ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 558/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea formulată la Curtea de Apel București, reclamanta SC „N.P.C.” SRL a chemat în judecată pe pârâtul Oficiul Român pentru Imigrări pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea adresei nr. 2562775 din 12 iunie 2008 prin care a fost respinsă cererea de acordare a autorizației de muncă pentru M.M.A. și, pe cale de consecință, pârâta să fie obligată la emiterea autorizației de muncă. Reclamanta a arătat că a depus la 13 mai 2008 două cereri de eliberare a două autorizații de muncă pentru cetățeni irakieni, ca și lucrători permanenți, împreună cu toate documentele necesare.

S-au emis adresele prin care i s-a comunicat soluționarea nefavorabilă a cererilor, motivele respingerii fiind că o altă cerere a fost soluționată nefavorabil și că selecția cetățeanului străin a fost efectuată în mod ilegal, întrucât din CV-urile străinului rezultă neconcordanțe cu privire la traseul profesional al străinului. Reclamanta mai susține că nu poate fi reținută, așa cum a afirmat pârâtul, intenția vădită de a angaja respectivul cetățean străin, dat fiind că nu au fost alte solicitări de ocupare a postului, nici măcar din partea unor șomeri. Prin Sentința civilă nr. 1400 din 1 aprilie 2009, Curtea de Apel București a admis acțiunea reclamantei SC „N.P.C.” SRL și a obligat pârâtul să emită autorizația de muncă pentru cetățeanul M.M.A., cu cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut, în esență, că atâta timp cât art. 7 alin. (1) lit. i) din O.U.G. nr. 56/2007 nu prevede obligativitatea ca CV-ul să conțină sub o anumită sancțiune și locurile anterioare de muncă ale cetățeanului străin, acesta este liber să menționeze sau nu în CV aspecte în funcție de relevanța pe care o consideră în obținerea locului de muncă. Dorința cetățeanului străin de a lucra în România și eventual la aceeași firmă nu dovedește intenția cetățeanului străin de a obține viza în scopul migrării ilegale. O astfel de intenție ar fi fost dovedită, spre exemplu, de faptul că anterior, cetățeanul străin s-ar fi angajat la o altă firmă fictiv, nedesfășurând activitatea pentru care a fost angajat sau niciun fel de activitate.

Acest aspect nu a fost reținut însă în cauză, neexistând nicio dovadă în acest sens. Mai mult, postul a figurat vacant și în anunțul dat în ziar și în adeverința de la A.O.F.M. Ilfov. Nu se poate reține nici că selecția a fost premeditată atâta timp cât nu s-a făcut dovada că s-a mai prezentat cel puțin o altă persoană pentru același post și a fost preferat cetățeanul străin. Instanța de fond, în baza art. 274 C. proc. civ. a obligat pârâtul la plata sumei de 4,3 RON cheltuieli de judecată. Împotriva acestei hotărâri, pârâta Direcția pentru Imigrări a Municipiului București a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, fiind invocate prevederile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. În motivele de recurs se arată că, din interpretarea per a contrario, a art. 4 din O.U.G. nr. 56/2007 privind încadrarea în muncă și detașarea străinilor pe teritoriul României rezultă că străinilor care nu îndeplinesc condițiile prevăzute de legislația română cu privire la regimul străinilor, încadrarea în muncă și detașarea pe teritoriul României li se refuză eliberarea autorizației de muncă. Au fost invocate prevederile art. 7 alin. (1) lit. f) și i) din O.U.G. nr. 56/2007 dar și ale art. 44 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 194/2002, republicată și din coroborarea acestor texte ar rezulta că pentru eliberarea autorizației de muncă angajatorul trebuie să facă dovada că a efectuat o selecție legală, cu prezentarea dovezilor în acest sens, potrivit O.U.G.

nr. 56/2007. Or, în cauză, contrar celor susținute de instanța de fond, se poate observa că angajatorul nu a făcut o selecție legală și nu a făcut dovada condițiilor cerute de art. 7 alin. (1) lit. f) și i) din O.U.G. nr. 56/2007. Se arată că există o neconcordanță în privința posturilor vacante și a celor ocupate pentru că cele menționate în organigrama societății nu concordă cu cele menționate în cererea de acordare a autorizației de muncă, iar CV-ul străinului nu conține date referitoare la profesia de bază, calificările profesionale și traseul profesional, deși cel depus cu ocazia altei solicitări din 2007 conține aceste mențiuni. S-a solicitat admiterea recursului, rejudecarea cauzei și modificând sentința recurată să fie respinsă acțiunea ca neîntemeiată.

Intimata SC „N.P.C.” SRL a formulat întâmpinare și a solicitat respingerea recursului ca nefondat. În ceea ce privește excepția de necompetență materială invocată din oficiu de instanță, aceasta urmează a fi respinsă, în considerarea următoarelor argumente. Intimata-reclamantă SC “ N.P.C.” SRL a supus controlului de legalitate exercitat de instanța de contencios administrativ refuzul pretins nejustificat al recurentului-pârât Oficiul Român pentru Imigrări de a emite autorizația de muncă pentru cetățeanul irakian M.A.A. În contenciosul administrativ competența materială este determinată de rangul autorității emitente a actului administrativ atacat. În speța de față acesta a fost emis de o autoritate publică centrală, astfel că în mod just instanța de fond făcând aplicarea art. 10 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, a stabilit că instanța competentă a soluționa cauza este Curtea de Apel București.

În ceea ce privește recursul declarat de Direcția pentru Imigrări a Municipiului București, Înalta Curte îl va respinge pentru următoarele considerente: Recurenta consideră că soluția instanței de fond este nelegală pentru că nu s-a făcut selecția legală și nu s-a făcut dovada îndeplinirii condițiilor cerute de art. 7 alin. (1) lit. f) și i) din O.U.G. nr. 56/2007. Conform art. 7 alin. (1) din O.U.G.

nr. 56/2007, în vederea obținerii autorizației de muncă pentru lucrătorii permanenți, angajatorul, persoană publică din România ori o reprezentanță, sucursală sau filială a unei persoane juridice, cu sediul în străinătate, va depune o cerere motivată privind necesitatea încadrării în muncă a străinului, însoțită de următoarele documente: f) fișa postului, organigrama cu precizarea funcțiilor ocupate și vacante; i) curriculum vitae al străinului, care să conțină și declarația pe propria răspundere a acestuia că nu are antecedente penale, că este apt din punct de vedere medical pentru a fi încadrat în muncă și că are cunoștințe minime de limba română. Prin urmare, textul de lege cere depunerea CV-ului dar nu se poate considera că nu este îndeplinită condiția prevăzută de lege numai pentru faptul că CV-ul are mai puține date decât cel depus cu ocazia altei solicitări de acordare a autorizației de muncă.

Referitor la neconcordanța în privința posturilor ocupate și a celor vacante, așa cum sunt menționate în organigrama societății și în cererea de acordare a autorizației de muncă, criticile din recurs sunt nefondate. Așa cum a reținut și instanța de fond, este vorba despre o eroare materială strecurată în organigrama societății, iar în adeverința eliberată de A.O.F.M. Ilfov se precizează că locurile vacante sunt 6, așa cum apar și în anunțul din ziar. Apreciind că soluția instanței de fond este legală și temeinică, în baza art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 raportat la art. 312 C. proc. civ., va fi respins recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Direcția pentru Imigrări a Municipiului București împotriva Sentinței nr. 1400 din 1 aprilie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 februarie 2010.