ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 558/2010

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea formulată la Curtea de Apel

București, reclamanta SC „N.P.C.” SRL a chemat în judecată pe pârâtul Oficiul

Român pentru Imigrări pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună

anularea adresei nr. 2562775 din 12 iunie 2008 prin care a fost respinsă

cererea de acordare a autorizației de muncă pentru M.M.A. și, pe cale de

consecință, pârâta să fie obligată la emiterea autorizației de muncă.

Reclamanta a arătat

că a depus la 13 mai 2008 două cereri de eliberare a două autorizații de muncă

pentru cetățeni irakieni, ca și lucrători permanenți, împreună cu toate

documentele necesare.

S-au emis adresele

prin care i s-a comunicat soluționarea nefavorabilă a cererilor, motivele

respingerii fiind că o altă cerere a fost soluționată nefavorabil și că

selecția cetățeanului străin a fost efectuată în mod ilegal, întrucât din

CV-urile străinului rezultă neconcordanțe cu privire la traseul profesional al

străinului.

Reclamanta mai

susține că nu poate fi reținută, așa cum a afirmat pârâtul, intenția vădită de

a angaja respectivul cetățean străin, dat fiind că nu au fost alte solicitări

de ocupare a postului, nici măcar din partea unor șomeri.

Prin Sentința civilă

nr. 1400 din 1 aprilie 2009, Curtea de Apel București a admis acțiunea reclamantei

SC „N.P.C.” SRL și a obligat pârâtul să emită autorizația de muncă pentru

cetățeanul M.M.A., cu cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța de fond a reținut, în esență, că atâta timp cât art.

7 alin. (1) lit. i) din O.U.G. nr. 56/2007 nu prevede obligativitatea ca CV-ul

să conțină sub o anumită sancțiune și locurile anterioare de muncă ale

cetățeanului străin, acesta este liber să menționeze sau nu în CV aspecte în

funcție de relevanța pe care o consideră în obținerea locului de muncă.

Dorința cetățeanului

străin de a lucra în România și eventual la aceeași firmă nu dovedește intenția

cetățeanului străin de a obține viza în scopul migrării ilegale.

O astfel de intenție

ar fi fost dovedită, spre exemplu, de faptul că anterior, cetățeanul străin

s-ar fi angajat la o altă firmă fictiv, nedesfășurând activitatea pentru care a

fost angajat sau niciun fel de activitate.

Acest aspect nu a

fost reținut însă în cauză, neexistând nicio dovadă în acest sens.

Mai mult, postul a

figurat vacant și în anunțul dat în ziar și în adeverința de la A.O.F.M. Ilfov.

Nu se poate reține

nici că selecția a fost premeditată atâta timp cât nu s-a făcut dovada că s-a

mai prezentat cel puțin o altă persoană pentru același post și a fost preferat

cetățeanul străin.

Instanța de fond, în

baza art. 274 C. proc. civ. a obligat pârâtul la plata sumei de 4,3 RON

cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei

hotărâri, pârâta Direcția pentru Imigrări a Municipiului București a declarat

recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, fiind invocate

prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În motivele de recurs

se arată că, din interpretarea per a contrario, a art. 4 din O.U.G. nr. 56/2007

privind încadrarea în muncă și detașarea străinilor pe teritoriul României rezultă

că străinilor care nu îndeplinesc condițiile prevăzute de legislația română cu

privire la regimul străinilor, încadrarea în muncă și detașarea pe teritoriul

României li se refuză eliberarea autorizației de muncă.

Au fost invocate

prevederile art. 7 alin. (1) lit. f) și i) din O.U.G. nr. 56/2007 dar și ale

art. 44 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 194/2002, republicată și din

coroborarea acestor texte ar rezulta că pentru eliberarea autorizației de muncă

angajatorul trebuie să facă dovada că a efectuat o selecție legală, cu

prezentarea dovezilor în acest sens, potrivit O.U.G. nr. 56/2007.

Or, în cauză, contrar

celor susținute de instanța de fond, se poate observa că angajatorul nu a făcut

o selecție legală și nu a făcut dovada condițiilor cerute de art. 7 alin. (1)

lit. f) și i) din O.U.G. nr. 56/2007.

Se arată că există o

neconcordanță în privința posturilor vacante și a celor ocupate pentru că cele

menționate în organigrama societății nu concordă cu cele menționate în cererea

de acordare a autorizației de muncă, iar CV-ul străinului nu conține date

referitoare la profesia de bază, calificările profesionale și traseul

profesional, deși cel depus cu ocazia altei solicitări din 2007 conține aceste

mențiuni.

S-a solicitat

admiterea recursului, rejudecarea cauzei și modificând sentința recurată să fie

respinsă acțiunea ca neîntemeiată.

Intimata SC „N.P.C.”

SRL a formulat întâmpinare și a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

În ceea ce privește

excepția de necompetență materială invocată din oficiu de instanță, aceasta

urmează a fi respinsă, în considerarea următoarelor argumente.

Intimata-reclamantă

SC “ N.P.C.” SRL a supus controlului de legalitate exercitat de instanța de

contencios administrativ refuzul pretins nejustificat al recurentului-pârât Oficiul

Român pentru Imigrări de a emite autorizația de muncă pentru cetățeanul irakian

M.A.A.

În contenciosul

administrativ competența materială este determinată de rangul autorității

emitente a actului administrativ atacat. În speța de față acesta a fost emis de

o autoritate publică centrală, astfel că în mod just instanța de fond făcând

aplicarea art. 10 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, a stabilit că

instanța competentă a soluționa cauza este Curtea de Apel București.

În ceea ce privește

recursul declarat de Direcția pentru Imigrări a Municipiului București, Înalta

Curte îl va respinge pentru următoarele considerente:

Recurenta consideră

că soluția instanței de fond este nelegală pentru că nu s-a făcut selecția

legală și nu s-a făcut dovada îndeplinirii condițiilor cerute de art. 7 alin.

(1) lit. f) și i) din O.U.G. nr. 56/2007.

Conform art. 7 alin.

(1) din O.U.G. nr. 56/2007, în vederea obținerii autorizației de muncă pentru

lucrătorii permanenți, angajatorul, persoană publică din România ori o

reprezentanță, sucursală sau filială a unei persoane juridice, cu sediul în

străinătate, va depune o cerere motivată privind necesitatea încadrării în

muncă a străinului, însoțită de următoarele documente:

f) fișa postului,

organigrama cu precizarea funcțiilor ocupate și vacante;

i) curriculum vitae

al străinului, care să conțină și declarația pe propria răspundere a acestuia

că nu are antecedente penale, că este apt din punct de vedere medical pentru a

fi încadrat în muncă și că are cunoștințe minime de limba română.

Prin urmare, textul

de lege cere depunerea CV-ului dar nu se poate considera că nu este îndeplinită

condiția prevăzută de lege numai pentru faptul că CV-ul are mai puține date

decât cel depus cu ocazia altei solicitări de acordare a autorizației de muncă.

Referitor la

neconcordanța în privința posturilor ocupate și a celor vacante, așa cum sunt

menționate în organigrama societății și în cererea de acordare a autorizației

de muncă, criticile din recurs sunt nefondate.

Așa cum a reținut și

instanța de fond, este vorba despre o eroare materială strecurată în

organigrama societății, iar în adeverința eliberată de A.O.F.M. Ilfov se

precizează că locurile vacante sunt 6, așa cum apar și în anunțul din ziar.

Apreciind că soluția

instanței de fond este legală și temeinică, în baza art. 20 alin. (3) din Legea

nr. 554/2004 raportat la art. 312 C. proc. civ., va fi respins recursul ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de Direcția pentru Imigrări a Municipiului București împotriva

Sentinței nr. 1400 din 1 aprilie 2009 a Curții de Apel București, secția a

VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 4 februarie 2010.