ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2508/2012

Asupra recursului de față, În baza lucrărilor din dosar: Prin încheierea din 20 iulie 2012 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în dosarul nr. 5735/2/2012 (2387/2012), în temeiul art. 160/8a C. proc. pen., a fost respinsă, ca neîntemeiată,cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul S.D.F. arestat în baza MAP 26/UP emis la data de 10 iulie 2012 de Curtea de Apel București, secția a II-a penală. S-au reținut, în esență, următoarele: La data de 19 iulie 2012, pe rolul Curții de Apel București, secția I penală, sub nr. 5735/2/2012, s-a înregistrat cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul S.F.D., față de care s-a pus în mișcare acțiunea penală,în dosarul nr. 54/P/2012.

În motivarea cererii, petentul a invocat, în esență,circumstanțele personale de individualizare favorabile, precum și motive familiale, arătând că cercetarea sa poate fi efectuată și prin liberarea provizorie,măsură alternativă pentru care îndeplinește condițiile legale. Examinând cererea formulată, Curtea a constatat următoarele: Din actele dosarului rezultă că inculpatul S.F.D. a fost arestat preventiv la data de 10 iulie 2012 de către Curtea de Apel București, secția a II- a penală, pe o perioadă de 29 de zile, începând cu data de 10 iulie 2012 și până la 07 august 2012 inclusiv reținându-se că, în perioada mai 2011 - prezent, inculpatul S.F.D. - ofițer în cadrul D.G.P.I. a sprijinit gruparea infracțională constituită și coordonată de numiții N.R., G.G., J.A.F., C.D.

și M.O.I., inițiatoare a unui amplu mecanism evazionist ce vizează sustragerea de la plata accizelor aferente a importante cantități de motorină, comercializate pe piața internă sub denumirea unor produse petroliere inferioare, prin intermediul unor societăți comerciale tip fantomă, controlate prin persoane interpuse, totul cu asigurarea unui palier de protecție reprezentat de foști factori decizionali de vârf din cadrul A.N.A.F. Activitățile sale au constat în divulgarea de informații în scopul protejării grupului infracțional, permițând numitului N.R. accesul implicit la informații obținute în exercitarea atribuțiilor de serviciu, deconspirând o acțiune operativă ce urma a fi desfășurată de Direcția Generală Anticorupție, în drept faptele întrunind elementele constitutive ale infracțiunilor de complicitate la evaziune fiscală prev. și ped.

de art. 26 C. pen. rap la art. 9 alin. (1) lit. a), b), c) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005 și sprijinire a unui grup infracțional organizat, prev. și ped. de art. 7 alin. (1), (3) din Legea nr. 39/2003 și permiterea accesului unor persoane neautorizate la informații ce nu sunt destinate publicității, faptă prev. de art. 12 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 78/2000, totul cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen. Temeiul de drept avut în vedere a fost cel prev. de art. 148 alin. (1), lit. f) C. proc. pen. cu referire la prezervarea ordinii publice prin reprimarea infracțiunilor grave. Prin prisma existenței datelor și a indiciilor temeinice din care rezultă presupunerea că inculpatul a comis infracțiunile pentru care este cercetat se apreciază că cererea acestuia este neîntemeiată.

În jurisprudența CEDO au fost dezvoltate patru motive acceptabile de a se recuza eliberarea sub control judiciar: riscul ca inculpatul să nu se prezinte la proces, probabilitatea ca, în cazul eliberării, acesta să încerce să împiedice desfășurarea procesului, să comită alte infracțiuni, ori să tulbure ordinea publică (cauzele SBC c. Regatului Unit -19 iunie 2001, Smirnova c. Rusiei 25 iulie 2003, Stogmuler c. Austriei -10 noiembrie 1969, Wemhoff c. Germaniei - 27 iunie 1968, Metznetter c. Austriei-10 noiembrie 1969 și Lettelierc. Franței-26 iunie 1991). Raportat la aceste criterii, având în vedere pericolul social al faptelor presupus comise de inculpat, impactul negativ produs asupra ordinii sociale, Curtea a apreciat că, în acest moment procesual și în pofida împrejurării că, formal, cererea inculpatului îndeplinește condițiile legale, se impune cercetarea sa în continuare, în detenție preventivă.

Liberarea provizorie sub control judiciar este o măsură limitativă de drepturi care reprezintă, în esență, o constrângere a libertății mai puțin gravă decât arestarea preventivă, instituită pentru a se asigura buna administrare a justiției precum și pentru a împiedica comiterea de fapte periculoase. La fel ca și măsura privativă de libertate instituită prin art. 136 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., presupune existența temeiurilor de fapt și de drept care o justifică iar scopul vizat de această măsură extremă poate fi realizat și prin liberarea provizorie sub control judiciar.

De aici, rezultă că aplicarea dispozițiilor legale care reglementează liberarea provizorie se poate justifica în cazul unor infracțiuni mai puțin grave, luându-se în considerare încrederea pe care o poate oferi inculpatul că lăsat în libertate, nu va mai săvârși și alte infracțiuni, își va îndeplini obligațiile ce i se impun și că nu va exista riscul de fugă, de natură să împiedice desfășurarea urmăririi penale, fază importantă care presupune strângerea tuturor probelor necesare în vederea aflării adevărului.

Așa cum s-a arătat, cercetările sunt încă în cursul urmăririi penale care este una laborioasă prin numărul persoanelor implicate în presupusa activitate infracțională cât și prin modalitatea de operare utilizată astfel că, în aprecierea Curții, liberarea provizorie sub control judiciar a inculpatului nu este oportună la acest moment procesual, în condițiile în care perioada de 29 de zile pentru care s-a dispus luarea măsurii arestării preventive nu a expirat iar această măsură,validată de Înalta Curte de Casație și Justiție, prin respingerea recursului inculpatului, a fost luată și în considerarea caracterului necesar al acesteia,pentru realizarea bunei desfășurări a urmăririi penale și a presupus,totodată,și aprecierea asupra proporționalității măsurii restrictive de libertate, prin conformare la art. 136 alin. (1) și (8) C. proc.

pen. Pentru buna desfășurare a procesului penal, Curtea a apreciat că se impune privarea de libertate a inculpatului și că eliberarea sa - chiar subordonată unor garanții ori obligații - în acest moment poate fi de natură să provoace o tulburare a ordinii publice, susținere care este în acord și cu jurisprudența instanței de contencios european așa cum rezultă și prin prisma deciziilor Skrobol contra Poloniei din 13 decembrie 2005 și Georgieva împotriva Bulgariei din 3 iulie 2008. Drept pentru care, Curtea a respins, ca neîntemeiată,cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul S.D.F. arestat în baza MAP 26/UP emis la data de 10 iulie 2012 de Curtea de Apel București, secția a II-a penală.

Împotriva încheierii primei instanțe, inculpatul S.D.F. a declarat recurs, solicitând casarea încheierii atacate și, pe fond, admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar, pentru considerentele arătate în partea introductivă a hotărârii. Analizând recursul declarat de inculpat, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, încheierea atacată fiind legală și temeinică. Examinând recursul inculpatului, prin prisma condițiilor prevăzute de art.160 2 alin. (1) și (2) C. proc. pen., privitoare la admisibilitatea cererii de liberare provizorie, Înalta Curte constată că sub acest aspect, prima instanță a apreciat, în mod corect, că sunt îndeplinite condițiile pentru admiterea în principiu a cererii inculpatului, în sensul că pedeapsa prevăzută de lege pentru cele infracțiunea pentru care inculpatul este cercetat nu depășește limita maximă de 18 ani închisoare.

Potrivit art. 160 2 alin. (2) C. proc. pen., liberarea provizorie sub control judiciar nu se poate acorda în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte. În ce privește această a doua condiție prevăzută de textul de lege, referitoare la temeinicia cererii de liberare provizorie sub control judiciar și oportunitatea admiterii acesteia, în raport de datele care caracterizează persoana inculpatului, stadiul procesual și complexitatea cauzei, Înalta Curte constată următoarele: Analizând temeinicia cererii, prin prisma criteriilor prevăzute la art. 136 alin. (8) C. proc.

pen., respectiv: scopul măsurii ce se solicită a fi luată, gradul de pericol social al infracțiunii pentru care inculpatul este cercetat, starea de sănătate, vârsta, antecedentele, precum și alte situații privind persoana inculpatului, se constată că din actele și lucrările dosarului nu se relevă date concrete pe care să se întemeieze, în mod rezonabil, aprecierea că inculpatul ar săvârși sau ar întreprinde acțiuni de natură a influența probatoriul în cauză. Îndeplinirea condițiilor prevăzute de textul de lege nu conduce însă automat la admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar, întrucât alături de vocația legală a inculpatului de a formula oricând în cursul procesului o astfel de cerere, în condițiile art. 160 2 alin. (1) și (2) C. proc.

pen., trebuie examinată și oportunitatea cererii, în raport de prevederile art. 136 alin. (2) și (8) C. proc. pen. În aprecierea temeiniciei cererii, Înalta Curte se raportează atât la elementele care privesc faptele de complicitate la evaziune fiscală și sprijinire a unui grup infracțional organizat, presupus comise de inculpatul S.D.F. (gradul de pericol social concret, împrejurările comiterii faptelor, calitatea inculpatului, valorile sociale lezate și urmările săvârșirii faptelor), cât și la cele care privesc persoana inculpatului, pentru a aprecia în concret dacă scopul măsurii preventive poate fi atins și prin liberarea provizorie a inculpatului.

În ce privește datele sale personale, se constată, într-adevăr, că inculpatul - care lucrează de 11 ani în Ministerul de Interne, a avut o activitate meritorie, a urmat Colegiul Național de Apărare, are o familie și un copil de 1 an și 4 luni - beneficiază de circumstanțe favorabile, însă acestea nu pot fi valorificate în mod singular. Examinarea gradului de pericol social al faptei și a pericolului concret pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta punerea în libertate a inculpatului nu pot fi ignorate cu ocazia verificării temeiniciei cererii de liberare provizorie, în acest sens pronunțându-se în mod constant și Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

Din examinarea lucrărilor și actelor dosarului, rezultă că, în raport de natura și gradul deosebit de ridicat de pericol social concret al faptelor de complicitate la evaziune fiscală și sprijinire a unui grup infracțional organizat, reflectat de modalitatea în care se presupune că a săvârșit faptele pentru care este cercetat (în calitate de ofițer în cadrul D.G.P.I. a sprijinit gruparea infracțională constituită și coordonată de numiții N.R., G.G., J.A.F., C.D.

și M.O.I., inițiatoare a unui amplu mecanism evazionist ce vizează sustragerea de la plata accizelor aferente a importante cantități de motorină, comercializate pe piața internă sub denumirea unor produse petroliere inferioare, prin intermediul unor societăți comerciale tip fantomă, controlate prin persoane interpuse, totul cu asigurarea unui palier de protecție reprezentat de foști factori decizionali de vârf din cadrul A.N.A.F., activitățile inculpatului constând în divulgarea de informații în scopul protejării grupului infracțional, permițând numitului N.R. accesul implicit la informații obținute în exercitarea atribuțiilor de serviciu, deconspirând o acțiune operativă ce urma a fi desfășurată de Direcția Generală Anticorupție), lăsarea acestuia în libertate nu se impune în acest moment procesual.

Curtea reține că liberarea provizorie sub control judiciar nu se justifică în funcție de necesitatea asigurării bunei desfășurări a urmăririi penale, atâta timp cât față de inculpatul S.D.F. s-a pus în mișcare acțiunea penală pentru fapte de o mare gravitate, de crimă organizată și complicitate la evaziune fiscală, în cadrul unei cauze complexe, raportat la numărul mare de inculpați, membri ai grupului infracțional și prejudiciul foarte mare reținut în actul de inculpare, aspecte în raport de care trebuie înlăturat riscul de împiedicare a aflării adevărului. Față de considerentele expuse, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul S.D.F. împotriva încheierii din 20 iulie 2012 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în dosarul nr. 5735/2/2012 (2387/2012), cu obligarea acestuia la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul S.D.F. împotriva încheierii din 20 iulie 2012 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în dosarul nr. 5735/2/2012 (2387/2012). Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 03 august 2012.