ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2117/2012

Asupra recursurilor de față, constată următoarele: Prin încheierea din 1 iunie 2012 pronunțată în dosarul nr. 637/44/2012, Curtea de Apel Galați - Secția Penală și pentru Cauze cu Minori, a respins, ca nefondate, cererile de liberare provizorie sub control judiciar formulate de inculpații M.C., și M.S.L. Pentru a hotărî astfel a reținut următoarele: Inculpatul M.S.L. a fost arestat preventiv prin încheierea din 17 martie 2012, pronunțată de Curtea de Apel Galați în dosarul nr. 330/44/2012. În sarcina inculpatului M.S.L., s-a reținut săvârșirea următoarelor infracțiuni: aderare la un grup infracțional organizat prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, participație improprie la fals intelectual prevăzută de 31 alin. (2) C. pen.

raportat la art. 289 alin. (1) C. pen., înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) și (3) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) și b) C. pen., constând în aceea că în luna septembrie 2007, a aderat la grupul infracțional organizat constituit din învinuitul B.M., P.E., T.P. și L.A. în vederea obținerii de importante beneficii materiale prin săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, ce a condus la dobândirea în mod fraudulos a proprietății unui imobil situat pe în mun.

Galați, folosindu-se de diverse înscrisuri sub semnătură privată și oficiale falsificate, inclusiv hotărâri judecătorești, ori prin obținerea de hotărâri arbitrale ori judecătorești neconforme cu realitatea faptică și juridică, prejudiciul total cauzat fiind de peste 160.000 lei, activitatea infracțională fiind următoarea: a utilizat la data de 10 septembrie 2007, sentința judecătorească falsificată, cu nr. 29/CC din 09 aprilie 2007 pretins emisă de Judecătoria Galați la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Galați în vederea radierii sechestrului asigurător legal aplicat asupra imobilului; a determinat, cu intenție lucrătorul de la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară – J.K.R.

- cu scopul de a radia în mod nelegal din cartea funciară, fără vinovăție, la data de 11 septembrie 2007, sechestrul asigurător instituit de Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați asupra imobilului; a indus în eroare asupra calității de liber de sarcini a imobilului vândut, prin utilizarea de mijloace frauduloase - încheiere de carte funciară obținută în baza unei hotărâri judecătorești false - a părților vătămate S.I. și S.M. cu ocazia încheierii contractului de vânzare - cumpărare încheiat la data de 25 septembrie 2007, autentificat sub numărul 9124 de BNP „C.A.", infracțiuni comise în concurs ideal și real, prev. de art. 33 lit. a) și b) C. pen. Inculpata M.C. a fost arestată prin aceeași încheiere, pentru săvârșirea infracțiunilor de aderare la un grup infracțional organizat prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003; instigare la mărturie mincinoasă prevăzută de art. 25 C. pen.

raportat la art. 260 alin. (1) C. pen.; complicitate la spălare de bani în formă continuată, prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 23 lit. a) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.; înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) și (3) C. pen. , cu aplicarea art. 33 lit. a) și b) C. pen., constând în aceea că în luna septembrie 2007, a aderat la grupul infracțional organizat constituit din învinuitul B.M., P.E., T.P. și L.A. în vederea obținerii de importante beneficii materiale prin săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, ce a condus la dobândirea în mod fraudulos a proprietății a două imobile situate în municipiul Galați, folosindu-se de diverse înscrisuri sub semnătură privată și oficiale falsificate, inclusiv hotărâri judecătorești, ori prin obținerea de hotărâri arbitrale ori judecătorești neconforme cu realitatea faptică și juridică, prejudiciul total cauzat fiind de peste 196.000 lei.

Activitatea infracțională a constat în aceea că l-a determinat pe învinuitul A. N. să facă declarații neconforme cu realitatea, cu ocazia audierii acestuia, la data de 30 mai 2007, în calitate de martor în dosarul civil nr. 452/233/2007 al Judecătoriei Galați, cu privire la aspectele esențiale ale cauzei asupra cărora acesta a fost întrebat cu privire la imobilul situat în municipiul Galați; l-a ajutat pe învinuitul L.Ș.

în a schimba și transfera, în mod repetat, proprietatea asupra imobilului situat în Galați, cunoscând că acesta provine din comiterea infracțiunilor pentru care învinuitul a fost trimis în judecată, în scopul ascunderii provenienței acestuia și în scopul de a-l ajuta să se sustragă de la măsura de siguranță a confiscării speciale; a indus în eroare asupra calității de liber de sarcini a imobilului situat în Galați, prin utilizarea de mijloace frauduloase - încheiere de carte funciară obținută în baza unei hotărâri judecătorești false - a părților vătămate S.I. și S. M. cu ocazia încheierii de acesta a contractului de vânzare - cumpărare încheiat la data de 25 septembrie 2007, autentificat sub numărul 9124 de BNP „C.A.". La luarea măsurii arestării preventive, instanța a reținut existența temeiurilor prevăzute de art. 143 alin. (1) și de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc.

pen., în sensul că există indicii temeinice privind săvârșirea infracțiunilor mai sus menționate, că aceste infracțiuni sunt sancționate de lege cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și că lăsarea în libertate a inculpaților ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică. Prin aceeași încheiere au fost arestați preventiv și inculpații P.E., B. B.A., V.T. și L.Ș., iar față de inculpații B. M.C. și L.A. a fost luată măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea. Inculpații M.C. și M.S.L. au formulat cereri de liberare provizorie sub control judiciar, în motivarea cărora au arătat că participarea lor la săvârșirea infracțiunilor este mai redusă și mai puțin importantă, comparativ cu ceilalți inculpați, că, fiind căsătoriți, au un copil cu probleme de sănătate și că lăsarea lor în libertate nu ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică.

Examinând cererile de liberare provizorie formulate de inculpați, în raport cu prevederile art. 160 8 C. proc. pen., Curtea de Apel Constanța a constatat că acestea sunt admisibile în principiu, îndeplinind condițiile și cerințele prevăzute de art. 160 2 alin. (1) și de art. 160 6 alin. (1) și (2) C. proc. pen., însă s-a constatat că sunt nefondate având în vedere că urmărirea penală nu a fost finalizată, iar pe de altă parte, gravitatea ridicată a infracțiunilor săvârșite de inculpați și conduita procesuală a acestora, caracterizată prin încercarea de a minimaliza amploarea și importanța activității lor infracționale-sunt elemente care justifică necesitatea de a-i împiedica pe inculpați să săvârșească alte infracțiuni sau să zădărnicească aflarea adevărului, prin influențarea unor părți sau martori din proces.

Împotriva încheierii din 1 iunie 2012 a Curții de Apel Galați - Secția Penală și pentru Cauze cu Minori, pronunțată în dosarul nr. 637/44/2012 au declarat recurs inculpații M.C. și M.S.L. și au solicitat admiterea recursurilor, casarea încheierii atacate și admiterea cererilor de liberare provizorie sub control judiciar. Analizând recursurile declarate, sub aspectele invocate precum și din oficiu, sub toate aspectele de legalitate și temeinicie, conform prevederilor art. 385 9 alin. (3) combinat 385 6 alin. (3) și art. 385 C. proc. pen., înalta Curte constată că recursurile declarate de inculpații M.C. și M.S.L. sunt nefondate, pentru motivele ce se vor arăta în continuare: Înalta Curte apreciază că îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 160 2 alin. (1) și (2) C. proc.

pen. nu conduc în mod automat la admiterea cererii de liberare provizorie întrucât, în actuala reglementare, liberarea provizorie nu este obligatorie ci facultativă și reprezintă un beneficiu recunoscut de lege inculpatului arestat preventiv care urmează a fi acordată numai în măsura în care se apreciază că arestarea preventivă nu este absolut necesară, iar scopurile procesului penal pot fi asigurate prin garanția pe care o oferă persoana inculpatului și obligațiile ce se impun la liberare de către instanță. De asemenea, instanța de judecată trebuie să se raporteze la temeiurile avute în vedere cu ocazia dispunerii măsurii arestării preventive și să aibă în vedere toate circumstanțele cauzei, nu numai cele care caracterizează persoana inculpatului.

Potrivit dispozițiilor art. 136 alin. (1) C. proc. pen. în cauzele privitoare la infracțiuni pedepsite cu detențiunea pe viață sau cu închisoare, pentru a se asigura buna desfășurare a procesului penal ori pentru a se împiedica sustragerea învinuitului sau inculpatului de la urmărirea penală, de la judecată ori de la executarea pedepsei, se poate lua față de acesta una din următoarele măsuri preventive: 1) reținerea; b) obligarea de a nu părăsi localitatea; c) obligarea de a nu părăsi țara; d) arestarea preventivă. Deși nu este o măsură preventivă, liberarea provizorie poate fi considerată ca fiind o modalitate de individualizare a măsurii arestării preventive, scopul urmărit, prin ambele măsuri - chiar dacă sunt de natură diferită - fiind același și anume, buna desfășurare a procesului penal în ansamblul său.

Individualizarea măsurii preventive este lăsată întotdeauna la latitudinea judecătorului, respectiv instanței în cursul judecății, pentru a aprecia dacă controlul judiciar este suficient sau se impune luarea, respectiv menținerea față de inculpat a măsurii arestării preventive. Din analiza dispozițiilor art. 136 alin. (2) C. proc. pen. corelate cu art. 160 2 C. proc. pen. rezultă că pentru a se putea dispune liberarea provizorie, trebuiesc îndeplinite două condiții pozitive și una negativă. Prima condiție pozitivă se referă la aceea că liberarea provizorie este condiționată de privarea de libertate a persoanei, ca neputând fi dispusă în lipsa unei stări de arest efectiv. A doua condiție vizează natura și gravitatea infracțiunii săvârșite.

Sub acest aspect, potrivit dispozițiilor art. 160 2 alin. (1) C. proc. pen. „liberarea provizorie sub control judiciar se poate acorda în cazul infracțiunilor săvârșite din culpă, precum și în cazul infracțiunilor intenționate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depășește 18 ani". Înalta Curte constată că infracțiunile pentru care inculpații au fost trimiși în judecată legea prevede pedeapsa închisorii sub limita de 18 ani, astfel că, din acest punct de vedere, cererile inculpaților sunt admisibile. Condiția negativă vizează comportamentul inculpaților și perspectiva acestui comportament după liberarea provizorie. Astfel, în art. 160 2 C. proc. pen.

se arată că liberarea provizorie sub control judiciar se poate acorda în cazul în care nu există date din care ar rezulta necesitatea de a-i împiedica pe învinuiți sau inculpați să săvârșească alte infracțiuni sau că aceștia va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori, sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte. Se observă că legiuitorul, folosind expresia de „date" nu a avut în vedere existența unor probe în sensul legii, ci a unor informații, situații, împrejurări concrete rezultate din dosar, privitoare la persoana inculpaților, modul de operare, infracțiunea săvârșită, care să îndreptățească temerea, să o justifice.

îndeplinirea celor trei condiții deși nu conferă celui arestat un drept la liberarea provizorie, ci numai o vocație, instanța având facultatea și nu obligația de a dispune măsura. Aceasta poate refuza liberarea provizorie, dacă apreciază că detenția provizorie este absolut necesară, iar scopul procesului penal nu poate fi asigurat decât prin menținerea măsurii arestării preventive. Detenția provizorie poate fi menținută atunci când instanța constată insuficiența controlului judiciar, cu respectarea, pe toată durata procesului, a principiului proporționalității între măsura preventivă și gravitatea faptei respectiv a făptuitorului. Din perspectiva Convenției Europene a Drepturilor Omului, în art. 5 paragraful 3 se arată că orice persoană arestată sau deținută, în condițiile prevăzute de paragraful 1 lit. c) din prezentul articol, are dreptul de a fi judecat într-un termen rezonabil sau eliberată în cursul procedurii.

Punerea în libertate poate fi subordonată unei garanții care să asigure prezentarea persoanei în cauză la audiere. Totodată, s-a statuat că gravitatea unei fapte nu poate justifica menținerea stării de arest în condițiile în care durata acesteia a depășit o limită rezonabilă. Raportându-ne la datele speței, înalta Curte, apreciază că în acest moment procesual, există „date", în accepțiunea dispozițiilor art. 160 2 alin. (1) C. proc. pen., din care să rezulte că inculpații M.C. și M.S.L. vor încerca să zădărnicească aflarea adevărului, având în vedere circumstanțele cauzei în acest stadiu procesual, față de caracterul necesar al măsurii arestării preventive pentru asigurarea desfășurării în bune condiții a procedurii judiciare cu privire la inculpați și față de caracterul proporțional al măsurii cu gravitatea acuzațiilor penale formulate împotriva acestora și cu scopul urmărit, astfel cum este prevăzut în dispozițiile art. 136 alin. (1) C. proc.

pen. Totodată, înalta Curte are în vedere că ambii inculpați au avut o contribuție activă la săvârșirea faptelor ce au fost reținute în sarcina acestora, respectiv că aceștia au acționat folosindu-se de diverse înscrisuri sub semnătură privată și oficiale falsificate, inclusiv hotărâri judecătorești neconforme cu realitatea faptică și juridică, activitate ce a condus la dobândirea în mod fraudulos a două imobile în vederea obținerii de importante beneficii materiale, prin săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune, astfel că datele care îi caracterizează pe cei doi inculpați nu sunt de natură să evidențieze garanții suficiente că liberarea provizorie este, și în cazul lor, o măsură adecvată pentru asigurarea bunei desfășurări a cercetării judecătorești.

Astfel, la aprecierea temeiniciei cererii de liberare provizorie trebuie să se țină cont și să se facă o relaționare între circumstanțele reale ale comiterii faptelor și cele personale ale inculpaților M.C. și M.S.L., respectiv să se țină cont de rezultatul infracțiunilor săvârșite de inculpați cât și de faptul că inculpatul M.S. L. a mai săvârșit fapte de natură penală. Garanțiile de ordin personal ale inculpaților, cât și cele prevăzute de art. 160 2 alin. (3) C. proc. pen., nu sunt de natură a înlătura pericolul concret pe care îl prezintă lăsarea inculpaților în libertate. În consecință, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații M.C.

și M.S. L. împotriva încheierii din 1 iunie 2012 a Curții de Apel Galați - Secția Penală și pentru Cauze cu Minori, pronunțată în dosarul nr. 637/44/2012. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenții inculpați vor fi obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații M.C. și M.S.L. împotriva încheierii din 1 iunie 2012 a Curții de Apel Galați - Secția Penală și pentru Cauze cu Minori, pronunțată în dosarul nr. 637/44/2012. Obligă recurenții inculpați la plata sumei de câte 125 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 25 iei, reprezentând onorariul parțial al apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 14 iunie 2012.