ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2165/2011

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2165/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului

penal de față;

Prin încheierea din

18 mai 2011 a Curții de Apel lași, secția penală și pentru cauze cu minori,

pronunțată în dosarul nr. 325/45/2011 a fost admisă în principiu cererea de

liberare provizorie sub control judiciare formulată de inculpatul C.D.C.

A fost respinsă ca

nefondată cererea de liberare provizorie

sub

control judiciar formulată de inculpatul C.D.C.

Î

n

baza dispozițiilor art. 160

b

C. proc. pen., coroborat cu art. 300

2

C. proc. pen., s-a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării

preventive luată față de inculpatul C.D.C.

În baza dispozițiilor

art. 300

2

raportat la articolul 160

b

alin. (3) C. proc.

pen., s-a menținut măsura arestării preventive luată față de inculpatul C.D.C.,

urmând a fi verificată nu mai târziu de 60 de zile.

S-a reținut că

inculpatul C.D.C. a formulat

cerere de

liberare provizorie sub control judiciar în temeiul art. 160

2

și urm. C. proc. pen. motivând că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate

în principiu ale cererii și condițiile de fond prevăzute de art. 160

2

alin. (1) și (2) C. proc. pen. iar raportat la faptele prevăzute de legea

penală de care este acuzat nu se impune menținerea măsurii arestării preventive

întrucât va respecta obligațiile pe care măsura liberării provizorii sub

control judiciar le impune, garanții

suficiente

pentru îndeplinirea scopului măsurii preventive prevăzut

de art. 136 C.

proc. pen.

Curtea de Apel a reținut că cererea de liberare

provizorie sub

control judiciar formulată de inculpat este admisibilă în

principiu raportat la condițiile de formă prevăzute de art. 160

6

C.

proc. pen., analizate în procedura prevăzută de art. 160

8

C. proc.

pen., considerente pentru care va fi admisă în principiu. Sub aspectul

condițiilor de fond prevăzut de art. 160

2

alin. (1) C. proc. pen.,

infracțiunile pentru care inculpatul este trimis în judecată sunt sancționate

de legea penală cu pedeapsa închisorii ce nu depășește 18 ani.

Inculpatul C.D.C. a

fost arestat prin

încheierea de ședință din

21 aprilie 2011 în temeiul art. 148 lit. a)

1

C. proc. pen.,

arestarea fiind dispusă prin înlocuirea măsurii preventive moderate a obligației

de a nu părăsi țara, reținându-se că a încălcat cu rea credință una dintre

obligațiile impuse prin măsura preventivă înlocuită, respectiv interdicția de a

comunica direct sau indirect și de a lua legătura cu coinculpați acuzați în

cauza penală de față, cauza aflându-se în faza procesuală a judecății în fond.

Liberarea provizorie

sunt control judiciar implică impunerea obligațiilor prevăzute în art. 160

2

alin. (3) și/sau alin. (3)

1

C. proc. pen. Temeiul inițial al

arestării preventive, în ce îl privește pe

inculpat

constă tocmai în încălcarea obligațiilor care i-au revenit pe durata măsurii

obligării de a nu părăsi țara, obligațiile prevăzute de

art. 160

2

alin. (3)

1

C. proc. pen. fiind incidente cu cele prevăzute în art.

145 alin. (1)

1

și alin. (1)

2

C. proc. pen.

Raportat la temeiul

arestării preventive art. 148 lit. a)

1

C. proc. pen., care este

actual, subzistă și este dovedit este greu de admis că inculpatul liberat

provizoriu va respecta obligațiile impuse, atât timp cât a încălcat obligațiile

care îi reveneau pe durata măsurii restrictive de libertate dispusă inițial în

cursul urmăririi penale, încălcare care a determinat luarea măsurii arestării

preventive.

Pentru acest motiv, cererea de liberare

provizorie sub control judiciar formulată de inculpat s-a apreciat a fi

neîntemeiată și a fost

respinsă astfel în baza art. 160

8a

alin. (6) C. proc. pen.

Inculpatul C.D. este

trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 7 alin.

(1) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 254 alin. (2) C. pen. cu aplicarea

art. 41 alin. (2)

C. pen. și art. 7 din

Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 33 lit. a) C.

pen., prin

rechizitoriu D.N.A.

Sub aspectul

situației de fapt inculpatul C.D.C. este acuzat că a comis 3 acte materiale de

luare de mită în perioada 6 ianuarie 2011 - 12 ianuarie 2011, metoda

infracțională cea mai uzitată de inculpat fiind aceea de a primi de la

subordonați, de regulă la începutul zilei de lucru partea de bani ce i se

cuvenea. Inculpatul fiind șef de punct, conform înțelegerii prealabile

existente în cadrul grupului infracțional constituit în

cadrul PTF Albita, nu se ocupa în mod direct de strângerea banilor

pe

care ceilalți polițiști de frontieră îi primeau cu titlu de mită de la cetățeni

ce tranzitau frontiera de stat, rolul său fiind acela de a coordona, de a

proteja activitățile infracționale ale celorlalți

inculpați și de a primi cota sa parte din beneficiile rezultate în urma

activității

infracționale organizate. Inculpatul avea ca atribuiții importante în cadrul

grupului infracțional organizat la PTF Albita

planificarea,

repartizarea preferențială a polițiștilor ce făceau parte

din grup pe

ture de serviciu „productive".

Pentru faptele

presupus în mod rezonabil a fi fost săvârșite de inculpat există probe și

indicii temeinice administrate în cursul urmării penale, înregistrări

video-audio, declarațiile unora dintre inculpații acuzați în această cauză,

probe care fundamentează bănuiala rezonabilă de comitere a faptelor prevăzute

de legea penală pentru care inculpatul este trimis în judecată, fiind

îndeplinite condițiile prevăzute de art. 143 C. proc. pen.

Măsura arestării

preventive a inculpatului a fost luată în condițiile expuse, în temeiul art.

148 lit. a)

1

C. proc. pen., temei care impune în continuare privarea

de libertate a inculpatului conform art. 160

b

și art. 300

2

C. proc. pen. astfel încât pentru realizarea scopului măsurii prev. de art. 136

C. proc. pen. și pentru că temeiul de arestare este actual, măsura fiind

dispusă cu respectarea condițiilor de fond și procedurale, s-a constatat

legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive luată față de inculpat

și se va dispune menținerea măsurii arestării preventive, urmând a fi

verificată nu mai târziu de 60 de zile.

Împotriva acestei

încheieri a declarat recurs inculpatul C.D.C., susținându-se că în mod greșit

s-a reținut că și-a încălcat cu rea credință una dintre obligațiile impuse prin

înlocuirea măsurii preventive cu măsura obligației de a nu părăsi țara și anume

că a comunicat direct sau indirect și a luat legătura cu coinculpații din

dosar. în realitate a susținut că acesta a luat legătura cu coinculpații dar nu

avea cunoștință de faptul că sunt cercetați în aceeași cauză penală; s-a

întâlnit cu aceștia doar în vederea achiziționării unui imobil.

De asemenea a arătat

că toți cei 40 inculpați din această cauză sunt cercetați în stare de libertate

și pentru egalitate de tratament a solicitat admiterea cereri de liberare

provizorie sub control judiciar cu atât mai mult cu cât e arestat de cea 2 luni

de zile.

Examinând hotărârea

recurată prin prisma criticilor formulate și din oficiu conform art. 385/6 alin.

(3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Curtea reține că

pentru admiterea în principiu a unei cereri de liberare provizorie trebuie

îndeplinite deopotrivă condițiile

prev. de

art.

160/2 alin. (1) și (2) C. proc. pen., însă simpla constatare a întrunirii din

punct de vedere formal a acestor condiții nu atrage după sine și admiterea pe

fond a cererii, ci aceasta presupune o apreciere a judecătorului dacă este sau

nu oportună acordarea liberării provizorii.

În acest context,

Curtea constată că, deși legea nu precizează criteriile ce urmează a sta la

baza acestei aprecieri, nu se poate face abstracție de fapta ce face obiectul

cercetărilor, de împrejurările concrete în care se presupune că aceasta ar fi

fost săvârșită, dar și de circumstanțele personale ale inculpatului, inclusiv

conduita sa procesuală, după cum nu este de neglijat

stadiul în care se află procesul penal la momentul formulării cererii.

În

urma analizării acestor criterii, urmează a se aprecia dacă

buna

desfășurare în continuare a procesului penal poate fi asigurată exclusiv prin

privarea de libertate a învinuitului sau inculpatului ori dacă aceasta se poate

realiza și prin liberarea provizorie sub control judiciar.

Din această

perspectivă, Curtea constată că inculpatul este cercetat pentru săvârșirea unor

infracțiuni de corupție, în condițiile unui grup infracțional organizat,

reținându-se că în calitate de șef al P.C.T.F. AIbița a primit de la

subordonați partea ce i se cuvenea din sumele primite de către aceștia cu titlu

de mită, în exercitarea atribuțiilor de serviciu ce le reveneau.

In privința

inculpatului C., Curtea reține situația particulară a acestuia în raport cu

alte persoane cercetate în aceeași cauză (și eliberate pe parcursul

cercetărilor), în sensul că, deși împotriva acestuia nu s-a dispus inițial

arestarea preventivă, ci o măsura obligării de a nu părăsi țara, acesta și-a încălcat

una dintre obligațiile ce-i reveneau, luând legătura cu unii dintre

coinculpați.

Nesocotind această

obligație (fără a avea importanță circumstanțele concrete în care s-a realizat

această nesocotire și nici motivarea acesteia), inculpatul a dovedit că

încrederea de care a beneficiat inițial din partea judecătorului, atunci când

acesta a dispus cercetarea sa în stare de libertate, sub condiție, a fost

neîntemeiată, conturându-se suspiciunea rezonabilă că, odată pus

în libertate, inculpatul va avea aceeași

atitudine, de nerespectare a

obligațiilor ce i-ar fi stabilite.

În aceste condiții,

întrucât inculpatul nu oferă garanții în sensul că scopul măsurilor preventive

poate fi realizat și prin liberarea sa provizorie sub control judiciar, Curtea

constată că în mod corect instanța de fond a respins ca neîntemeiată cererea

formulată de către acesta.

Pe de altă parte,Curtea apreciază că gradul de

pericol social

concret al faptelor ce îi sunt imputate inculpatului, ca

și stadiul în care cercetările se află, prin raportare și la durata scursă de

la

momentul arestării preventive a acestuia

conduc la concluzia că la

această dată cercetarea inculpatului în stare

de libertate nu este oportună, fiind de natură a afecta buna desfășurare în

continuare a procesului penal.

În consecință,

recursul inculpatului este nefondat și va fi respins conform art. 385/15 pct. 1

lit. b) C. proc. pen., cu obligarea

inculpatului

la plata cheltuielilor judiciare către stat conform art. 192

alin. (2)

C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge,

ca nefondat, recursul declarat de recurentul C.D.C. împotriva încheierii din 18

mai 2011 a Curții de Apel lași, secția penală și pentru cauze cu minori,

pronunțată în dosarul nr. 325/45/2011.

Obligă recurentul la

plata sumei de 125 lei cu titlul de

cheltuieli

judiciare către stat, din care suma de 25 lei, reprezentând

onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va

avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 26 mai 2011.