ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2618/2011

Recurenta - reclamantă a arătat că tribunalul a dat o hotărâre care nu cuprinde motivele pe care sprijină conform art. 261 alin. (5), întrucât una dintre problemele esențiale cu care a fost investit este incidența în cauză a forței majore care a făcut imposibilă executarea contactului între părți, problemă nedezbătută de prima instanță de fond. Or, arată recurentă - reclamantă, deși instanța de apel reține că motivarea tribunalului poate fi „modificată” sau „substituită” singurul aspect reținut de curtea de apel este acela că, potrivit contractului părților, Camera de Comerț și Industrie a Ucrainei, nu este instituție competentă să constate cauza de forță majoră. Recurenta - reclamantă arată că tribunalul nu a motivat în niciun fel respingerea acțiunii față de pârâta R.F.B. SA, iar lipsa totală a motivării nu poate fi suplinită de instanța de apel astfel cum greșit a reținut această instanță, întrucât lipsește partea de un grad de jurisdicție și face imposibilă exercitarea controlului judiciar de către instanța de apel. Recurenta - reclamantă a învederat că niciuna dintre instanțele de fond nu s-a pronunțat asupra celui de-al doilea capăt de cerere din acțiunea introductivă a reclamantei privind constatarea nulității absolute a deciziei arbitrale a pârâtei SC C. SA de reziliere a contractului încheiat de părți. Or, instanța de judecată este obligată să se pronunțe asupra tuturor capetelor de cerere formulate prin acțiune de către reclamantă.

Recurenta - reclamantă a arătat că decizia instanței de apel este nulă, întrucât această instanță nu motivează în niciun fel de ce respinge motivul invocat de apelanta - reclamantă privind existența unor motive total contradictorii, în hotărârea tribunalului atacată, față de încheierile interlocutorii pronunțate de același judecător de fond. Astfel, deși prin încheierea din 30 mai 2007, tribunalul a reținut că între cele 3 societăți ce formează asociația nu există raporturi de solidaritate, iar hotărârea pronunțată face aplicarea art. 42 C. civ.

Instanța de apel a acordat ceea ce nu s-a cerut, a arătat recurenta - reclamantă, întrucât, deși pârâta - reclamantă a solicitat diferența prejudiciu, instanțele i-au acordat penalități de întârziere, cerere pe care nu a formulat-o niciodată. În schimb, din probele de la dosar, nu reiese modul în care au fost calculate penalitățile de întârziere acordate, calculul făcut fiind eronat.

Recurenta - reclamantă a arătat că a criticat în fața instanței de apel faptul că, în mod nelegal, prin încheierea din 31 octombrie 2007, tribunalul a repus în discuție excepțiile invocate în cauză, pe motiv că ar lipsi încheierea de dezbateri din 16 mai 2007 și o încheiere de amânare a pronunțării din 23 mai 2007. Or, instanța de apel a reținut o motivare străină de natura pricinii, apreciind că prin încheierea din 31 octombrie 2007, tribunalul nu ar fi luat nicio măsură cu caracter interlocutoriu deși, a arătat recurenta, încheierea din 30 mai 2007 este astfel o încheiere interlocutorie.

Aceeași critică este adusă de recurenta - reclamantă și în ceea ce privește încheierea din 21 noiembrie 2007, hotărârea instanței de apel fiind dată cu încălcarea legii, întrucât însăși curtea de apel reține că de la dosar lipsesc încheierea de dezbateri și încheierea de amânare a pronunțării, ceea ce atrage nulitatea absolută a încheierii din 30 mai 2007.

Recurenta - reclamantă a arătat că prin întâmpinarea depusă la cererea reconvențională formulată de pârâta - reclamantă SC C. SA, a invocat în principal, inadmisibilitatea cererii reconvenționale, pentru nerespectarea litisconsorțiului obligatoriu, iar în subsidiar, excepția lipsei calității procesuale pasive a reclamantei, excepție soluționată de prima instanță prin încheierea din 30 mai 2007. Or, prin încheierea din 21 noiembrie 2007, aceste excepții au fost repuse în mod neegal în discuția părților, aspect criticat în fața instanței de apel. Recurenta - reclamantă a învederat că soluția instanței de apel este greșită cu privire la aceste excepții, atâta timp cât nu sunt îndeplinite condițiile litisconsorțiului obligatoriu și reclamanta nu are calitate procesuală - pasivă.

Recurenta - reclamantă a învederat că soluția dată de instanța de apel pe fondul cauzei, a fost pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii. Recurenta - reclamantă a arătat că în cauză sunt îndeplinite condițiile forței majore față de înscrisurile depuse la dosarul de fond, înscrisuri emise de Camera de Comerț și Industrie a Ucrainei și care contrar celor susținute de instanța de apel, sunt înscrisuri emise de o instituție competentă, astfel cum s-a stabilit prin contractul părților. În continuare, recurenta - reclamantă citează o hotărâre judecătorească de speță, în care susține că s-au ridicat aceleași probleme de drept, reclamanta din acea cauză obținând, în mod întemeiat câștig de cauză în acțiunea având ca obiect obligarea pârâtei SC CET SA, la restituirea garanției de bună execuție a contractului. Ca atare, arată recurenta, având în vedere că situația din speța citată este absolut identică cu aceea din prezenta cauză, motivarea instanței de apel în sensul că situația de fapt este diferită în prezenta cauză, este nelegală. În plus, în acea decizie de speță, existența forței majorei a fost reținută de Înalta Curte de Casație și Justiție cu autoritate de lucru judecat. Recurenta - reclamantă a arătat că în mod nelegal instanța de apel a reținut că executarea scrisorii de garanție bancară s-ar fi realizat conform art. 162 din contractul părților, întrucât intimata - pârâtă a invocat în cererea reconvențională art. 16.3 din contract, iar pârâta - reclamantă nu a făcut probele impuse de clauza contractuală arătată, privind dovada pretinsului prejudiciu invocat. Cât privește cuantumul penalităților de întârziere, recurenta - reclamantă a arătat că aceeași sumă a fost solicitată și în cauza citată cu titlu de decizie de speță, cerere respinsă irevocabil. Recurenta a arătat că pârâta - reclamantă trebuie obligată la plata diferenței dintre valoarea scrisorii de garanție bancară și valoarea prejudiciului reprezentând penalități de valoare acordate de instanțele de fond, în caz contrar, intimata pârâtă - reclamantă primind o dublă plată, deși instanțele de fond i-au respins cererea privind plata de daune ca nedovedită.

Recurenta - reclamantă a învederat că nelegală este soluția instanței de apel și în ceea ce privește admiterea apelului pârâtei R.F.B. SA și acordarea cheltuielilor de judecată, întrucât actele doveditoare au fost depuse după rămânerea cauzei în pronunțare și nu dovedesc pretențiile acestei părți. În plus, instanța de apel, era obligată să facă aplicarea art. 274 alin. (3) C. proc. civ. Intimata SC CET SA a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat. Examinând motivele de nelegalitate formulate, Înalta Curte reține că recursul declarat este nefondat, pentru următoarele considerente. 1. Prima critică de nelegalitate formulată privește nemotivarea soluțiilor pronunțate de instanțele de fond pe cele trei aspecte învederate în dezvoltarea motivelor de recurs. Înalta Curte nu poate reține susținerea recurentei - reclamante în sensul că, deși instanța de apel a reținut că motivarea tribunalului cu privire la reținerea forței majore, este insuficientă, instanța de control judiciar nu a completat în niciun fel această motivare, întrucât afirmația recurentei este contrazisă de considerentele deciziei instanței de apel, care reține cu titlu de principiu faptul că motivarea insuficientă a instanței de fond nu poate atrage desființarea hotărârii judecătorești, în ipoteza în care soluția dată este corectă. În plus, instanța de recurs reține că ambele instanțe de fond au motivat amplu neîndeplinirea condiției forței majore în prezenta cauză, susținerea că instanța de apel se rezumă la a reține că nu este instituție competentă, Camera de Comerț și Industrie a Ucrainei, conform contractului părților, pentru a atesta existența forței majore, fiind superfluă față de considerentele deciziei dată în apel. Sub acest aspect, Înalta Curte reține că instanța de apel a analizat îndeplinirea condiției forței majore pornind de la clauzele inserate de părți în convenția încheiată, clauze pe care le-a raportat la toate probele administrate în cauză, inclusiv adresa emisă de recurenta - reclamantă care învederează că exista posibilitatea livrării huilei către pârâta - reclamantă pe o rută ocolitoare, situație care, potrivit convenției părților nu constituie forță majoră. Înalta Curte nu poate reține nici motivul privind nemotivarea de către cele două instanțe de fond a respingerii capătului de cerere din acțiunea introductivă privind constatarea nulității absolute a notificării pârâtei - reclamante de rezoluțiune a contractului, întrucât soluția de respingere în totalitate a acțiunii introductive a fost amplu argumentată de instanțele de fond pornind de la situația neîndeplinirii obligațiilor contractuale asumate de recurenta - reclamantă și de la corecta executare a garanției de bună execuție de către intimata - reclamantă. Ca atare, dat fiind caracterul unitar al acțiunii de fond prin care s-a solicitat obligarea pârâtei - reclamante la restituirea garanției de bună execuție și constatarea nulității absolute a notificării acesteia de rezoluțiune a contractului, ambele capete de cerere vizând analiza îndeplinirii de către recurenta - reclamantă a dispozițiilor contractuale asumate, Înalta Curte va respinge susținerea recurentei privind obligația instanței de judecată de a se pronunța distinct pe fiecare capăt de cerere, ca nefondată. Nefondată este și susținerea recurentei vizând absența considerentelor celor două instanțe de fond, cu privire la soluția de respingere a acțiunii față de pârâta R.F.B. SA, întrucât această parte a fost atrasă în procesul de față doar pentru opozabilitatea hotărârii pronunțate, nefiind parte în contractul dedus analizei instanței de judecată. Prin urmare, având în vedere poziția acestei părți în proces, Înalta Curte reține că în mod legal instanța de apel a reținut că prin respingerea acțiunii față de pârâta SC CET SA, instanța de apel a motivat și soluția de respingere a acțiunii de față de pârâta R.F.B. SA, considerentele fiind identice. 2. Prin cea de-a doua critică de nelegalitate, recurenta - reclamantă susține că instanța de apel nu a răspuns în niciun fel criticii din apel privind existența unor motive contradictorii în hotărârea de fond față de încheierea din 30 mai 2007. Înalta Curte va respinge și această critică întrucât instanța de apel a răspuns expressis verbis acestei critici apreciind că nu este vorba despre vreun motiv de nulitate a încheierii respective, ci se învederează aspecte ce au fost analizate în cuprinsul hotărârii atacate, curtea de apel apreciind că în cauză operează dispozițiile art. 42 C. com. 3. Înalta Curte va respinge și critica de nelegalitate întemeiată pe art. 304 pct. 6 C. proc. civ., întrucât instanța de apel ar fi acordat mai mult decât s-a cerut, reținând că prin cererea reconvențională aflată la fila 124 din dosarul de fond, intimata - pârâtă - reclamantă a solicitat daune și penalități de întârziere, instanțele admițând în parte această cerere și acordând doar penalitățile de întârziere. Ca atare, susținerea recurentei - reclamante cu privire la neinvestirea instanței de judecată cu o atare cerere în pretenții de către intimata - pârâtă reclamantă este superfluă. Cât privește contestarea calcului penalităților de întârziere de către recurenta - reclamantă, Înalta Curte reține că această parte nu a înțeles să conteste un atare calcul în fața instanțelor de fond și să solicite administrarea de probe, astfel încât invocarea acestui aspect care ține de administrarea probelor, nu poate fi făcută direct în fața instanței de recurs, care se pronunță în limitele fixate de dispozițiile art. 304 C. proc. civ., pe aspecte vizând exclusiv nelegalitatea hotărârii atacate. 4. Înalta Curte reține că este superfluu și motivul de recurs privind greșita reținere de către instanța de apel a faptului că prin încheierea din 31 octombrie 2007 nu s-ar fi luat nicio măsură cu caracter interlocutoriu, întrucât din examinarea acestei încheieri (fila 332 dosar de fond), reiese că s-a acordat termen în vederea soluționării cererii de recuzare a completului. Ca atare, reținerea instanței de apel în sensul că prin această încheiere nu s-a luat măsuri cu caracter interlocutoriu este exactă. 5. Repunerea în discuție a excepției despre care face vorbire recurenta - reclamantă s-a făcut la termenul din 21 noiembrie 2007, astfel cum corect a apreciat și instanța de apel, în vederea acoperirii unor neregularități procedurale privind absența încheierii de dezbateri și de amânare a pronunțării însă, soluția dată în excepțiile invocate de părțile în proces este identică în încheierea din 30 mai 2007 (apreciată ca nulă de instanța de fond ca urmare a absenței încheierilor arătate) și, respectiv, în încheierea din 21 noiembrie 2007, în care au fost reluate. Ca atare, Înalta Curte reține ca nefondat și acest motiv de nelegalitate, întrucât recurenta - reclamantă nu a dovedit că i s-ar fi pricinuit vreo vătămare, conform art. 105 C. proc. civ., reluarea excepțiilor și pronunțarea aceleași soluții, fiind determinată de necesitatea acoperirii unor neregularități pur formale. 6. Prin motivul formulat la acest punct, recurenta - reclamantă reia critica privind nelegala reluare a excepțiilor de către instanța de fond la termenul din 21 noiembrie 2007, aspect tranșat deja de către Înalta Curte în cadrul considerentelor reținute la soluționarea motivului de nelegalitate anterior. Înalta Curte va respinge și critica recurentei privind greșita soluționare a excepției lipsei calității procesuale pasive invocată față de cererea reconvențională, întrucât susținerea recurentei în sensul că, în speță, calitatea de furnizor revine unei asocieri formată din trei societăți comerciale, a fost corect respinsă de instanțele de fond, având în vedere modul în care a fost formulată acțiunea și în clauzele contractului încheiat de părți, care permit aplicarea dispozițiilor art. 42 C. com., astfel cum corect a reținut instanța de apel ca instanță de control judiciar. Totodată, Înalta Curte reține că recurenta - reclamantă însăși a achiesat la această teorie prin formularea acțiunii principale în nume propriu, și nu în numele litisconsorțiului de a cărui existență se prevalează. 7. Înalta Curte reține că prin motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 320 4 pct. 9 C. proc. civ., recurenta - reclamantă critică de fapt modul de interpretare a probelor de către instanțele de fond, aspecte ce nu pot fi invocate și analizate în această fază procesuală, față de caracterul restrictiv al art. 304 C. proc. civ. Nu în ultimul rând, trebuie subliniat că hotărârea instanței de apel care a apreciat că în speță nu sunt dovedite condiției forței majore, nu se întemeiază pe afirmația că nu ar fi instituție competentă să constate forța majoră, Camera de Comerț și Industrie din Ucraina, instanța de apel trecând, de fapt, peste acest aspect și analizând exhaustiv clauzele contractului încheiat de părți, luând în considerare inclusiv posibilitatea executării contractului în condiții mai costisitoare pentru reclamantă, posibilitate învederată chiar de către această parte și prevăzute în contractul părților, conform art. 969 C. civ. Cât privește citarea unei decizii de spețe, de către recurenta - reclamantă, Înalta Curte reține că, în sistemul românesc de drept, precedentele judiciare nu au valoare de izvor de drept, pe de o parte, iar pe de altă parte nu sunt îndeplinite condițiile pentru reținerea autorității de lucru judecat invocată de recurenta - reclamantă, astfel cum legal a reținut instanța de apel. Susținerea recurentei relativă la schimbarea clauzei contractuale invocată de intimata - pârâtă - reclamantă ca temei al cererii reconvenționale, de către instanța de apel nu poate fi reținută de către Înalta Curte, față de conținutul deciziei atacate și al cererii reconvenționale . Înalta Curte va respinge motivele invocate relative la absența probelor privind prejudiciul invocat de intimata - pârâtă - reclamantă, întrucât aspectele învederate vizează administrarea probelor, aspect ce nu poate fi obiect al analizei instanței de recurs. Cu aceeași motivare va respinge instanța de recurs și motivele invocate în ceea ce privește obligativitatea deducerii penalităților de întârziere din calculul garanției existente. 8. Ultimul motiv invocat de recurenta - reclamantă vizează greșita admitere a apelului pârâtei R.F.B. SA relativ la neacordarea cheltuielilor de judecată și neaplicarea de către instanța de apel a dispozițiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ. Înalta Curte va respinge și acest motiv, reținând că aspectele invocate privind absența probelor cu privire la cheltuielile solicitate de către apelanta - pârâtă, nu pot fi supuse analizei instanței de recurs, fiind probleme legate de administrarea probelor. Totodată, Înalta Curte reține că, potrivit unei practici unitare a instanței supreme, aplicarea dispozițiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ. de către instanța de judecată este o chestiune lăsată la latitudinea instanței de fond, aplicarea acestui text de lege presupunând analiza unor chestiuni de fapt. Pentru considerentele mai sus invocate, în baza art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat ca nefondat. PENTRU