ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1301/2010
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1301/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra recursurilor de față;
în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentința penală nr. 136 din 3 decembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, s-a respins cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei formulată de apărătorul inculpatului, din infracțiunea prevăzută de art. 174 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 99 și urm. C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 183 C. pen.
În baza art. 174 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 99 și urm. C. pen., a fost condamnat inculpatul N.V., în prezent aflat în stare de arest preventiv în Penitenciarul Colibași, județul Argeș, la 5 ani închisoare, în condițiile art. 57 C. pen.
În baza art. 71 C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b) C. pen. republicat.
S-a dedus din durata pedepsei perioada arestării preventive, începând cu data de 02 septembrie 2009, la zi, menținându-se măsura arestării preventive a inculpatului.
S-a aplicat măsura de siguranță a obligării la tratament medical prevăzută de art. 113 C. pen., până la însănătoșire.
S-a luat act de renunțarea la constituirea de parte civilă din partea numitului Ș.I.
A fost obligat inculpatul, în solidar cu părțile responsabile civilmente N.I. și N.G., la 1847,41 RON, către partea civilă S.U.B.A. București.
De asemenea, a fost obligat inculpatul, în solidar cu părțile responsabile civilmente, la 2.000 RON cheltuieli judiciare către stat, din care onorariile apărătorilor din oficiu, de 100 lei," la urmărirea penală și 200 lei în faza de judecată, ce s-a dispus a fi avansate din fondul Ministerului de Justiție.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea din data de 08 septembrie 2008, dat în dosarul nr. 378/P/2008, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului N.V., sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 174 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 99 și urm. C. pen.
În fapt, s-a reținut că în dimineața zilei de 06 august 2008, inculpatul minor N.V., însoțit de frații săi, N.A. și N.N., au mers la biserica din satul O., comuna C., unde se afla și victima Ș.C., iar în jurul orelor 12, au fost împărțite, pentru pomenirea morților, alimente, fiind servit și inculpatul, ocazie cu care a consumat și patru pahare de vin.
În timp ce se întorceau spre domiciliu, inculpatul minor a observat că victima se afla înaintea lor și, la un moment dat, s-a despărțit de frații săi și a plecat în urma numitului Ș.C., pe care 1-a ajuns într-o livadă, situată în punctul „G." din comuna C.
Între inculpat și victimă a avut loc un conflict, datorită faptului că victima a refuzat să-i dea alimentele primite la biserică, conflict determinat și de faptul că existau neînțelegeri anterioare cu victima care nu-1 lăsa să tragă clopotele la biserică, împrejurare în care inculpatul a atacat-o cu două pietre pe care le-a luat de pe sol și pe care le-a aruncat mai întâi în spatele victimei, doborând-o la pământ.
În aceste condiții, inculpatul minor s-a apropiat de victimă și a continuat să o lovească, în mod repetat, cu forță, în zona capului și pe corp, astfel încât, practic, i-a zdrobit cutia craniană și oasele faciale.
Apoi, în jurul orelor 14
00
, inculpatul minor a mers la domiciliu, ajungând după circa 2 ore în urma fraților săi, i-a spus mamei sale și acestora că numitul Ș.C. a murit, după care i-a condus la locul unde se afla victima, unde, mai târziu au venit mai multe persoane, printre care și nepoata victimei Ș.I.A., care a anunțat Serviciul de Ambulanță și organele de polițe.
Reținând vinovăția inculpatului pentru infracțiunea prevăzută de art. 174 alin. (1) C. pen., tribunalul a considerat că luarea unei măsuri educative nu este suficientă pentru îndreptarea minorului, orientându-se, în consecință, spre o pedeapsă privativă de libertate.
La o atare modalitate s-a orientat tribunalul, întrucât comportamentul minorului a dovedit o agresivitate ridicată prin comiterea unei fapte de o extremă gravitate, cum este moartea persoanei, arătând, în același timp, că inculpatul a dovedit agresivitate și față de frații săi, precum și față de o femeie în vârstă de 81 de ani, astfel că în cadrul familiei nu se poate asigura un minim de supraveghere și educare, mai mult, deși s-a încercat în timpul cercetărilor penale instituționalizarea sa într-un centru de reeducare, acesta a dovedit că este imposibil de stăpânit, agresând pe ceilalți minori din centru și având ieșiri violente chiar și față de personalul de educație și supraveghere din cadrul acestui centru.
Ca urmare, instanța a constatat că sunt îndeplinite condițiile art. 100 alin. (2) C. pen., în sensul că luarea unei măsuri educative este insuficientă, astfel că a dispus împotriva inculpatului minor, aplicarea unei pedepse.
Împotriva acestei sentințe declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea, precum și inculpatul N.V.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea critică soluția pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând, în esență, următoarele, motive:
Se impunea aplicarea unei pedepse mai mare de 5 ani, avându-se în vedere gravitatea faptei comisă de inculpat, soldată cu un rezultat atât de grav cum este decesul victimei, precum și comportamentul acestuia care s-a dovedit extrem de agresiv sau violent și cu alte persoane, cum ar fi numita G.V., în vârstă de 82 de ani, pe care a lovit-o cu o bâtă, provocându-i leziuni ce au necesitat 8 - 10 zile îngrijiri medicale.
Mai mult, în sarcina inculpatului s-ar fi impus reținerea dispozițiilor art. 176 alin. (1) lit. a) C. pen., referitoare la omorul deosebit de grav săvârșit prin cruzimi, deoarece în cauza de față violența exercitată de inculpat în suprimarea vieții depășește caracteristicile unei acțiuni violente, care are ca scop uciderea persoanei, acțiune constând în multiple lovituri aplicate victimei, atât în poziție verticală cât și continuarea acestora după ce a căzut, lovituri aplicate cu mare intensitate, cu corpuri dure, într-o zonă vitală a corpului, respectiv cea facială, a capului, cu consecința unor leziuni grave, dovedind astfel o violență excesivă ce se circumscrie noțiunii de „cruzimi", așa cum este prevăzută în legea penală.
În mod greșit instanța de fond a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, numai dreptul de a fi ales prevăzut de art. 64 lit. a) teza a II-a C. pen., și nu și dreptul de a alege prevăzut de art. 64 lit. a) teza I C. pen., deoarece se impunea și interzicerea acestui drept, ca pedeapsă accesorie.
Inculpatul a criticat soluția pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând, prin apărător, în motivele invocate, aplicarea în cauză a unei măsuri educative, respectiv internarea într-un centru de reeducare și nu executarea în penitenciar.
Prin Decizia penală nr. 20/A/MF din 11 februarie 2010 Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea, împotriva Sentinței penale nr. 136 din 3 decembrie 2009 a Tribunalului Vâlcea, a desființat în parte sentința atacată și în baza art. 71 alin. (1) C. pen. a interzis inculpatului N.V., pe perioada executării pedepsei și dreptul prevăzut de art. 64 lit. a) teza I C. pen.
Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței.
A fost respins apelul inculpatului ca nefondat.
S-a menținut starea de arest a inculpatului și s-a dedus din durata pedepsei aplicate, durata arestării preventive la zi.
Inculpatul a fost obligat, în solidar cu părțile civilmente, la 400 RON, cheltuieli judiciare către stat.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, au formulat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești și inculpatului N.V.
Prin motivele de recurs, Parchetul a criticat hotărârile pronunțate în cauză pentru netemeinicie sub aspectul greșitei individualizări a pedepsei aplicate inculpatului, pe care o consideră prea blândă în raport cu gravitatea sporită a faptei și agresivitatea de care a dat dovadă inculpatul în comiterea infracțiunii.
Inculpatul, la rândul său, a criticat hotărârile pronunțate în cauză sub aspectul greșitei aplicări a pedepsei, închisoare, solicitând, în raport de starea sa de sănătate și de circumstanțele sale personale, internarea sa într-un centrul de reeducare.
În drept, recursurile au fost întemeiate pe dispozițiile art. 385
9
pct. 14 C. proc. pen., referitoare la greșita individualizare a pedepselor aplicate.
Examinând hotărârile pronunțate în cauză sub aspectele invocate de Parchet și inculpat, cât și prin prisma cazului de casare, Înalta Curte constată că recursul formulat de Parchet este fondat.
Se constată că în cauză, pe baza probelor administrate (analizate de prima instanță) a fost corect stabilită situația de fapt, anterior redată, fiind încadrată corespunzător și în drept.
Astfel, s-a reținut că fapta inculpatului minor N.V., care în ziua de 6 august 2008, pe fondul consumului de alcool, a lovit în mod repetat și cu violență excesivă, cu corpuri contondente pe victima Ș.C., în zona feței și a capului, până la zdrobirea acestuia, producându-i decesul, întrunește elemente constitutive de infracțiune de omor, prevăzută de art. 174 alin. (1) C. pen.
Având în vedere că la data săvârșirii infracțiunii inculpatul era minor, pentru alegerea sancțiunii care poate consta într-o măsură de educativă sau într-o pedeapsă, legea prevede anumite criterii speciale de individualizare, pe care instanța de judecată este obligată să le folosească. Astfel, în art. 100 alin. (1) C. pen. se prevede că la alegerea sancțiunii se ține seama de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de starea fizică și de dezvoltarea intelectuală și morală a minorului, de comportarea lui, de condițiile în care a fost crescut și în care a trăit, precum și de orice alte elemente de natură să caracterizeze persoana minorului.
În cauză, se constată că în mod corect, în raport de circumstanțele reale ale săvârșirii faptei, cât și de circumstanțele personale ale inculpatului, s-a apreciat că nu este suficientă luarea unei măsuri educative pentru îndreptarea inculpatului, motiv pentru care acesta a fost sancționat cu pedeapsa închisorii.
Înalta Curte apreciază că în raport de gravitatea sporită a infracțiunii săvârșită, gravitatea care rezidă din agresivitatea deosebită cu care inculpatul a acționat, din împrejurările comiterii faptei și din modul de acționare (anterior descrise), urmările socialmente periculoase a faptei, care au avut un rezultat irevocabil, respectiv decesul victimei, cuantumul pedepsei aplicate nu este suficient pentru reeducarea inculpatului.
Sub aspectul individualizării pedepsei sunt relevante, în defavoarea inculpatului și concluziile raportului de expertiză medico-legală psihiatrică întocmită în cauză, de unde se reține că inculpatul minor are un mare potențial infracțional, prezintă tulburări de conduită severă de tip nesocializat cu risc sever de structurare antisocială a personalității, prezentând manifestări sadice, indiferentism față de faptele comise, intoleranță la frustrare, cu manifestări agresive și, în subsidiar, răzbunare prin agresivitate, furie, tulburări, care explică reacția extrem de violentă a inculpatului față de victimă.
Împrejurarea că luarea unei măsuri educative față de minor este insuficientă rezultă și din faptul că pe parcursul urmăririi penale s-a încercat și instituționalizarea sa, însă s-a dovedit a fi imposibil de stăpânit, agresând pe ceilalți minori din centru și având reacții violente, chiar și față de personalul de educație și supraveghere.
În consecință, având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte apreciază că pentru realizarea scopului educativ și coercitiv al pedepsei astfel cum este prevăzută de art. 52 C. pen. se impune majorarea pedepsei aplicate inculpatului minor, desigur ținându-se cont și de starea psihico- fizică a acestuia.
Astfel, în temeiul art. 385
15
pct. 2 lit. d) C. proc. pen. va admite recursul formulat de Parchet, va casa în parte ambele hotărâri și va majora pedeapsa aplicată inculpatului la 7 ani închisoare, menținând celelalte dispoziții.
În temeiul art. 385 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. pentru considerentele expuse, va respinge ca nefondat recursul inculpatului.
Se va deduce din durata pedepsei aplicate durata prevenției la zi.
Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești împotriva Deciziei penale nr. 20/A/MF din 11 februarie 2010 a Curții de Apel Pitești, Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.
Casează în parte decizia atacată precum și Sentința penală nr. 136 din 3 decembrie 2009 a Tribunalului Vâlcea și majorează pedeapsa aplicată inculpatului N.V. de la 5 ani închisoare la 7 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 174 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 99 și următoarele din același cod.
Menține celelalte dispoziții ale hotărârilor.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul N.V. împotriva Deciziei penale nr. 20/A/MF din 11 februarie 2010 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reținerii și arestării preventive de la 2 septembrie 2009 la 6 aprilie 2010.
Obligă recurentul-inculpat la plata sumei de 400 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 6 aprilie 2010.