ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1386/2011

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1386/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursurilor de față;

În baza actelor și lucrărilor

dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 161 din 3

noiembrie 2010 pronunțată de Tribunalul Vâlcea, secția penală, în dosarul nr. 3001/90/2010,

în baza art. 174 alin. (1) raportat la art. 175 lit. d) C. pen. a fost

condamnat inculpatul D.I.C., aflat în stare de detenție la Penitenciarul Colibași, județul Argeș, la 16 ani închisoare.

S-au aplicat dispozițiile art. 57 C.

pen.

În baza art. 71 C. pen., i s-a

aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de

art. 64 lit. a) și b) C. pen.

În baza art. 65 C. pen. și art. 53

pct. 2 lit. a) C. pen., i s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a

interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. pe o perioadă

de 5 ani.

În baza art. 88 C. pen. și art. 350 alin.

(1) C. proc. pen., s-a dedus perioada arestării preventive a inculpatului începând

cu 27 iunie 2010 și s-a menținut arestarea preventivă a acestuia.

În baza art. 14 C. proc. pen., a

fost obligat inculpatul la 7.000 lei despăgubiri materiale și la 20.000 lei

despăgubiri morale față de părțile civile M.I., P.E., G.M. și M.G., toți cu

domiciliul în comuna Ionești, județul Vâlcea.

S-a luat act că nu s-au solicitat

cheltuieli judiciare de către părțile civile.

În baza art. 191 alin. (1) C. proc.

pen., a fost obligat inculpatul la 3300 lei cheltuieli judiciare față de stat,

sumă în care se include și onorariul avocat oficiu de 100 lei, avansat de

Ministerul Justiției.

Pentru a pronunța această sentință

instanța de fond a reținut că prin rechizitoriul nr. 1033/P/2010 din 19 august

2010 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea s-a dispus trimiterea în

judecată în stare de arest preventiv a inculpatului D.I.C. pentru săvârșirea

infracțiunii de omor calificat, faptă prevăzută și pedepsită de art. 174 alin.

(1) raportat la art. 175 lit. d) C. pen.

În fapt, organul de urmărire penală

a reținut, în esență, că la data de 26 iunie 2010, după amiaza, inculpatul a

invitat-o în gospodăria sa pe victima M.F. în vârstă de 72 de ani pentru a o

servi cu bere. Pe fondul consumului de alcool, inculpatul a avut o discuție contradictorie

cu victima pe care a prins-o de brâu și cu un cuțit pe care îl avea asupra sa

i-a aplicat mai multe lovituri în zona cervicală dreaptă, apoi la artera

carotidă dreaptă și vena jugulară dreaptă, lovituri care au condus la decesul

acesteia.

Analizând probele administrate, atât

în cursul urmăririi penale, cât și în faza cercetării judecătorești, instanța

de fond a reținut ca situație de fapt că inculpatul D.I.C. în vârstă de 30 de

ani, divorțat de mai multă vreme, obișnuia să consume băuturi alcoolice, fie în

domiciliul său, fie pe la alte persoane la care presta diferite munci pentru

care era retribuit.

În ziua de 26 iunie 2010, dimineața,

inculpatul a fost la muncă la săpat via la mama sa vitregă D.E. unde a consumat

băuturi alcoolice.

Din banii primiți pentru munca

prestată, inculpatul a cumpărat o sticlă de bere „Mureș” de 2 litri pe care a dus-o la domiciliu unde a continuat să consume băuturi alcoolice și anume, 1 litru de vin și ½ litru rachiu.

Pe fondul consumului de alcool și

neavând altă preocupare, inculpatul s-a plimbat prin localitatea de domiciliu

și în cele din urmă a mers la localul aparținând SC H.V. SRL unde a continuat

să consume băuturi alcoolice având asupra sa două cuțite cu care să

impresioneze persoanele care intrau în contact cu el.

Ajuns acasă în jurul orelor 16

00

și văzând-o pe stradă pe victima M.F. în vârstă de 72 de ani, care avea un

handicap locomotor, inculpatul a invitat-o la domiciliul său să consume băuturi

alcoolice, invitație pe care victima a acceptat-o.

După puținul timp cât a rămas în

locuința inculpatului, victima și-a manifestat dorința de a pleca la domiciliul

său, întrucât între aceasta și inculpat se ivise o discuție contradictorie

legată de fiul celei dintâi, numitul M.I.

Inculpatul a tras victima în curte,

apoi în locuință unde i-a aplicat mai multe lovituri cu unul din cuțitele pe

care le purtase toată ziua asupra sa, atingându-i zona cervicală dreaptă,

carotida dreaptă și vena jugulară dreapta, lovituri care au dus la deces. Din

raportul de expertiză medico-legală de necropsie întocmit de Serviciul Județean

de Medicină Legală Vâlcea rezultă că moartea victimei a fost violentă și s-a

datorat hemoragiei externe masivă consecutivă unei plăgi tăiate la nivelul

gâtului, latero-cervical drept, cu secționare completă de arteră carotidă

dreaptă și venă jugulară dreaptă.

Ulterior, inculpatul a deplasat

victima în afara locuinței sale până la colțul din dreapta al casei unde se

afla un bidon cu 60 litri apă de ploaie și cu ajutorul unei căni a încercat să o

spele, hainele cu care aceasta a fost îmbrăcată, fiind găsite ude de către

organele de cercetare penală.

Apoi inculpatul a mers la vecinul

său, martorul B.I., căruia i-a spus că la el în curte se află o femeie decedată

pe care nu o cunoaște. Martorul și inculpatul au venit la domiciliul celui din

urmă, unde B.I. a identificat victima în persoana lui M.F. și a anunțat

organele de poliție.

Fapta comisă de inculpatul D.I.C. în

împrejurările sus-menționate a fost încadrată în drept în dispozițiile art. 174

alin. (1) raportat la art. 175 lit. d) C. pen.

La individualizarea pedepsei

aplicate inculpatului s-au avut în vedere, pericolul social generic al unor

astfel de infracțiuni, limitele de pedeapsă prevăzute de lege și persoana

inculpatului care nu este cunoscut cu antecedente penale, a recunoscut

săvârșirea faptei, a regretat-o și a fost de acord să despăgubească părțile

civile.

Față de gravitatea infracțiunii

dedusă judecății, tribunalul a apreciat că scopul pedepsei poate fi atins numai

prin executarea acesteia în condiții privative de libertate.

În ce privește latura civilă a

cauzei, s-a dispus obligarea inculpatului la plata către părțile civile M.I., P.E.,

G.M. și M.G. a sumelor de 7000 lei cu titlu de despăgubiri materiale și respectiv,

de 2000 lei reprezentând daune morale, sume pe care aceștia au cerut să le

primească în solidaritate pasivă.

Împotriva sentinței au declarat

apeluri inculpatul și părțile civile.

Inculpatul D.I.C. a solicitat redozarea

pedepsei ce i-a fost aplicată, pe care a considerat-o prea aspră în raport de modalitatea

în care a săvârșit fapta, de circumstanțele sale persoanele și de faptul că a

anunțat organele competente imediat după comiterea infracțiunii.

Părțile civile M.I., P.E., G.M. și M.G.

au solicitat, pe de o parte majorarea cuantumului pedepsei aplicate

inculpatului, în raport de gravitatea infracțiunii comise, iar pe de altă

parte, majorarea cuantumului despăgubirilor materiale și al daunelor morale.

Prin decizia penală nr. 109/A din 16

decembrie 2010, Curtea de Apel Pitești a respins ca nefondate apelurile

declarate de inculpat și de părțile civile, a menținut măsura arestării

preventive a inculpatului și a dedus la zi detenția preventivă.

În motivarea deciziei, instanța de

apel a reținut, în ce privește individualizarea pedepsei că aceasta s-a

realizat prin coroborarea criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv,

gradul de pericol social concret ridicat al faptei săvârșite, persoana inculpatului

și atitudinea pe care acesta a avut-o pe parcursul procesului penal, apreciind

că nu se impune vreo modificare a pedepsei stabilită de instanța de fond.

Sub aspectul laturii civile, față de

întinderea despăgubirilor ce au fost acordate de prima instanță, curtea a

constatat că acestea sunt suficiente și rezonabile, menite să aducă satisfacție

deplină părților civile.

Împotriva deciziei au declarat

recursuri părțile civile M.G., G.M. și P.E. care au solicitat repunerea în

termenul de recurs prevăzut de lege și, pe fond, pe latură civilă, majorarea

cuantumului daune lor morale și al despăgubirilor materiale, iar pe latură

penală a cauzei, majorarea cuantumului pedepsei aplicate inculpatului, invocând

cazurile de casare prevăzute de art. 385

8

alin. (1) pct. 9, 14, 21 C.

proc. pen.

În ce privește cererea de repunere

în termenul de recurs, părțile civile au susținut că se impune admiterea

acesteia față de împrejurarea că hotărârea pronunțată de instanța de apel le-a

fost comunicată la adresa victimei și nu la adresele lor de domiciliu astfel

cum acestea rezultă din actele de identitate depuse în copie xerox și cum au

fost menționate în cererile de constituire de părți civile.

Examinând cererea de repunere în

termenul de declarare a recursului, formulată de părțile civile, Înalta Curte

constată că este fondată.

În conformitate cu dispozițiile art.

385

4

alin. (1) C. proc. pen., recursul declarat după expirarea

termenului prevăzut de lege este considerat ca fiind făcut în termen dacă

instanța de recurs constată că întârzierea a fost determinată de o cauză

temeinică de împiedicare, iar cererea de recurs a fot făcută în cel mult 10

zile de la începerea executării pedepsei sau a despăgubirilor civile.

Din actele dosarului rezultă că

dispozitivul deciziei penale nr. 109/A din 16 decembrie 2010 pronunțată de

Curtea de Apel Pitești, a fost comunicat părților civile la data de 28

decembrie 2010, în comuna Ionești, județul Vâlcea (filele 27-29 dosar instanță

de apel) și nu la adresele lor de domiciliu, astfel cum acestea sunt indicate

în cărțile de identitate depuse în xerocopie la dosarul instanței de recurs

(filele 6,7), inclusiv în cererea de constituire de parte civilă (fila 27 dosar

instanță de fond).

Comunicarea dispozitivului hotărârii

care face obiectul recursului de față la o altă adresă decât adresele unde

locuiesc efectiv părțile civile, se circumscrie noțiunii de cauză temeinică de

împiedicare prevăzută în conținutul art. 364 C. proc. pen. la care trimite art.

385

4

alin. (1) din același cod și justifică admiterea cererii de

repunere în termenul de recurs formulată de părțile civile.

Înalta Curte, examinând hotărârea

atacată, atât prin prisma motivelor de recurs invocate de părțile civile, care

în drept se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 385

9

pct. 14 și 21 C. proc. pen., cât și din oficiu, în conformitate cu prevederile

art. 385

9

alin. ultim din același cod constată că recursurile

formulate în cauză sunt fondate.

Potrivit art. 385

9

alin.

(1) pct. 21 C. proc. pen., „hotărârile sunt supuse casării când judecata în

primă instanță sau în apel a avut loc fără citarea legală a unei părți, sau

care legal citată, a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a înștiința

despre această imposibilitate”.

La termenul de judecată din data de

16 decembrie 2010 când s-au soluționat apelurile declarate de inculpat și

părțile civile (recurentele din prezenta cauză) împotriva hotărârii pronunțate

de prima instanță, părțile civile au lipsit, procedura de citare fiind apreciată

de instanța de apel ca legal îndeplinită (fila 22 dosar instanța de apel).

Apelantele părți civile au fost

citate la adresa din comuna Ionești județul Vâlcea (fila 9 dosar instanță apel)

deși, din actele depuse la dosar inclusiv, din cererea de constituire de parte

civilă rezultă că adresele la care acestea locuiesc efectiv sunt cu totul

altele (partea civilă M.G. domiciliază în Municipiul Rm.Vâlcea, județul Vâlcea;

partea civilă P.E. domiciliază în Rm.Vâlcea, județul Vâlcea, iar partea civilă G.M.

domiciliază în Rm.Vâlcea, județul Vâlcea, filele 27 dosar instanță fond, filele

5-7 dosar instanță recurs).

Rezultă că citarea părților civile

nu s-a făcut cu respectarea dispozițiilor art. 177 alin. (1) și (9) C. proc.

pen., motiv pentru care în temeiul art. 385

15

pct. 2 lit. c) C.

proc. pen. se vor admite recursurile formulate de părțile civile, se va casa

decizia și se va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță de apel,

respectiv, Curtea de Apel Pitești, pentru rejudecarea apelurilor declarate în

cauză și care vizează, atât modul de soluționare a laturii penale, cât și modul

de rezolvare a laturii civile a cauzei.

Totodată, Înalta Curte constată că

temeiurile care au determinat arestarea intimatului-inculpat D.I.C. impun în

continuare privarea de libertate a acestuia.

Astfel, în cauză există probe și

indicii temeinice în accepțiunea dată acestei noțiuni de art. 68

1

C.

proc. pen. care, duc la presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârșit

infracțiunea de omor calificat pentru care a fost cercetat, trimis în judecată

și condamnat în primă instanță, chiar dacă hotărârea nu este definitivă, fiind

astfel îndeplinite cerințele art. 143 C. proc. pen.

De asemenea, se constată îndeplinite

condițiile cumulative ale art. 148 lit. f) C. proc. pen. – care a constituit temeiul

de drept al luării măsurii arestării preventive – în sensul că infracțiunea de

comiterea căreia este acuzat inculpatul este pedepsită de lege cu închisoarea

mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea în libertate a inculpatului, cel

puțin în acest moment, prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.

Pericolul pentru ordinea publică pe

care l-ar prezenta inculpatul dacă ar fi pus în libertate, rezultă din natura

și gravitatea deosebită a faptei presupus a fi fost comisă de inculpat, din

modul și împrejurările în care se reține că a fost săvârșită, urmare produsă

(decesul unei persoane care fiind în vârstă de 72 ani și cu un handicap

locomotor, a fost în imposibilitate de a se apăra de acțiunea violentă a

inculpatului - persoană în vârstă de 30 de ani - care i-a aplicat multiple

lovituri cu un cuțit, obiect apt a produce moartea, în mai multe regiuni vitale

ale corpului, lovituri ce au condus la deces).

Punerea în libertate a

intimatului-inculpat ar crea un sentiment de nesiguranță, de insecuritate în

rândul opiniei publice, în primul rând, în rândul comunității din care

inculpatul face parte, credința că justiția, cei care contribuie la înfăptuirea

ei nu acționează îndeajuns, împotriva infracționalității, a celor acuzați de

fapte deosebit de grave.

În consecință, constatând că sunt îndeplinite

condițiile prevăzute în art. 300

2

și art. 160

b

alin. (1)

și (3) C. proc. pen., se va menține ca legală și temeinică măsura arestării

preventive a intimatului-inculpat D.I.C.

În conformitate cu dispozițiile art.

192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului,

iar onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat D.I.C.

în sumă de 200 lei se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de

părțile civile P.E., G.M. și M.G. împotriva deciziei penale nr. 109 A din 16

decembrie 2010 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori

și de familie.

Casează decizia penală recurată și

trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță - Curtea de Apel Pitești.

În baza art. 300

2

și a

art. 160

b

alin. (1) și (3) C. proc. pen., menține ca legală și

temeinică măsura arestării preventive a inculpatului D.I.C.

Cheltuielile judiciare rămân în

sarcina statului, iar onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru

intimatul inculpat D.I.C., în sumă de 200 lei, se va plăti din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 6 aprilie

2011.