ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 08.04.2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2130/2011

HOTĂRÂRE
08.04.2011
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2130/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Reclamanții V.Z., K.O. și V.R.D. au solicitat

în contradictoriu cu pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice

prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Brașov și SC T. SA, să se constate

că anterior naționalizării proprietarul imobilului situat în Brașov, str. A.I.,

înscris în C.F. Brașov, de la A+1,2 a fost H.A., să se constate nevalabilitatea

titlului statului asupra acestui imobil, să se constate nulitatea absolută a

certificatului de atestare a dreptului de proprietate emis în favoarea pârâtei

SC T. SA, să se dispună rectificarea cărții funciare în sensul radierii

dreptului de proprietate al acestei pârâte și revenirea la vechea situație de

carte funciară, cu cheltuieli de judecată.

Reclamanții au

menționat că pârâta SC T. SA Brașov și-a trecut în mod nelegal în patrimoniu

imobilul revendicat, imobil ce nu s-a aflat în patrimoniul Î.P.Î.T.N. Brașov la

data constituirii ca societate comercială, astfel că nu se putea regăsi în

patrimoniul SC T. SA Brașov, societate comercială cu capital total privat la

data emiterii certificatului de atestare a dreptului de proprietate. Pârâta SC

834/1991 toate terenurile și construcțiile din C.F. Brașov.

Pârâtul Statului

Român, reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice a depus la dosar

întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive,

excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților, excepția

inadmisibilității acțiunii și excepția prescripției dreptului la acțiune, iar

pe fond a solicitat respingerea acțiunii.

Curtea de Apel

Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, prin Sentința civilă nr.

128/F din 7 iulie 2010 a respins excepția lipsei calității procesuale active a

reclamanților, a admis excepția lipsei calității procesuale active a Statului

Român prin Ministerul Finanțelor Publice și pe cale de consecință a respins

acțiunea formulată de reclamanți ca fiind formulată împotriva unei persoane

fără calitate procesuală pasivă.

De asemenea, a admis

excepția inadmisibilității acțiunii pentru neîndeplinirea procedurii

prealabile, respingând ca inadmisibilă acțiunea reclamanților în contradictoriu

cu SC T. SA.

Totodată, a respins

și cererea de intervenție formulată de intervenienta G.A.M.

Pentru a pronunța

această sentință, instanța a reținut următoarele:

În raport de

dispozițiile art. 1 alin. (1) și (2) din Legea nr. 554/2004, reclamanții care

invocă vătămarea cauzată de emiterea certificatului de atestare a dreptului de

proprietate contestat, au calitate procesuală activă.

Excepția lipsei

calității procesuale active a Statului Român, prin Ministerul Finanțelor

Publice s-a reținut că este întemeiată, pârâtul nefiind emitentul actului a

cărei anulare se solicită și nici autoritatea ierarhic superioară căreia să i

se adreseze plângerea prealabilă.

Referitor la excepția

neîndeplinirii procedurii prealabile instanța a reținut că aceasta este

neîntemeiată.

Împotriva acestei

sentințe, în temeiul art. 304

1

reclamanții V.Z., K.O., V.R.D. și G.A.M., fără a depune, însă, și dovada plății

taxei judiciare de timbru și timbru judiciar corespunzător căii de atac

exercitate.

Or, în conformitate

cu prevederile art. 3 lit. m) și art. 11 alin. (1) din Legea nr. 146/1997

privind taxele judiciare de timbru și ale art. 3 din O.G. nr. 32/1995 privind

timbrul judiciar, aprobată prin Legea nr. 106/1995, cu modificările și

completările ulterioare, pentru calea de atac exercitată se plătesc taxă

judiciară de timbru și timbru judiciar, dovada achitării acestora atașându-se,

potrivit art. 302

1

alin. (2) C. proc. civ., la cererea de recurs.

Cum dovada timbrării

nu a fost atașată cererii de recurs, conform dispozițiilor legale

sus-menționate, iar recurenții nu și-au îndeplinit această obligație legală

nici ulterior, deși au fost citați cu mențiunea timbrării corespunzătoare,

devin aplicabile dispozițiile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 și art.

9 din O.G. nr. 32/1995, în temeiul cărora recursul va fi anulat ca netimbrat.

Anulează recursul

declarat de V.Z., K.O., V.R.D. și G.A.M. împotriva Sentinței civile nr. 128/F

din 7 iulie 2010 a Curții de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și

fiscal, ca netimbrat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 8 aprilie 2011.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2011-11-04
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7902/2011
, SC R. SRL, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, M.G. și M.T., și, în consecință, s-a constatat nulitatea absolută a Deciziei nr. 483 din 7 iunie 1976 a fostului Comitet Executiv al Consiliului Popular al Județului Brașov, emis
ÎCCJ 2008-05-15
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3853/2010
ei și Finanțelor și excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Prefectul județului Brașov, excepții invocate prin întâmpinări. Prin sentința civilă 388/S din 18 decembrie 2008, Tribunalul Brașov a respins acțiunea formulată si
ÎCCJ 2011-05-18
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4149/2011
și care nu au făcut obiectul învestirii instanței, ceea ce ar fi contrar prevederilor art. 129 alin. (6) C. proc. civ., potrivit cu care judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecății. În raport cu cele ce preced și ț
ÎCCJ 2012-09-25
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5713/2012
Deliberând asupra contestației în anulare de față, în condițiile art. 256 C. proc. civ., constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Brașov sub nr. 4328 din 25 iulie 2000, reclamanta R.M.M. a solicitat, în contradi
ÎCCJ 2011-09-14
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5997/2011
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 76 din 5 martie 2010, Tribunalul Brașov a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Statul Român, reprezentat legal de Ministerul Finanțelor, precum
Sursă