ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1577/2012

Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 25 aprilie 2012 a Curții de Apel Galați - secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr. 462/44/2012, în baza art. 160 8a alin. (6) C. proc. pen., au fost respinse, ca nefondate, cererile de liberare provizorie sub control judiciar formulate de inculpații. M.C. și M.S.L.. Au fost obligați inculpații la plata sumei de câte 50 RON fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că inculpații M.S.L. și M.C., arestați preventiv prin încheierea de ședință din data de 17 martie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Galați în Dosarul nr. 330/44/2012, au formulat cereri de liberare provizorie sub control judiciar, arătând că vinovăția lor la săvârșirea infracțiunilor reținute este mai redusă și că amândoi, fiind căsătoriți, au un copil cu probleme de sănătate.

S-a constatat că inculpatul M.S.L. este cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de aderare la un grup infracțional organizat prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, participație improprie la fals intelectual prev. de art. 31 alin. (2) C. pen. raportat la art. 289 alin. (1) C. pen. și înșelăciune prev. de art. 215 alin. (1), (2) și (3) C. pen., iar inculpata M.C. este cercetată pentru săvârșirea infracțiunilor de aderare la un grup infracțional organizat prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, instigare la mărturie mincinoasă prev. de art. 25 C. pen. raportat la art. 260 alin. (1) C. pen., complicitate la spălare de bani în formă continuată prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 23 lit. a) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

și înșelăciune prev. de art. 215 alin. (1), (2) și (3) C. pen. S-a reținut că inculpatul M.S.L. este cercetat pentru faptul că, în luna septembrie 2007, ar fi aderat la grupul infracțional organizat constituit din inculpații B.M., P.E., T.P. și L.A. în vederea obținerii de importante beneficii materiale prin săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, ceea ce a condus la dobândirea, în mod fraudulos, a proprietății unui imobil situat în municipiul Galați, județul Galați, folosindu-se de diverse înscrisuri sub semnătură privată și oficiale falsificate, inclusiv hotărâri judecătorești ori, prin obținerea de hotărâri arbitrale ori judecătorești neconforme cu realitatea faptică și juridică, creând un prejudiciu de peste 160.000 RON.

Astfel, ar fi utilizat la data de 10 septembrie 2007 sentința judecătorească falsificată cu nr. 29/CC/ din 09 aprilie 2007, pretins emisă de Judecătoria Galați, la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Galați, în vederea radierii sechestrului asigurător legal aplicat asupra imobilului, ar fi determinat, cu intenție, lucrătorul de la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară – J.K.R. să radieze în mod nelegal din cartea funciară, fără vinovăție, la data de 11 septembrie 2007, sechestrul asigurător instituit de Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați asupra imobilului și ar fi indus în eroare asupra calității de liber de sarcini a imobilului vândut, prin utilizarea de mijloace frauduloase - încheiere de carte funciară obținută în baza unei hotărâri judecătorești false - a părților vătămate S.I.

și S.M. cu ocazia încheierii contractului de vânzare-cumpărare încheiat la data de 25 septembrie 2007 autentificat sub nr. 9124 la BNP „C. și A.". Tot astfel, s-a reținut că inculpata M.C. este cercetată pentru faptul că, în luna septembrie 2007, ar fi aderat la un grup infracțional organizat constituit din inculpații B.M., P.E., T.P. și L.A. în vederea obținerii de importante beneficii materiale prin săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, ceea ce a condus la dobândirea, în mod fraudulos, prin determinarea unui martor să facă declarații neconforme cu realitatea cu privire la un imobil, ajutându-l pe inculpatul L.Ș. în a schimba și transfera, în mod repetat, proprietatea unui imobil și a dus în eroare, prin utilizarea de mijloace frauduloase, respectiv a unei hotărâri judecătorești false, pe părțile vătămate, cumpărătoare de bună credință, S.I.

și S.M., cu privire la proprietatea a două imobile situate în municipiul Galați. Analizând cererile de liberare provizorie sub control judiciar formulate de inculpați, sub aspectul admiterii acestora în principiu, din perspectiva art. 160 2 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 160 8 alin. (1) C. proc. pen., instanța de fond a constatat că acestea sunt admisibile în principiu. S-a apreciat că împrejurarea potrivit căreia inculpații M.S.L. și M.C. ar fi avut o participație mai redusă la producerea infracțiunilor de săvârșirea cărora sunt cercetate mai multe persoane, nu conduce la convingerea instanței că aceștia ar trebui cercetați în stare de libertate și nici faptul că ar avea probleme în familie, toate aceste împrejurări urmând a fi avute în vedere la eventuala judecată pe fond a cauzei.

Reținându-se că în cauză sunt cercetate mai multe persoane pentru săvârșirea unui mare număr de infracțiuni, precum și faptul că cercetarea acestora se află într-un stadiu incipient, s-a apreciat că lăsarea în libertate a inculpaților ar conduce la o îngreunare a efectuării unor acte de urmărire penală, precum și la o eventuală alterare a probelor. S-a reținut, de asemenea, că urmărirea penală se află în plină desfășurare, aflându-se într-un stadiu incipient, astfel că pot fi descoperite noi fapte sau noi probe ce conturează actualele infracțiuni depistate, iar lăsarea în libertate a inculpaților ar putea influența actele de urmărire efectuate. Împotriva Încheierii din 25 aprilie 2012 a Curții de Apel Galați - secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr. 462/44/2012, în termen legal, au declarat recurs inculpații M.C.

și M.S.L., solicitând admiterea căii de atac promovate, casarea încheierii atacate și, pe fond, admiterea cererilor de liberare provizorie sub control judiciar. Concluziile formulate de reprezentantul Parchetului, de apărătorul recurenților inculpați și ultimul cuvânt al acestora au fost consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri, urmând a nu mai fi reluate. Înalta Curte, examinând recursurile declarate de inculpați, pe baza lucrărilor și a materialului din Dosarul cauzei, constată că acestea nu sunt fondate pentru considerentele care urmează. Potrivit art. 136 alin. (1) C. proc.

pen., arestarea preventivă este una dintre măsurile preventive ce pot fi luate împotriva învinuitului sau inculpatului cercetat într-o cauză privitoare la infracțiuni pedepsite cu detențiunea pe viață sau cu închisoare, pentru a se asigura buna desfășurare a procesului penal ori pentru a se împiedica sustragerea învinuitului sau inculpatului de la urmărirea penală, de la judecată ori de la executarea pedepsei. În alin. (2) al articolului anterior menționat, legiuitorul a arătat că scopul măsurilor preventive poate fi realizat și prin liberarea provizorie sub control judiciar sau pe cauțiune. Deși nu este o măsură preventivă, liberarea provizorie poate fi considerată ca fiind o modalitate de individualizare a măsurii arestării preventive, scopul urmărit prin ambele măsuri fiind același, și anume buna desfășurare a procesului penal în ansamblul său.

Din analiza prevederilor art. 136 alin. (2) coroborate cu cele ale art. 160 2 C. proc. pen. rezultă că, pentru a se dispune liberarea provizorie sub control judiciar, se cer a fi îndeplinite două condiții pozitive și una negativă. Prima condiție pozitivă se referă la faptul că liberarea provizorie este condiționată de privarea de libertate a persoanei, ea neputând fi dispusă în lipsa unei stări de arest efectiv, iar a doua condiție pozitivă vizează natura și gravitatea infracțiunii de comiterea căreia este bănuit inculpatul. Sub acest aspect, potrivit dispozițiilor art. 160 2 alin. (1) C. proc. pen., „liberarea provizorie sub control judiciar se poate acorda în cazul infracțiunilor săvârșite din culpă, precum și în cazul infracțiunilor intenționate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depășește 18 ani". Condiția negativă vizează comportamentul inculpatului și perspectiva acestui comportament după punerea sa în libertate provizorie.

Dispozițiile art. 160 2 C. proc. pen. prevăd că liberarea provizorie este o măsură facultativă și nu una obligatorie (legea folosește sintagma „se poate acorda"), inculpatul având doar o vocație la beneficiul liberării provizorii. Dacă instanța constată îndeplinirea condițiilor de admisibilitate impuse de lege, va aprecia asupra oportunității lăsării în libertate a inculpatului prin verificarea temeiniciei cererii. Acordarea acestei facilități legale nu constituie un drept absolut al inculpatului, ci doar o vocație, instanța nefiind obligată să se pronunțe în sensul admiterii cererii de liberare în orice situație. Dimpotrivă, instanței i se cere prin alin. (2) al art. 160 2 C. proc. pen.

să verifice și să examineze existența datelor din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte. În opinia instanței, expresia „date" conținută în textul de lege anterior menționat nu se referă la existența unor probe în sensul legii, ci a unor informații, situații, împrejurări concrete rezultate din dosar, privitoare la persoana inculpatului, la modul de operare, la infracțiunea pretins a fi comisă, care să îndreptățească temerea, să o justifice. Prin urmare, instanței i se cere să fie diligentă în a proteja mijloacele de probă existente, dar și pentru a asigura buna desfășurare a procesului penal, iar pe de altă parte, de a-l opri pe inculpat de la orice altă activitate infracțională.

Legea nu prevede care sunt acele criterii care urmează a fi avute în vedere la examinarea temeiniciei unei cereri de liberare provizorie, însă, în opinia înaltei Curți, instanța trebuie să se raporteze la gravitatea faptelor, la circumstanțele concrete ale cauzei, la urmările produse, precum și la datele care caracterizează inculpatul. Instanța poate refuza liberarea dacă apreciază că detenția provizorie este absolut necesară, iar scopul procesului penal nu poate fi asigurat decât prin menținerea arestării preventive. Detenția provizorie poate fi menținută atunci când instanța constată insuficiența controlului judiciar, cu respectarea, pe toată durata procesului, a principiului proporționalității între măsura preventivă și gravitatea faptei respectiv a făptuitorului.

Din perspectiva Convenției Europene a Drepturilor Omului, în art. 5 parag. 3 se arată că orice persoană arestată sau deținută, în condițiile prevăzute de parag. 1 lit. c) din prezentul articol, are dreptul de a fi judecată într-un termen rezonabil sau eliberată în cursul procedurii. Punerea în libertate poate fi subordonată unei garanții care să asigure prezentarea persoanei în cauză la audiere. Pentru a înțelege sensul dispoziției enunțate, Curtea a stabilit cu exactitate domeniul ei de aplicație. Astfel, s-a apreciat că este esențial că, în funcție de starea de detenție a persoanei împotriva căreia se desfășoară urmărirea penală, instanțele naționale să aprecieze dacă intervalul scurs înaintea judecării inculpatului a depășit, la un moment dat, limitele rezonabile, adică cele ale sacrificiului care, în circumstanțele cauzei, putea fi impus în mod rezonabil unei persoane prezumată nevinovată.

Curtea a decis, cu valoare de principiu, că termenul final al detenției provizorii la care se referă art. 5 parag. 3 este ziua când hotărârea de condamnare a devenit definitivă sau aceea în care s-a statuat asupra fondului cauzei, fie chiar numai în primă instanță. Totodată, s-a statuat că gravitatea unei fapte poate justifica menținerea stării de arest în condițiile în care durata acestuia nu a depășit o limită rezonabilă. Raportând datele speței dedusă judecății la dispozițiile cuprinse în legea națională, corelate cu prevederile art. 5 parag. 3 din CEDO, Înalta Curte aprecieză - astfel cum a dispus și instanța de fond - că, în acest moment, controlul judiciar nu poate fi instituit inculpaților M.C.

și M.S.L., fiind insuficient pentru realizarea scopului penal, astfel cum este reglementat de art. 136 alin. (1) C. proc. pen., impunându-se menținerea măsurii arestării preventive. Se reține, de asemenea, că circumstanțele personale ale recurenților inculpați au fost avute în vedere de către instanța de fond, însă acestea nu au fost apreciate ca fiind suficiente pentru a justifica punerea în libertate. Pentru considerentele expuse, apreciind încheierea atacată ca fiind temeinică și legală, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații M.C. și M.S.L.. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenții inculpați vor fi obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care se va include și onorariul apărătorului desemnat din oficiu, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E: Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații M.C. și M.S.L. împotriva încheierii din 25 aprilie 2012 a Curții de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr. 462/44/2012. Obligă recurenții inculpați la plata sumelor de câte 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 100 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu inculpaților, se vor avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 14 mai 2012.