ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1688/2011

Asupra recursului penal de față,

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală

nr. 152 din 8 martie 2010 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosarul nr.

471/85/2010 s-a dispus, în baza art. 20 C. pen. raportat la art. 174 alin. (1),

art. 175 alin. (1) lit. e), i) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.

condamnarea inculpatului T.I. la o pedeapsă de 9 ani închisoare pentru

tentativă la infracțiunea de omor calificat și interzicerea drepturilor civile

prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen., pe un termen de 5 ani.

În baza art. 71 C.

pen. a interzis inculpatului exercițiul drepturilor civile prevăzute de art. 64

lit. a) teza a II-a, b) C. pen.

S-a constatat că

partea vătămată D.D. nu s-a constituit parte civilă.

În baza art. 118 lit.

c) C. pen. s-a confiscat de la inculpat un cuțit.

În baza art. 313 din

Legea nr. 95/2006 a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor de

spitalizare către Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu în sumă de 725,37

RON cu dobânda legală la data plății.

S-a respins cererea

de acordare a penalităților de întârziere.

În baza art. 191 alin.

(1) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare

avansate de stat în sumă de 1.500 lei din care suma de 200 lei reprezintă

onorariul avocat din oficiu.

Pentru a pronunța

această hotărâre s-au reținut în fapt următoarele:

În data de 31

decembrie 2009, pe fondul consumului de alcool, între inculpatul T.I. și partea

vătămată D.D. a avut loc o discuție contradictorie determinată de nemulțumirea

victimei privind muzica pe care o asculta inculpatul. Părțile se aflau în

locuința martorei L.L. iar aceasta împreună cu martora B.E., pentru a evita un

conflict violent, i-au cerut părții vătămate să părăsească imobilul.

După aproximativ 15

minute a plecat și inculpatul iar în stradă s-a întâlnit cu partea vătămată,

îmbrâncindu-se reciproc. Apoi, inculpatul a fugit în casă de unde a luat un

cuțit lovind partea vătămată în stradă, în prezența concubinei și a fiului

inculpatului. După agresiune, inculpatul a intrat, din nou în locuință, victima

fiind lăsată în fața porții unde a fost găsită de martora B.E. Partea vătămată

i-a spus martorei că inculpatul l-a tăiat și că s-a târât singur până la

locuința sa de unde a fost luat de salvare.

Din certificatul

medico-legal nr. I/a/10 din 7 ianuarie 2010 întocmit de Serviciul Județean de

Medicină Legală Sibiu rezultă că partea vătămată D.D. prezintă leziuni

traumatice care s-au produs prin lovire cu corpuri contondente, prin lovire

repetată cu un corp tăietor-înțepător și, în cădere pe un plan dur neregulat.

Datorită caracterului

penetrant al plăgii hemitoracelui stâng și a potențialului de inseminare

septică, leziunea este potențial primejdioasă pentru viață.

Leziunile au

necesitat pentru vindecare 16-18 zile îngrijiri medicale dacă nu survin

complicații.

În raport de starea

de fapt expusă și de probele administrate, instanța de fond a reținut că fapta

inculpatului realizează elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă

la omor calificat prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 175 alin. (1) lit.

c) și i) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.

Împotriva sentinței

pronunțată de instanța de fond au declarat apel Parchetul de pe lângă

Tribunalul Sibiu și inculpatul T.I.

A fost desființată

hotărârea sub aspectul încadrării juridice a faptei, a cuantumului pedepsei și

a omisiunii aplicării dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 76/2008, respectiv sub

aspectul penalităților de întârziere calculate pentru cheltuielile de

spitalizare.

În rejudecare au fost

înlăturate dispozițiile art. 37 alin. (1) lit. b) C. pen., reducând pedeapsa

aplicată inculpatului de la 9 ani închisoare la 8 ani închisoare.

A obligat inculpatul

să plătească Spitalului Clinic Județean Sibiu suma de 725,37 lei la care se va

calcula dobânda legală și penalitățile de întârziere.

S-a dispus aplicarea

dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 76/2008 privind prelevarea de probe

biologice.

Au fost menținute

celelalte dispoziții.

Împotriva ambelor

hotărâri a declarat recurs inculpatul T.I. invocând cazurile de casare

prevăzute de art. 385

9

pct. 18 și 14 C. proc. pen.

A solicitat achitarea

sa în temeiul dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C.

pen., întrucât fapta nu există.

În subsidiar, a

solicitat casarea ambelor hotărâri și în rejudecare să se dispună reducerea pedepsei

sub limita stabilită de instanța de apel.

Înalta Curte de

Casație și Justiție, examinând recursul prin prisma motivelor invocate dar și

din oficiu conform dispozițiilor art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen.

constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:

Starea de fapt

reținută de prima instanță - constând în aceea că în data de 31 decembrie 2009,

în jurul orelor 23,50, pe fondul unei altercații pe care inculpatul a avut-o cu

nepotul său, partea vătămată D.D., i-a aplicat acestuia lovituri repetate cu un

cuțit cauzându-i leziuni cu potențial primejdios pentru viața victimei este legală.

De asemenea,

încadrarea juridică a faptei în infracțiunea de tentativă la omor calificat

prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 C. pen. și art. 175 lit. c)

și i) C. pen. - este corectă.

Rezultă, din probele

administrate, că după ce părțile au avut un conflict în locuința martorei L.L.,

inculpatul a luat din casă un cuțit și a lovit partea vătămată D.D., în timp ce

acesta se afla în stradă.

Martorii oculari H.E.

și D.A. au arătat că inculpatul a fugit în casă, de unde a luat un cuțit, cu

care a lovit partea vătămată. De teamă să nu fie, la rândul lor, agresate, au

fugit în casă iar martora L.L. a confirmat faptul că victima a fost lovită de

inculpat (f. 35-36 dosar fond).

Aceste declarații se

coroborează cu declarația părții vătămate dar și cu celelalte probe

testimoniale care conduc, fără dubiu, la vinovăția inculpatului T.I.

Ca atare, în raport

de probele administrate, Înalta Curte constată că nu poate fi reținut cazul de

casare prevăzut de art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen., relativ la

eroarea gravă de fapt.

Nici critica ce

vizează individualizarea judiciară a pedepsei nu este justificată.

Inculpatul a comis o

faptă cu un grad ridicat de pericol social, nu a fost provocat de victimă, în

mod deliberat a intrat în casă și a luat cuțitul de care s-a folosit la

comiterea faptei.

Sub aspectul

elementelor ce caracterizează persoana inculpatului, se constată că acesta este

cunoscut cu antecedente penale care, chiar dacă nu atrag starea de recidivă -

împlinindu-se termenul de reabilitare - reflectă o periculozitate sporită a

acestuia.

Având în vedere

considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge ca nefondat recursul

declarat de inculpatul T.I. împotriva deciziei penale nr. 103/A/2010 din 4

noiembrie 2010.

În temeiul art. 192

alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata

cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de

inculpatul T.I. împotriva deciziei penale nr. 103/A/2010 din 04 noiembrie 2010

a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de

400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei,

reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul

inculpat se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 27 aprilie 2011.