ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3971/2010
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3971/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Asupra recursurilor de față; În baza actelor și lucrărilor de la dosar, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 179 din 30 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Gorj s-au dispus următoarele: În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul V.L.M. aflat în Penitenciarul de Maximă Siguranță Craiova, pentru săvârșirea infracțiunii prev. și ped. de art. 7 alin. (1) cu referire la art. 2 din Legea nr. 39/2003. În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a fost achitat același inculpat pentru săvârșirea infracțiunilor prev. și ped. de art. 42 alin. (1), (2), (3), art. 46 alin. (1) lit. b) și art. 49 din Legea nr. 161/2003.
În baza art. 24 alin. (2) din Legea nr. 365/2002, a fost condamnat inculpatul V.L.M. la o pedeapsă de 3 ani închisoare și s-a aplicat, în baza art. 65 C. pen., pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor civile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen. pe o durată de 2 ani, ce urmează a fi executată potrivit art. 66 C. pen., după executarea pedepsei principale. În baza art. 27 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 365/2002 a fost condamnat același inculpat la câte o pedeapsă de câte 2 ani închisoare. În baza art. 279 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 136 1 din Legea nr. 295/2004 a fost condamnat același inculpat la o pedeapsă de 6 luni închisoare. În baza art. 33 - 34 C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate în pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare și s-a aplicat, în baza art. 65 C. pen., pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor civile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen.
pe o durată de 2 ani ce urmează a fi executată potrivit art. 66 C. pen. după executarea pedepsei principale. S-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor civile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen. în condițiile disp. art. 71 C. pen. În baza art. 88 alin. (1) C. pen. s-a dedus din durata pedepsei închisorii durata reținerii și arestării preventive, începând cu data de 06 noiembrie 2008 până la data pronunțării, 30 iunie 2009. În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul Z.C. aflat în Penitenciarul de Maximă Siguranță Craiova, pentru săvârșirea infracțiunii prev. și ped. de art. 7 alin. (1) cu referire la art. 2 din Legea nr. 39/2003.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a fost achitat același inculpat pentru săvârșirea infracțiunilor prev. și ped. de art. 42 alin. (2) și (3), art. 46 alin. (1) lit. b) și art. 49 din Legea nr. 161/2003. În baza art. 42 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 a fost condamnat inculpatul Z.C. la o pedeapsă de 6 luni închisoare. În baza art. 24 alin. (2) din Legea nr. 365/2002, a fost condamnat același inculpat la o pedeapsă de 3 ani închisoare și s-a aplicat, în baza art. 65 C. pen., pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor civile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen. pe o durată de 2 ani, ce urmează a fi executată potrivit art. 66 C. pen., după executarea pedepsei principale.
În baza art. 27 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 365/2002 a fost condamnat același inculpat la câte o pedeapsă de câte 2 ani închisoare. În baza art. 33 - 34 C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate în pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare și s-a aplicat în baza art. 65 C. pen. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor civile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen. pe o durată de 2 ani ce urmează a fi executată potrivit art. 66 C. pen. după executarea pedepsei principale. S-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor civile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen. în condițiile disp. art. 71 C. pen. În baza art. 88 alin. (1) C. pen.
s-a dedus din durata pedepsei închisorii durata reținerii și arestării preventive, începând cu data de 06 noiembrie 2008 până la pronunțare, 30 iunie 2009. În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul P.D. cetățean român, fără ocupație, aflat în Penitenciarul de Maximă Siguranță Craiova, pentru săvârșirea infracțiunii prev. și ped. de art. 7 alin. (1) cu referire la art. 2 din Legea nr. 39/2003. În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a fost achitat același inculpat pentru săvârșirea infracțiunilor prev. și ped. de art. 42 alin. (2) și (3), art. 46 alin. (1) lit. b) și art. 49 din Legea nr. 161/2003.
În baza art. 42 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 a fost condamnat inculpatul P.D. la o pedeapsă de 6 luni închisoare. În baza art. 24 alin. (2) din Legea nr. 365/2002, a fost condamnat același inculpat la o pedeapsă de 3 ani închisoare și s-a aplicat în baza art. 65 C. pen. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor civile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen. pe o durată de 2 ani, ce urmează a fi executată potrivit art. 66 C. pen., după executarea pedepsei principale. În baza art. 27 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 365/2002 a fost condamnat același inculpat la câte o pedeapsă de câte 2 ani închisoare. În baza art. 33 - 34 C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate în pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare și s-a aplicat în baza art. 65 C. pen.
pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor civile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen. pe o durată de 2 ani ce urmează a fi executată potrivit art. 66 C. pen. după executarea pedepsei principale. S-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor civile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen. în condițiile disp. art. 71 C. pen. În baza art. 88 alin. (1) C. pen. s-a dedus din durata pedepsei închisorii durata reținerii și arestării preventive, începând cu data de 28 noiembrie 2008 până la pronunțare, 30 iunie 2009. În baza art. 86 1 C. pen. s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepselor aplicate celor 3 inculpați și s-a stabilit termen de încercare de 5 ani, compus din durata pedepsei aplicate și un interval de timp de 2 ani stabilit de instanță în condițiile disp.
art. 86 2 C. pen. A fost încredințată supravegherea inculpatului Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Dolj. Pe durata termenului de încercare s-a dispus ca inculpații V.L.M., Z.C. și P.D. să se supună regulilor prevăzute de art. 86 3 lit. a) - d) C. pen., prezența la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Dolj să se facă în fiecare joi a lunii. Potrivit art. 86 3 alin. (3) C. pen. s-a dispus ca inculpații să respecte și următoarele obligații: a) să desfășoare o activitate sau să urmeze un curs de învățământ ori de calificare. b) să nu schimbe domiciliul și să nu depășească limita teritorială a județului Dolj, decât în condițiile fixate de instanță. c) să nu frecventeze spectacole sportive, localuri publice destinate consumului de alcool sau localuri cu program special de noapte.
d) să nu intre în legătură cu persoanele vătămate, membrii familiilor acestora, martorii, experții și celelalte persoane având legătură cu cauza, să nu comunice direct sau indirect cu aceștia. În baza art. 359 alin. (1) C. proc. pen. s-a atras atenția inculpaților asupra disp. art. 86 4 C. pen. privind revocarea suspendării în cazul în care nu îndeplinesc cu rea-credință măsurile de supraveghere stabilite de instanță, precum și în cazul în care în cursul termenului de încercare săvârșesc o nouă infracțiune. În baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii s-a dispus suspendarea executării pedepselor accesorii. Totodată, s-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpaților menționați de sub puterea mandatelor de arestare preventivă nr. 39 din 06 noiembrie 2008, nr. 40 din 06 noiembrie 2008 și respectiv nr. 44 din 28 noiembrie 2008. În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc.
pen. rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul I.F. aflat în Penitenciarul de Maximă Siguranță Craiova, pentru săvârșirea infracțiunii prev. și ped. de art. 7 alin. (1) cu referire la art. 2 din Legea nr. 39/2003. În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a fost achitat același inculpat pentru săvârșirea infracțiunilor prev. și ped. de art. 42 alin. (1), (2), (3), art. 44 alin. (2) și (3) și art. 49 din Legea nr. 161/2003. În baza art. 46 alin. (1) lit. a) și b) și alin. (2) din Legea nr. 161/2003 a fost condamnat inculpatul I.F. la câte o pedeapsă de 1 an închisoare. În baza art. 24 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 365/2002, cu aplic.
art. 41 alin. (2) C. pen. a fost condamnat același inculpat la câte o pedeapsă de 3 ani închisoare și s-a aplicat în baza art. 65 C. pen. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor civile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen. pe o durată de 2 ani, ce urmează a fi executată potrivit art. 66 C. pen., după executarea pedepsei principale. În baza art. 25 din Legea nr. 365/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., a fost condamnat același inculpat la o pedeapsă de 1 an închisoare. În baza art. 27 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 365/2002 a fost condamnat același inculpat la câte o pedeapsă de câte 2 ani închisoare. În baza art. 136 1 din Legea nr. 295/2004 cu referire la art. 24 alin. (1) și (2), art. 25 alin. (1), art. 28 și 51 din aceeași lege, a fost condamnat același inculpat la o pedeapsă de 6 luni închisoare.
În baza art. 51 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 a fost condamnat același inculpat la o pedeapsă de 3 ani închisoare și s-a aplicat în baza art. 65 C. pen., pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor civile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen., pe o durată de 2 ani, ce urmează a fi executată potrivit art. 66 C. pen., după executarea pedepsei principale. În baza art. 33 - 34 C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate în pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare, care a fost sporită cu 6 luni închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor civile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen.
pe o durată de 2 ani ce urmează a fi executată potrivit art. 66 C. pen. după executarea pedepsei principale. S-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor civile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen. în condițiile disp. art. 71 C. pen. În baza art. 88 alin. (1) C. pen. s-a dedus din pedeapsa închisorii durata reținerii și arestării preventive, începând cu data de 25 februarie 2009 și până la pronunțare, 30 iunie 2009. În baza art. 350 C. proc. pen. s-a menținut starea de arest a inculpatului și s-a constatat că acesta este arestat și în altă cauză. În baza art. 118 lit. b), e), f) C. pen. s-a dispus confiscarea sumei de 144.000 RON descoperită cu ocazia constatării infracțiunii și suma de 1.800 euro ce au fost indisponibilizați prin Ordonanța nr. 66D/P/2008 și s-au depus la casieria I.P.J.
Gorj: un număr de 201 cartele magnetice descoperite în autoturismul inculpatului V.L.M.; un pistol marca R.; 8 cartușe calibru 10x22T; un cartuș calibru 9 mm, descoperite în autoturismul aceluiași inculpat indisponibilizat prin Ordonanța nr. 66D/P/2008 din 15 decembrie 2008 de către D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Gorj; un număr de 16 suporturi optice de stocare a datelor (CD/DVD); un card de memorie S. de 1 GB; un dispozitiv electronic marca P. echipat cu cameră foto; patru acumulatori model BLSC lipiți și interconectați cu conductori electrici; un cititor de carduri T.; un pistol marca R.; un fragment de hârtie reprezentând o scrisoare olografă adresată unei persoane "P." și datată cu 15 februarie 2009, bunuri ce aparțin inculpatului I.F.
În baza art. 357 alin. (2) lit. c) C. proc. pen. s-a dispus ridicarea sechestrului asigurător instituit asupra bunurilor mobile aparținând inculpatului V.L.M., respectiv autoturismul marca O.M. și suma de 1.800 euro, indisponibilizată prin Ordonanța nr. 66D/P/2008 din data de 07 noiembrie 2008 a D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Gorj, precum și a sechestrului asigurător asupra unui autoturism marca B., cu număr de înmatriculare X, precum și a sumei de 25.000 RON, indisponibilizate prin Ordonanța nr. 66D/P/2008 din 27 februarie 2009 a D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Gorj. S-a dispus restituirea către inculpatul V.L.M. a celorlalte bunuri ridicate de către organele de poliție și consemnate în procesele-verbale de percheziție din data de 05 noiembrie 2009; către inculpatul Z.C.
a bunurilor ridicate și consemnate în procesul-verbal din data de 06 noiembrie 2008; către inculpatul P.D. a bunurilor ridicate cu ocazia perchezițiilor domiciliare și consemnate în procesul-verbal din data de 22 ianuarie 2009 precum și a celorlalte bunuri către inculpatul I.F. ridicate cu ocazia perchezițiilor domiciliare și consemnate în procesul-verbal din data de 25 februarie 2009. S-a dispus restituirea către inculpați a bunurilor pentru care s-a dispus ridicarea sechestrului asigurător, precum și a sumei de 25.000 RON către Z.F.A. S-a luat act că prin încheierea de ședință din data de 16 iunie 2009 au fost restituite inculpatului P.D. următoarele acte: carte de identitate a vehiculului marca M., cu nr. Z, pe numele P.D.
(original); "Certificato di proprieta pentru autoturismul M. - original; "Carta di Circolazione"(permis de circulație), pe numele P.D. (original); încheierea nr. P/2008 eliberată de Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Dolj însoțit de contractul de vânzare-cumpărare autentificat prin încheierea din 25 iulie 2008 la Biroul Notarului Public T.C.D. (original) și s-a pus în vedere acestui inculpat că are obligația să păstreze actele până la rămânerea definitivă a hotărârii. S-a luat act act că partea civilă M.R.B. SA și părțile vătămate B.R.D.S.G., R.B., B., C.E.C.B., O.T.P.B. nu se constituie parte civilă, iar partea civilă B.C.C. SA Sibiu renunță la cererea de constituire parte civilă.
Au fost obligați inculpații V.L.M. și P.D. la câte 1.000 RON, cheltuieli judiciare statului, inculpatul Z.C. la 1.400 RON cheltuieli judiciare statului, din care suma de 400 RON onorariu apărător oficiu în cursul urmăririi penale, iar inculpatul I.F. la 3.000 RON cheltuieli judiciare statului. Pentru a dispune cele de mai sus, prima instanță a reținut în fapt următoarele: Prin Rechizitoriul nr. 66D/P/2008 din 23 decembrie 2008 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Gorj au fost trimiși în judecată inculpații V.L.M. - pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 7 alin. (1) cu referire la art. 2 din Legea nr. 39/2003, art. 24 alin. (2) și art. 27 alin. (1), (2) din Legea nr. 365/2002, art. 42 alin. (1), (2) și (3), art. 46 alin. (1) lit. b) și art. 49 din Legea nr. 161/2003 și art. 279 alin. (1) C. pen.
cu referire la art. 136 1 din Legea nr. 295/2004 cu aplicarea art. 33 - 34 C. pen.; Z.C. - pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 7 alin. (1) cu referire la art. 2 din Legea nr. 39/2003, art. 24 alin. (2) și art. 27 alin. (1), (2) din Legea nr. 365/2002, art. 42 alin. (1), (2) și (3), art. 46 alin. (1) lit. b) și art. 49 din Legea nr. 161/2003 cu aplicarea art. 33 - 34 C. pen. și P.D. - pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 7 alin. (1) cu referire la art. 2 din Legea nr. 39/2003, art. 24 alin. (2) și art. 27 alin. (1), (2) din Legea nr. 365/2002, art. 42 alin. (1), (2), (3), art. 46 alin. (1) lit. b) și art. 49 din Legea nr. 161/2003 cu aplicarea art. 33 - 34 C. pen.
Prin același rechizitoriu s-a disjuns materialul de urmărire penală față de făptuitori din anturajul inculpaților, pentru infracțiunile prev. de art. 7 alin. (1) cu referire la art. 2 din Legea nr. 39/2003, art. 24 alin. (2) și art. 27 alin. (1), (2) din Legea nr. 365/2002, art. 42 alin. (1), (2), (3), art. 46 alin. (1) lit. b) și art. 49 din Legea nr. 161/2003. În fapt, s-a reținut că la data de 05 noiembrie 2008, în jurul orelor 22 00 , un cetățean a sesizat Serviciul de Urgență 112 că la ATM-urile unor bănci din orașul Rovinari a observat un grup de persoane care nu par a fi din zonă, ce efectuează operațiuni suspecte privind retragerea unor sume de bani. Dispeceratul Serviciului de Urgență a sesizat Poliția Orașului Rovinari pentru a efectua verificări, scop în care, în zonă, a fost trimis un polițist în civil.
Din raportul întocmit de polițist, cât și din depoziția martorului care se afla împreună cu acesta rezultă că, în zona unităților bancare B.R.D.S.G. și B.C.C., situate pe B-dul M. din orașul Rovinari, se aflau 4 persoane suspecte (tineri), cu un autoturism de teren marca O.M., cărora li s-a părut suspectă prezența în zonă a civilului ce părea a fi polițist, fapt pentru care au urcat în autoturism și au plecat spre Craiova. Polițistul a luat legătura cu Poliția localității Bâlteni, dispunând oprirea autoturismului pentru legitimarea pasagerilor și efectuarea unor verificări, întrucât existau indicii privind săvârșirea unor infracțiuni cu carduri falsificate. S-a procedat la oprirea autoturismului marca O.M.
cu numere Y, înmatriculat în Germania, iar doi dintre cei aflați în autoturism au fugit, unul spre Craiova și altul spre o direcție necunoscută, conducătorul auto fiind identificat în persoana inculpatului V.L.M. Ulterior, a fost prins și identificat cel de-al doilea ocupant al autoturismului, în persoana inculpatului Z.C. și s-a stabilit că cel de-al treilea ocupant al autoturismului a fost inculpatul P.D. S-a mai reținut că la percheziția autoturismului au fost găsite un număr de 19 card-uri (2 card-uri P.B.A. și 17 card-uri T.T.M.), un portofel cu 1800 euro și un pistol marca R., având un încărcător plin cu cartușe cu bile de cauciuc și gaze lacrimogene, pistolul fiind armat cu cartuș pe țeava, precum și un număr de 5 telefoane mobile, 2 șepci cu cozoroc din pânză, un pulover de culoare neagră și o geacă cu înscrisul "G." pe partea din spate.
Cu această ocazie, la o anumită distanță de autoturism a fost identificat și un rucsac de culoare închisă și, procedându-se la verificarea acestuia, s-a constatat că, în interior, se afla o importantă sumă de bani, în bancnote de 100 și 50 RON, cât și un mare număr de carduri bancare. Procedându-se la numărarea banilor s-a constatat că rucsacul conținea 142.000 RON și o cutie metalică inscripționată "A.C.F.A.", în care se găseau 201 carduri bancare de diferite tipuri, respectiv V.D., V.A.A., P.O.C., P.A. și V.T. Din cercetările efectuate a rezultat faptul că la data de 05 noiembrie 2008, inculpații V.L.M. și Z.C. s-au întâlnit mai întâi în orașul Balș, la domiciliul inculpatului Z.C. și, mai apoi, în municipiul Craiova, unde s-au înțeles și cu inculpatul P.D., cât și cu un alt făptuitor și au hotărât să se deplaseze la ATM-uri de pe raza județului Gorj, situate în localități mai mici și unde nu erau cunoscuți, pentru a sustrage sume de bani cu carduri falsificate.
S-a reținut că, din cercetările efectuate, nu s-a putut stabili cine anume a procurat cardurile, de la cine și cine le-a falsificat, dar s-a stabilit cu certitudine existența unei înțelegeri prealabile între inculpați pentru utilizarea cardurilor falsificate. În acest scop, în jurul orelor 17:00, inculpații Z.C. și V.L.M. s-au deplasat cu autoturismul celui din urmă, un autoturism marca O.M. cu numere de Germania, Y, mai întâi pe raza localității Turceni, unde au efectuat operațiuni cu carduri falsificate la 3 ATM-uri, respectiv la un ATM aparținând Agenției B.R.D.S.G., situat în orașul Turceni, pe strada J., un ATM aparținând B., situat pe strada M., la intrarea în C.C. și un alt ATM aparținând C.E.C.B.
Turceni, situat la parterul unui bloc, într-o stație de autobuz, la circa o jumătate de kilometru de primele. Inculpatul Z.C. a efectuat extrageri cu cardurile falsificate de la ATM-urile aparținând Sucursalelor B.R.D.S.G., B., B.C.C., R.B., O.T.P.B. și C.E.C.B., iar inculpatul V.L.M. de la ATM-urile aparținând B. și M.R.B., care nu sunt prevăzute cu sisteme de supraveghere video. S-a mai reținut și faptul că după desfășurarea activității infracționale de pe raza localității Turceni între orele 18:05:34 - 19:33:18, inculpații s-au deplasat pe raza orașului Țicleni, procedând în același fel la un număr de alte 4 bancomate aflate în zonă, respectiv la un ATM aparținând C.E.C.B., de unde Z.C. a retras mai multe sume de bani, în timp ce inculpatul V.L.M.
asigura zona, un ATM aparținând M.R.B. situat vis-a-vis de Grupul Școlar Industrial Țicleni, un ATM aparținând B.R.D.S.G. situat pe strada P.C., precum și de la ATM-ul nr. 654 aparținând B., amplasat la intrarea în Primăria orașului Țicleni, de unde au retras sume conform jurnalelor operațiunilor comunicate de băncile prejudiciate. Totodată, băncile au pus la dispoziție și imagini video surprinse de camerele de supraveghere, inculpatul Z.C. operând la ATM-urile C.E.C.B. - Agențiile Turceni și Țicleni, B.R.D.S.G. - Agențiile Turceni și Rovinari, R.B. - Agenția Rovinari, O.T.P.B. - Agenția Rovinari, B.C.C. - Agenția Rovinari, iar inculpatul V.L.M. la ATM-urile M.R.B. Țicleni, B. Turceni, amplasat la intrarea în C.C.
De pe raza orașului Țicleni, inculpații s-au deplasat mai departe pe raza orașului Rovinari, pentru a opera la ATM-urile băncilor din localitate astfel că, având asupra lor un număr foarte mare de carduri, pentru a retrage o sumă foarte mare de bani și într-un timp cât mai scurt, inculpații V.L.M. și Z.C. au solicitat și pe inculpatul P.D., așa cum se înțeleseseră în cursul zilei. Ajunși pe raza orașului Rovinari, în jurul orelor 21:30, inculpatul V.L.M. a parcat autoturismul pe strada T., a rămas în autoturism de unde coordona activitatea inculpaților Z.C. și P.D., care au retras sume de bani cu cardurile clonate de la ATM-urile B.C.C., R.B., B.R.D.S.G. Ca mod de operare, inculpatul V.L.M. a rămas în autoturism, a distribuit cardurile celor doi și primea de la aceștia sumele de bani retrase în mod fraudulos.
A rezultat și că P.D. s-a deplasat pe raza localității Rovinari cu un autoturism de culoare neagră, posibil M., condus de un complice, care l-a și recuperat ulterior, după ce a reușit să fugă din autoturismul lui V.L.M., oprit de un filtru al poliției pe raza localității Bâlteni. În ce privește pe P.D., organul de urmărire penală a menționat că este implicat în activități infracționale și în afara țării, aspect ce rezultă și din sumele importante de bani pe care le-a primit în perioada iulie - august 2008, de la cetățeanul italian C.L.
(circa 15.000 dolari SUA, în 6 tranșe) și pe lângă aceste sume, a mai primit, în repetate rânduri, sume de ordinul câtorva sute de euro, expediate din mai multe state europene: Polonia, Italia etc. Prin Rechizitoriul nr. 69D/P/2008 din 02 aprilie 2009 a fost trimis în judecată și inculpatul I.F., în stare de arest preventiv, pentru săvârșirea infracțiunilor de aderare la un grup infracțional organizat în vederea comiterii de infracțiuni prin sisteme informatice și la legea comerțului electronic, prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, art. 42 alin. (1), alin. (2) și alin. (3), art. 44 alin. (2) și alin. (3), art. 46 alin. (1) lit. a), b) și alin. (2) și art. 49 din Legea nr. 161/2003; art. 24 alin. (1), alin. (2), art. 25 și art. 27 alin. (1), alin. (2) din Legea nr. 365/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
și art. 33 - 34 C. pen., grupul fiind reprezentat de inculpații V.L.M., Z.C. și P.D. S-a reținut că, după sesizarea polițiștilor și în momentul în care inculpații au realizat că sunt filați, aceștia au plecat în grabă, mai întâi inculpatul I.F., cu autoturismul M., care s-a stabilit ulterior că aparține lui P.D. și, mai apoi, ceilalți trei inculpați, cu autoturismul de teren aparținând lui V.L.M. Inculpatul P.D. a reușit să fugă după filtrul polițiștilor din localitatea Bâlteni, fiind recuperat ulterior, de pe traseu, de către inculpatul I.F., care plecase înainte cu autoturismul M., de culoare neagră. S-a mai reținut că, în perioada 30 octombrie 2008 - 02 noiembrie 2008, inculpatul I.F. s-a deplasat în Germania, în localitatea N ü rnberg, unde avea instalată aparatură pentru înregistrarea conturilor de carduri și PIN-urilor acestora.
Din comunicarea autorităților germane a rezultat că au fost copiate conturile unor carduri emise de D.B., carduri care au fost clonate mai apoi de către inculpat și au fost folosite la retrageri frauduloase a unor sume de bani, împreună cu ceilalți trei coinculpați până la prinderea acestora, cât și ulterior, până la arestarea sa. Organele de urmărire penală au menționat că cercetările au relevat faptul că inculpatul I.F. a continuat să efectueze retrageri frauduloase cu card-uri falsificate având aceleași serii cu cele reținute la data de 06 noiembrie 2008, cu ocazia prinderii celorlalți coinculpați (a se vedea în acest sens adresa B., precum și adresa R. SA. Pe lângă aceste aspect, din materialul probator administrat în cauză a rezultat faptul că inculpatul a continuat activitatea infracțională și în ce privește obținerea de noi conturi de card-uri și PIN-urile acestora.
În acest sens, s-a deplasat, în două rânduri, în Germania, în orașul N ü rnberg, unde a instalat aparatură la bancomate, pentru copierea conturilor de card, cât și sisteme video, pentru identificarea PIN-urilor folosite de utilizatorii card-urilor. S-a reținut, prin actul de inculpare, că prejudiciul creat de inculpat prin faptele de natură infracțională este - potrivit comunicărilor băncilor și autorităților germane - de circa 68.672,20 euro (creat de toți cei patru inculpați). În încheierea de ședință din data de 19 mai 2009 s-a constatat că sunt îndeplinite dispozițiile art. 34 lit. d) C. proc. pen., astfel că s-a dispus reunirea Dosarului nr. 3430/95/2009 la Dosarul nr. 16828/95/2008, având în vedere că între infracțiuni există legătură și reunirea cauzelor se impune pentru o bună înfăptuire a justiției.
Cu privire la cei 4 inculpați prima instanță a reținut că, pe parcursul procesului penal, au dat declarații diferite. Astfel, în cursul urmăririi penale, inculpatul Z.C. a prezentat mai multe versiuni ale activității infracționale, încercând să inducă în eroare organele de urmărire penală, iar inculpatul V.L.M., pe tot parcursul urmăririi penale, s-a prevalat de dreptul prevăzut de Codul de procedură penală, de a nu face nicio declarație în fața organelor de urmărire penală. În prima declarație, inculpatul Z.C. a precizat că el a primit card-urile de la un cetățean american, având ID-ul J., prin intermediul unui conducător auto al societății de transport A.T. A precizat că ar fi fost contactat de acesta prin internet, în timp ce se afla la un Club de Net situat lângă o farmacie din orașul Balș și că urma să efectueze retrageri de sume de bani cu card-urile puse la dispoziție, 50% din sumele rezultate urmând să le remită celui care i-a trimis card-urile.
În cursul urmăririi penale, a revenit asupra declarațiilor spunând că el a fost de fapt o victimă și că inculpatul V.L.M. i-ar fi sugerat să ia totul asupra sa, întrucât o să rezolve el situația în cele din urmă, la instanțele judecătorești din Craiova. Acesta a spus că îl știa pe inculpatul V.L.M. de circa 1 an, cunoscându-l la o terasă din municipiul Craiova și au rămas în relații de prietenie. În cursul cercetării judecătorești inculpatul Z.C. a menținut declarațiile date în cursul urmăririi penale, a precizat că recunoaște faptele pentru care este trimis în judecată arătând că împreună cu inculpatul P.D. a accesat în mod fraudulos bancomatele, la data de 05 noiembrie 2008, din localitățile Turceni, Rovinari, Țicleni iar în toată această perioadă inculpatul V.L.M.
a stat în mașină și nu a participat la extragerea de bani de la ATM-uri. În același timp, inculpatul nu a recunoscut că la săvârșirea infracțiunilor a participat și inculpatul I.F., deși la acea dată acesta din urmă a fost văzut în zonă împreună cu cei trei inculpați, dar a revenit în ultima declarație dată în cursul cercetării judecătorești. În ceea ce privește pe inculpatul V.L.M., în cursul urmăririi penale acesta nu a făcut niciun fel de declarație. În cursul cercetării judecătorești, inculpatul nu a recunoscut săvârșirea infracțiunilor, însă a precizat faptul că îl cunoștea pe inculpatul Z.C.
de aproximativ 1 an, iar în data de 05 noiembrie 2008 a fost rugat de către inculpatul Z.C., care se afla în orașul Rovinari, să se deplaseze în acest oraș pentru a-l transporta pe acesta în Craiova deoarece nu dispunea de niciun vehicul, însă în orașul Rovinari cei doi s-au întâlnit și cu inculpatul P.D., iar ulterior au fost opriți de organele de poliție, ocazie cu care în autoturismul condus de acesta s-au găsit un număr de 201 card-uri precum și un pistol cu cartușele aferente, precum și suma de 1800 euro. În ce privește arma și muniția găsită în autoturism, a menționat că ar deține autorizație pentru acesta și nu cunoștea de existența ei în mașină, arma fiind a unui frate al său.
Prima instanță a reținut însă vinovăția și a acestui inculpat, luând în considerare probele administrate în cauză, respectiv: declarația coinculpatului Z.C., prezența unor carduri clonate în autoturismul său, a unor sume de bani nejustificate, declarațiile martorilor oculari audiați în cauză, precum și apelurile găsite în agenda telefonului mobil din care rezultă că în data de 05 noiembrie 2008, înainte de plecarea în județul Gorj, s-a înțeles cu inculpatul P.D. și cu făptuitorul I.F. Din comunicarea I.P.J. DOLJ - B.A.Ex.S.T. nr. 211658 din 17 noiembrie 2008, a rezultat că inculpatul nu figurează în evidențele deținătorilor legali de arme letale sau neletale. S-a efectuat și expertiza balistică a armei, din raportul de constatare rezultând că arma este un pistol marca R. și face parte din categoria celor supuse autorizării în condițiile art. 58 din Legea nr. 295/2004, pentru care este necesar ca deținătorul să posede permis de port armă.
Prin Ordonanța din 15 decembrie 2008, s-a dispus instituirea măsurii asigurătorii asupra pistolului marca R., arma fiind depusă la camera de corpuri delicte a I.P.J. Gorj (dovada seria AB nr. 0056674). Privitor la activitatea infracțională desfășurată de inculpatul P.D., s-a reținut că a participat la comiterea faptelor în înțelegere cu ceilalți doi coinculpați, prezența sa pe raza orașului Rovinari nefiind întâmplătoare. În cursul cercetării judecătorești inculpatul a recunoscut constant că îl cunoștea pe inculpatul Z.C., iar în data de 05 noiembrie 2008, la propunerea acestuia, s-au deplasat în localitățile Turceni, Rovinari, Țicleni, cu autoturismul O.M. condus de inculpatul V.L.M., cu scopul de a scoate bani de la bancomate cu ajutorul unor card-uri.
A mai precizat inculpatul că în orașele amintite el, împreună doar cu inculpatul Z.C., au accesat bancomatele din anumite locații aparținând unor bănci de unde au extras mai multe sume de bani, iar inculpatul V.L.M. nu a participat la extragerea acestor sume de bani, ci doar a așteptat în autoturism. Inculpatul a mai confirmat că, într-adevăr, în zonă s-a deplasat și inculpatul I.F., cu scopul de a-l transporta pe acesta înspre orașul Craiova. Chiar dacă inculpații Z.C. și P.D. nu au recunoscut că la săvârșirea infracțiunilor a participat și inculpatul I.F., aceste aspecte au fost considerate irelevante de prima instanță, de vreme ce din probele administrate atât în cursul urmăririi penale, cât și în cursul cercetării judecătorești, respectiv planșele cu fotografii judiciare efectuate la bancomatele de la diferite locații, cât și depozițiile martorilor audiați, a rezultat participarea acestui inculpat la săvârșirea infracțiunilor.
De asemenea, din raportul de constatare tehnico-științifică din 17 noiembrie 2008 întocmit de I.P.J. Gorj, a rezultat că, urma papilară indicată cu ocazia examinării autoturismului O.M. ce aparține inculpatului V.L.M. a fost creată de degetul arătător de la mâna stângă a inculpatului I.F. În același timp, prezența celor patru inculpați la locul săvârșirii infracțiunii, este confirmată de către martorul P.A., ce a declarat că în zonă au apărut două autoturisme, respectiv M. și un autoturism tip J., din care au coborât 4 persoane, unul fiind de statură mai mică. Din conținutul convorbirilor telefonice dintre inculpații P.D. și I.F. (interceptate la datele de 07 ianuarie, 09 ianuarie, 11 ianuarie 2009, 11 decembrie 2008, 24 decembrie 2008) a rezultat participația inculpatului I.F.
la săvârșirea infracțiunilor. După arestarea celorlalți trei inculpați, s-au efectuat percheziții simultane la domiciliile acestora, cât și la domiciliul inculpatului I.F., ocazie cu care au fost ridicate mai multe obiecte corp delict. Din concluziile raportului de constatare tehnico-științifică a corpurilor delicte a rezultat în mod clar că inculpatul I.F. a deținut dispozitive necesare copierii conturilor de card și inscripționării de card-uri falsificate. Cu toate că inculpatul Z.C. în declarațiile date atât în cursul urmăririi penale, cât și în cursul cercetării judecătorești, a arătat că cele 201 card-uri donate au fost ridicate de la o firmă de curierat din orașul Balș de la o persoană a cărei identitate nu o cunoaște, tribunalul a apreciat că declarația acestuia este nesinceră de vreme ce prin expertizarea aparaturii electronice deținută de către inculpatul I.F.
a rezultat că acesta deținea dispozitive apte în activitatea de copiere și falsificare a instrumentelor de plată electronică. În sprijinul acestei susțineri stă și raportul de constatare tehnico-științifică întocmit la data de 26 noiembrie 2008, de către Institutul pentru Tehnologii Avansate din București, din care a rezultat că cele 201 carduri au înscrise pe pista 2 a benzii magnetice o structură coerentă, similară celei utilizate în sistemele bancare.
Cu excepția cardului inscripționat "B.A." (care nu are date pe pista 1) pe pista 1 a tuturor celorlalte carduri se află înscris numele "T.D.", fie numele "P.I.", iar cardul inscripționat "B.A." nu are date pe pista 1. întrucât s-a observat că nu există corespondență între inscripționarea grafică de pe aversul cardurilor și conținutul informațional identificat pe banda magnetică a cardurilor, se poate afirma cu certitudine că, din punct de vedere informațional, toate cele 201 carduri au fost contrafăcute, prin inserarea unor date pe banda magnetică cu un dispozitiv dedicat (Ex. MSR 206). Un număr de 3 carduri folosite de inculpați și care au fost capturate de ATM-urile aparținând B.R.D.S.G. și B.C.C.
din orașul Rovinari au fost expertizate la data de 05 decembrie 2008, la sediul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Craiova, două dintre cardurile care au inserate numele "T.D." fiind false, iar un alt card cu numele "A.C." fiind autentic. Pentru stabilirea modului în care au fost procurate și falsificate cardurile, s-a luat legătura cu ofițerii din cadrul BKA Wiesbaden Germania, cât și cu agenți de la Secret Service din cadrul Ambasadei SUA de la București. Ofițerul german H.H. din cadrul BKA, a comunicat faptul că în perioada 01 - 02 noiembrie 2008, au fost manipulate mai multe ATM-uri aparținând D.B. din N ü rnberg, de unde au fost copiate, prin montarea de dispozitive electronice tip S.S., cele 201 conturi de card comunicate de către autoritățile judiciare române.
Printre cele 201 card-uri folosite de infractori la retrageri frauduloase, la poziția nr. 33 din listing, a fost identificat contul de card aparținând cetățeanului german E.C.T.). Reținând această stare de fapt și ținând cont de încadrările juridice cu care au fost trimiși în judecată, prima instanță a constatat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prev. și ped. de art. 7 alin. (1) și (2) din Legea nr. 39 din 21 martie 2003 față de niciunul dintre inculpați. S-a arătat că, prin grup infracțional organizat, potrivit art. 2 din actul normativ amintit, se înțelege un grup structurat, format din trei sau mai multe persoane, care există pentru o perioadă și acționează în mod coordonat, în scopul comiterii uneia sau mai multor infracțiuni grave, pentru a obține direct sau indirect un beneficiu financiar sau alt beneficiu material.
Ori, inițierea constituirii unui grup organizat presupune efectuarea de acte menite să determine și să pregătească constituirea acelui grup organizat, pluralitatea constituită de făptuitori fiind supusă unei anumite discipline interne, unei anumite reguli privind ierarhia, rolurile membrilor și planurile de activitate, aspect ce nu a rezultat din probele administrate în cauză, respectiv convorbirile telefonice interceptate dintre inculpați și din care nu s-au reliefat elementele definitorii ale grupului organizat. Tribunalul a reținut că faptele au fost comise în mod spontan, nefiind în prezența unei structuri complexe care să dureze în timp.
S-a arătat că aderarea se face la un grup (cel puțin 3 persoane), prin aderare înțelegându-se intrarea în asocierea sau gruparea constituită ca membru al acesteia, aderarea putând fi expresă, orală sau scrisă, putând fi însă și tacită, iar din declarația sau formalitățile îndeplinite trebuie să rezulte aderarea efectivă a persoanei respective la asociere și nu simpla intenție sau dorință de a adera. Nefiind dovedită existența unui grup din care să facă parte inculpatul V.L.M., cât și alți făptuitori, s-a reținut că nu se poate trage concluzia că inculpații P.D., Z.C. și I.F. au aderat la un grup. În ceea ce privește infracțiunea prevăzută de art. 42 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 săvârșită de inculpatul V.L.M., tribunalul a apreciat că fapta nu întrunește elemente constitutive ale acestei infracțiuni.
Astfel, din probele administrate atât în cursul urmăririi penale, cât și în cercetarea judecătorească, a rezultat că inculpatul V.L.M. nu a extras vreo sumă de bani de la bancomatele din zonă, pentru a fi în prezența infracțiunii privind accesarea fără drept la un sistem informatic (bancomat), acesta rămânând în autoturism. Aceste aspecte au rezultat atât din declarațiile inculpaților Z.C. și P.D., care au precizat că sumele de bani au fost extrase de la bancomate numai de către cei doi, inculpatul V.L.M. rămânând în autoturismul unde se aflau card-urile, cât și din declarațiile martorului P.A., care a declarat constant că inculpatul V.L.M. se afla în autoturism la volan, iar ceilalți doi, respectiv Z.C.
și P.D., efectuau retrageri de bani de la bancomate pe care le aduceau la autoturism și i le dădea inculpatului V.L.M. împreună cu card-urile folosite, iar acesta din urmă le înmâna alte card-uri. În același timp, pe niciunul din card-urile utilizate de cei doi inculpați pentru extragerea unor sume de bani de la bancomate, nu au fost descoperite amprentele inculpatului V.L.M. și, mai mult decât atât, acesta din urmă nu apare pe niciuna dintre imaginile video provenite de la bancomate, aspecte ce duc la concluzia că inculpatul V.L.M. nu a efectuat extrageri de bani de la bancomate. În ceea ce privește agravanta prev. și ped. de art. 42 alin. (2) din Legea nr. 161/2003, reținută în sarcina inculpaților V.L.M., Z.C., P.D.
și I.F., tribunalul a apreciat că faptele nu întrunesc elementele constitutive ale acestei infracțiuni, deoarece nu există o cerință esențială, element al laturii subiective a infracțiunii și anume "scopul obținerii de date informatice". De asemenea, s-a apreciat că nici infracțiunile prevăzute de art. 42 alin. (3) din Legea nr. 161/2003, reținute în sarcina acelorași inculpați, nu întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii, deoarece fapta de acces fără drept la un sistem informatic nu a fost săvârșită "prin încălcarea măsurilor de securitate". Astfel, nu a rezultat că inculpații au acționat asupra sistemelor informatice vizate prin forțarea protecției fizică sau logică în special (prin parole, card-uri, coduri de acces sau criptare), prin montarea la bancomate a unor dispozitive de citire a benzii magnetice a cardurilor, operațiune prin care se încalcă într-adevăr măsurile de securitate ale bancomatului, care au ca scop asigurarea secretului numărului de cont și al operațiunilor efectuate.
În același timp, s-a apreciat că nici infracțiunile prev. și ped. de art. 46 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 161/2003, reținute în sarcina inculpaților V.L.M., Z.C. și P.D., nu întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii, în sensul că niciuna din faptele săvârșite nu se încadrează în elementele materiale alternative ale infracțiunii. Pe de altă parte, tribunalul a apreciat că faptele prev. și ped. de art. 49 din Legea nr. 161/2003 reținute în sarcina celor patru inculpați, respectiv V.L.M., Z.C., P.D. și I.F., nu întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii. Au fost reținute dispozițiile art. 49 din Legea nr. 161/2003, dar și faptul că, potrivit adreselor depuse la dosar, partea civilă M.R.B.
SA și părțile vătămate B.R.D.S.G., R.B., B., C.E.C.B., O.T.P.B., au precizat că nu se constituie părți civile, iar partea civilă B.C.C. SA Sibiu că renunță la cererea de constituire parte civilă. Deși intimata B.C.C. SA Sibiu s-a constituit parte civilă, ulterior a revenit, precizând că renunță la cererea de constituire parte civilă, iar cu privire la M.R.B., din probele administrate în cauză, a rezultat că niciunul din card-urile clonate nu au aparținut acestei bănci, banii extrași de la bancomatele sale fiindu-i virați de către băncile emitente ale card-urilor.
Cu ocazia perchezițiilor corporale și domiciliare au fost descoperite mai multe bunuri, printre care un număr de 16 suporturi optice de stocare a datelor (CD/DVD); un card de memorie S. de 1 GB; un dispozitiv electronic marca P. echipat cu cameră foto; patru acumulatori model BLSC lipiți și interconectați cu conductori electrici; un cititor de carduri T.; un pistol marca R.; un fragment de hârtie reprezentând o scrisoare olografă adresată unei persoane "P." și datată cu 15 februarie 2009, bunuri ce aparțin inculpatului I.F. Din conținutul raportului de constatare tehnico-științifică din 23 ianuarie 2009 al Institutului de Tehnologii Avansate a rezultat că aceste bunuri puteau fi folosite la săvârșirea unor infracțiuni informatice.
De asemenea, au mai fost descoperite de către organele de poliție și alte bunuri, respectiv un pistol R.; 8 cartușe calibru 10x22T; un cartuș calibru 9 mm, descoperite în autoturismul inculpatului V.L.M., deținute în mod nelegal. În ceea ce privește celelalte bunuri descoperite cu ocazia perchezițiilor efectuate de organele de poliție, tribunalul a apreciat că nu sunt îndeplinite cerințele legale prevăzute de art. 118 lit. b), e), f) C. pen. cât și condiția legală prev. de art. 163 C. proc. pen., privind scopul măsurii asigurătorii, în sensul că unele bunuri mobile strict prevăzute de lit. b) și e) C. pen. pot constitui obiectul sechestrului. Prima instanță a reținut că faptele săvârșite de inculpați, astfel cum au fost descrise în actul de inculpare, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor: pentru V.L.M.
- prev. și ped. de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 365/2002, art. 27 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 365/2002 și art. 279 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 136 1 din Legea nr. 295/2004, cu aplic. art. 33 - 34 C. pen.; Z.C. și P.D. - prev. și ped. de art. 42 alin. (1) din Legea nr. 161/2003, art. 24 alin. (2) din Legea nr. 365/2002, art. 27 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 365/2002 - cu aplic. art. 33 - 34 C. pen. și I.F. - art. 46 alin. (1) lit. a) și b) și alin. (2) din Legea nr. 161/2003, art. 24 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 365/2002, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 25 din Legea nr. 365/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 27 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 365/2002, art. 136 1 din Legea nr. 295/2004 cu referire la art. 24 alin. (1) și (2), art. 25 alin. (1), art. 28 și 51 din aceeași lege, art. 51 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 - cu aplic.
art. 33 - 34 C. pen. Având în vedere împrejurările concrete ale săvârșirii infracțiunilor, pericolul social al acestora, limitele de pedeapsă ale infracțiunilor săvârșite, faptul că inculpații V.L.M., Z.C. și P.D. nu sunt cunoscuți cu antecedente penale și au avut o atitudine relativ sinceră în cursul cercetării judecătorești, tribunalul a apreciat că scopul educativ și preventiv al pedepselor poate fi atins prin aplicarea unor pedepse cu suspendarea executării acestora sub supraveghere. În ceea ce privește pe inculpatul I.F., ținând seama de activitatea sa infracțională, multitudinea faptelor săvârșite, faptul că este condamnat definitiv pentru infracțiuni de același gen și a avut o atitudine nesinceră atât în cursul urmăririi penale, cât și în cursul cercetării judecătorești, tribunalul a apreciat că scopul educativ al pedepsei nu poate fi atins decât prin aplicarea unei pedepse cu privare de libertate.
În baza art. 88 alin. (1) C. pen. s-a dedus din pedeapsa închisorii durata reținerii și arestării preventive, iar în baza art. 350 C. proc. pen. s-a menținut starea de arest a inculpatului și s-a constatat că este arestat și în altă cauză. Împotriva acestei sentințe au formulat apel Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Gorj și inculpații. Înainte de primul termen la instanța de apel, D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Gorj a depus la dosar raportul de constatare tehnico-științifică din 31 iulie 2009 prin care sunt analizate fragmente de urme papilare ridicate de pe unele carduri, stabilindu-se că au fost create de inculpații V.L.M.
și P.D. În apelul Parchetului sentința a fost criticată pentru nelegalitate și netemeinicie arătându-se, în esență, următoarele: a) Hotărârea este nelegală și netemeinică întrucât în mod greșit s-a dispus achitarea inculpaților pentru infracțiunea prev. de art. 7 alin. (1) cu referire la art. 2 din Legea nr. 39/2003. S-a menționat că, din materialul probator a rezultat că inculpații au comis infracțiunile în grup organizat și că acestea nici nu puteau fi comise altfel deoarece retragerea banilor din bancomate reprezintă ultima fază, celelalte fiind procurarea conturilor de card, a PIN-urilor, inscripționarea cardurilor etc., fiecare dintre inculpați având sarcini și roluri stabilite dinainte.
S-a precizat că instanța de fond trebuia să ia în considerare și să schimbe încadrarea juridică, cel puțin în asociere în vederea comiterii de infracțiuni prev. de art. 323 alin. (1) și (2) C. pen. b) în mod greșit s-a dispus achitarea inculpaților și pentru infracțiunile prev. de art. 42 alin. (1), (2), (3), de art. 46 alin. (1) lit. b) și de art. 49 din Legea nr. 161/2003 întrucât toți inculpații au avut o participație la comiterea acestora, cel puțin sub forma complicității (V.L.M.). c) în mod greșit s-a dispus restituirea autoturismului marca O.M. aparținând lui V.L.M. și a autoturismului marca B. aparținând lui I.F. S-a arătat că instanța de fond nu a soluționat latura civilă și, deci, în mod greșit a ridicat măsura sechestrului asigurător, iar inculpații nu au fost obligați la plata prejudiciului de 260.000 RON, fiind confiscată numai suma de bani retrasă fraudulos din bancomate.
S-a precizat că este irelevant faptul că autoturismul O.M. nu a fost adaptat special, atâta vreme cât a servit efectiv în transportul inculpaților de la o locație la alta, transportului rucsacului cu bani și a cardurilor, fuga de la locul faptei etc. Cât privește autoturismul marca B., s-a susținut că acesta a fost folosit de inculpatul I.F. pentru deplasarea în Germania în vederea transportării aparaturii de skimming. Referitor la suma de 25.000 RON, ridicată de la concubina inculpatului I.F. - numita Z.F.A. - s-a arătat că aceasta provine tot din infracțiuni de acest gen, inculpatul având activitate infracțională atât înainte, cât și după prinderea celorlalți 3 inculpați. d) Pedepsele aplicate inculpaților sunt netemeinice, atât sub aspectul cuantumului, cât și al modalității de individualizare.
Inculpatul Z.C. a criticat sentința pentru nelegalitate și netemeinicie solicitând, în principal, admiterea apelului, rejudecarea și achitarea sa și pentru infracțiunile prev. de art. 24 și 27 din Legea nr. 365/2002, iar în subsidiar, aplicarea unor pedepse orientate sub minimul prevăzut de lege. Inculpatul V.L.M. a formulat următoarele critici: În mod nelegal s-a dispus condamnarea sa pentru infracțiunile prev. de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 365/2002, deoarece nu a procurat cardurile respective și nici nu a retras bani de la bancomate, ceea ce înseamnă că nu a pus în circulație instrumente de plată falsificate.
- nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 27 alin. (1) și (2) din Legea nr. 365/2002 întrucât nu a fost utilizat un instrument electronic de plată fără consimțământul titularului [art. 27 alin. (1) ] și nu au fost utilizate date de identificare fictive [art. 27 alin. (2)] - sentința este netemeinică întrucât nu a reținut circumstanțe atenuante - conduita exemplară a inculpatului în societate, lipsa de antecedente penale, familie organizată etc. Referitor la apelul formulat de D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Gorj, inculpatul V.L.M. a susținut următoarele: a) cu privire la latura civilă - niciuna din băncile conceptate ca și părți civile nu s-a constituit parte civilă, nu există un prejudiciu de 260.000 RON, nu sunt întrunite cerințele legale pentru aplicarea art. 118 lit. b), e) C. pen.
cu privire la autoturismul O.M. (care nu era indispensabil în comiterea faptelor) și la suma de 1800 euro (din bancomate s-au extras numai RON nu și valută); b) cu privire la latura penală - în mod corect s-a dispus achitarea pentru infracțiunea prev. de art. 7 alin. (1) și (2) din Legea nr. 39/2003 întrucât nu există o structură organizată care să acționeze coordonat, după reguli bine stabilite și în cadrul căreia inculpații să aibă roluri prestabilite; - Tribunalul Gorj nu avea obligația să schimbe încadrarea juridică a faptei în infracțiunea prev. de art. 323 C. pen. întrucât este necesar să fie îndeplinită a
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.