ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 423/2011
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 423/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra
recursului de față :
Din
examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele :
Reclamantul
I.A. a chemat în judecată pe pârâții SC R. SA, SC R.I.M. SA, H.L., H.E.C., M.I.,
M.C., K.H.L., S.I., SC M.M.C. SRL, B.R.D.G.S.G. SA solicitând instanței ca prin
hotărârea ce o va pronunța, să constate că este acționar la SC R. SA cu un număr adițional de 208.679 acțiuni față de 695.864 acțiuni pe care deja le
deține și pentru care este înregistrat ca acționar, să fie obligat R.I.M. SA
să-l înregistreze în calitate de acționar cu un număr de 208.589 acțiuni în
Registrul Acționarilor Monitor SA, să radieze din registrul acționarilor SC R. SA
pe: M.I., S.I., H.E., H.L., M.C., K.H.L., SC M.M.C. SRL, B.R.D.S. G.S.G. SA; să
fie obligată SC R. SA să emită instrucțiunile de înregistrare pentru Registrul
Independent SA.
În motivarea cererii, reclamantul arată că este
acționar al SC R. SA deținând inițial un număr de 9.180 acțiuni, iar în
perioada în care era acționar a cumpărat acțiuni de la alți acționari, astfel
încât în urma încheierii contractelor de cesiune deținea în total 11.933
acțiuni la SC R. SA.
Prin notificarea nr. 402 din 13 iunie 2007 și 426 din
18 iunie 2007 a comunicat SC R. SA contractele de cesiune împreună cu dovezile
efectuării impozitului aferent cesiunii în vederea înregistrării sale ca
proprietar al celor 2753 acțiuni pe care le-a dobândit prin cumpărare de la
alți acționari, însă nici până în prezent nu a fost înregistrat în calitate de
proprietar al celor 2.753 acțiuni. Ulterior notificărilor trimise societății R.
SA, pârâta a început să trimită adrese cedenților săi, prin care le sugera că,
contractele de cesiune încheiate nu ar fi valabile întrucât nu sunt încheiate
în formă autentică. În continuare, SC R. SA a decis majorarea capitalului
social cu suma de 9.868.077,70 lei, iar în cadrul procedurii majorării
capitalului social acționarii societății au drept de preemțiune la subscrierea
noilor acțiuni emise. Reclamantul a arătat că prin Formularul de subscriere depus
și-a exercitat dreptul de preemțiune corespunzător unui număr de 11.935 acțiuni
pentru care le deține și a vărsat integral suma corespunzătoare acestora.
Reclamantul a susținut că refuzul înregistrării sale în calitate de proprietar
al acțiunilor dobândite prin cesiune și ulterior prin exercitarea dreptului de
preemțiune, este abuziv și nelegal având în vedere că, deși a notificat
societății contractele de cesiune, aceasta nu a dat instrucțiuni Registrului
Independent Monitor să îl înregistreze ca acționar, fără însă a da nicio
justificare acestei poziții.
Cererea
a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 1073 C. civ. și art. 98 din
Legea nr. 31/1990.
Tribunalul
București, secția a VI-a comercială, prin sentința comercială nr. 9071 din 10
iunie 2009 a anulat cererea formulată de reclamant ca netimbrată.
Pentru a dispune astfel, tribunalul a reținut că prin
încheierea din data de 29 aprilie 2009 a fost stabilită valoarea litigiului la suma de 20.867,9 lei, raportat la valoarea nominală de 0,10 lei/acțiune, în
raport de primul capăt al cererii, stabilind astfel o taxă judiciară de timbru
de 1.305,88 lei și timbru judiciar de 5 lei, în sarcina reclamantului, sub
sancțiunea anulării acțiunii.
Întrucât
reclamantul nu a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru și a
timbrului judiciar, tribunalul, în temeiul art. 20 din Legea nr. 146/1997 a
admis excepția de netimbrare și a anulat cererea ca netimbrată.
Tribunalul
a apreciat că acțiunea este evaluabilă, datorită aplicării art. 6 lit. a) din
Ordinul Ministerului Justiției privind aplicarea Normelor Metodologice pentru
aplicarea Legii nr. 146/1997, apreciind cererea de față fiind pentru
constatarea dobândirii unui drept real.
Împotriva
sentinței comerciale nr. 9071 din 10 iunie 2009 a declarat apel reclamantul I.A., criticând sentința atacată pe care considerat-o nelegală și
netemeinică, deoarece în mod eronat eronat a apreciat instanța de fond că
acțiunea de față ar fi evaluabilă în bani și i s-a pus în vedere timbrajul
acțiunii, înainte de a intra în cercetarea fondului. Prin criticile invocate,
reclamantul a susținut că în mod greșit a apreciat instanța de fond că acțiunea
sa este una de drept comun, când în realitate este vorba de o acțiune în
materie comercială ce vizează funcționarea societăților comerciale, respectiv
cesiunea acțiunilor societății. În consecință apreciază că acțiunea sa nu se
referă la realizarea dreptului ce decurge din dreptul de cesiune, aceasta
neavând caracter patrimonial evaluabil în bani, deoarece urmare acestei acțiuni
nu obține un drept de natură patrimonială. De altfel, taxa de timbru în materie
comercială nici nu este menționată de Legea nr. 146/1997.
Prin
întâmpinare, intimatul K.H.L. a invocat că reclamantul înaintea declarării
apelului a formulat cerere de reexaminare, care a fost respinsă în mod
irevocabil, considerând că apelul este inadmisibil.
De
asemenea, Curtea a reținut prin considerente că reclamantul a depus note de
ședință prin care a invocat aceleași critici ca și în apel, cu precizarea că
instanța trebuia să anuleze numai capătul de cerere vizând cererea în
constatare.
Curtea
de Apel București, secția a VI-a comercială, prin decizia comercială nr. 331
din 10 septembrie 2010 a respins apelul reclamantului ca nefondat.
Curtea
de apel a apreciat că Legea nr. 146/1997 se aplică tuturor acțiunilor introduse
la instanțele judecătorești. Conform art. 35 din Normele metodologice de
aplicare a legii, în mod excepțional instanțele pot reține acțiunea sau
cererea, obligând partea să plătească taxele până la primul termen de judecată,
ceea ce a și făcut după stabilirea cuantumului legal al taxei de timbru . În
situația în care partea este nemulțumită de cuantumul taxei de timbru, are
dreptul de a cere reexaminarea taxei de timbru. Prin încheiere irevocabilă,
Curtea a constatat că, cererea reclamantului privind reexaminarea taxei
judiciare de timbru a fost respinsă irevocabil .
Împotriva
acestei decizii a declarat recurs reclamantul I.A., în temeiul motivelor de
nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 3, 7 și 9 C. proc. civ., prin care a
solicitat casarea deciziei atacată, anularea sentinței instanței de fond și
trimiterea dosarului spre competentă soluționare către Judecătoria Sectorului 3
București.
În
temeiul motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ.,
recurentul a susținut că decizia instanței de apel a fost dată cu încălcarea
competenței altei instanțe.
Astfel,
prima instanță a stabilit caracterul evaluabil al acțiunii, mai exact al
primului capăt al cererii, valoarea litigiului fiind stabilită la suma de
20.867,9 lei la valoarea nominală de 0,10 lei/acțiune, valoare sub pragul
stabilit de art. 2 alin. (1) lit. a) C. proc. civ. În continuare a arătat că
potrivit art. 159 pct. 2 C. proc. civ., competența materială este de ordine
publică, ceea ce înseamnă că excepția de necompetență poate fi invocată din
oficiu în orice stare a pricinii. Excepția de necompetență trebuia să fie
invocată din oficiu de către prima instanță, înainte de discutarea altor
excepții de procedură.
În
condițiile art. 105 alin. (1) C. proc. civ., actele de procedură săvârșite de
un judecător necompetent sunt nule, în consecință ambele hotărâri sunt lovite
de nulitate.
Față
de motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.,
recurentul a susținut că hotărârea pronunțată este dată cu încălcarea art. 261
alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.
Deși
în apel reclamantul a susținut că după stabilirea naturii litigiului,
tribunalul trebuia să constate că nu era competent să soluționeze cauza sub
aspect material și să decline competența de soluționare în favoarea
Judecătoriei Sectorului 3 București. Sub acest aspect, instanța de apel nu a
prezentat nici un argument. Susține reclamantul că tot prin motivele de apel a
arătat că acțiunea cuprinde trei capete de cerere cu finalitate diferită,
situație față de care instanța trebuia să anuleze exclusiv această cerere, iar
nu acțiunea în integralitatea sa.
Sub
aspectul motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,
recurentul a susținut că decizia atacată este dată cu încălcarea dispozițiilor
art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, în sensul că instanța de apel a
tratat acțiunea ca un întreg și nu a dat eficiență distincției pe care a
acceptat-o în practicaua sentinței, unde a constatat că acțiunea este formată
din mai multe capete de cerere cu natură juridică distinctă.
Recursul
este nefondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente :
Motivul
de recurs prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ.
Acest
motiv de recurs are ca finalitate respectarea normelor procedurale privitoare
la competența instanțelor judecătorești.
Prin
prisma acestui motiv de recurs, recurentul invocă încălcarea normelor de
competență materială de către instanța de apel, având în vedere stabilirea
competenței cererii după valoare.
Astfel,
la stabilirea competenței materiale după valoare, în cadrul procesual al
acțiunii pentru constatarea dobândirii unui drept real, în raport de petitul
acțiunii care determină natura patrimonială a cererii, privind constatarea că
reclamantul este acționar la SC R. SA cu un număr adițional de 208.679 acțiuni,
tribunalul a avut în vedere natura comercială a cauzei, raportat la valoarea
nominală de 0,10 lei/acțiune.
Este
de necontestat că normele de competență materială au un caracter imperativ,
însă judecătorul trebuie să țină seama de existența unei succesiuni logice în
rezolvarea excepțiilor de procedură.
Din
acest punct de vedere, în fața tribunalului a fost stabilit caracterul
evaluabil al acțiunii, fiind stabilită în sarcina reclamantului obligația
achitării unei taxe judiciare de timbru, taxă care nu a fost achitată până la
primul termen de judecată. În aceste condiții, tribunalul a invocat și a luat
în examinare excepția de procedură a netimbrării cererii de chemare în
judecată. În această situație se pune problema ordinii de soluționare a
excepțiilor de către instanța de judecată .
Din
acest punct de vedere, Înalta Curte constată că apare firesc a acorda mai întâi
prioritate, excepțiilor legate de nulitatea cererii de chemare în judecată,
întrucât dacă instanța a fost investită printr-o cerere care nu îndeplinește
condițiile legale, în speța de față, cu referire la plata taxelor judiciare de
timbru, ea nu are căderea de a soluționa alte incidente procedurale.
În
ordine firească, excepția de necompetență urmează a fi soluționată ulterior
excepției pentru neplata taxelor de timbru.
În
consecință, pe de o parte, anularea cererii de chemare în judecată, face
imposibilă analizarea altor excepții, întrucât timbrajul vizează însăși
legalitatea investirii instanței, iar pe de altă parte anularea cererii face
imposibilă invocarea altor excepții de ordine publică, deoarece acțiunea astfel
anulată este considerată din punct de vedere procedural, ca și inexistentă.
Motivul
de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
Prin
invocarea acestui motiv de recurs, recurentul susține ipoteza că instanța de
apel nu s-a pronunțat asupra criticilor formulate prin motivele de apel
referitoare la încălcarea normelor de competență materială, precum și cu
privire la obligativitatea anulării în parte a cererii.
Din
observarea actelor dosarului, Înalta Curte constată că excepția de necompetență
materială nu a fost invocată în fața instanței de apel. Chiar și în ipoteza în
care ea ar fi fost invocată și analizată în instanța de apel, pentru
considerentele expuse anterior, soluția pronunțată nu este susceptibilă de
critică.
În
ceea ce privește neanalizarea criticii privind posibilitatea anulării în parte
a acțiunii, în ce privește capătul de cerere referitor la acțiunea în
constatare, Înalta Curte constată că aceste critici nu au fost invocate prin
motivele de apel, ci prin notele de ședință depuse la dosarul cauzei la
termenul la care s-a soluționat apelul, astfel încât potrivit art. 292 C. proc.
civ. părțile au obligația de a arăta criticile prin motivele de apel, instanța
având obligația de a examina toate motivele invocate de către apelant prin
cererea sa, motive care însă trebuie puse în discuția părților.
Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C.
proc. civ.
Prin
prisma acestui motiv de recurs, recurentul a invocat aplicarea greșită a
dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, raportat la faptul că
instanța a tratat acțiunea ca un întreg și nu a dispus anularea în parte a
acțiunii.
În
ceea ce privește aplicarea greșită a dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea
nr. 146/1997, care instituie sancțiunea anulării cererii sau acțiunii, în
situația în care obligația de plată nu a fost îndeplinită până la termenul
acordat de către instanță, Curtea constată :
În
speță, reclamantul a investit instanța de judecată, cu o acțiune având trei
capete de cerere, dar fără o fizionomie proprie, adică fără un caracter de sine
stătător. Din acest punct de vedere, în mod corect tribunalul a apreciat natura
patrimonială a acțiunii, în raport de primul capăt al cererii.
În
ipoteza de față, în cadrul prezentei acțiuni au fost formulate trei capete de
cerere, însă ele nu au o finalitate diferită, cauza acțiunii fiind reprezentată
de protejarea unui drept real, respectiv constatarea calității de acționar a
reclamantului și înscrierea acestuia cu numărul de acțiuni solicitat, motiv
pentru care nu sunt incidente dispozițiile art. 14 din Legea nr. 146/1997.
Numai în această ipoteză, când capetele de cerere au o fizionomie proprie, iar
taxa de timbru se datorează distinct, instanța nu va putea anula întreaga
acțiune ca netimbrată.
În
consecință, soluția pronunțată de către instanța de fond și menținută de către
cea de apel este corectă, în sensul că a dispus anularea întregii acțiuni ca
netimbrată.
În
ceea ce privește critica recurentului privind aplicarea sancțiunii nulității
numai primului capăt al cererii și trimiterea spre judecare pe fond a capetelor
2 și 3 ale acțiunii, neevaluabile în bani, Înalta Curte constată că aceasta
este nefondată, în raport de dispozițiile art. 14 din Legea nr. 146/1997 și de
argumentele anterior prezentate. Pe de altă parte, împotriva modului de
stabilire a taxei judiciare de timbru, partea a exercitat controlul judiciar
prevăzut de art. 18 alin. (2) din Legea nr. 146/1997, instanța de recurs neputând
a se pronunța decât asupra legalității hotărârii prin care s-a anulat acțiunea.
Având
în vedere aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.,
Înalta Curte urmează să respingă recursul reclamantului ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge
ca nefondat recursul declarat de reclamantul I.A. împotriva deciziei comerciale
nr. 331 din 10 septembrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a
VI-a comercială.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 februarie
2011.