru cauze cu minori, a declarat recurs petiționarul D.C., cauza fiind

înregistrată pe rolul Înaltei Curți sub nr. 11/45/2011.

Examinând

hotărârea recurată, din oficiu, astfel cum impun dispozițiile art. 385

6

alineat ultim C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul

art. 385

15

alin. (1) lit. a) teza a II-a C. proc. pen., constată că

recursul formulat de recurentul petiționar, este inadmisibil, având în vedere

că decizia pronunțată de Curtea de Apel Iași este definitivă.

Înalta Curte

reține că inadmisibilitatea reprezintă o sancțiune procedurală care intervine

atunci când părțile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl

prevede sau îl exclude, precum și în situația când se încearcă exercitarea unui

drept epuizat pe o altă cale procesuală, ori chiar printr-un act neprocesual.

Dispozițiile

art. 385

1

C. proc. pen. enumera hotărârile precum și încheierile,

care pot fi atacate o singură dată cu recurs.

Căile ordinare

de atac sunt strict și limitativ reglementate prin norma procesual penală, cu

arătarea imperativă a persoanelor ce le pot folosi, precum și a condițiilor,

cazurilor și termenelor în care pot fi exercitate.

În prezenta

cauză prin sentința penală nr. 29 din 24 februarie 2011 a Curții de Apel Iași,

secția penală și pentru cauze cu minori, potrivit art. 278

1

alin. (8)

lit. a) C. proc. pen., s-a respins ca nefondată plângerea formulată de petentul

petentul D.C., împotriva Rezoluției din 08 noiembrie 2010, dată în dosarul nr.

499/P/2010, al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași, menținând rezoluția

atacată, în condițiile în care textul de lege prevăzut la art. 278

1

alin.

(10) C. proc. pen. nu permite formularea nici unei căi de atac în acest context

procesual.

Astfel, în

conformitate cu prevederile art. 278

1

alin. (10) C. proc. pen.

astfel cum a fost modificat prin Legea 202/2010 „Hotărârea judecătorului

pronunțată potrivit alin. (8) este definitivă".

Sentința

penală nr. 29 din 24 februarie 2011 a Curții de Apel Iași, secția penală și

pentru cauze cu minori, ca instanță de fond, este definitivă potrivit art. 278

1

pct. 10 C. proc. pen., împrejurare care atrage inadmisibilitatea controlului

judiciar prin recursul promovat de către petiționar.

Astfel,

exercitând o cale de atac în afara condițiilor stabilite de lege, demersul

astfel realizat va fi sancționat cu inadmisibilitatea.

Față de

considerentele precizate, Înalta Curte, în conformitate cu dispozițiile art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. a) teza a II-a C. proc. pen., va respinge, ca

inadmisibil, recursul declarat de petiționarul D.C. împotriva sentinței penale

nr. 29 din 24 februarie 2011 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze

cu minori.

In temeiul

dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte, va obliga

recurentul petiționar la plata cheltuielilor judiciare.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E

C I D E

Respinge, ca

inadmisibil, recursul declarat de petiționarul D.C. împotriva sentinței penale

nr. 29 din 24 februarie 2011 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze

cu minori.

Obligă

recurentul petiționar la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli

judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică, azi 16 mai 2011.