ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3085/2012

Asupra

recursului de față,

În baza

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din 18 septembrie

2012 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori,

pronunțată în Dosarul nr. 548/230/2012, a fost respinsă ca neîntemeiată cererea

de liberare provizorie pe cauțiune formulată de inculpatul C.C. și a fost

menținută măsura arestării preventive a acestuia.

Cu privire la

cererea de liberare provizorie pe cauțiune, formulată de inculpatul C.C.,

Curtea a constatat că acesta întrunește condițiile prevăzute de lege pentru

admisibilitate.

Liberarea

provizorie este o instituție destinata sa concilieze libertatea individuală și

protecția socială, impunând un control asupra persoanei liberate tocmai prin

instituirea unor obligații sau restricții ale libertății, este o măsură

limitativă de drepturi pentru a înlocui arestarea preventivă cu o constrângere

mai puțin gravă, însă suficientă pentru a asigura buna desfășurare a procesului

penal și, de asemenea, pentru a-l împiedica pe inculpat să comită alte

infracțiuni.

Liberarea

provizorie având un caracter subiectiv, instanța după ce va verifica

admisibilitatea în principiu a cererii, trebuia să verifice condițiile care

privesc persoana inculpatului, să aprecieze dacă deținerea preventivă este sau

nu este absolut necesară dacă scopurile procesului penal pot fi asigurate prin

garanția pe care o oferă persoana inculpatului și prin obligațiile ce i se

impun la liberare.

În

consecință, s-a constatat că, în speță, cererea de liberare provizorie sub

control judiciar formulată de către inculpat, sub aspectul admisibilității în

principiu a acesteia conform dispozițiilor art. 160

8

alin. (1) C. proc.

pen., îndepliniște formal condițiile prevăzute de art 160

2

alin. (1)

C. proc. pen. pentru admiterea în principiu a acesteia, respectiv pedeapsa

pentru infracțiunile pentru care inculpatul este cercetat nu este mai mare de

18 ani, cât și condiția privind consemnarea cauțiunii fixate de instanță.

Cu toate

aceste, instanța a constatat că nu sunt întrunite condițiile art. 160 raportat

la 160 alin. (2) C. proc. pen., care prevăd că „liberarea provizorie pe cauțiune

nu se acordă în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l

împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că

acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor

părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau

prin alte asemenea fapte”, pentru a se putea dispune liberarea provizorie pe

cauțiune.

Îndeplinirea acestor

condiții nu conducea însă în mod automat la admiterea cererii, măsura fiind

lăsată la latitudinea instanței, care, în raport cu circumstanțele cauzei,

poate aprecia că lăsarea în libertate a inculpatului nu se justifică, iar

scopul măsurilor preventive nu poate fi realizat prin liberarea provizorie sub

control judiciar.

În plus,

faptul că dispozițiile art. 160

2

alin. (2) C. proc. pen. prevăd

condițiile în care liberarea sub control judiciar nu poate fi admisă, respectiv

în situația în care există date în sensul de a-i împiedica pe inculpați să

comită alte infracțiuni sau din care rezultă că ar încerca zădărnicirea aflării

adevărului prin influențarea unor martori, experți, părți, alterarea, ori

distrugerea mijloacelor de probă sau alte asemenea fapte - nu trebuie

interpretat în sensul că acestea ar fi singurele condiții care trebuie

analizate, fiind necesar ca instanța să facă și o apreciere a motivelor care au

determinat arestarea inculpatului, a pericolului pentru ordinea publică pe care

l-ar prezenta lăsarea în libertate a inculpatului.

În speță, din

probele administrate până în acest moment, reținute și la luarea măsurii

arestării preventive a inculpatului, existau suficiente indicii din care

rezultă în continuare presupunerea rezonabilă că acesta a săvârșit faptele

pentru care este cercetat, iar față de natura, gravitatea faptelor, amploarea

fenomenului infracțional și modul organizat de săvârșire a faptelor, instanța a

apreciat că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru

ordinea publică, astfel că punerea în libertate sub control judiciar nu era

oportună și justificată.

Împotriva acestei

încheieri de ședință, inculpatul a declarat recursul de față.

Înalta Curte

de Casație și Justiție a pus în discuție, din oficiu, la termenul de judecată

din 02 octombrie 2012, excepția inadmisibilitătii recursului declarat.

Excepția

inadmisibilitătii este întemeiată.

Examinând

recursul declarat de inculpat împotriva încheierii din 18 septembrie 2012 a

Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul

nr. 548/230/2012, ca instanță de recurs, în raport cu excepția pusă în discuție

de către instanță, din oficiu, cu privire la inadmisibilitatea recursului

declarat, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul sus-

numitului inculpat este inadmisibil, deorece cererea de liberare provizorie pe

cauțiune a fost formulată în timpul soluționării, de către aceeași instanță -

Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori - a dosarului

de recurs nr. 548/230/2012, care are ca obiect recursul aceluiași inculpat

împotriva modului de soluționare a fondului cauzei.

Or,

recunoașterea unei căi de atac în situații neprevăzute de legea procesual

penală constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac și, din

acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Recursul

declarat învederându-se, așadar, inadmisibil, urmează ca, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. a) C. proc. pen., să fie respins ca atare.

Conform art.

192 alin. (2) C. proc. pen., inculpatul va fi obligat la plata cheltuielilor

judiciare către stat, în sumă de 125 RON, din care suma de 25 RON reprezentând

onorariul parțial al apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

inadmisibil, recursul declarat de inculpatul C.C. împotriva încheierii din 18

septembrie 2012 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu

minori, pronunțată în Dosarul nr. 548/230/2012.

Obligă

recurentul-inculpat la plata sumei de 125 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare

către stat, din care suma de 25 RON, reprezentând onorariul parțial al

apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului

Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică,

azi 2 octombrie 2012.