ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1605/2011

Asupra recursului de

față;

Prin sentința penală

nr. 9 din 25 ianuarie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția penală și

pentru cauze cu minori, s-a respins, ca nefondată, plângerea formulată de

petiționarul C.J. împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale a

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași, din data de 17 august 2010, dată

în dosarul nr. 364/P/2010, rezoluție ce a fost menținută.

S-a reținut că prin

rezoluția nr. 364/P/2010 din 17 august 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de numitul B.G., avocat

în cadrul Baroului Iași, pentru comiterea infracțiunilor de tulburare de

posesie, prevăzută de art. 220 C. pen. și furt, prevăzută de art. 208 alin. (1)

C. pen., reținându-se că în cauză nu sunt prezente elemente de natură

infracțională.

La plângerea

petiționarului, conform art. 278 C. proc. pen., rezoluția a fost verificată de

procurorul general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași, care

a menținut-o prin rezoluția nr. 631/II/2/2010 din 22 septembrie 2010.

Plângerea adresată de

petiționar instanței de judecată a fost respinsă de Curtea de Apel Iași, care a

apreciat-o ca neîntemeiată.

S-a mai reținut că

petiționarul a formulat mai multe plângeri, având același obiect, plângeri care

au făcut obiectul dosarelor nr. 178/P/2008, nr. 108/P/2009, nr. 354/P/2009, nr.

499/P/2009 și nr. 475/P/2010 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași,

toate privind pe avocatul B.G., reclamat pentru tulburare de posesie, constând

în faptul că, din anul 2007 a ocupat terenul pe care petentul pretinde că este

singurul moștenitor, deși nici până în prezent nu s-a stabilit situația

juridică a acestuia.

Petentul invocă

calitatea sa de moștenitor, în baza certificatului de moștenitor nr. 90 din 22

mai 2002, însă acest certificat a fost anulat prin sentința penală nr. 1203 din

11 martie 2004 a Judecătoriei Iași, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 1039/2004

a Tribunalului Iași, prin care numitul C.J. a fost condamnat la pedeapsa

rezultantă de 1 an închisoare pentru comiterea infracțiunilor de fals în

declarații, instigare la mărturie mincinoasă și participație improprie la fals

intelectual, în legătură cu modul în care a obținut acest certificat de

moștenitor.

De asemenea, prin

sentința penală cu nr. 1606 din 30 mai 2007 a Judecătoriei Iași, modificată prin decizia penală cu nr. 193 din 21 aprilie 2008 a Tribunalului Iași, numitul C.J. a fost condamnat la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru

comiterea infracțiunii de uz de fals prin utilizarea certificat de moștenitor

cu nr. 90 din 22 mai 2002.

Apoi, prin sentința

civilă nr. 446 din 13 ianuarie 2006, Judecătoria Iași a dispus ca în actul de

proprietate să fie trecuți toți frații petentului și s-a anulat titlul de proprietate

nr. 5535/2002.

Tot prin această

sentință au fost respinse capetele de cerere privind anularea certificatului de

calitate nr. 150 din 20 noiembrie 2001 și a certificatului de moștenitor nr. 090

din 10 mai 2002 ca fiind rămasă fără obiect, ca urmare a anulării acestora prin

sentința penală nr. 1203/2004 a Judecătoriei Iași, definitivă prin decizia

penală nr. 1039/2004 a Tribunalului Iași.

Este adevărat că prin

decizia civilă nr. 919 din 18 mai 2007 s-a admis recursul petentului, dar s-a

menținut dispoziția de respingere privind capetele de cerere vizând anularea

certificatelor de calitate și de moștenitor, acte ce au fost anulate printr-o

sentință penală.

Din adresa nr. 6676

din 25 mai 2010 - a O.C.P.I. - Oficiul de cadastru, rezultă că titlul de proprietate

nr. 5535 din 16 aprilie 2002 a fost anulat și că s-a emis titlul de proprietate

nr. 194003 din 16 aprilie 2007 pentru aceeași suprafață de teren de 2 ha, pentru toți cei 11 moștenitori, iar între părți procesele civile au continuat.

În hotărârile

judecătorești se precizează că numiții U.E. și C.L. au moștenit, împreună cu

numitul C.J., suprafața de 2 ha teren de la numiții C.C. și C.E., fiind toți

moștenitori ai acestei suprafețe de teren.

U.E. și C.L. l-au

împuternicit pe numitul B.G. să le administreze partea lor de teren din

suprafața de 2 ha. În baza împuternicirii, de mai mulți ani, B.G. efectuează

lucrări de întreținere a culturii de viță de vie și culege recolta de struguri,

de pe o suprafață de 1.332 mp din terenul de 2 ha, lăsându-i numitului C.J. restul suprafeței de 666 mp.

Ca urmare, se reține

că B.G. a cultivat doar părțile de teren care li se cuvin numiților U.E. și C.L.

și care au fost utilizate de către aceștia, cu acordul lor și nu a ocupat

terenul folosit de numitul C.J.

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs petiționarul C.J., care a criticat-o pentru

nelegalitate și netemeinicie, reiterând susținerile din plângerea penală

inițială.

La termenul din 20

aprilie 2011, Înalta Curte, din oficiu, a pus în discuția părților excepția

inadmisibilității recursului declarat de petiționar.

Înalta Curte constată

recursul inadmisibil pentru următoarele considerente:

Plângerea formulată

de petiționar împotriva rezoluției procurorului de neîncepere a urmăririi

penale a fost soluționată de Curtea de Apel Iași la data de 25 ianuarie 2011,

ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010.

Conform dispozițiilor

acestei legi, intrară în vigoare la data de 25 noiembrie 2010, art. 278

1

alin. (10) C. proc. pen. a fost modificat prin art. XVIII pct. 39 al actului

normativ invocat în sensul că „hotărârea judecătorului pronunțată potrivit

alin. (8) este definitivă”.

În aceste condiții,

întrucât petiționarul a exercitat o cale de atac neprevăzută de lege, Înalta

Curte va dispune respingerea recursului ca inadmisibil, conform art. 385

15

pct. 1 lit. a) C. proc. pen.

În baza art. 192

alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la cheltuieli judiciare către

stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca

inadmisibil recursul declarat de petiționarul C.J. împotriva sentinței penale

nr. 9 din 25 ianuarie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția penală și

pentru cauze cu minori.

Obligă recurentul

petiționar la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi

20 aprilie 2011.