ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2165/2011

Asupra recursului penal de față; Prin încheierea din 18 mai 2011 a Curții de Apel lași, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în dosarul nr. 325/45/2011 a fost admisă în principiu cererea de liberare provizorie sub control judiciare formulată de inculpatul C.D.C. A fost respinsă ca nefondată cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul C.D.C. Î n baza dispozițiilor art. 160 b C. proc. pen., coroborat cu art. 300 2 C. proc. pen., s-a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive luată față de inculpatul C.D.C. În baza dispozițiilor art. 300 2 raportat la articolul 160 b alin. (3) C. proc. pen., s-a menținut măsura arestării preventive luată față de inculpatul C.D.C., urmând a fi verificată nu mai târziu de 60 de zile.

S-a reținut că inculpatul C.D.C. a formulat cerere de liberare provizorie sub control judiciar în temeiul art. 160 2 și urm. C. proc. pen. motivând că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate în principiu ale cererii și condițiile de fond prevăzute de art. 160 2 alin. (1) și (2) C. proc. pen. iar raportat la faptele prevăzute de legea penală de care este acuzat nu se impune menținerea măsurii arestării preventive întrucât va respecta obligațiile pe care măsura liberării provizorii sub control judiciar le impune, garanții suficiente pentru îndeplinirea scopului măsurii preventive prevăzut de art. 136 C. proc. pen. Curtea de Apel a reținut că cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpat este admisibilă în principiu raportat la condițiile de formă prevăzute de art. 160 6 C. proc.

pen., analizate în procedura prevăzută de art. 160 8 C. proc. pen., considerente pentru care va fi admisă în principiu. Sub aspectul condițiilor de fond prevăzut de art. 160 2 alin. (1) C. proc. pen., infracțiunile pentru care inculpatul este trimis în judecată sunt sancționate de legea penală cu pedeapsa închisorii ce nu depășește 18 ani. Inculpatul C.D.C. a fost arestat prin încheierea de ședință din 21 aprilie 2011 în temeiul art. 148 lit. a) 1 C. proc. pen., arestarea fiind dispusă prin înlocuirea măsurii preventive moderate a obligației de a nu părăsi țara, reținându-se că a încălcat cu rea credință una dintre obligațiile impuse prin măsura preventivă înlocuită, respectiv interdicția de a comunica direct sau indirect și de a lua legătura cu coinculpați acuzați în cauza penală de față, cauza aflându-se în faza procesuală a judecății în fond.

Liberarea provizorie sunt control judiciar implică impunerea obligațiilor prevăzute în art. 160 2 alin. (3) și/sau alin. (3) 1 C. proc. pen. Temeiul inițial al arestării preventive, în ce îl privește pe inculpat constă tocmai în încălcarea obligațiilor care i-au revenit pe durata măsurii obligării de a nu părăsi țara, obligațiile prevăzute de art. 160 2 alin. (3) 1 C. proc. pen. fiind incidente cu cele prevăzute în art. 145 alin. (1) 1 și alin. (1) 2 C. proc. pen. Raportat la temeiul arestării preventive art. 148 lit. a) 1 C. proc. pen., care este actual, subzistă și este dovedit este greu de admis că inculpatul liberat provizoriu va respecta obligațiile impuse, atât timp cât a încălcat obligațiile care îi reveneau pe durata măsurii restrictive de libertate dispusă inițial în cursul urmăririi penale, încălcare care a determinat luarea măsurii arestării preventive.

Pentru acest motiv, cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpat s-a apreciat a fi neîntemeiată și a fost respinsă astfel în baza art. 160 8a alin. (6) C. proc. pen. Inculpatul C.D. este trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 254 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 7 din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., prin rechizitoriu D.N.A. Sub aspectul situației de fapt inculpatul C.D.C. este acuzat că a comis 3 acte materiale de luare de mită în perioada 6 ianuarie 2011 - 12 ianuarie 2011, metoda infracțională cea mai uzitată de inculpat fiind aceea de a primi de la subordonați, de regulă la începutul zilei de lucru partea de bani ce i se cuvenea.

Inculpatul fiind șef de punct, conform înțelegerii prealabile existente în cadrul grupului infracțional constituit în cadrul PTF Albita, nu se ocupa în mod direct de strângerea banilor pe care ceilalți polițiști de frontieră îi primeau cu titlu de mită de la cetățeni ce tranzitau frontiera de stat, rolul său fiind acela de a coordona, de a proteja activitățile infracționale ale celorlalți inculpați și de a primi cota sa parte din beneficiile rezultate în urma activității infracționale organizate.

Inculpatul avea ca atribuiții importante în cadrul grupului infracțional organizat la PTF Albita planificarea, repartizarea preferențială a polițiștilor ce făceau parte din grup pe ture de serviciu „productive". Pentru faptele presupus în mod rezonabil a fi fost săvârșite de inculpat există probe și indicii temeinice administrate în cursul urmării penale, înregistrări video-audio, declarațiile unora dintre inculpații acuzați în această cauză, probe care fundamentează bănuiala rezonabilă de comitere a faptelor prevăzute de legea penală pentru care inculpatul este trimis în judecată, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 143 C. proc. pen. Măsura arestării preventive a inculpatului a fost luată în condițiile expuse, în temeiul art. 148 lit. a) 1 C. proc.

pen., temei care impune în continuare privarea de libertate a inculpatului conform art. 160 b și art. 300 2 C. proc. pen. astfel încât pentru realizarea scopului măsurii prev. de art. 136 C. proc. pen. și pentru că temeiul de arestare este actual, măsura fiind dispusă cu respectarea condițiilor de fond și procedurale, s-a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive luată față de inculpat și se va dispune menținerea măsurii arestării preventive, urmând a fi verificată nu mai târziu de 60 de zile. Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul C.D.C., susținându-se că în mod greșit s-a reținut că și-a încălcat cu rea credință una dintre obligațiile impuse prin înlocuirea măsurii preventive cu măsura obligației de a nu părăsi țara și anume că a comunicat direct sau indirect și a luat legătura cu coinculpații din dosar.

în realitate a susținut că acesta a luat legătura cu coinculpații dar nu avea cunoștință de faptul că sunt cercetați în aceeași cauză penală; s-a întâlnit cu aceștia doar în vederea achiziționării unui imobil. De asemenea a arătat că toți cei 40 inculpați din această cauză sunt cercetați în stare de libertate și pentru egalitate de tratament a solicitat admiterea cereri de liberare provizorie sub control judiciar cu atât mai mult cu cât e arestat de cea 2 luni de zile. Examinând hotărârea recurată prin prisma criticilor formulate și din oficiu conform art. 385/6 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul este nefondat. Curtea reține că pentru admiterea în principiu a unei cereri de liberare provizorie trebuie îndeplinite deopotrivă condițiile prev. de art. 160/2 alin. (1) și (2) C. proc.

pen., însă simpla constatare a întrunirii din punct de vedere formal a acestor condiții nu atrage după sine și admiterea pe fond a cererii, ci aceasta presupune o apreciere a judecătorului dacă este sau nu oportună acordarea liberării provizorii. În acest context, Curtea constată că, deși legea nu precizează criteriile ce urmează a sta la baza acestei aprecieri, nu se poate face abstracție de fapta ce face obiectul cercetărilor, de împrejurările concrete în care se presupune că aceasta ar fi fost săvârșită, dar și de circumstanțele personale ale inculpatului, inclusiv conduita sa procesuală, după cum nu este de neglijat stadiul în care se află procesul penal la momentul formulării cererii.

În urma analizării acestor criterii, urmează a se aprecia dacă buna desfășurare în continuare a procesului penal poate fi asigurată exclusiv prin privarea de libertate a învinuitului sau inculpatului ori dacă aceasta se poate realiza și prin liberarea provizorie sub control judiciar. Din această perspectivă, Curtea constată că inculpatul este cercetat pentru săvârșirea unor infracțiuni de corupție, în condițiile unui grup infracțional organizat, reținându-se că în calitate de șef al P.C.T.F. AIbița a primit de la subordonați partea ce i se cuvenea din sumele primite de către aceștia cu titlu de mită, în exercitarea atribuțiilor de serviciu ce le reveneau.

In privința inculpatului C., Curtea reține situația particulară a acestuia în raport cu alte persoane cercetate în aceeași cauză (și eliberate pe parcursul cercetărilor), în sensul că, deși împotriva acestuia nu s-a dispus inițial arestarea preventivă, ci o măsura obligării de a nu părăsi țara, acesta și-a încălcat una dintre obligațiile ce-i reveneau, luând legătura cu unii dintre coinculpați. Nesocotind această obligație (fără a avea importanță circumstanțele concrete în care s-a realizat această nesocotire și nici motivarea acesteia), inculpatul a dovedit că încrederea de care a beneficiat inițial din partea judecătorului, atunci când acesta a dispus cercetarea sa în stare de libertate, sub condiție, a fost neîntemeiată, conturându-se suspiciunea rezonabilă că, odată pus în libertate, inculpatul va avea aceeași atitudine, de nerespectare a obligațiilor ce i-ar fi stabilite.

În aceste condiții, întrucât inculpatul nu oferă garanții în sensul că scopul măsurilor preventive poate fi realizat și prin liberarea sa provizorie sub control judiciar, Curtea constată că în mod corect instanța de fond a respins ca neîntemeiată cererea formulată de către acesta. Pe de altă parte,Curtea apreciază că gradul de pericol social concret al faptelor ce îi sunt imputate inculpatului, ca și stadiul în care cercetările se află, prin raportare și la durata scursă de la momentul arestării preventive a acestuia conduc la concluzia că la această dată cercetarea inculpatului în stare de libertate nu este oportună, fiind de natură a afecta buna desfășurare în continuare a procesului penal.

În consecință, recursul inculpatului este nefondat și va fi respins conform art. 385/15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., cu obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare către stat conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul C.D.C. împotriva încheierii din 18 mai 2011 a Curții de Apel lași, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în dosarul nr. 325/45/2011. Obligă recurentul la plata sumei de 125 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 26 mai 2011.