Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 11.11.2011
respins

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5708/2011

HOTĂRÂRE
11.11.2011
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5708/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal reclamantul B.M.D. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Comisia Superioară de Evaluare a Persoanelor cu Handicap pentru Adulți obligarea pârâtei la anularea certificatului nr. 4510 și a Deciziei de încadrare în grad de handicap nr. 2389 din 16 martie 2010, emisă de pârâtă și obligarea acesteia la emiterea unui nou certificat și a unei noi decizii prin care să dispună încadrarea în grad de handicap grav sau accentuat. În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că la data de 18 decembrie 2009 i-a fost emis Certificatul de încadrare în grad de handicap mediu cu o valabilitate de 12 luni.

S-a mai arătat că la data de 17 ianuarie 2010 a formulat contestație prin care a solicitat Comisiei revizuirea dosarului medical și emiterea certificatului de încadrare în grad de handicap corespunzător codului de boală E 10 și anume încadrarea în grad de handicap grav sau accentuat, datorat și faptului că suferă de diabet zaharat de tip 2 dependent de insulină în 4 doze/zi, hepatită cronică de tip c în tratament cu citostatice (interferon), rinichi unic congenital, neuropatie periferică, retinopatie, varice membre inferioare, ceea ce justifică încadrarea în gradul de handicap grav sau accentuat conform Ordinului nr. 726/2002. A mai arătat reclamantul că din referatul medical emis de Institutul de diabet, Nutriție și Boli Metabolice „N.C.

Păulescu” la data de 23 septembrie 09 rezultă că prezintă complicații majore, evoluție invaliditate și are o capacitate redusă de efort, nerezultând vreo ameliorare sau stagnare a bolii și a considerat că în mod greșit pârâta a apreciat că nu se încadrează în condițiile legale pentru grad de handicap accentuat. La termenul de judecată din data de 12 ianuarie 2011, Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale a depus întâmpinare prin care a invocat excepția inadmisibilității acțiunii, motivat de faptul că reclamantul nu a îndeplinit procedura prealabilă în condițiile art. 7 din Legea nr. 554/2001. Prin Sentința nr. 314 din 19 ianuarie 2011 Curtea de Apel București a respins excepția inadmisibilității invocată de pârâtă și a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamant.

Pentru a pronunța această hotărâre Curtea a reținut că reclamantul a parcurs procedura prealabilă prevăzută de dispozițiile art. 7 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, întrucât din adresa nr. 240 din 01 aprilie 2010 emisă de Direcția de Asistență Socială și Protecția Copilului rezultă că la data de 7 ianuarie 2010 reclamantul a analizat Certificatul de încadrare în gradul de handicap nr. 4510 din 18 decembrie 2009 și în urma soluționării contestației a fost emisă Decizia nr. 2389 din 16 martie 2010 de către Comisia Superioară de Evaluare a Persoanelor cu Handicap pentru Adulți. Pe fondul cauzei, Curtea a reținut, în esență, că diagnosticul reclamantului nu conține nici una dintre afecțiunile prevăzute de Ordinul Comun nr. 762 din 31 august 2007, care permit stabilirea gradului accentuat de handicap.

Împotriva sentinței pronunțate de Curtea de Apel București a declarat recurs B.M.D. pentru nelegalitate și netemeinicie. Motivele de recurs invocate conform art. 304 1 C. proc. civ. se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. invocându-se greșita aplicare a dispozițiilor Ordinului comun nr. 762/1992/2007 în raport de situația de fapt și de actele medicale prezentate. Se arată că instanța de fond a concluzionat în mod greșit că afecțiunile probate cu acte medicale nu se încadrează în dispozițiile Ordinului nr. 762/1992/2007. Aceasta deoarece afecțiunile au determinat o agravare a stării de sănătate a recurentului-reclamant, fapt care determină încadrarea în grad de handicap accentuat sau grav și nu mediu.

Analizând recursul declarat, în raport de motivele invocate Curtea îl apreciază ca nefondat pentru următoarele considerente: Soluția instanței de fond prin care s-a respins acțiunea recurentului este legală și temeinică fiind dată cu aplicarea corectă a legii în cauză nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Decizia emisă de intimată nr. 2389 din 16 martie 2010 a respectat criteriile medico-sociale dispuse de Legea nr. 448/2006 aprobate prin Ordinul comun nr. 762/2007. Potrivit dispozițiilor Ordinului Comun al MMFES și MSP nr. 762/1992/2007, avizate de Comisia de Neurologie a Ministerului Sănătății: " persoanele cu diabet zaharat de maturitate sunt încadrate în grad de handicap în raport de tulburările funcționale determinate de complicațiile specifice bolii diabetice, respectiv de afectarea funcțiilor vizuale, renale și neuromotorii.

De altfel, în actul normativ respectiv, diabetul zaharat de maturitate nu mai este menționat ca atare, care este prin definiție boală (boala diabetică) și devine handicap numai în contextul complicațiilor specifice. În evaluarea gradului accentuat de handicap potrivit criteriilor medicopsihosociale nr. 762J1992/2007 se i-a în considerare numai acuitatea vizuală (calitatea vederii) la ochiul cel mai bun cu corecția utilă cea mai bună, datorită unei afecțiuni oculare, indiferent de etiologie, trebuie să se situeze între 1/12 - 1/25 ". În mod corect instanța de fond a analizat actele medicale și a concluzionat că afecțiunile invocate de recurent nu sunt luate în considerare în evaluarea gradului de handicap deoarece nu se încadrează în afecțiunile care reprezintă handicap potrivit criteriilor stabilite în Ordinul comun nr. 762/1992/2007.

Față de cele expuse mai sus, Curtea în baza art. 312 alin. (1) și (2) C. proc. civ. va respinge recursul ca nefondat, menținând ca legală și temeinică sentința pronunțată de instanța de fond.

D E C I D E: Respinge recursul declarat de B.M.D. împotriva Sentinței nr. 314 din 19 ianuarie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 noiembrie 2011.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2009-01-29
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 440/2009
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Tribunalul București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 550 din 28 septembrie 2007 a admis excepția necompeten
ÎCCJ 2012-06-13
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2959/2012
Asupra recursului de față: Analizând actele și lucrările dosarului, constată următoarele: Circumstanțele cauzei Prin acțiunea înregistrată la 21 februarie 2011 și precizată ulterior, la 23 iunie 2011, reclamantul B.N. a solicitat ca, în con
ÎCCJ 2012-10-31
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4467/2012
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Obiectul acțiunii Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul I.G. a solic
ÎCCJ 2010-11-10
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4880/2010
, fiind astfel incidente dispozițiile art. 3 alin. (3) din H.G. nr. 430/2008 privind Metodologia de organizare și funcționare a comisiei de evaluare a persoanelor adulte cu handicap. În această situație, comisia de evaluare, a procedat conf
ÎCCJ 2008-12-09
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3739/2010
criticile reclamantei referitoare la valabilitatea certificatului de încadrare în grad de handicap ce trebuia eliberat pe data de 23 septembrie 2005 și nu pe 02 martie 2006, la gradul de handicap în care este încadrată reclamanta și care co
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă