ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 148/2010

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei. Soluția primei instanțe Prin sentința nr. 624 din 17 februarie 2009, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea reclamantei SC M. & M. B. SRL București, formulată în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Administrației și Internelor, și a obligat această autoritate la emiterea autorizației de muncă pentru cetățeanul moldovean G.A., precum și la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut, în esență, următoarele: Reclamanta s-a adresat autorității pârâte la data de 30 iunie 2008 cu o cerere prin care solicita emiterea autorizației de muncă pentru lucrători permanenți, pentru cetățeanul moldovean G.A., iar prin adresa nr. 2572286 din 10 iulie 2008 pârâta a răspuns cererii depuse de reclamantă nefavorabil, arătând că modul de efectuare a selecției s-a făcut contrar prevederilor legale, întrucât din evidența A.M.O.F.M. București rezultă existența unui număr de 15 șomeri disponibili pentru postul de frizer, cod COR-514103, iar locul de muncă poate fi ocupat de cetățeni străini dacă locurile de muncă vacante nu pot fi ocupate de cetățeni români, ai altor state membre ale Uniunii Europene, ai statelor semnatare ale Acordului privind Spațiul Economic European, precum și de rezidenții permanenți pe teritoriul României.

Analizând actele avute în vedere la emiterea răspunsului de către pârât, instanța de fond reține că reclamanta s-a adresat A.M.O.F.M. București, cu privire la oferta sa referitoare la locurile de muncă vacante, ofertă ce a fost publicată în lista locurilor de muncă vacante în săptămâna 21-28 mai 2008 și a fost mediatizată în presa scrisă și afișată la toate cele 6 agenții locale de sector, A.M.O.F.M. emițând adeverința nr. 14555 din 02 iunie 2008, conform art. 7 lit. c) din O.U.G. nr. 56/2007, din care rezultă că în evidența sa se află 25 de persoane pentru postul de frizer, din care 15 corespund cerințelor reclamantei. Pârâta, în justificarea răspunsului nefavorabil dat la cererea reclamantei de a elibera autorizație de muncă pentru cetățeanul străin, a invocat dispozițiile art. 3 alin. (1) lit. a) și art. 4 din O.U.G.

nr. 56/2007 privind încadrarea în muncă și detașarea străinilor pe teritoriul României, care prevede că străinii pot fi încadrați în muncă pe teritoriul României la angajatori care funcționează în mod legal dacă este îndeplinită, printre altele, condiția ca locurile de muncă vacante să nu poată fi ocupate de cetățeni români, ai altor state membre ale Uniunii Europene, ai statelor semnatare ale Acordului privind Spațiul Economic European, precum și de rezidenții permanenți pe teritoriul României. Reține prima instanță că interpretarea dată de pârât expresiei „să nu poată fi ocupate” este restrictivă, întrucât faptul că în evidența A.M.O.F.M.

București exista 15 locuri vacante de frizer care corespundeau cerințelor angajatorului nu poate conduce de plano la imposibilitatea de a fi ocupate de către cetățeni români, atâta vreme cât s-a făcut publicitatea prevăzută de lege pentru posturile în cauză, iar în perioada de valabilitate a acestora nu au existat solicitări formulate de cetățeni români, ai altor state membre ale Uniunii Europene, ai statelor semnatare ale Acordului privind Spațiul Economic European, precum nici din partea rezidenților permanenți pe teritoriul României. Or, se arată în considerentele sentinței recurate, A.M.O.F.M. București, a publicat oferta reclamantei în lista locurilor de muncă vacante în săptămâna 21-28 mai 2008, care a fost și mediatizată în presa scrisă și afișată la toate cele 6 agenții locale de sector, la expirarea perioadei, A.M.O.F.M.

emițând adeverința nr. 14555 din 02 iunie 2008, conform art. 7 lit. c) din O.U.G. nr. 56/2007. Prin urmare, apreciază instanța de fond, parcurgându-se procedura de publicitate prevăzută de lege, fără ca un post vacant să poată fi ocupat de un cetățean român, ai altor state membre ale Uniunii Europene, ai statelor semnatare ale Acordului privind Spațiul Economic European, precum și de rezidenții permanenți pe teritoriul României, în lipsa unui solicitant, nu se justifică refuzul pârâtei de a emite autorizație de muncă pentru lucrători permanenți, respectiv pentru cetățeanul moldovean G.A. R eține prima instanță că nu este suficient ca în evidența A.M.O.F.M. să fie înregistrate un număr de persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, pentru a refuza angajarea unui cetățean străin pe acest post,ci, pentru a analiza dacă acel post poate fi ocupat de o persoană aparținând uneia dintre categoriile de cetățeni avute în vedere de art. 3 alin. (1) lit. a) din O.U.G.

nr. 56/2007, trebuie analizată cererea și prin prisma finalității procedurii de publicitate a postului realizată de A.M.O.F.M., întrucât, în situația în care ofertantul a îndeplinit dispozițiile legale, prin efectuarea întocmai a procedurii de publicitate, fără finalitate însă, întrucât nu a putut angaja nici o persoană, el este îndreptățit să angajeze și un cetățean străin pe postul în cauză, dacă acesta din urmă îndeplinește cerințele postului, scopul de protecție a pieței forței de muncă in România neputând fi dus până într-acolo încât să se refuze dreptul la muncă unei persoane, iar angajatorii să nu poată folosi în mod liber resursele umane potrivit profilului acestora. 2. Motivele de recurs prezentate de pârâtul-recurent Direcția pentru Imigrări a Municipiului București Împotriva acestei sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, în termen legal a declarat recurs pârâtul invocând motivul de neleglitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., în dezvoltarea căruia, în esență, au fost susținute următoarele: - refuzul eliberării autorizației a fost întemeiat pe nerespectarea de către angajator a prevederilor art. 3 alin. (1) lit. a) și art. 4 alin. (1) din O.U.G. nr. 56/2007, cu modificări; - instanța de fond a apreciat greșit că în condițiile în care la concursul organizat de reclamanta SC M. & M. B. SRL București nu s-a prezentat niciuna dintre persoanele de pe lista A.M.O.F.M.B, a fost în mod nejustificat refuzată emiterea autorizației de muncă pe numele cetățeanului moldovean G.A.; - prin art. 3 din O.U.G.

nr. 56/2007 legiuitorul român instituie o măsură de protecție a forței de muncă autohtone, fiind ignorată de prima instanță condiția expresă și obligatorie impusă de legiuitor în sensul că locurile de muncă disponibile nu pot fi ocupate de cetățenii străini decât în situația în care ele nu pot fi ocupate de cetățenii români; - nu este relevantă motivarea instanței de fond referitoare la faptul că societatea intimată a organizat concursul mai multe zile consecutiv, însă nici una dintre persoanele înscrise pe lista A.M.O.F.M.

București nu s-a prezentat întrucât societatea angajatoare nu este exonerată prin aceasta de obligația expresă impusă de legiuitor de a angaja cetățenii români pe posturile vacante, aceștia având întâietate față de cetățenii străini, astfel condiția impusă de lege nu reprezintă un criteriu de departajare ci o condiție de analiză a pieței muncii; - admiterea contestației societății reclamante ar crea un precedent de care s-ar putea folosi angajatorii, cu prejudicierea forței de muncă autohtone. 3. Considerentele și soluția instanței de recurs Examinând sentința atacată în raport de prevederile legale incidente, față de probele administrate și raportat evident la criticile prezentate de recurenta-pârâtă, circumscrise motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., Înalta Curte reține că nu subzistă în cauză nici un motiv care să impună fie casarea, fie modificarea hotărârii temeinice pronunțate de prima instanță. Înalta Curte reține că în cauză, raportat la situația de fapt concretă, necontestată de altfel de către părți, și atestată probator, instanța de fond a dat o corectă interpretare prevederilor art. 3 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 56/2007, ce au servit drept temei legal al emiterii refuzului emis de autoritatea recurentă, a cărui anulare s-a solicitat. Potrivit acestui text de lege, străinii pot fi încadrați în muncă pe teritoriul României la angajatorii care funcționează în mod legal, cu îndeplinirea cumulativă a mai multor condiții, prima menționată fiind aceea ca locurile de muncă vacante să nu poată fi ocupate de cetățenii români, ai altor state membre ale Uniunii Europene, ai statelor semnatare ale Acordului privind spațiul Economic European, precum și de rezidenții permanenți pe teritoriul României.

Este adevărat că prin această prevedere legală este instituită și o măsură de protecție a forței de muncă autohtone, astfel cum arată recurenta, însă nu poate fi primită argumentația sa, raportat la situația concretă a societății reclamante, căci se tinde, practic, la excluderea oricărei posibilități legale ca un cetățean străin să fie încadrat în muncă pe teritoriul României, chiar în ipoteza în care nici un cetățean român nu și-a exprimat dorința de a ocupa respectivul post, cum s-a întâmplat și în cauză. Normele legale în discuție au fost în mod evident edictate în scopul de a produce efecte juridice și nu în ideea de a se constitui în instrumente de blocare a activității agenților economici.

Nu poate fi primită critica și nici argumentația recurentei pentru că în logica acesteia, textul incident ar trebui interpretat ca o normă prohibitivă, de excludere a cetățenilor străini de la posibilitatea angajării lor pe teritoriul României, câtă vreme există probabilitatea teoretică, dar nu și practică, ca un cetățean român să ocupe un astfel de post vacant. Actele dosarului au evidențiat împrejurarea că societatea reclamantă a efectuat selecția candidaților cu respectarea legii, după un interval de timp rezonabil de la publicarea posturilor vacante la A.M.O.F.M. (19 mai 2008) și deși a stăruit în încercarea de a angaja șomeri români, nimeni nu s-a prezentat.

Înalta Curte reține așadar că prima instanță în mod temeinic a apreciat că refuzul exprimat de autoritatea recurentă este nelegal, exprimat pe baza unei interpretări nejustificat restrictive a legii incidente, astfel că a procedat la obligarea acestei din urmă autorități la emiterea autorizației de muncă pentru cetățeanul moldovean G.A. Față de cele arătate, în temeiul art. 312 C. proc. civ., se va respinge ca nefondat recursul de față, urmând ca în temeiul art. 274 C. proc. civ. să fie acordate intimatei cheltuielile de judecată solicitate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Administrației și Internelor – Direcția pentru Imigrări a Municipiului București împotriva sentinței nr. 625 din 17 februarie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Obligă recurentul-pârât la plata sumei de 1000 lei, către intimata-reclamantă SC M. & M. B. SRL București. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 19 ianuarie 2010.