ÎCCJ, decizie (scj.ro #84865)

Cetățean străin din afara spațiului comunitar. Autorizație de muncă. Refuz nejustificat de eliberare.

O.U.G. nr. 56/2007, art. 3 alin. (1) lit. a)

Legea nr. 5542004, art. 2 alin. (1) lit. i)

Cuprins pe materii: Drept administrativ

Indice alfabetic:           Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă

Cetățean străin. Autorizație de muncă.

Măsură de protecție a forței de muncă autohtone.

Refuz nejustificat

Potrivit dispozițiilor art. 3 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 56/2007 străinii pot fi încadrați în muncă pe teritoriul României la angajatorii care funcționează în mod legal, cu îndeplinirea cumulativă a mai multor condiții, prima dintre acestea fiind aceea ca locurile de muncă vacante să nu poată fi ocupate de cetățenii români, ai altor state membre ale Uniunii Europene, ai statelor semnatare ale Acordului privind spațiul Economic European, precum și rezidenții permanenți pe teritoriul României.

Faptul că în evidențele Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă există un număr de persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, ce corespund cerințelor unui post vacant, nu constituie un argument suficient pentru a justifica refuzul autorității competente de a elibera autorizație de muncă pentru un cetățean străin din afara spațiului comunitar, în situația în care deși ofertantul a respectat dispozițiile legale prin efectuarea procedurii de publicitate pentru postul respectiv, nu au existat solicitări pentru oferta sa și nu a putut angaja nicio persoană aparținând uneia din categoriile avute în vedere de art. 3 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 56/2007.

ICCJ, Secția Contencios administrativ și fiscal, decizia 148 din 19 ianuarie 2010

Prin sentința nr.624 din 17 februarie 2009, Curtea de Apel București – Secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea reclamantei S.C. „M&M București, formulată în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Administrației și Internelor, și a obligat  această autoritate la emiterea autorizației de muncă pentru cetățeanul moldovean GA, precum și la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut, în esență, următoarele:

Reclamanta s-a adresat autorității pârâte la data de 30.06.2008 cu o cerere prin care solicita emiterea autorizației de muncă pentru lucrători permanenți, pentru

cetățeanul moldovean GA, iar prin adresa nr.2572286/10.07.2008 pârâta a

răspuns cererii depuse de reclamantă nefavorabil, arătând că modul de efectuare a

selecției s-a făcut contrar prevederilor legale, întrucât din evidența AMOFM București

rezultă existența unui număr de 15 șomeri disponibili pentru postul de frizer, cod COR-514103, iar locul de muncă poate fi ocupat de cetățeni străini dacă locurile de

muncă vacante nu pot fi ocupate de cetățeni români, ai altor state membre ale Uniunii Europene, ai statelor semnatare ale Acordului privind Spațiul Economic European,

precum și de rezidenții permanenți pe teritoriul României.

Analizând actele avute în vedere la emiterea răspunsului de către pârât, instanța de fond reține

că reclamanta s-a adresat AMOFM București, cu privire la oferta sa referitoare la

locurile de muncă vacante, ofertă ce a fost publicată în lista locurilor de muncă vacante

în săptămâna 21-28.05.2008 și a fost mediatizată în presa scrisă și afișată la toate cele 6

agenții locale de sector, AMOFM emițând adeverința nr. 14555/02.06.2008, conform art.7 lit.c) din O.U.G. nr.56/2007, din care rezultă că în evidența sa se află 25 de persoane pentru postul de frizer, din care 15 corespund cerințelor reclamantei.

Pârâta, în justificarea răspunsului nefavorabil dat la cererea reclamantei de a elibera autorizație de muncă pentru cetățeanul străin, a invocat dispozițiile

art.3 alin. (1) lit. a) și art.4 din Ordonanța de urgenta nr. 56/2007 privind încadrarea în muncă și detașarea străinilor pe teritoriul României, care prevede că străinii pot fi

încadrați în muncă pe teritoriul României la angajatori care funcționează în mod legal

dacă este îndeplinită, printre altele, condiția ca locurile de muncă vacante să nu poată fi

ocupate de cetățeni români, ai altor state membre ale Uniunii Europene, ai statelor

semnatare ale Acordului privind Spațiul Economic European, precum și de rezidenții

permanenți pe teritoriul României.

Reține prima instanță că interpretarea dată de pârât expresiei „să nu poată fi ocupate” este restrictivă,

întrucât faptul că în evidența AMOFM București exista 15 locuri vacante de frizer care

corespundeau cerințelor angajatorului nu poate conduce

de plano

la imposibilitatea

de a fi ocupate de către cetățeni români, atâta vreme cât s-a făcut publicitatea prevăzută

de lege pentru posturile în cauză, iar în perioada de valabilitate a acestora nu au existat solicitări formulate de cetățeni români, ai altor state membre ale Uniunii Europene, ai statelor semnatare ale Acordului privind Spațiul Economic European, precum nici din partea rezidenților

permanenți pe teritoriul României.

Or, se arată în considerentele sentinței recurate, AMOFM București, a publicat oferta reclamantei în lista locurilor de muncă vacante în săptămâna 21-28.05.2008, care a fost și mediatizată în presa scrisă și afișată la toate cele 6 agenții locale de sector, la expirarea perioadei, AMOFM emițând adeverința nr.14555/02.06.2008, conform art.7 lit. c din OUG nr.56/2007.

Prin urmare, apreciază instanța de fond, parcurgându-se procedura de publicitate prevăzută de lege, fără ca un

post vacant să poată fi ocupat de un cetățean român, ai altor state membre ale Uniunii Europene, ai statelor semnatare ale Acordului privind Spațiul Economic European,

precum și de rezidenții permanenți pe teritoriul României, în lipsa unui solicitant,

nu se justifică refuzul pârâtei de a emite autorizație de muncă pentru lucrători permanenți, respectiv pentru cetățeanul moldovean GA

Împotriva acestei sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, în termen legal  a declarat recurs pârâtul invocând motivul de neleglitate prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă, în dezvoltarea căruia, în esență, au fost susținute următoarele:

- refuzul eliberării autorizației a fost întemeiat pe nerespectarea de către angajator a prevederilor art.3 alin.1 lit. a și art.4 alin.1 din O.U.G. nr.56/2007, cu modificări;

- instanța de fond a apreciat greșit că  în condițiile în care la concursul organizat de reclamanta S.C.”M & M.” SRL București nu s-a prezentat niciuna dintre persoanele de pe lista  AMOFMB,  a fost în mod nejustificat refuzată  emiterea autorizației de muncă pe numele cetățeanului moldovean GA;

- prin art.3 din O.U.G.nr.56/2007 legiuitorul român instituie o măsură de protecție a forței de muncă autohtone, fiind ignorată de prima instanță condiția expresă și obligatorie impusă de legiuitor în sensul că locurile de muncă disponibile nu pot fi ocupate de cetățenii străini decât  în situația  în care ele nu pot fi ocupate de cetățenii români;

- nu este relevantă motivarea instanței de fond referitoare la faptul că societatea intimată a organizat concursul mai multe zile consecutiv, însă nici una dintre persoanele  înscrise pe lista AMOFM București nu s-a prezentat întrucât societatea angajatoare nu este exonerată prin aceasta de obligația expresă  impusă de legiuitor de a angaja cetățenii români pe posturile vacante, aceștia având întâietate față de cetățenii străini, astfel condiția impusă de lege nu reprezintă  un criteriu de departajare ci o condiție de analiză a pieței muncii;

- admiterea contestației societății reclamante ar crea un precedent de care   s-ar putea folosi angajatorii, cu prejudicierea forței de muncă autohtone.

Recursul este nefondat.

Înalta Curte reține că în cauză, raportat la situația de fapt concretă, necontestată de altfel de către părți, și atestată probator, instanța de fond a dat o corectă interpretare prevederilor art.3 alin.1 lit.a) din O.U.G.nr.56/2007, ce au servit drept temei legal al emiterii refuzului emis de autoritatea recurentă, a cărui anulare s-a solicitat. Potrivit acestui text de lege, străinii pot fi încadrați în muncă pe teritoriul României la angajatorii care funcționează  în mod legal, cu  îndeplinirea cumulativă a mai multor condiții, prima menționată fiind aceea ca locurile de muncă vacante să nu poată fi ocupate de cetățenii români, ai altor state membre ale Uniunii Europene, ai statelor semnatare ale Acordului  privind spațiul Economic European, precum și de rezidenții permanenți pe teritoriul României.

Este adevărat că prin această prevedere legală este instituită și o măsură de protecție a forței de muncă autohtone, astfel cum arată recurenta, însă nu poate fi primită argumentația sa, raportat la situația concretă a societății reclamante, căci se tinde, practic, la excluderea oricărei posibilități legale ca un cetățean străin să fie  încadrat  în muncă pe teritoriul României, chiar  în  ipoteza în care nici un cetățean român nu și-a exprimat dorința de a ocupa respectivul post, cum s-a întâmplat și  în cauză.

Normele legale în discuție au fost în mod evident edictate  în scopul de a produce efecte juridice și nu  în ideea de a se constitui în instrumente de blocare a activității agenților economici.

Nu poate fi primită critica și nici argumentația recurentei pentru că în logica acesteia, textul incident ar trebui interpretat  ca o normă prohibitivă, de excludere a cetățenilor străini de la posibilitatea angajării lor pe teritoriul României, câtă vreme există  probabilitatea teoretică, dar nu și practică, ca un cetățean român să ocupe un astfel de post vacant.

Actele dosarului au evidențiat împrejurarea că societatea reclamantă a efectuat selecția candidaților cu respectarea legii, după un  interval de timp rezonabil de la publicarea posturilor  vacante la AMOFM (19 mai 2008) și deși a stăruit  în  încercarea de a angaja șomeri români, nimeni nu s-a prezentat.

Înalta Curte reține așadar  că prima instanță  în mod temeinic a apreciat că refuzul exprimat de autoritatea recurentă este nelegal, exprimat pe baza unei interpretări nejustificat restrictive a legii incidente, astfel că a procedat la obligarea acestei din urmă autorități la emiterea autorizației de muncă pentru cetățeanul moldovean GA

Recursul a fost respins.