ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2618/2011

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2618/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Deliberând asupra

recursului de față, reține următoarele:

Prin sentința nr. 468/COM din 24

martie 2010, Tribunalul Iași a respins acțiunea reclamantei

SC D. SRL împotriva pârâtelor SC C. SA IAȘI

și R.F.B. SA și a admis în parte cererea reconvențională formulată de pârâta - reclamantă

SC C. SA în contradictoriu cu reclamanta - pârâtă, obligând reclamanta - pârâtă

la plata sumei de 221.731,71 lei cu titlu de penalități de întârziere pentru

perioada 1 septembrie 2006 - 31 octombrie 2006 și a respins cererea privind

plata de daune.

Pentru a

pronunțata această hotărâre, tribunalul a reținut că reclamanta nu a respectat

obligațiile asumate prin contractul de furnizare nr. 1574 din 18 august 2006,

neîndeplinindu-și obligația de a livra cantitatea de huilă stabilită prin

graficul prevăzut în anexa 3 la contract. Ca atare, în mod corect pârâta a

solicitat, iar banca a dispus executarea garanției de bună execuție depusă de

reclamantă, conform art. 16.2 din contractul încheiat. Tribunalul a mai reținut

că pârâta a făcut proba cu înscrisurile depuse că a îndeplinit condițiile

pentru rezilierea contractului conform adresei nr. 23405 din 22 noiembrie 2006,

condiție prevăzută de art. 17.1 și art. 17.6 din actul încheiat.

Prima

instanță de fond a reținut că nu sunt îndeplinite condițiile forței majore

invocată de reclamantă, din actele depuse - raportul de expertiză nr. 33/18 din

31 octombrie 2006 și certificatul nr. 3070/05-4 din 1 noiembrie 2006 - rezultând

că nu suntem în prezența unei imposibilități absolute de realizare a

obligațiilor contractuale, reclamanta putând să-și îndeplinească obligațiile

asumate - cu costuri mai mari. Astfel, din probele administrate - nota nr. 20261

din 24 octombrie 2006, rezultă că reclamanta putea să îndeplinească contractul

prin livrarea huilei pe o rută ocolitoare. Tribunalul a mai reținut că,

potrivit art. 19.1 din contract, forța majoră trebuie să fie constatată de o

autoritate competentă, Camera de Comerț și Industrie a Ucrainei neîndeplinind

acest criteriu.

Tribunalul a

respins susținerea reclamantei privind încercarea acestuia de a livra cărbune,

în îndeplinirea obligațiilor contractuale, întrucât din analizele de

specialitate reiese că acel cărbune nu îndeplinea cerințele din contractul nr. 1574/2006.

S-a reținut astfel, că părțile, în aplicarea art. 11 din contract au încheiat

un contract de prestări servicii inspecție calitativă și cantitativă de tip A

nr. 1618 din 30 iulie 2006, convenind ca SC R.C. SA să realizeze inspecția

mărfii livrate în perioada septembrie 2006 - martie 2007 - perioadă în care a

livrat cărbune pârâtei: În urma executării acestui contract, SC R.C. SA a emis

mai multe buletine de analize din care rezultă că marfa livrată este neconformă

datorită umidității totale și datorită puterii calorice inferioare.

Cât privește

susținerea reclamantei în sensul că, potrivit contractului, calitatea de

furnizor o dețin cele 3 societăți comerciale care formează asociația, nu doar

reclamanta, tribunalul a respins-o față de dispozițiile art. 42 C. com.

Tribunalul a respins

cererea pârâtei - reclamantei de achitare a daunelor - interese conform art. 16.3

din contract, reținând că această parte nu a probat întinderea prejudiciului.

Împotriva acestei

sentințe au declarat apel toate părțile, criticând soluția atacată pentru

nelegalitate și netemeinicie.

Prin decizia nr. 86

din 22 noiembrie 2010, Curtea de Apel Iași a respins apelurile declarate de

reclamanta - pârâtă și pârâta - reclamantă și a admis apelul pârâtei R.F.B. SA

împotriva sentinței atacate, schimbând-o în parte în ceea ce privește cuantumul

cheltuielilor de judecată acordate acestei părți, păstrând celelalte dispoziții

ale sentinței atacate.

Pentru a pronunța

această decizie curtea de apel a reținut că motivele de apel invocate de

reclamantă privind nemotivarea sau insuficienta motivare a hotărârii instanței

de fond nu sunt întemeiate față de dispozițiile art. 261 C. proc. civ. și față

de conținutul hotărârii atacate. Totodată instanța de apel a respins motivele

privind acordarea de către instanța de fond către pârâta - reclamantă a altceva

decât s-a cerut, față de conținutul cererii reconvenționale de la fila 124, din

care reiese că pârâta - reclamantă a solicitat și plata sumei de 221.731,71

reprezentând penalități de valoare, sumă acordată de instanța de fond.

Pe fondul cauzei,

curtea de apel a apreciat că se impune stabilirea faptului dacă în cauză a

operat sau nu forța majoră prevăzută de art. 19.1 din contractul părților, în

favoarea apelantei - reclamante.

Din probele

administrate, curtea de apel a reținut că, în cauză, nu există o imposibilitate

absolută de livrare a huilei, evenimentele din Ucraina nefiind de natură să

îngreuneze executarea contractului. Astfel, înscrisul emis de Camera de Comerț

și Industrie a Ucrainei nu atestă forța majoră, ci dovedește instituirea unei

interdicții la efectuarea de Transporturi feroviare spre România, situație care

nu se încadrează în definiția „forței majore”, astfel cum aceasta a fost

definită în contractul părților. Mai mult, a reținut curtea de apel, reclamanta

însăși a contrazis inițial existența forței majore, prin oferta făcută la 24

octombrie 2010, de a livra huila pe o rută ocolitoare. De altfel, în finalul

cap.4 din contractul părților se menționează că nu este situație de forță

majoră, evenimentul care face extrem de costisitoare executarea obligațiilor

pentru una dintre părți.

Curtea de apel a

apreciat ca legală și soluția dată de tribunal cu privire la neîndeplinirea de

către reclamantă a obligației de livrare a cărbunelui, faptul că acest

combustibil a fost livrat către CET Giurgiu fiind fără relevanță, atâta timp

cât această parte este terță față de convenție.

Instanța de apel a

apreciat că executarea garanției de bună execuție s-a realizat conform art. 16.2

din contractul părților, respingând susținerea apelantei - reclamante privind

absența probelor privind întinderea prejudiciului. Curtea de apel a reținut că

această condiție este impusă de art. 9.3 din contract, dar executarea garanției

s-a făcut potrivit art. 16.2 din contract, conform căruia dacă furnizorul nu

livrează în totalitate cantitatea contractată, achizitorul are dreptul de a

executa garanția de bună execuție, proporțional cu procentul reprezentând cantitatea

de huilă nelivrată, ceea ce s-a întâmplat în speță.

Cât privește cererea

reconvențională, curtea de apel a reținut că soluția de admitere dată de

tribunal și de obligare a reclamantei la plata penalităților de întârziere,

conform art. 16.1 din contract, este corectă, neputând fi primită apărarea

reclamantei privind existența unui litisconsorțiu convențional, față de art. 42

C. com.

Instanța de apel a

respins apelul pârâtei reclamante SC C. SA ca nefondat, apreciind că deși

această parte este îndreptățită la plata diferenței de prejudiciu, conform art.

16.3 din convenția părților, pârâta - reclamantă nu a dovedit, conform art. 1169

C. civ., îndeplinirea condițiilor de atragere a răspunderii reclamantei - pârâte,

astfel cum legal a reținut tribunalul.

Curtea de Apel a

reținut, însă, ca întemeiat apelul declarat de pârâta

R.F.B. SA BUCUREȘTI, față de dispozițiile

art. 274 alin. (1) C. proc. civ. și față de soluția dată de instanța de fond.

Împotriva

acestei decizii a declarat recurs, apelanta - reclamantă, criticând decizia

atacată pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 5, 6, 7 și 9

C. proc. civ., întrucât prin hotărârea dată, instanța de apel a încălcat

normele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C.

proc. civ., instanța de apel a acordat ceea ce nu s-a cerut, hotărârea cuprinde

motive străine de natura pricinii și hotărârea pronunțată a fost dată cu

încălcarea și aplicarea legii.

reclamantă a arătat că tribunalul a dat o hotărâre care nu cuprinde motivele pe

care sprijină conform art. 261 alin. (5), întrucât una dintre problemele

esențiale cu care a fost investit este incidența în cauză a forței majore care

a făcut imposibilă executarea contactului între părți, problemă nedezbătută de

prima instanță de fond. Or, arată recurentă - reclamantă, deși instanța de apel

reține că motivarea tribunalului poate fi „modificată” sau „substituită”

singurul aspect reținut de curtea de apel este acela că, potrivit contractului

părților, Camera de Comerț și Industrie a Ucrainei, nu este instituție competentă

să constate cauza de forță majoră.

Recurenta - reclamantă

arată că tribunalul nu a motivat în niciun fel respingerea acțiunii față de

pârâta

R.F.B. SA, iar lipsa totală a

motivării nu poate fi suplinită de instanța de apel astfel cum greșit a reținut

această instanță, întrucât lipsește partea de un grad de jurisdicție și face

imposibilă exercitarea controlului judiciar de către instanța de apel.

Recurenta - reclamantă

a învederat că niciuna dintre instanțele de fond nu s-a pronunțat asupra celui

de-al doilea capăt de cerere din acțiunea introductivă a reclamantei privind

constatarea nulității absolute a deciziei arbitrale a pârâtei SC C. SA de

reziliere a contractului încheiat de părți. Or, instanța de judecată este

obligată să se pronunțe asupra tuturor capetelor de cerere formulate prin

acțiune de către reclamantă.

a arătat că decizia instanței de apel este nulă, întrucât această instanță nu

motivează în niciun fel de ce respinge motivul invocat de apelanta - reclamantă

privind existența unor motive total contradictorii, în hotărârea tribunalului

atacată, față de încheierile interlocutorii pronunțate de același judecător de

fond. Astfel, deși prin încheierea din 30 mai 2007, tribunalul a reținut că

între cele 3 societăți ce formează asociația nu există raporturi de

solidaritate, iar hotărârea pronunțată face aplicarea art. 42 C. civ.

acordat ceea ce nu s-a cerut, a arătat recurenta - reclamantă, întrucât, deși

pârâta - reclamantă a solicitat diferența prejudiciu, instanțele i-au acordat

penalități de întârziere, cerere pe care nu a formulat-o niciodată. În schimb,

din probele de la dosar, nu reiese modul în care au fost calculate penalitățile

de întârziere acordate, calculul făcut fiind eronat.

a arătat că a criticat în fața instanței de apel faptul că, în mod nelegal,

prin încheierea din 31 octombrie 2007, tribunalul a repus în discuție

excepțiile invocate în cauză, pe motiv că ar lipsi încheierea de dezbateri din

16 mai 2007 și o încheiere de amânare a pronunțării din 23 mai 2007. Or,

instanța de apel a reținut o motivare străină de natura pricinii, apreciind că

prin încheierea din 31 octombrie 2007, tribunalul nu ar fi luat nicio măsură cu

caracter interlocutoriu deși, a arătat recurenta, încheierea din 30 mai 2007

este astfel o încheiere interlocutorie.

este adusă de recurenta - reclamantă și în ceea ce privește încheierea din 21

noiembrie 2007, hotărârea instanței de apel fiind dată cu încălcarea legii,

întrucât însăși curtea de apel reține că de la dosar lipsesc încheierea de

dezbateri și încheierea de amânare a pronunțării, ceea ce atrage nulitatea

absolută a încheierii din 30 mai 2007.

a arătat că prin întâmpinarea depusă la cererea reconvențională formulată de

pârâta - reclamantă SC C. SA, a invocat în principal, inadmisibilitatea cererii

reconvenționale, pentru nerespectarea litisconsorțiului obligatoriu, iar în

subsidiar, excepția lipsei calității procesuale pasive a reclamantei, excepție

soluționată de prima instanță prin încheierea din 30 mai 2007. Or, prin

încheierea din 21 noiembrie 2007, aceste excepții au fost repuse în mod neegal

în discuția părților, aspect criticat în fața instanței de apel.

Recurenta - reclamantă

a învederat că soluția instanței de apel este greșită cu privire la aceste

excepții, atâta timp cât nu sunt îndeplinite condițiile litisconsorțiului

obligatoriu și reclamanta nu are calitate procesuală - pasivă.

a învederat că soluția dată de instanța de apel pe fondul cauzei, a fost

pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii.

Recurenta - reclamantă

a arătat că în cauză sunt îndeplinite condițiile forței majore față de

înscrisurile depuse la dosarul de fond, înscrisuri emise de Camera de Comerț și

Industrie a Ucrainei și care contrar celor susținute de instanța de apel, sunt

înscrisuri emise de o instituție competentă, astfel cum s-a stabilit prin

contractul părților.

În continuare,

recurenta - reclamantă citează o hotărâre judecătorească de speță, în care

susține că s-au ridicat aceleași probleme de drept, reclamanta din acea cauză

obținând, în mod întemeiat câștig de cauză în acțiunea având ca obiect

obligarea pârâtei SC CET SA, la restituirea garanției de bună execuție a

contractului.

Ca atare, arată

recurenta, având în vedere că situația din speța citată este absolut identică

cu aceea din prezenta cauză, motivarea instanței de apel în sensul că situația

de fapt este diferită în prezenta cauză, este nelegală. În plus, în acea

decizie de speță, existența forței majorei a fost reținută de Înalta Curte de

Casație și Justiție cu autoritate de lucru judecat.

Recurenta - reclamantă

a arătat că în mod nelegal instanța de apel a reținut că executarea scrisorii

de garanție bancară s-ar fi realizat conform art. 162 din contractul părților,

întrucât intimata - pârâtă a invocat în cererea reconvențională art. 16.3 din

contract, iar pârâta - reclamantă nu a făcut probele impuse de clauza

contractuală arătată, privind dovada pretinsului prejudiciu invocat.

Cât privește

cuantumul penalităților de întârziere, recurenta - reclamantă a arătat că aceeași

sumă a fost solicitată și în cauza citată cu titlu de decizie de speță, cerere

respinsă irevocabil.

Recurenta a arătat că

pârâta - reclamantă trebuie obligată la plata diferenței dintre valoarea

scrisorii de garanție bancară și valoarea prejudiciului reprezentând penalități

de valoare acordate de instanțele de fond, în caz contrar, intimata pârâtă - reclamantă

primind o dublă plată, deși instanțele de fond i-au respins cererea privind

plata de daune ca nedovedită.

a învederat că nelegală este soluția instanței de apel și în ceea ce privește

admiterea apelului pârâtei

R.F.B. SA

și acordarea cheltuielilor de judecată, întrucât actele doveditoare au fost

depuse după rămânerea cauzei în pronunțare și nu dovedesc pretențiile acestei

părți.

În plus,

instanța de apel, era obligată să facă aplicarea art. 274 alin. (3) C. proc.

civ.

Intimata SC

CET SA a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.

Examinând

motivele de nelegalitate formulate, Înalta Curte reține că recursul declarat

este nefondat, pentru următoarele considerente.

critică de nelegalitate formulată privește nemotivarea soluțiilor pronunțate de

instanțele de fond pe cele trei aspecte învederate în dezvoltarea motivelor de

recurs.

Înalta Curte nu poate

reține susținerea recurentei - reclamante în sensul că, deși instanța de apel a

reținut că motivarea tribunalului cu privire la reținerea forței majore, este

insuficientă, instanța de control judiciar nu a completat în niciun fel această

motivare, întrucât afirmația recurentei este contrazisă de considerentele

deciziei instanței de apel, care reține cu titlu de principiu faptul că

motivarea insuficientă a instanței de fond nu poate atrage desființarea

hotărârii judecătorești, în ipoteza în care soluția dată este corectă.

În plus, instanța de

recurs reține că ambele instanțe de fond au motivat amplu neîndeplinirea

condiției forței majore în prezenta cauză, susținerea că instanța de apel se

rezumă la a reține că nu este instituție competentă, Camera de Comerț și

Industrie a Ucrainei, conform contractului părților, pentru a atesta existența

forței majore, fiind superfluă față de considerentele deciziei dată în apel.

Sub acest aspect,

Înalta Curte reține că instanța de apel a analizat îndeplinirea condiției

forței majore pornind de la clauzele inserate de părți în convenția încheiată,

clauze pe care le-a raportat la toate probele administrate în cauză, inclusiv

adresa emisă de recurenta - reclamantă care învederează că exista posibilitatea

livrării huilei către pârâta - reclamantă pe o rută ocolitoare, situație care,

potrivit convenției părților nu constituie forță majoră.

Înalta Curte nu poate

reține nici motivul privind nemotivarea de către cele două instanțe de fond a

respingerii capătului de cerere din acțiunea introductivă privind constatarea

nulității absolute a notificării pârâtei - reclamante de rezoluțiune a

contractului, întrucât soluția de respingere în totalitate a acțiunii

introductive a fost amplu argumentată de instanțele de fond pornind de la

situația neîndeplinirii obligațiilor contractuale asumate de recurenta - reclamantă

și de la corecta executare a garanției de bună execuție de către intimata - reclamantă.

Ca atare, dat fiind caracterul unitar al acțiunii de fond prin care s-a

solicitat obligarea pârâtei - reclamante la restituirea garanției de bună

execuție și constatarea nulității absolute a notificării acesteia de

rezoluțiune a contractului, ambele capete de cerere vizând analiza îndeplinirii

de către recurenta - reclamantă a dispozițiilor contractuale asumate, Înalta

Curte va respinge susținerea recurentei privind obligația instanței de judecată

de a se pronunța distinct pe fiecare capăt de cerere, ca nefondată.

Nefondată este și

susținerea recurentei vizând absența considerentelor celor două instanțe de

fond, cu privire la soluția de respingere a acțiunii față de pârâta

R.F.B. SA, întrucât această parte a fost

atrasă în procesul de față doar pentru opozabilitatea hotărârii pronunțate,

nefiind parte în contractul dedus analizei instanței de judecată. Prin urmare,

având în vedere poziția acestei părți în proces, Înalta Curte reține că în mod

legal instanța de apel a reținut că prin respingerea acțiunii față de pârâta SC

CET SA, instanța de apel a motivat și soluția de respingere a acțiunii de față

de pârâta R.F.B. SA, considerentele fiind identice.

critică de nelegalitate, recurenta - reclamantă susține că instanța de apel nu

a răspuns în niciun fel criticii din apel privind existența unor motive

contradictorii în hotărârea de fond față de încheierea din 30 mai 2007.

Înalta Curte va

respinge și această critică întrucât instanța de apel a răspuns

expressis

verbis

acestei critici apreciind că nu este vorba despre vreun motiv de

nulitate a încheierii respective, ci se învederează aspecte ce au fost

analizate în cuprinsul hotărârii atacate, curtea de apel apreciind că în cauză

operează dispozițiile art. 42 C. com.

respinge și critica de nelegalitate întemeiată pe art. 304 pct. 6 C. proc. civ.,

întrucât instanța de apel ar fi acordat mai mult decât s-a cerut, reținând că

prin cererea reconvențională aflată la fila 124 din dosarul de fond, intimata -

pârâtă - reclamantă a solicitat daune și penalități de întârziere, instanțele

admițând în parte această cerere și acordând doar penalitățile de întârziere.

Ca atare, susținerea recurentei - reclamante cu privire la neinvestirea

instanței de judecată cu o atare cerere în pretenții de către intimata - pârâtă

reclamantă este superfluă.

Cât privește

contestarea calcului penalităților de întârziere de către recurenta - reclamantă,

Înalta Curte reține că această parte nu a înțeles să conteste un atare calcul

în fața instanțelor de fond și să solicite administrarea de probe, astfel încât

invocarea acestui aspect care ține de administrarea probelor, nu poate fi

făcută direct în fața instanței de recurs, care se pronunță în limitele fixate

de dispozițiile art. 304 C. proc. civ., pe aspecte vizând exclusiv

nelegalitatea hotărârii atacate.

reține că este superfluu și motivul de recurs privind greșita reținere de către

instanța de apel a faptului că prin încheierea din 31 octombrie 2007 nu s-ar fi

luat nicio măsură cu caracter interlocutoriu, întrucât din examinarea acestei

încheieri (fila 332 dosar de fond), reiese că s-a acordat termen în vederea

soluționării cererii de recuzare a completului. Ca atare, reținerea instanței

de apel în sensul că prin această încheiere nu s-a luat măsuri cu caracter

interlocutoriu este exactă.

discuție a excepției despre care face vorbire recurenta - reclamantă s-a făcut

la termenul din 21 noiembrie 2007, astfel cum corect a apreciat și instanța de

apel, în vederea acoperirii unor neregularități procedurale privind absența

încheierii de dezbateri și de amânare a pronunțării însă, soluția dată în

excepțiile invocate de părțile în proces este identică în încheierea din 30 mai

2007 (apreciată ca nulă de instanța de fond ca urmare a absenței încheierilor

arătate) și, respectiv, în încheierea din 21 noiembrie 2007, în care au fost

reluate.

Ca atare, Înalta

Curte reține ca nefondat și acest motiv de nelegalitate, întrucât recurenta - reclamantă

nu a dovedit că i s-ar fi pricinuit vreo vătămare, conform art. 105 C. proc.

civ., reluarea excepțiilor și pronunțarea aceleași soluții, fiind determinată

de necesitatea acoperirii unor neregularități pur formale.

formulat la acest punct, recurenta - reclamantă reia critica privind nelegala

reluare a excepțiilor de către instanța de fond la termenul din 21 noiembrie 2007,

aspect tranșat deja de către Înalta Curte în cadrul considerentelor reținute la

soluționarea motivului de nelegalitate anterior.

Înalta Curte va

respinge și critica recurentei privind greșita soluționare a excepției lipsei

calității procesuale pasive invocată față de cererea reconvențională, întrucât

susținerea recurentei în sensul că, în speță, calitatea de furnizor revine unei

asocieri formată din trei societăți comerciale, a fost corect respinsă de

instanțele de fond, având în vedere modul în care a fost formulată acțiunea și

în clauzele contractului încheiat de părți, care permit aplicarea dispozițiilor

art. 42 C. com., astfel cum corect a reținut instanța de apel ca instanță de

control judiciar.

Totodată, Înalta

Curte reține că recurenta - reclamantă însăși a achiesat la această teorie prin

formularea acțiunii principale în nume propriu, și nu în numele

litisconsorțiului de a cărui existență se prevalează.

motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 320

4

pct. 9 C.

proc. civ., recurenta - reclamantă critică de fapt modul de interpretare a

probelor de către instanțele de fond, aspecte ce nu pot fi invocate și

analizate în această fază procesuală, față de caracterul restrictiv al art. 304

C. proc. civ.

Nu în ultimul rând,

trebuie subliniat că hotărârea instanței de apel care a apreciat că în speță nu

sunt dovedite condiției forței majore, nu se întemeiază pe afirmația că nu ar

fi instituție competentă să constate forța majoră, Camera de Comerț și

Industrie din Ucraina, instanța de apel trecând, de fapt, peste acest aspect și

analizând exhaustiv clauzele contractului încheiat de părți, luând în

considerare inclusiv posibilitatea executării contractului în condiții mai

costisitoare pentru reclamantă, posibilitate învederată chiar de către această

parte și prevăzute în contractul părților, conform art. 969 C. civ.

Cât privește citarea

unei decizii de spețe, de către recurenta - reclamantă, Înalta Curte reține că,

în sistemul românesc de drept, precedentele judiciare nu au valoare de izvor de

drept, pe de o parte, iar pe de altă parte nu sunt îndeplinite condițiile

pentru reținerea autorității de lucru judecat invocată de recurenta - reclamantă,

astfel cum legal a reținut instanța de apel.

Susținerea recurentei

relativă la schimbarea clauzei contractuale invocată de intimata - pârâtă - reclamantă

ca temei al cererii reconvenționale, de către instanța de apel nu poate fi

reținută de către Înalta Curte, față de conținutul deciziei atacate și al

cererii reconvenționale .

Înalta Curte va

respinge motivele invocate relative la absența probelor privind prejudiciul

invocat de intimata - pârâtă - reclamantă, întrucât aspectele învederate

vizează administrarea probelor, aspect ce nu poate fi obiect al analizei

instanței de recurs.

Cu aceeași motivare

va respinge instanța de recurs și motivele invocate în ceea ce privește

obligativitatea deducerii penalităților de întârziere din calculul garanției

existente.

invocat de recurenta - reclamantă vizează greșita admitere a apelului pârâtei R.F.B.

SA relativ la neacordarea cheltuielilor de judecată și neaplicarea de către

instanța de apel a dispozițiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ.

Înalta Curte va

respinge și acest motiv, reținând că aspectele invocate privind absența probelor

cu privire la cheltuielile solicitate de către apelanta - pârâtă, nu pot fi

supuse analizei instanței de recurs, fiind probleme legate de administrarea

probelor.

Totodată, Înalta

Curte reține că, potrivit unei practici unitare a instanței supreme, aplicarea

dispozițiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ. de către instanța de judecată

este o chestiune lăsată la latitudinea instanței de fond, aplicarea acestui

text de lege presupunând analiza unor chestiuni de fapt.

Pentru considerentele

mai sus invocate, în baza art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge

recursul declarat ca nefondat.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

recurenta - reclamantă

SC D. SRL

HOLBOCA

împotriva deciziei nr. 86 din 22 noiembrie 2010 a Curții de Apel

Iași, secția comercială, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 13 septembrie 2011.