ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2455/2010

Asupra cererii de revizuire de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin Decizia nr. 558 din 4 februarie 2010, Înalta curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins ca nefondat recursul declarat de pârâta Direcția pentru Imigrări a Municipiului București împotriva Sentinței nr. 1400 din 1 aprilie 2009 prin care, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, admițând acțiunea reclamantei SC „N.P.C.” SRL, a obligat-o pe pârâtă să emită autorizația de muncă pentru cetățeanul M.M.A., cu cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța această soluție, instanța de recurs a reținut, în esență, faptul că criticile de nelegalitate susținute de recurentă privitoare la faptul că, în cauză nu ar fi fost făcută selecția legală și nu ar fi fost făcută dovada îndeplinirii condițiilor cerute de art. 7 alin. (1) lit. f) și i) din O.U.G.

nr. 56/2007, sunt nefondate. În acest sens, Înalta Curte a reținut că potrivit art. 7 alin. (1) din O.U.G. nr. 56/2007, în vederea obținerii autorizației de muncă pentru lucrătorii permanenți, angajatorul, persoană publică din România ori o reprezentanță, sucursală sau filială a unei persoane juridice, cu sediul în străinătate, depune o cerere motivată privind necesitatea încadrării în muncă a străinului, însoțită de fișa postului, organigrama cu precizarea funcțiilor ocupate și vacante și de un curriculum vitae al străinului, care să conțină și declarația pe propria răspundere a acestuia că nu are antecedente penale, că este apt din punct de vedere medical pentru a fi încadrat în muncă și că are cunoștințe minime de limba română.

Instanța a constatat că deși textul de lege cere depunerea CV-ului, nu se poate considera că nu este îndeplinită condiția prevăzută de lege numai pentru faptul că CV-ul are mai puține date decât cel depus cu ocazia altei solicitări de acordare a autorizației de muncă. Referitor la neconcordanța în privința posturilor ocupate și a celor vacante, așa cum sunt menționate în organigrama societății și în cererea de acordare a autorizației de muncă, Înalta Curte a constatat că în mod corect instanța de fond a apreciat că, în cauză, este vorba despre o eroare materială strecurată în organigrama societății, iar în adeverința eliberată de AOFM Ilfov se precizează că locurile vacante sunt 6, așa cum apar și în anunțul din ziar.

Împotriva deciziei sus-menționate, la data de 19 februarie 2010, intimata-reclamantă SC N.P.C. SRL a formulat cerere de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., susținând că prin Decizia nr. 558 din 4 februarie 2010, instanța de recurs a omis să se pronunțe asupra solicitării privind acordarea cheltuielilor de judecată. Examinând cererea în raport de motivele invocate și de dispozițiile legale incidente, Curtea urmează să o admită, pentru motivele în continuare arătate. Potrivit dispozițiilor art. 322 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri rămase definitivă în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere (…) dacă s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut, ori s-a dat mai mult decât s-a cerut”.

Înalta Curte constată că, în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de conținutul acestui articol, în sensul că, prin decizia a cărei revizuire se solicită instanța de recurs a omis să se pronunțe asupra solicitării intimatei privitoare la acordarea cheltuielilor de judecată, în condițiile în care aceste cheltuieli - astfel cum rezultă din actele dosarului de recurs - au fost și solicitate și dovedite.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite cererea de revizuire formulată de SC N.P.C. SRL Ilfov împotriva Deciziei nr. 558 din 4 februarie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal. În temeiul art. 327 alin. (1) C. proc. civ., schimbă în parte Decizia nr. 558 din 4 februarie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în sensul că admite și cererea de acordare în recurs a cheltuielilor de judecată și în consecință, obligă recurentul Direcția pentru Imigrări a Municipiului București la 1000 de RON cheltuieli de judecată, către intimata SC N.P.C. SRL. Menține celelalte dispoziții ale deciziei arătate. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 mai 2010.