ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2455/2010

Asupra cererii de

revizuire de față;

Din examinarea

lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Decizia nr. 558 din 4 februarie 2010,

Înalta curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și

fiscal, a respins ca nefondat recursul declarat de pârâta Direcția pentru

Imigrări a Municipiului București împotriva Sentinței nr. 1400 din 1 aprilie

2009 prin care, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, admițând acțiunea reclamantei SC „N.P.C.” SRL, a

obligat-o pe pârâtă să emită autorizația de muncă pentru cetățeanul M.M.A., cu

cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța de recurs a reținut, în esență, faptul că criticile

de nelegalitate susținute de recurentă privitoare la faptul că, în cauză nu ar

fi fost făcută selecția legală și nu ar fi fost făcută dovada îndeplinirii

condițiilor cerute de art. 7 alin. (1) lit. f) și i) din O.U.G. nr. 56/2007,

sunt nefondate.

În acest sens, Înalta

Curte a reținut că potrivit art. 7 alin. (1) din O.U.G. nr. 56/2007, în vederea

obținerii autorizației de muncă pentru lucrătorii permanenți, angajatorul,

persoană publică din România ori o reprezentanță, sucursală sau filială a unei

persoane juridice, cu sediul în străinătate, depune o cerere motivată privind

necesitatea încadrării în muncă a străinului, însoțită de fișa postului, organigrama

cu precizarea funcțiilor ocupate și vacante și de un curriculum vitae al

străinului, care să conțină și declarația pe propria răspundere a acestuia că

nu are antecedente penale, că este apt din punct de vedere medical pentru a fi

încadrat în muncă și că are cunoștințe minime de limba română.

Instanța a constatat

că deși textul de lege cere depunerea CV-ului, nu se poate considera că nu este

îndeplinită condiția prevăzută de lege numai pentru faptul că CV-ul are mai

puține date decât cel depus cu ocazia altei solicitări de acordare a

autorizației de muncă.

Referitor la

neconcordanța în privința posturilor ocupate și a celor vacante, așa cum sunt

menționate în organigrama societății și în cererea de acordare a autorizației

de muncă, Înalta Curte a constatat că în mod corect instanța de fond a apreciat

că, în cauză, este vorba despre o eroare materială strecurată în organigrama

societății, iar în adeverința eliberată de AOFM Ilfov se precizează că locurile

vacante sunt 6, așa cum apar și în anunțul din ziar.

Împotriva deciziei

sus-menționate, la data de 19 februarie 2010, intimata-reclamantă SC N.P.C. SRL

a formulat cerere de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 alin. (1)

pct. 2 C. proc. civ., susținând că prin Decizia nr. 558 din 4 februarie 2010,

instanța de recurs a omis să se pronunțe asupra solicitării privind acordarea

cheltuielilor de judecată.

Examinând cererea în

raport de motivele invocate și de dispozițiile legale incidente, Curtea urmează

să o admită, pentru motivele în continuare arătate.

Potrivit

dispozițiilor art. 322 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri

rămase definitivă în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei

hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere

(…) dacă s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a

pronunțat asupra unui lucru cerut, ori s-a dat mai mult decât s-a cerut”.

Înalta Curte constată

că, în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de conținutul acestui

articol, în sensul că, prin decizia a cărei revizuire se solicită instanța de

recurs a omis să se pronunțe asupra solicitării intimatei privitoare la

acordarea cheltuielilor de judecată, în condițiile în care aceste cheltuieli -

astfel cum rezultă din actele dosarului de recurs - au fost și solicitate și

dovedite.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite cererea de revizuire formulată de SC N.P.C.

SRL Ilfov împotriva Deciziei nr. 558 din 4 februarie 2010 a Înaltei Curți de

Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal.

În temeiul art. 327

alin. (1) C. proc. civ., schimbă în parte Decizia nr. 558 din 4 februarie 2010

a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și

fiscal, în sensul că admite și cererea de acordare în recurs a cheltuielilor de

judecată și în consecință, obligă recurentul Direcția pentru Imigrări a

Municipiului București la 1000 de RON cheltuieli de judecată, către intimata SC

N.P.C. SRL.

Menține celelalte

dispoziții ale deciziei arătate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 11 mai 2010.