ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4041/2011

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 274 din 21 decembrie 2010, pronunțată de Tribunalul Gorj, în Dosarul nr. 11904/95/2010, în baza art. 334 C. proc. pen. a fost schimbată încadrarea juridică a faptelor deduse judecății din dispozițiile art. 197 alin. (1) rap. la alin. (2), lit. b

1

) și alin. (3), teza I-a C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (2 fapte) și art. 203 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (2 fapte) și art. 33 - 34 C. pen., în dispozițiile art. 197 alin. (1) raportat la alin. (2), lit. b

1

) și alin. (3) C. pen., teza a I-a C. pen. (2 fapte) și art. 203 C. pen. (2 fapte), cu aplicarea art. 33 - 34 C. pen.

În baza art. 197 alin. (1) raportat la alin. (2), lit. b

1

) și alin. (3), teza a I-a C. pen. (2 fapte), a fost condamnat inculpatul R.V.D., cetățean român, studii medii, stagiul militar satisfăcut, fără ocupație, fără antecedente penale, în prezent aflat în Penitenciarul de Maximă Siguranță Craiova, la 2 pedepse de câte 10 ani închisoare și câte 3 ani pedepse complementare a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1), lit. a), teza a II-a, lit. b), d) și e) C. pen.

În baza art. 203 C. pen. (2 fapte), a mai fost condamnat același inculpat la câte 2 pedepse de câte 3 ani închisoare.

În baza art. 33 - 34 și 35 C. pen., s-au contopit pedepsele aplicate în pedeapsa cea mai grea, aceea de 10 ani închisoare, pe care a sporit-o cu 1 an închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa finală de 11 ani închisoare și 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1), lit. a), teza a II-a și lit. b), d) și e) C. pen.

S-a interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 alin. (1), lit. a), teza a II-a, lit. b), d) și e) C. pen. ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 350 C. proc. pen., s-a menținut starea de arest a inculpatului.

În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii de o zi (21 aprilie 2010) și durata arestului preventiv începând cu data de 29 aprilie 2010, la zi.

S-a constatat că reprezentantul legal al părților vătămate minore nu s-a constituit parte civilă în cauză.

A fost obligat inculpatul la 4500 RON cheltuieli judiciare statului, din care suma de 800 RON reprezintă onorariu avocat din oficiu.

Pentru a dispune în acest sens, instanța de fond a reținut următoarele:

Inculpatul R.V.D. a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 197 alin. (1) rap. la alin. (2), lit. b

1

) și alin. (3), teza I-a C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (2 fapte) și 203 C. pen. cu aplicare art. 41 alin. (2) C. pen. (2 fapte ) și art. 33 - 34 C. pen., reținându-se, în sinteză, următoarele:

Inculpatul a întreținut relații de concubinaj în ultimii 12 ani cu numita M.I., locuind împreună în casa acesteia din comuna B., sat M., județul Gorj. Din relațiile de concubinaj a celor doi s-au născut minorii: R.V.D. , M.C.,, R.C.A.  și M.G.D.

În ziua de 17 aprilie 2010, numita M.I.  a mers la muncă la martora V.M., revenind la domiciliul său în jurul orelor 18.00, timp în care cei patru minori au rămas împreună cu inculpatul. După revenirea la domiciliul său, minora R.C.A. a relatat mamei sale M.I. faptul că inculpatul a dezbrăcat-o și a palpat-o în zona organelor genitale, încercând să introducă un deget în vagin, I-a mai relatat că inculpatul s-a dezbrăcat, încercând să întrețină raport sexual cu ea, nereușind acest lucru din cauza imposibilității fizice, generată de nedezvoltarea organelor sexuale ale minorei. Totodată, aceeași minoră i-a spus mamei sale că prezintă dureri și o iritație în zona organelor genitale. La rândul său, partea vătămată minoră, R.V.D. a spus mamei sale, M.I., că îl surprinsese pe inculpat dezbrăcat împreună cu minora R.C.A. într-una din camerele locuinței în timp ce încerca să întrețină raport sexual cu aceasta. Aceeași minoră, R.V.D., a relatat mamei sale că în urmă cu circa 5 ani inculpatul a întreținut relații sexuale și cu aceasta, aspecte care le adusese la cunoștința mamei sale la timpul respectiv, însă mama sa a continuat să conviețuiască împreună cu inculpatul.

La data de 20 aprilie 2010, numita M.I. a sesizat organele de poliție despre faptele expuse mai sus.

Conform raportului de constatare medico-legală din 21 aprilie 2010 al S.M.L. Gorj minora R.C.A. a prezentat o iritație mecanică la nivelul himenului și fața internă a labiei mici, fără a se putea precizia natura acesteia, dar neexcluzând o tentativă de contact sexual recent.

Potrivit raportului de constatare medico-legală din 21 aprilie 2010 al S.M.L. Gorj partea vătămată minoră R.V.D. a prezentat o iritație mecanică cu inflamație puternică la nivelul himenului și față internă labie mică-dreaptă, fără a putea preciza natura acesteia, dar neexcluzând tentativa de contact sexual.

S-a reținut că, pentru existența violului, nu are nicio relevanță dacă victima persoană de sex feminin a fost deflorată ori dacă inculpatul a ejaculat, infracțiunea de viol putându-se săvârși și prin alte acțiuni de satisfacere a nevoilor sexuale prin care subiectul activ își satisface impulsurile sexuale, nefiind necesară existența unui raport sexual intravaginal.

În cauză a fost efectuată o expertiză medico-legală - examen ADN, de către I.N.M.L. M.M., care a concluzionat următoarele:

"Analiza genetică a urmelor de pe chilotul victimei minore R.C.A. a pus în evidență un profil genetic mixt ce provine din amestecul de material biologic de la minim trei persoane. Caracterele genetice autozomale din profilul de referință al victimei minore R.C.A. nu se regăsesc în amestec în timp ce caracterele genetice autozomale din profilul ADN de referință aparținând minorei R.V.D., având calitatea de soră a celeilalte victime minore, se regăsesc în totalitate în amestec alături de caracterele genetice autozomale al unei persoane de sex feminin (posibil o fiică a inculpatului) și de o serie de caractere genetice specifice cromozomului Y. Caracterele genetice specifice cromozomului Y (evidențiate dosar pentru 5 markeri din totalul celor 16 genotipați), se regăsesc în profilul ADN-Y de referință al inculpatului R.V.D., însă este dificil de atribuit acest profil ca aparținând inculpatului dat fiind aspectul său incomplet. Persoana necunoscută de sex feminin (persoana N) ce reprezintă contribuitorul majoritar al urmelor de pe chilotul aparținând victimei R.C.A. este înrudită direct cu inculpatul, probabilitatea de înrudire de timp tată biologic-fiică fiind estimată la 99,9966%."

Situația de fapt expusă a fost dovedită, în opinia instanței de fond, cu declarațiile martorilor M.I., V.M., M.M.V., rapoartele de constatare medico-legale din 21 aprilie 2010 întocmite de S.M.L. Gorj, coroborate cu declarațiile părților vătămate R.V.D. și R.C.A. și concluziile raportului de expertiză medico-legală, examen ADN din 12 octombrie 2010 al I.M.L. M.M. București.

Prin Ordonanța din 21 aprilie 2010 emisă de I.P.J. Gorj s-a luat față de inculpat măsura reținerii pe o durată de 24 ore de la data de 21 aprilie 2010, ora 01.40 până la data de 22 aprilie 2010, ora 01.40, iar prin Ordonanța nr. 191/P/2010 din 21 aprilie 2010 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj a pusă în mișcare acțiunea penală față de învinuit formulându-se propunerea de arestare preventivă pentru 29 zile, ce a fost respinsă prin Încheierea nr. 24 din 21 aprilie 2010 a Tribunalului Gorj - Dosar nr. 3882/95/2010, însă prin Încheierea nr. 64 din 29 aprilie 2010, în Dosarul nr. 1261/54/2010 Curtea de Apel Craiova a admis recursul declarat de parchet împotriva Încheierii nr. 24/2010 a Tribunalului Gorj, a casat încheierea și a admis propunerea de arestare preventivă, pe care a dispus-o pe o durată de 29 zile. Prin Încheierile nr. 33 din 21 mai 2010, 46 din 21 iunie 2010, 59 din 21 iulie 2010, 63 din 17 august 2010, 67 din 16 septembrie 2010 s-a dispus prelungirea arestării preventive a inculpatului R.V.D. pe o durată de câte 30 zile.

S-a menționat de către instanța de fond că în cursul cercetării judecătorești a fost confirmată doar parțial starea de fapt reținută prin actul de inculpare, în sensul că s-a probat doar săvârșirea a câte unei singure infracțiuni de viol de către inculpat față de cele două părți vătămate minore, fiice ale sale, pe nume R.V.D. și R.C.A., și a câte unei singure infracțiuni de incest săvârșite de inculpat față de fiicele sale minore. În consecință, așa cum s-a arătat, instanța de fond, pe baza probatoriului administrat, a procedat la schimbarea încadrării juridice a faptelor deduse judecății din disp. art. 197 alin. (1) rap. la alin. (2), lit. b

1

) și alin. (3), teza I-a C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (2 fapte) și 203 C. pen. cu aplicare art. 41 alin. (2) C. pen. (2 fapte ) și art. 33 - 34 C. pen. în disp. art. 197 alin. (1) raportat la alin. (2), lit. b

1

) și alin. (3) C. pen., teza a I-a C. pen. (2 fapte) și art. 203 C. pen. (2 fapte), cu aplicarea art. 33 - 34 C. pen., având în vedere argumentele redate în continuare:

Reținând vârsta minorei parte vătămată R.C.A., în vârstă de 4 ani, instanța de fond nu a avut posibilitatea de audiere a acesteia, formându-și astfel convingerea, privitor la faptele săvârșite și vinovăția inculpatului, în principal pe declarația părții vătămate minore R.V.D., în vârstă de 12 ani, coroborată cu declarația mamei celor două părți vătămate, și anume M.I., declarația minorei R.C., în vârstă de 7 ani, și concluziile rapoartelor medico-legale și ale expertizei medicale efectuate în cauză. Referitor la activitatea infracțională desfășurată de către inculpat asupra celeilalte părți vătămate minore, pe nume R.C.A., partea vătămată R.V.D.a declarat că la data de 17 aprilie 2010, după ce mama sa a plecat de la domiciliu, de dimineață, să o ajute pe martora V.M. la munci agricole, ea a rămas acasă cu inculpatul, surorile sale C. și C. și cu fratele cel mic, D.care abia fusese născut de circa două luni de zile. Formarea convingerii instanței de fond a fost determinată de precizarea părții vătămate R.V.D. conform căreia numai de această dată (adică 17 aprilie 2010) a observat "ca tati să facă rău C.", iar sora sa C. nu i-a spus ca tatăl lor "să-i mai fi făcut vreodată vreun rău la organul genital".

La individualizarea judiciară a pedepselor au fost avute în vedere dispozițiile părții generale ale C. pen., limitele de pedeapsă fixate în partea specială pentru faptele reținute în sarcina inculpatului, gradul de pericol social sporit al acestor fapte, împrejurările săvârșirii faptelor, precum și persoana inculpatului. În acest sens, s-a reținut de către instanța de fond că, deși inculpatul a avut o conduită procesuală constant nesinceră, din conținutul declarațiilor martorilor V.C., Ț.D. și B.G. coroborate și cu declarațiile celor două minore ale inculpatului audiate în cauză, precum și a concubinei acestuia, a rezultat că inculpatul, până în momentul arestării a prestat activitate ca zilier la un gater al martorului B.G., obținând astfel venituri pe care Ie-a folosit la creșterea și îngrijirea fiilor săi, inclusiv a celor două părți vătămate minore, în condițiile în care concubina acestuia, M.I. nu presta vreo activitate pentru creșterea și întreținerea fiilor lor. Coroborat cu constatarea că inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale, pedepsele aplicate acestuia au fost orientate spre minimul special prevăzut de textele de lege în baza cărora a fost condamnat, inculpatului aplicându-i-se și câte o pedeapsă complementară a interzicerii unor drepturi pentru cele două infracțiuni de viol reținute în sarcina sa.

Împotriva sentinței au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj și inculpatul.

Procurorul a criticat sentința pentru nelegalitate, în sensul că instanța nu s-a pronunțat din oficiu asupra reparării daunelor morale și, suplimentar, a solicitat schimbarea încadrării juridice în infracțiunea de corupție sexuală și, de asemenea pentru netemeinicie, considerând pedepsele aplicate inculpatului prea mici în raport de gravitatea faptelor comise.

Inculpatul a solicitat achitarea sa pentru toate infracțiunile deduse judecății, susținând că nu sunt probe certe de vinovăție. Subsidiar, a cerut reținerea de circumstanțe atenuante, cu consecința reducerii pedepselor sub minimul special prevăzut de lege. Constant, inculpatul a declarat că "sesizarea organelor de anchetă se datorează faptului că M.I. dorește să se împace cu fostul soț".

Prin Decizia penală nr. 171 din 28 iulie 2011, Curtea de Apel Craiova, secția penală, a dispus următoarele:

A admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj și de inculpatul R.V.D., deținut în P.M.S. Craiova, împotriva Sentinței penale nr. 274 din 21 decembrie 2010, pronunțată de Tribunalul Gorj în Dosarul nr. 11904/95/2010.

A desființat, în parte sentința, a descontopit pedeapsa rezultantă, după care:

A respins cererea de schimbare a încadrării juridice a faptelor din infracțiunea prev. de art. 203 C. pen., în infracțiunea prev. de art. 202 alin. (1) și (2) C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a C. proc. pen. cu art. 10 lit. d) C. proc. pen., a achitat inculpatul pentru infracțiunile prev. de art. 203 C. pen.

În baza art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. b

1

) și alin. (3) teza I C. pen. cu art. 74 lit. a) C. pen. și art. 76 lit. a) C. pen., a condamnat inculpatul la câte două pedepse de câte 7 ani închisoare (două fapte) și la câte două pedepse complementare, constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza II, lit. b), d) și e) C. pen. pe o durată de 2 ani.

În baza art. 33 lit. a), 34 lit. b) C. pen. și art. 35 alin. 3) C. pen., a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa de 7 ani închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor, prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza II, lit. b), d) și e) C. pen.

În baza art. 71 C. pen, a interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza II-a, b), d) și e) C. pen.

A obligat inculpatul la câte 6000 RON, cu titlu de despăgubiri pentru daune morale către fiecare parte vătămată.

A menținut starea de arest a inculpatului și a dedus din pedeapsă durata măsurilor preventive în continuare la zi.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței.

Cheltuielile judiciare reprezentând onorariu avocat oficiu pentru cele două minore, în sumă de 150 RON, precum și onorariu avocat oficiu pentru inculpat în sumă de 200 RON, au fost avansate din fondurile Ministerului Justiției.

Pentru a dispune în acest sens, instanța de prim control judiciar a reținut următoarele:

S-a constatat că a fost reținută de către instanța de fond o situație de fapt care corespunde adevărului, concordantă cu probatoriul administrat, dar că aceasta a greșit reținând existența infracțiunilor de incest prev. de art. 203 C. pen., greșită fiind și individualizarea pedepselor. Astfel, a menționat instanța de apel că existența infracțiunilor de viol este corect reținută, avându-se în vedere declarațiile constante ale părților vătămate minore V.D. și C.A., ale mamei acestora M.I., care s-au coroborat, în parte, cu concluziile rapoartelor medico-legale și ale expertizei medicale întocmite, chiar dacă inculpatul, constant, nu a recunoscut săvârșirea faptelor.

S-a apreciat de instanța de prim control judiciar că nu se impune schimbarea încadrării juridice, așa cum a solicitat Ministerul Public, în infracțiunea de corupție sexuală. Este adevărat - arată instanța de apel - că în practica judiciară s-a subliniat că simpla palpare sau simpla apropiere a organelor sexuale, între ele, nu constituie viol, ci infracțiunea de corupție sexuală, dacă subiectul pasiv este un minor. În speță însă, actele cu caracter obscen, constituie doar acte preparatorii în vederea întreținerii unui act sexual, ele absorbindu-se în infracțiunea de viol în condițiile în care inculpatul nu s-a limitat la acestea, ci a comis și acte de intromisiune, de penetrare, este adevărat - așa cum se reține - cu degetul. S-a apreciat astfel că este greșită condamnarea inculpatului pentru infracțiunea de incest, prev. de art. 203 C. pen., deoarece probatoriul administrat, și evidențiat mai sus, dovedește că apelantul R.V.D., nu a avut raport sexual cu fiicele sale minore, ci doar acte sexuale. Pe latură obiectivă, infracțiunea de incest constă în raportul sexual între rude în linie directă sau între frați și surori și se realizează prin practicarea unor relații sexuale între persoane de sex opus. Astfel fiind, pentru aceste considerente, s-a dispus achitarea inculpatului în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen., pentru lipsa elementelor constitutive ale infracțiunii prev. de art. 203 C. pen.

Instanța de prim control judiciar a apreciat și că apelul inculpatului este întemeiat sub aspectul individualizării judiciare a pedepselor, acestea fiind prea severe în raport de faptele reținute de instanța de fond, dar și de datele ce caracterizează persoana inculpatului.

Astfel, a arătat instanța de apel că potrivit art. 52 C. pen., pedeapsa este o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare a condamnatului, în scopul prevenirii săvârșirii de infracțiuni, iar în baza art. 72 C. pen., la stabilirea și aplicarea acestora, trebuie să se țină seama de gradul de pericol social al faptelor săvârșite, de persoana infractorului dar și de împrejurările care agravează sau atenuează răspunderea penală.

S-a susținut de către instanța de apel că trebuie să se rețină circumstanțe atenuante, potrivit art. 74 lit. a) C. pen., pentru conduita bună a infractorului înainte de săvârșirea infracțiunilor, raportându-se la faptele comise, în complexul conținutului lor concret și a tuturor circumstanțelor ce le înconjoară, dar și la persoana infractorului, fără antecedente penale, considerându-se că sunt suficient de semnificative pentru a determina stabilirea pedepselor sub minimul special, respectiv la câte 7 ani închisoare, fără a se mai aplica și spor de pedepse.

Reține instanța de apel, în condițiile concrete ale speței, că martorul B.G., arată că, spre deosebire de concubina sa, care pleca deseori de acasă, lipsind mai multe zile nejustificat și consuma alcool, inculpatul este "o persoană liniștită, un om muncitor, care se ocupa de îngrijirea și creșterea minorilor, care a cumpărat îmbrăcăminte și alimente necesare familiei". În același sens declară și martorii V.C., văr de-al doilea cu M.I. și T.D. care, suplimentar, arată că fostul soț al concubinei, condamnat pentru omorul soacrei sale, a fost eliberat din penitenciar, iar alte probe arată că minorii din prima căsătorie au ajuns la orfelinatul din Tg. Cărbunești.

Aceeași instanță de prim control judiciar a menționat, referitor la critica Ministerului Public vizând obligativitatea pronunțării din oficiu asupra reparării daunelor morale, că aceasta este întemeiată, cu următoarea argumentație:

În conformitate cu disp. art. 17 alin. (2) și (3) C. proc. pen., instanța este obligată să se pronunțe din oficiu asupra reparării pagubei și a daunelor morale, chiar dacă persoana vătămată nu este constituită parte civilă iar reprezentantul legal este chemat doar pentru a prezenta situația cu privire la întinderea pagubei materiale și a daune lor morale, precum și date cu privire la faptele prin care acestea au pricinuite. Chiar dacă în ședința publică de la 9 noiembrie 2010, mama celor două părți vătămate minore a declarat că nu se constituie parte civilă și că nu are nici o pretenție de la inculpat, nepronunțarea asupra daunelor morale, face ca sentința să fie nelegală sub acest aspect. Sumele de bani pe care le acordă instanțele de judecată cu titlu de daune morale trebuie, pe de o parte, să aibă efecte compensatorii, iar pe de altă parte, să nu constituie nici amenzi excesive pentru autorii daunelor, nici venituri nejustificate pentru cei care le-au suferit. Însă, față de poziția mamei, s-a apreciat de către instanța de apel că suma de câte 6000 RON pentru fiecare parte vătămată, deși formală, reprezintă o reparație morală adecvată, valorificarea acestei creanțe fiind o problemă de executare, cu precizarea că soluția din apel s-a dispus și cu citarea autorității tutelare, instituție care nu a prezentat instanței nici un punct de vedere în favoarea sau defavoarea minorelor.

Împotriva deciziei instanței de apel au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova și inculpatul, motivele fiind menționate în încheierea de dezbateri și amânare a pronunțării prezentei decizii.

Prealabil examinării pe fond a recursurilor, Înalta Curte constată următoarele:

- cu acordul său, inculpatul a fost ascultat de instanța de fond, precum și de instanța de apel;

- ambele instanțe au administrat, în mod corespunzător etapei de judecată, probe pentru stabilirea situației de fapt;

- în recurs, nu au fost propuse și nici administrate probe noi pe situația de fapt.

I) asupra recursului declarat de Ministerul Public (cazuri de casare invocate - art. 385

9

pct. 17 și, respectiv, pct. 14 C. proc. pen.);

Toate criticile aduse de procuror deciziei instanței de apel sunt neîntemeiate, pentru motivele ce se vor arăta:

Este adevărat că, potrivit art. 204 C. pen., tentativa infracțiunii prevăzută de art. 203 se pedepsește.

Pentru a reține însă săvârșirea tentativei la infracțiunea de "incest" este obligatoriu a se constata existența, în materialitatea sa, a unor acțiuni - rămase în forma tentativei - susceptibile a fi calificate ca "raport sexual" deoarece, spre deosebire de art. 197 C. pen. (care se referă la "act sexual de orice natură"), în cazul infracțiunii prevăzută de art. 203 C. pen. legiuitorul a incriminat numai "raportul sexual".

Or, așa cum corect a constatat și instanța de apel, probatoriul administrat (care are limite inerente în raport cu natura infracțiunii, cu intervalul de timp de la data faptelor supuse judecății, cu vârsta celor două părți vătămate, etc.) nu confirmă, dincolo de orice îndoială rezonabilă, ipoteza susținută de acuzare în sensul că inculpatul, inițial, ar fi încercat să aibă "raport sexual" cu cele două minore.

De altfel, Înalta Curte constată că însăși acuzarea pare a fi avut unele dubii cu privire la încadrarea juridică a faptelor, aceasta fiind sugerată de următoarele aspecte procesual-penal:

- inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 197 alin. (1) rap. la alin. (2), lit. b

1

) și alin. (3), teza I-a C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (2 fapte) și 203 C. pen. cu aplicare art. 41 alin. (2) C. pen. (2 fapte ) și art. 33 - 34 C. pen.;

- prin sentință, în baza art. 334 C. proc. pen., a fost schimbată încadrarea juridică a faptelor deduse judecății din dispozițiile art. 197 alin. (1) rap. la alin. (2), lit. b

1

) și alin. (3), teza I-a C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (2 fapte) și art. 203 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (2 fapte) și art. 33 - 34 C. pen., în dispozițiile art. 197 alin. (1) raportat la alin. (2), lit. b

1

) și alin. (3) C. pen., teza a I-a C. pen. (2 fapte) și art. 203 C. pen. (2 fapte), cu aplicarea art. 33 - 34 C. pen.;

- în motivele scrise de apel, sentința a fost criticată exclusiv cu privire la individualizarea pedepsei (apreciată ca fiind prea redusă) și cu privire la latura civilă (apreciindu-se că instanța de fond avea obligația să dispună din oficiu, conform art. 17 alin. (3) C. proc. pen., acordarea unor despăgubiri pentru daune morale în favoarea celor două minore);

- ulterior, după sesizarea instanței de apel, procurorul - la data de 07 martie 2011 - a trimis instanței de prim control judiciar o adresă conform căreia se completează motivele de apel "motivul suplimentar de apel - constând în greșita încadrare juridică dată infracțiunilor comise de inculpat - va fi susținut oral de procurorul de ședință";

- în continuare, la data de 24 mai 2011, procurorul a trimis instanței de prim control judiciar o altă adresă în sensul că "motivul suplimentar de apel vizează greșita condamnare a inculpatului pentru infracțiunea prevăzută de art. 203 C. pen., în condițiile în care, ca stare de fapt, prima instanță nu a reținut că inculpatul a avut raport sexual cu fiicele sale minore (ci, act sexual). Așa fiind, apreciem că în cauză se impune schimbarea încadrării juridice dată infracțiunilor comise de inculpat";

- în concluziile puse de procuror la dezbaterile din apel s-a menționat că se impune "schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de incest, prevăzută de art. 203 C. pen. în infracțiunea de corupție sexuală prevăzută de art. 202 alin. (1) și (2) C. pen.";

- instanța de apel, în partea expozitivă a deciziei atacate, a examinat această ultimă critică a procurorului și, pentru argumentele deja prezentate, a apreciat critica ca neîntemeiată;

- în motivele scrise de recurs ale procurorului, pe de o parte, s-a reiterat critica privind greșita neschimbare a încadrării juridice a faptei din infracțiunea prevăzută de art. 203 C. pen. în infracțiunea de corupție sexuală prevăzută de art. 202 alin. (1) și (2) C. pen., apreciindu-se că este incident cazul prevăzut de art. 22 alin. (2) C. pen., iar pe de altă parte, că se impunea schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea de incest, prevăzută de art. 203 C. pen. în tentativă la infracțiunea de incest, prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 203 C. pen. și, apoi, întrucât a intervenit desistarea făptuitorului, se impunea încetarea procesului penal cu privire la această infracțiune, conform art. 10 lit. i

1

) C. proc. pen, iar nu achitarea inculpatului.

Așa cum deja s-a menționat, pentru a reține săvârșirea tentativei la infracțiunea de "incest" este obligatoriu a se constata existența, în materialitatea sa, a unor acțiuni - rămase în forma tentativei - susceptibile a fi calificate ca "raport sexual" deoarece, spre deosebire de art. 197 C. pen. (care se referă la "act sexual de orice natură"), în cazul infracțiunii prevăzută de art. 203 C. pen. legiuitorul a incriminat numai "raportul sexual". Or, așa cum corect a constatat și instanța de apel, probatoriul administrat nu confirmă, dincolo de orice îndoială rezonabilă, ipoteza susținută de acuzare în sensul că inculpatul, inițial, ar fi încercat să aibă "raport sexual" cu cele două minore.

Cu privire la critica vizând greșita neschimbare a încadrării juridice a faptei din infracțiunea de incest, prevăzută de art. 203 C. pen., în infracțiunea de corupție sexuală, prevăzută de art. 202 alin. (1) și (2) C. pen., Înalta Curte își însușește argumentele de fapt și de drept expuse de instanța de prim control judiciar, apreciind că nu se impune nici reluarea, și nici completarea acestora.

De asemenea, față de critica procurorului cu privire la individualizarea pedepselor, Înalta Curte apreciază ca fiind corect stabilite pedepsele - în cuantumul redus de către instanța de prim control judiciar - la individualizarea acestora fiind avute în vedere dispozițiile art. 72 și art. 52 C. pen. referitoare la criteriile generale de individualizare a pedepsei și la scopul acesteia.

Pedepsele stabilite de instanța de apel răspund și principiului justei proporționalități între sancțiunea penală care va fi executată, pe de o parte, și gravitatea infracțiunii și datele personale ale infractorului, pe de altă parte.

Este corect motivată de către instanța de apel și reținerea în favoarea inculpatului a circumstanței atenuante menționată anterior, nefiind justificată necesitatea înlăturării acesteia și, pe cale de consecință, majorarea pedepsei.

II) asupra recursului declarat de inculpat (cazuri de casare invocate - art. 385

9

pct. 18 și pct. 14 C. proc. pen.)

Conform art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării când s-a comis o eroare gravă de fapt, având drept consecință pronunțarea unei hotărâri greșite de achitare sau de condamnare. Eroarea gravă trebuie să fie constatată din compararea faptelor reținute cu probele administrate.

Inculpatul, și apărătorul acestuia, nu au arătat în ce constă eroarea gravă de fapt și ce probă este în contradicție cu situația de fapt reținută de prima instanță și, în cea mai mare parte, confirmată de instanța de apel.

Potrivit art. 63 alin. (2) C. proc. pen., probele nu au valoare mai dinainte stabilită iar aprecierea fiecărei probe se face de organul judiciar în urma examinării tuturor probelor administrate, în scopul aflării adevărului. Prima instanță, precum și cea de apel, au motivat convingător situația de fapt și vinovăția inculpatului, cu privire la infracțiunile de viol, prin coroborarea probelor administrate în cursul procesului penal.

Este adevărat că inculpatul beneficiază de "prezumția de nevinovăție", nefiind obligat să-și dovedească nevinovăția (art. 66 alin. (1) C. proc. pen.), revenind organelor judiciare (acuzării) obligația să administreze probe în vederea dovedirii vinovăției acestuia (art. 4, art. 62 și art. 65 alin. (1) C. proc. pen.). Este însă deopotrivă adevărat că, potrivit art. 66 C. proc. pen., inculpatul, în cazul în care există probe de vinovăție, are dreptul să probeze lipsa lor de temeinicie. În înțelesul legii "a proba lipsa lor de temeinicie", este un drept și o obligație procesuală care nu se rezumă la negarea vinovăției, la negarea conținutului informativ al unei probe ori la negarea evaluării corecte a probelor de către instanță. În măsura în care inculpatul nu reușește să probeze lipsa de temeinicie a probelor în acuzare, prezumția de nevinovăție a acuzatului este răsturnată, această prezumție având caracter relativ, iar nu absolut.

În recurs, ca și în apel, apărătorul inculpatului, și el însuși, s-au limitat la a susține, într-o modalitate generică, că "nu sunt probe" pentru existența faptelor în materialitatea lor (inculpatul, personal, sugerând că "sesizarea organelor de anchetă se datorează faptului că M.I. dorește să se împace cu fostul soț"), fără a se proba lipsa de temeinicie a probelor în acuzare și fără a arăta, chiar la minimă suficiență, care probă este în contradicție cu situația de fapt expusă în cele două hotărâri judecătorești cu privire la infracțiunile de viol.

În condițiile neinvocării de către apărare a unor aspecte concrete de contrarietate între situația de fapt reținută de instanțe, pe de o parte, și una sau mai multe probe care au condus la stabilirea situației de fapt și vinovăției inculpatului pentru cele două infracțiuni de viol, pe de altă parte, motivele de recurs sugerând o critică privind presupusa evaluare greșită a probelor de către cele două instanțe, se constată că nu este incident cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen.

Declarațiile martorilor menționați anterior, rapoartele de constatare medico-legale din 21 aprilie 2010 întocmite de S.M.L. Gorj, coroborate cu declarațiile părților vătămate și cu concluziile raportului de expertiză medico-legală, examen ADN din 12 octombrie 2010 al I.M.L. M.M. București dovedesc, dincolo de orice îndoială rezonabilă, săvârșirea faptelor de către inculpat, fapte încadrabile juridic în infracțiunile de viol pentru care acesta a fost condamnat.

Neîntemeiată este și critica referitoare la individualizarea pedepsei, în opinia inculpatului aceasta fiind prea severă.

Infracțiunea de viol, în forma agravată, este sancționată cu închisoare de la 10 la 25 de ani și interzicerea unor drepturi.

Instanța de apel a reținut în favoarea inculpatului circumstanța atenuantă prevăzută de art. 74 lit. a) din C. pen. constând în aceea că ".. în condițiile concrete ale speței, .. martorul B.G., arată că, spre deosebire de concubina sa, care pleca deseori de acasă, lipsind mai multe zile nejustificat și consuma alcool, inculpatul este "o persoană liniștită, un om muncitor, care se ocupa de îngrijirea și creșterea minorilor, care a cumpărat îmbrăcăminte și alimente necesare familiei". În același sens declară și martorii V.C., văr de-al doilea cu M.I. și T.D. care, suplimentar, arată că fostul soț al concubinei, condamnat pentru omorul soacrei sale, a fost eliberat din penitenciar, iar alte probe arată că minorii din prima căsătorie au ajuns la orfelinatul din Tg. Cărbunești".

Reținerea acestei circumstanțe atenuante a justificat instanței de apel, legal, reducerea pedepselor sub minimul special de 10 ani închisoare; se mai reține că, deși potrivit art. 34 C. pen., pentru concursul de infracțiuni ar fi existat posibilitatea legală de sporire a pedepsei rezultante, instanța de prim control judiciar nu a optat pentru o astfel de modalitate de individualizare a pedepsei pe care, în final, o va executa inculpatul.

Față de cele reținute, Înalta Curte - în temeiul 385

15

pct. 1 lit. b) din C. proc. pen. - va respinge ca nefondate recursurile Ministerului Public și inculpatului.

Potrivit art. 385

17

alin. (4) raportat la art. 383 alin. (3) C. proc. pen., combinat cu art. 88 C. pen., din pedeapsa aplicată inculpatului se va deduce durata măsurilor preventive privative de libertate.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul-inculpat va fi obligat la plata către stat a cheltuielilor judiciare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova și de inculpatul R.V.D. împotriva Deciziei penale nr. 171 din 28 iulie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reținerii din 21 aprilie 2010 și durata arestării preventive de la 29 aprilie 2010 la 15 noiembrie 2011.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 800 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 15 noiembrie 2011.