ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 148/2010

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

primei instanțe

Prin sentința nr. 624 din 17

februarie 2009, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios

administrativ și fiscal, a admis acțiunea reclamantei SC M. & M. B. SRL

București, formulată în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Administrației și

Internelor, și a obligat această autoritate la emiterea autorizației de muncă

pentru cetățeanul moldovean G.A., precum și la plata către reclamantă a

cheltuielilor de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre,

prima instanță a reținut, în esență, următoarele:

Reclamanta s-a adresat autorității

pârâte la data de 30 iunie 2008 cu o cerere prin care solicita emiterea

autorizației de muncă pentru lucrători permanenți, pentru

cetățeanul moldovean G.A., iar prin adresa nr. 2572286

din 10 iulie 2008 pârâta a

răspuns

cererii depuse de reclamantă nefavorabil, arătând că modul de efectuare a

selecției s-a făcut contrar prevederilor legale,

întrucât din evidența A.M.O.F.M. București

rezultă existența unui număr de 15 șomeri disponibili pentru postul de

frizer, cod COR-514103, iar locul de muncă poate fi ocupat de cetățeni străini

dacă locurile de

muncă vacante nu pot

fi ocupate de cetățeni români, ai altor state membre ale Uniunii Europene, ai

statelor semnatare ale Acordului privind Spațiul Economic European,

precum

și de rezidenții permanenți pe teritoriul României.

Analizând

actele avute în vedere la emiterea răspunsului de către pârât, instanța de fond

reține

că reclamanta

s-a adresat A.M.O.F.M. București, cu privire la oferta sa referitoare la

locurile de muncă vacante, ofertă ce a fost

publicată în lista locurilor de muncă vacante

în săptămâna 21-28 mai 2008 și a fost mediatizată în presa scrisă și

afișată la toate cele 6

agenții

locale de sector, A.M.O.F.M. emițând adeverința nr. 14555 din 02 iunie 2008,

conform art. 7 lit. c) din O.U.G. nr. 56/2007, din care rezultă că în evidența

sa se află 25 de persoane pentru postul de frizer, din care 15 corespund

cerințelor reclamantei.

Pârâta, în justificarea răspunsului

nefavorabil dat la cererea reclamantei de a elibera autorizație de muncă pentru

cetățeanul străin, a invocat dispozițiile

art.

3 alin. (1) lit. a) și art. 4 din O.U.G. nr. 56/2007 privind încadrarea în

muncă și detașarea străinilor pe teritoriul României, care prevede că străinii

pot fi

încadrați în muncă pe

teritoriul României la angajatori care funcționează în mod legal

dacă este îndeplinită, printre altele, condiția ca

locurile de muncă vacante să nu poată fi

ocupate de cetățeni români, ai

altor state membre ale Uniunii Europene, ai statelor

semnatare ale Acordului privind Spațiul Economic European, precum și de

rezidenții

permanenți pe teritoriul

României.

Reține prima instanță că

interpretarea dată de pârât expresiei „să nu poată fi ocupate” este

restrictivă,

întrucât faptul că în evidența A.M.O.F.M.

București exista 15 locuri vacante de frizer care

corespundeau

cerințelor angajatorului nu poate conduce de plano la imposibilitatea

de a fi ocupate de către cetățeni români, atâta

vreme cât s-a făcut publicitatea prevăzută

de lege pentru posturile în

cauză, iar în perioada de valabilitate a acestora nu au existat solicitări

formulate de cetățeni români, ai altor state membre ale Uniunii Europene, ai

statelor semnatare ale Acordului privind Spațiul Economic European, precum nici

din partea rezidenților

permanenți pe

teritoriul României.

Or, se arată în considerentele

sentinței recurate, A.M.O.F.M. București, a publicat oferta reclamantei în

lista locurilor de muncă vacante în săptămâna 21-28 mai 2008, care a fost și

mediatizată în presa scrisă și afișată la toate cele 6 agenții locale de

sector, la expirarea perioadei, A.M.O.F.M. emițând adeverința nr. 14555 din 02

iunie 2008, conform art. 7 lit. c) din O.U.G. nr. 56/2007.

Prin urmare,

apreciază instanța de fond, parcurgându-se procedura de publicitate prevăzută

de lege, fără ca un

post

vacant să poată fi ocupat de un cetățean român, ai altor state membre ale

Uniunii Europene, ai statelor semnatare ale Acordului privind Spațiul Economic

European,

precum și de rezidenții

permanenți pe teritoriul României, în lipsa unui solicitant,

nu se

justifică refuzul pârâtei de a emite autorizație de muncă pentru lucrători

permanenți, respectiv pentru cetățeanul moldovean G.A.

R

eține

prima instanță că nu este suficient ca în evidența A.M.O.F.M. să fie

înregistrate un număr de persoane

aflate în căutarea unui loc de muncă,

pentru a refuza angajarea unui cetățean străin pe acest post,ci, pentru a

analiza dacă acel post poate fi ocupat de o persoană aparținând uneia dintre

categoriile de cetățeni avute în vedere de art. 3

alin. (1)

lit. a) din O.U.G. nr. 56/2007, trebuie analizată

cererea și prin prisma finalității procedurii de publicitate a postului

realizată de A.M.O.F.M., întrucât, în situația în care ofertantul a îndeplinit

dispozițiile legale, prin efectuarea întocmai a procedurii de publicitate, fără

finalitate însă, întrucât nu a putut angaja nici o persoană, el este

îndreptățit să angajeze și un cetățean străin pe postul în

cauză, dacă acesta din urmă îndeplinește

cerințele postului, scopul de protecție a pieței forței de muncă

in

România neputând fi dus până într-acolo încât să se refuze dreptul la muncă

unei persoane, iar angajatorii să nu poată folosi în mod liber resursele umane

potrivit profilului acestora.

pârâtul-recurent Direcția pentru Imigrări a Municipiului București

Împotriva acestei sentințe,

considerând-o netemeinică și nelegală, în termen legal a declarat recurs

pârâtul invocând motivul de neleglitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., în dezvoltarea căruia, în esență, au fost susținute următoarele:

- refuzul eliberării autorizației a

fost întemeiat pe nerespectarea de către angajator a prevederilor art. 3 alin. (1)

lit. a) și art. 4 alin. (1) din O.U.G. nr. 56/2007, cu modificări;

- instanța de fond a apreciat greșit

că în condițiile în care la concursul organizat de reclamanta SC M. & M. B.

SRL București nu s-a prezentat niciuna dintre persoanele de pe lista A.M.O.F.M.B,

a fost în mod nejustificat refuzată emiterea autorizației de muncă pe numele

cetățeanului moldovean G.A.;

- prin art. 3 din O.U.G. nr. 56/2007

legiuitorul român instituie o măsură de protecție a forței de muncă autohtone,

fiind ignorată de prima instanță condiția expresă și obligatorie impusă de

legiuitor în sensul că locurile de muncă disponibile nu pot fi ocupate de

cetățenii străini decât în situația în care ele nu pot fi ocupate de cetățenii

români;

- nu este relevantă motivarea

instanței de fond referitoare la faptul că societatea intimată a organizat

concursul mai multe zile consecutiv, însă nici una dintre persoanele înscrise

pe lista A.M.O.F.M. București nu s-a prezentat întrucât societatea angajatoare

nu este exonerată prin aceasta de obligația expresă impusă de legiuitor de a

angaja cetățenii români pe posturile vacante, aceștia având întâietate față de

cetățenii străini, astfel condiția impusă de lege nu reprezintă un criteriu de

departajare ci o condiție de analiză a pieței muncii;

- admiterea contestației societății

reclamante ar crea un precedent de care s-ar putea folosi angajatorii, cu

prejudicierea forței de muncă autohtone.

instanței de recurs

Examinând sentința atacată în raport

de prevederile legale incidente, față de probele administrate și raportat

evident la criticile prezentate de recurenta-pârâtă, circumscrise motivului de

nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte reține că

nu subzistă în cauză nici un motiv care să impună fie casarea, fie modificarea

hotărârii temeinice pronunțate de prima instanță.

Înalta Curte reține că în cauză,

raportat la situația de fapt concretă, necontestată de altfel de către părți,

și atestată probator, instanța de fond a dat o corectă interpretare

prevederilor art. 3 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 56/2007, ce au servit

drept temei legal al emiterii refuzului emis de autoritatea recurentă, a cărui

anulare s-a solicitat. Potrivit acestui text de lege, străinii pot fi încadrați

în muncă pe teritoriul României la angajatorii care funcționează în mod legal,

cu îndeplinirea cumulativă a mai multor condiții, prima menționată fiind aceea

ca locurile de muncă vacante să nu poată fi ocupate de cetățenii români, ai

altor state membre ale Uniunii Europene, ai statelor semnatare ale Acordului privind

spațiul Economic European, precum și de rezidenții permanenți pe teritoriul

României.

Este adevărat că prin această

prevedere legală este instituită și o măsură de protecție a forței de muncă

autohtone, astfel cum arată recurenta, însă nu poate fi primită argumentația

sa, raportat la situația concretă a societății reclamante, căci se tinde,

practic, la excluderea oricărei posibilități legale ca un cetățean străin să

fie încadrat în muncă pe teritoriul României, chiar în ipoteza în care nici un

cetățean român nu și-a exprimat dorința de a ocupa respectivul post, cum s-a

întâmplat și în cauză.

Normele legale în discuție au fost

în mod evident edictate în scopul de a produce efecte juridice și nu în ideea

de a se constitui în instrumente de blocare a activității agenților economici.

Nu poate fi primită critica și nici

argumentația recurentei pentru că în logica acesteia, textul incident ar trebui

interpretat ca o normă prohibitivă, de excludere a cetățenilor străini de la

posibilitatea angajării lor pe teritoriul României, câtă vreme există probabilitatea

teoretică, dar nu și practică, ca un cetățean român să ocupe un astfel de post

vacant.

Actele dosarului au evidențiat

împrejurarea că societatea reclamantă a efectuat selecția candidaților cu

respectarea legii, după un interval de timp rezonabil de la publicarea

posturilor vacante la A.M.O.F.M. (19 mai 2008) și deși a stăruit în încercarea

de a angaja șomeri români, nimeni nu s-a prezentat.

Înalta Curte reține așadar că prima

instanță în mod temeinic a apreciat că refuzul exprimat de autoritatea

recurentă este nelegal, exprimat pe baza unei interpretări nejustificat

restrictive a legii incidente, astfel că a procedat la obligarea acestei din

urmă autorități la emiterea autorizației de muncă pentru cetățeanul moldovean G.A.

Față de cele arătate, în temeiul

art. 312 C. proc. civ., se va respinge ca nefondat recursul de față, urmând ca

în temeiul art. 274 C. proc. civ. să fie acordate intimatei cheltuielile de judecată

solicitate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul

Administrației și Internelor – Direcția pentru Imigrări a Municipiului

București împotriva sentinței nr. 625 din 17 februarie 2009 a Curții de Apel

București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Obligă recurentul-pârât la plata sumei de 1000 lei,

către intimata-reclamantă SC M. & M. B. SRL București.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 19

ianuarie 2010.