ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 253/2011

Asupra recursului penal de față;

Prin Decizia penală nr. 87/A/2010 pronunțată în ședința publică din 28 septembrie 2010 în Dosarul nr. 1066/85/2010 de Curtea de Apel Alba Iulia, secția penală, au fost admise apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu și de inculpatul B.I., împotriva Sentinței penale nr. 153 din 8 iulie 2010 a Tribunalului Sibiu.

A fost desființată sentința penală atacată în ceea ce privește încadrarea juridică a faptei comise de inculpatul B.I. și a omisiunii aplicării art. 7 din Legea nr. 76/2008 și, rejudecând:

S-a înlăturat din încadrarea juridică a infracțiunii de omor calificat, prev. de art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. și a art. 39 alin. (4) C. pen.

În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008 s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpatul B.I. în vederea introducerii profilului genetic al acestuia în baza de date a S.N.D.G.J.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței penale atacate.

Pentru a pronunța această soluție, curtea de apel a reținut că prin Sentința penală nr. 153 din 8 iulie 2010 pronunțată de Tribunalul Sibiu în Dosarul nr. 1066/85/2010 s-a dispus, în temeiul art. 334 C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice a faptei pentru care a fost trimis în judecată inculpatul B.I. din infracțiunea de loviri cauzatoare de moarte, prev. de art. 183 C. pen., în infracțiunea de omor calificat, prev. de art. 174 alin. (1), 175 alin. (1) lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., art. 39 alin. (4) C. pen.

În baza art. 174 alin. (1), 175 alin. (1) lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., art. 39 alin. (4) C. pen. a fost condamnat inculpatul B.I. la o pedeapsă de 15 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat și la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor civile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. pe o durată de 10 ani.

În baza art. 71 C. pen. a fost interzisă inculpatului exercitarea drepturilor civile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.

S-a constatat că părțile vătămate V.F. și A.N. nu s-au constituit părți civile în cauză.

S-a constatat că inculpatul a achitat cheltuielile de spitalizare datorate Spitalului Clinic Județean de Urgență S., în sumă de 3.530,66 RON.

A fost respinsă cererea de obligare a inculpatului la plata unor dobânzi și penalități de întârziere către Spitalul Clinic Județean de Urgență S.

În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului B.I., cetățean român, studii 8 clase, cu antecedente penale,  pentru săvârșirea infracțiunii de loviri cauzatoare de moarte, prev. de art. 183 C. pen.

În fapt, s-a reținut că, la 2 august 2009, pe fondul unui conflict cu victima V.A.N., inculpatul l-a lovit în mod repetat cu furca în zona ochilor, fapt ce a condus la decesul acestuia la data de 14 august 2009, în pofida tratamentului medical corespunzător.

La momentul sosirii organelor de poliție la locul săvârșirii faptei, a fost identificată victima care prezenta urme de violență la nivelul capului și urme de înțepături la nivelul feței în special în zona oculară, unde, sângera abundent. Victima a fost transportată la Spitalul Clinic Județean S. de un echipaj medical, acesta prezentând fracturi orbită stângă și edem palpebral superior, iar la nivelul ochiului drept plăgi palpebrale penetrante în orbite, plăgi conjunctivale și hematom palpebral.

Din probatoriul administrat în cursul urmării penale s-a reținut că la data de 2 august 2009, în jurul orelor 13:00, B.I., B.I., B.A. și M.N. se aflau în centrul comunei M., unde consumau băuturi alcoolice, la un moment dat fiind abordați de către V.A.N., ocazie cu care între aceștia a izbucnit un conflict, conform declarațiilor sus-numiților, V.A.N. manifestându-se agresiv și lovindu-i.

La aceeași dată, în jurul orelor 17:00, martora B.M. l-a văzut pe V.A.N. deplasându-se pe stradă, în avansată stare de ebrietate, acesta întâlnindu-se în apropierea casei inculpatului B.I. cu B.N., fiica inculpatului, între cei doi izbucnind o ceartă. Martora B.M. a văzut cum V.A.N. a luat o scândură dintr-o stivă de lemne ce se afla pe stradă, lovind-o pe B.N. peste spate, aceasta luând la rândul său o piatră cu care l-a lovit pe V.A.N. în zona capului. Conform declarației martorei, în acel moment i-a văzut pe M.N. și inculpatul B.I., ieșind din curtea casei acestuia din urmă, inculpatul B.I. având asupra sa o furcă, iar M.N. un topor. Martora a precizat că în acel moment și-a pierdut cunoștința și, când și-a revenit, a constatat că V.A.N. se afla întins pe pământ, fiind înțepat în zona feței și în special a ochilor, unde prezenta orificii, presupunând astfel ca acesta a fost înțepat cu furca.

La conflictul din stradă ce a avut loc între V.A.N. și B.N. a asistat și martora L.M. care a declarat că, B.N., ulterior lovirii sale de către V.A.N. cu scândura a fugit către casa sa strigând către tatăl său că o omoară V., învinuitul ieșind din curtea casei având asupra sa o furcă. Martora a precizat: ”V.A.N. s-a dus cu scândura ridicată în mână pentru a-l lovi pe B.I., iar acesta s-a deplasat cu furca îndreptată către V.A.N.. L-am văzut pe V.A.N. când l-a lovit cu scândura în cap pe B.I. și l-am văzut pe acesta când a dat cu furca către V.A.N., însă nu am văzut unde l-a lovit pe acesta. Imediat m-am dus și i-am despărțit, ocazie cu care am văzut că V.A.N. avea sânge care îi curgea din ochi”.

Martora B.N., deși în toate declarațiile a evitat să confirme faptul că l-a văzut pe B.I. lovind cu furca în V.A.N. din motive lesne de înțeles, dată fiind relația de filiație între martoră și învinuit, aceasta a confirmat faptul că l-a văzut pe tatăl său ridicând furca către V.A.N. pentru ca în momentul imediat următor să vadă că acesta avea sânge în jurul ochilor.

Conform declarației martorului M.N., l-a văzut pe B.I. îndreptând furca spre fața lui V.A.N. și în momentul următor acesta și-a pus mâna la ochi cazând la pământ.

Fiind audiat, inculpatul B.I. a declarat că l-a văzut pe V.A.N. având în mână scândura și a ridicat furca spre el, iar după ce a fost lovit de acesta cu scândura în cap, observând intenția sa de a-l mai lovi încă o dată a ridicat din nou furca, fără a se uita la el, ci uitându-se în jos, fiind amețit de prima lovitură. Inculpatul a precizat: „când am ridicat capul am văzut că era plin de sânge la ochi și se dădea în spate".

Evenimentul astfel cum a fost expus de inculpat nu poate fi reținut ca fiind conform realității, nefiind în concordanță cu declarațiile martorilor și, mai mult, este contrazis în totalitate de aspectele cuprinse în conținutul actului medico-legal și de concluziile acestuia care relevă faptul că victima V.A.N. a prezentat mai multe plăgi orbitale penetrante intracranian produse prin lovire repetată cu un corp vârf ascuțit, în speță furcă. Or, ipoteza pe care inculpatul a încercat să o ofere organelor de urmărire penală în sensul că doar a îndreptat furca către victimă și nu l-a lovit, existând posibilitatea ca victima să se fi autolezat, a fost exclusă întrucât nu se putea autoleza în mod repetat, iar leziunile prezentate nu puteau fi produse decât printr-o lovire puternică, activă din partea inculpatului.

Starea de fapt descrisă mai sus a rezultat din următoarele mijloace de probă:

- procesul-verbal de sesizare din data de 2 august 2009;

- certificatul medical constatator al decesului;

- raportul de autopsie privind pe victima V.A.N. și planșa foto anexa;

- declarațiile martorului M.N.;

- declarațiile martorei B.N.;

- declarațiile martorei B.M.;

- declarațiile martorei L.M.;

- declarațiile învinuitului B.I.

În declarația dată în fața instanței inculpatul a susținut că nu l-a lovit pe inculpat cu furca, și că în urma unei altercații pe care victima a provocat-o s-a apărat îndreptând furca către fața victimei și că acesta ar fi intrat singur în furcă.

Din probele administrate în cursul cercetării judecătorești, tribunalul a constatat că în ziua săvârșirii infracțiunii pe fondul consumului de alcool atât al victimei, cât și a inculpatului, între cei doi a avut loc o altercație determinată de faptul că victima i-a reproșat inculpatului că a lovit-o pe concubina sa. Deși inculpatul a susținut că în timpul acestei altercații a fost lovit cu pumnii și picioarele, această ipoteză nu a fost confirmată de martorii audiați. Dimpotrivă, martorul C.I., care a fost prezent la discuția dintre cei doi, a afirmat că după ce victima l-a întrebat de ce a lovit-o pe concubina sa, inculpatul a recunoscut că i-a dat două palme și în timp ce îl amenința pe inculpat spunându-i că-i va da și lui două palme s-a ridicat și a început să se împingă cu victima.

Inculpatul era însoțit de martorul M.N., care după ce s-a despărțit de victimă și inculpatul a luat o piatră și a aruncat-o către victimă, adresându-i în același timp amenințări. Incidentul descris s-a petrecut în timpul dimineții, în jurul orei 7:00, victima aflată în stare de ebrietate în dreptul imobilului inculpatului adresa amenințări inculpatului, deși acesta nu era prezent. În schimb, pe stradă era fiica inculpatului, care i-a cerut victimei să nu mai strige, astfel că victima, față de starea de ebrietate în care se afla, s-a enervat și cu o scândură a lovit-o în zona umărului pe aceasta. Enervată, fiica inculpatului a aruncat cu o piatră după victimă, strigând în același timp la tatăl ei, inculpatul, să vină întrucât victima o omoară. La scurt timp au apărut martorul M., care avea asupra sa un topor și inculpatul o furcă. La vederea inculpatului, victima s-a îndreptat spre inculpat și l-a lovit cu scândura în zona capului, apoi martorul M. l-a lovit pe victimă cu toporul în zona capului și concomitent inculpatul cu furca l-a înțepat în zona ochilor.

După ce s-au lovit, cei doi au abandonat victima în stradă, care a fost îngrijită până la sosirea echipajului medical de concubina sa și de martora L.

Față de starea de fapt dovedită în cauză, tribunalul a apreciat că inculpatul a acționat cu intenția indirectă de a suprima viața victimei. Loviturile aplicate cu un obiect extrem de periculos, respectiv o furcă, într-o zonă vitală, lovituri aplicate în mod repetat, au dovedit că inculpatul, deși nu a urmărit, a acceptat producerea morții victimei astfel că în cauză, potrivit dispozițiilor art. 334 C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării faptei din infracțiunea de loviri cauzatoare de moarte prevăzută de art. 183 C. pen. în infracțiunea de omor calificat prevăzută de art. 174 alin. (1), 175 alin. (1) lit. i) C. pen.

Acționând în modul descris, inculpatul a prevăzut neîndoielnic rezultatul posibil al faptei sale, suprimarea vieții victimei, față de obiectul folosit, intensitatea loviturilor, zona vitală vizată: ochii și capul victimei, constituie elemente suficiente pentru a se reține intenția de a ucide.

În cauză s-a apreciat că nu sunt întrunite exigențele art. 73 lit. b) privind circumstanțele provocării, întrucât atacarea inculpatului de către victimă nu a prezentat un asemenea grad de pericol pentru inculpat încât să-i producă acestuia o puternică tulburare sau emoție așa încât să nu poată conștientiza consecințele faptei sale.

Pentru considerentele expuse, în baza art. 174 alin. (1), 175 alin. (1) lit. i) C. pen. în aplicarea art. 37 lit. b), art. 89 alin. (4) C. pen.:

S-a dispus condamnarea inculpatului la pedeapsa de 15 ani închisoare. La individualizarea judiciară a pedepsei instanța are în vedere criteriile generale de individualizare a pedepsei prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv limitele de pedeapsă prevăzute de lege, pericolul social major al infracțiunii ce a rezultat în primul rând din rezultatul infracțiunii, și anume suprimarea vieții unei persoane, precum și persoana inculpatului care, deși avea o relație de afinitate cu victima și este mai în vârstă ca aceasta, ar fi trebuit să încerce aplanarea conflictului și nu escaladarea acestuia, împrejurarea că acesta a mai fost condamnat. Relevantă în cauză este și conduita inculpatului din cursul procesului, de a nega săvârșirea faptei, precum și lipsa oricărei empatii față de victimă și familia acesteia.

S-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor civile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) C. pen. pe un termen de 10 ani, precum și pedeapsa accesorie prevăzută de art. 71 C. pen. raportat la art. 64

1

lit. a) teza a II-a lit. b) C. pen.

S-a luat act că au fost achitate cheltuielile de spitalizare, astfel că nu se mai justifică achitarea de penalități de întârziere.

În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în sumă de 2.000 RON, din care suma de 300 RON reprezintă onorariul avocatului din oficiu.

Împotriva acestei sentințe au formulat apel, în termenul legal, Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu și inculpatul B.I., aducându-i critici de nelegalitate și netemeinicie.

Prin apelul formulat, Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu a susținut că în mod greșit prima instanță a reținut incidența prevederilor art. 37 lit. b) C. pen., întrucât infracțiunea a fost comisă la data de 2 septembrie 2009, când era împlinit termenul de reabilitare pentru condamnările anterioare suferite de inculpat.

S-a arătat totodată că instanța de fond a omis aplicarea prevederilor art. 7 din Legea nr. 76/2008 privind prelevarea de probe biologice, infracțiunea de omor calificat pentru care a fost condamnat inculpatul fiind prevăzută în tabelul anexă al legii, iar dispozițiile actului normativ fiind imperative.

Prin apelul formulat, inculpatul B.I. a solicitat menținerea încadrării juridice dată faptei prin rechizitoriu, respectiv în infracțiunea de loviri cauzatoare de moarte, prev. de art. 183 C. pen., reindividualizarea judiciară a pedepsei, în sensul reținerii prevederilor art. 74, 76 și 73 lit. b) C. pen. și reducerea cuantumului acesteia, precum și schimbarea modalității de executare a pedepsei, în sensul suspendării condiționate, suspendării sub supraveghere ori dispunerii executării la locul de muncă.

În expunerea motivelor de apel, inculpatul a susținut că doar a lovit victima, fără a avea intenția de a o ucide, fiind în culpă cu privire la rezultatul mai grav produs. De asemenea, nu se poate reține aplicarea unor multiple lovituri, în condițiile în care medicul legist a constatat maxim două lovituri.

A susținut că în mod eronat s-a reținut că ar fi lovit victima, deoarece doar s-a apărat, iar instanța de fond nu a luat în considerare conduita victimei, care l-a agresat.

Au fost invocate circumstanțe personale, respectiv conduita bună avută înainte și după comiterea faptei.

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate, dar și din oficiu, în conformitate cu prevederile art. 371 alin. (2) C. proc. pen., Curtea a constatat următoarele:

Prima instanță a interpretat just probele administrate în cauză, stabilind în mod corect starea de fapt dedusă judecății și dispozițiile legale aplicabile.

A rezultat că la data de 2 august 2009 inculpatul a lovit victima V.A.N. cu o furcă în zona feței, cauzându-i leziuni grave la nivelul ochilor, care au determinat decesul acestuia.

În mod corespunzător s-a apreciat că fapta inculpatului întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de omor calificat, prev. de art. 174, 175 lit. i) C. pen., comisă cu intenție indirectă, având în vedere obiectul vulnerant folosit de inculpat (colții unei furci), zona vitală vizată (capul și fața victimei), numărul și intensitatea loviturilor aplicate, precum și gravitatea leziunilor produse (plăgi orbitale penetrante intracranian).

Raportat la aceste elemente, nu se poate reține că inculpatul a acționat doar cu intenția de a produce eventuale vătămări victimei, iar rezultatul mai grav produs, moartea victimei, ar fi rezultatul neprevederii, ce caracterizează culpa, astfel că se află în prezența infracțiunii praeterintenționate de lovituri cauzatoare de moarte, prev. de art. 183 C. pen.

Dimpotrivă, din modul în care a acționat inculpatul rezultă că, deși nu a urmărit, a acceptat producerea morții victimei, fapta sa încadrându-se în prevederile art. 174 alin. (1), 175 alin. (1) lit. i) C. pen., instanța de fond procedând în mod corect la schimbarea încadrării juridice în această infracțiune din infracțiunea de loviri cauzatoare de moarte, prev. de art. 183 C. pen.

Nu se justifică nici reținerea prevederilor art. 73 lit. b) C. pen. în favoarea inculpatului, privind comiterea faptei într-o stare de puternică tulburare sau emoție, pricinuită de o provocare din partea persoanei vătămate, produsă prin violență, printr-o atingere gravă a demnității persoanei sau prin altă acțiune ilicită gravă.

Probele administrate au confirmat faptul că inculpatul a fost cel care a generat incidentul, pe fondul unei altercații cu victima, determinate de faptul că inculpatul ar fi lovit-o pe concubina acestuia din urmă. În acest context, inculpatul s-a îmbrâncit cu victima (martorul C.I.), după care a luat o piatră și a aruncat-o după aceasta, adresându-i amenințări.

Acesta este contextul în care victima a aruncat cu o scândură după fiica inculpatului, aflată pe stradă, și a lovit-o în umăr, după care, la apariția inculpatului înarmat cu o furcă, l-a lovit și pe acesta cu scândura.

Aceste acte de violență, petrecute în circumstanțele arătate, nu au fost de natură să determine o tulburare atât de puternică, încât inculpatul să nu își poată controla reacțiile și să justifice, în condițiile prev. de art. 73 lit. b) C. pen., înțeparea repetată a victimei cu furca.

Este greșită însă reținerea prevederilor art. 37 lit. b) și 39 alin. (4) C. pen. privind recidiva postexecutorie la încadrarea juridică a faptei inculpatului, având în vedere că pentru condamnarea anterioară s-a împlinit termenul de reabilitare, iar potrivit art. 38 alin. (2) C. pen., la stabilirea stării de recidivă nu se ține seama de condamnările în privința cărora s-a împlinit termenul de reabilitare.

Astfel, inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă de 1 an și 6 luni închisoare prin Sentința penală nr. 360 din 15 mai 1991 a Judecătoriei Sibiu, definitivă prin Decizia penală nr. 248 din 31 iulie 1991 a Tribunalului Sibiu, fiind arestat la data de 27 martie 1991 și eliberat la data de 16 ianuarie 1992, cu un rest neexecutat de 258 zile.

De asemenea, prin Sentința penală nr. 43 din 4 martie 1997 a Judecătoriei Agnita, inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă de 1 an și 4 luni închisoare, fiind arestat la data de 16 aprilie 1997 și eliberat la data de 19 noiembrie 1997, cu un rest neexecutat de 269 zile.

În cazul condamnărilor succesive, termenul de reabilitare se calculează în funcție de pedeapsa cea mai grea, începând cu data de la care se consideră executată ultima pedeapsă aplicată.

Astfel, termenul de reabilitare este de 4 ani și 9 luni, calculat conform art. 135 lit. a) C. pen. raportat la pedeapsa cea mai grea, de 1 an și 6 luni închisoare, aplicată inculpatului.

Acesta se socotește de la data de 18 august 1998, când s-a considerat executată pedeapsa de 1 an și 4 luni aplicată inculpatului prin ultima sentință de condamnare, împlinindu-se la data de 18 mai 2003.

Așadar, la data comiterii faptei - 02 august 2009 - termenul de reabilitare pentru condamnările anterioare era împlinit, nefiind justificată reținerea prevederilor art. 37 lit. b) C. pen. în sarcina inculpatului, sub acest aspect apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu fiind fondat.

Este întemeiată și critica acestui apelant privind omisiunea instanței de fond de a dispune prelevarea probelor biologice de la inculpat în vederea introducerii profilului genetic al acestuia în baza de date a S.N.D.G.J., având în vedere dispozițiile imperative ale Legii nr. 76/2008 și faptul că infracțiunea pentru care a fost condamnat inculpatul este cuprinsă în tabelul anexă al actului normativ menționat.

Cu privire la criticile de netemeinicie aduse de inculpat hotărârii atacate, Curtea a reținut că acestea sunt nefondate.

Pedeapsa stabilită de prima instanță a fost corespunzător individualizată, raportat la criteriile generale prev. de art. 72 C. pen., având în vedere gravitatea faptei imputate, modalitatea concretă de comitere, urmările grave produse, precum și conduita inculpatului, care a recunoscut doar circumstanțiat săvârșirea faptei, susținând că s-a apărat de atacul victimei, iar aceasta a căzut în furcă, apărare ce nu poate fi reținută, având în vedere concluziile raportului de expertiză medico-legală, din care rezultă existența unor multiple leziuni, ce puteau fi produse prin lovire repetată cu corpuri ascuțite.

Raportat la aceste împrejurări, nu se justifică nici reținerea circumstanțelor atenuante în favoarea inculpatului, cu consecința coborârii pedepsei sub minimul special prevăzut de lege. De asemenea, raportat la pedeapsa aplicată inculpatului, nu poate fi reținută nici solicitarea acestuia de suspendare condiționată sau sub supraveghere a executării pedepsei, nici de executare a pedepsei la locul de muncă, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de lege.

Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs inculpatul B.I., criticând-o ca netemeinică și nelegală și solicitând schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prev. de art. 174 alin. (1) - art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. în infracțiunea prev. de art. 183 C. pen. și aplicarea unei pedepse orientată spre minimul prevăzut de lege.

A solicitat, de asemenea, reținerea în favoarea inculpatului a circumstanței atenuante legale a provocării prev. de art. 73 lit. b) C. pen., întrucât acțiunea inculpatului a fost consecința unei provocări și de asemenea a solicitat reținerea art. 74 C. pen. și drept urmare aplicarea unei pedepse a cărei executare să poată fi suspendată condiționat sau sub supraveghere.

Au fost invocate cazurile de casare prevăzute de art. 385

9

alin. (1) pct. 17 și 14 C. proc. pen.

Înalta Curte, analizând hotărârea recurată prin prisma criticilor formulate, cât și a cazurilor de casare, care, conform art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen. se pot lua în discuție din oficiu, constată că recursul formulat este fondat.

Deși cele două instanțe, cea de fond și cea de apel au reținut corect situația de fapt, nu au dat o corectă relevanță juridică acesteia.

Acțiunea inculpatului de a lovi victima cu furca în zona feței, cauzându-i leziuni grave la nivelul ochilor, care au determinat decesul acesteia, reprezintă infracțiunea de omor calificat, săvârșită într-un loc public, pentru că inculpatul, dacă nu a urmărit, a acceptat măcar posibilitatea producerii morții victimei, având în vedere că a lovit-o cu putere, cu un corp contondent apt să producă moartea, într-o zonă vitală. De aceea, în cauză nu se poate reține infracțiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, așa cum a solicitat inculpatul, pentru că rezultatul produs, moartea victimei, nu s-a produs din culpă, ci cu intenție.

În mod greșit însă cele două instanțe nu au reținut circumstanța atenuantă a provocării, având în vedere că infracțiunea s-a săvârșit sub stăpânirea unei puternice tulburări determinate de provocarea din partea victimei, produsă prin violență, ceea ce impunea reținerea art. 73 lit. b) C. pen.

Inculpatul a lovit victima în condițiile în care a fost alarmat de strigătele fiicei sale care era lovită în plină stradă, în apropierea casei, cu o scândură de către victima aflată în stare de ebrietate. V.A.N. l-a lovit și pe inculpat cu aceeași scândură, motiv pentru care acesta a intrat în casă, a luat o furcă și i-a aplicat apoi mai multe lovituri în zona feței.

Înalta Curte apreciază că actul provocator al victimei a determinat surescitarea nervoasă a inculpatului care i-a răpit acestuia posibilitatea de control asupra propriilor acțiuni.

Instanța apreciază însă că nu sunt incidente dispozițiile art. 74 lit. a), circumstanța atenuantă constând în buna conduită a infractorului înainte de săvârșirea infracțiunii, în condițiile în care acesta a mai intrat în trecut în conflict cu legea penală.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că sunt incidente cazurile de casare prevăzute de art. 385

9

pct. 17 și 14 C. proc. pen., motiv pentru care va admite recursul declarat de inculpatul B.I. împotriva Deciziei penale nr. 87/A din 28 septembrie 2010 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală.

Va casa, în parte, decizia penală recurată și Sentința penală nr. 153 din 8 iulie 2010 a Tribunalului Sibiu, secția penală și, rejudecând:

Va reține în favoarea inculpatului circumstanța atenuantă legală a provocării prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen. și va reduce pedeapsa principală de la 15 ani închisoare la 12 ani închisoare aplicată inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat prevăzută de art. 174 alin. (1), art. 175 lit. i) C. pen. și de la 10 ani la 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

Va face aplicarea dispozițiilor art. 71, art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

Va menține celelalte dispoziții ale hotărârilor recurate.

Onorariul parțial pentru apărătorul desemnat din oficiu, în sumă de 50 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de inculpatul B.I. împotriva Deciziei penale nr. 87/A din 28 septembrie 2010 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală.

Casează, în parte, decizia penală recurată și Sentința penală nr. 153 din 8 iulie 2010 a Tribunalului Sibiu, secția penală și, rejudecând:

Reține în favoarea inculpatului circumstanța atenuantă legală a provocării prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen. și reduce pedeapsa principală de la 15 ani închisoare la 12 ani închisoare aplicată inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat prevăzută de art. 174 alin. (1), art. 175 lit. i) C. pen. și de la 10 ani la 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

Face aplicarea dispozițiilor art. 71, art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

Menține celelalte dispoziții ale hotărârilor recurate.

Onorariul parțial pentru apărătorul desemnat din oficiu, în sumă de 50 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 26 ianuarie 2011.