ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1577/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1577/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra

recursurilor de față;

În baza

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din

25 aprilie 2012 a Curții de Apel Galați - secția penală și pentru cauze cu

minori, pronunțată în Dosarul nr. 462/44/2012, în baza art. 160

8a

alin.

(6) C. proc. pen., au fost respinse, ca nefondate, cererile de liberare

provizorie sub control judiciar formulate de inculpații. M.C. și M.S.L..

Au fost

obligați inculpații la plata sumei de câte 50 RON fiecare, cu titlu de

cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a

pronunța această soluție, instanța a reținut că inculpații M.S.L. și M.C.,

arestați preventiv prin încheierea de ședință din data de 17 martie 2012

pronunțată de Curtea de Apel Galați în Dosarul nr. 330/44/2012, au formulat

cereri de liberare provizorie sub control judiciar, arătând că vinovăția lor la

săvârșirea infracțiunilor reținute este mai redusă și că amândoi, fiind

căsătoriți, au un copil cu probleme de sănătate.

S-a

constatat că inculpatul M.S.L. este cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor

de aderare la un grup infracțional organizat prev. de art. 7 alin. (1) din

Legea nr. 39/2003, participație improprie la fals intelectual prev. de art. 31 alin.

(2) C. pen. raportat la art. 289 alin. (1) C. pen. și înșelăciune prev. de art.

215 alin. (1), (2) și (3) C. pen., iar inculpata M.C. este cercetată pentru

săvârșirea infracțiunilor de aderare la un grup infracțional organizat prev. de

art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, instigare la mărturie mincinoasă prev.

de art. 25 C. pen. raportat la art. 260 alin. (1) C. pen., complicitate la

spălare de bani în formă continuată prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la

art. 23 lit. a) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

și înșelăciune prev. de art. 215 alin. (1), (2) și (3) C. pen.

S-a

reținut că inculpatul M.S.L. este cercetat pentru faptul că, în luna septembrie

2007, ar fi aderat la grupul infracțional organizat constituit din inculpații

B.M., P.E., T.P. și L.A. în vederea obținerii de importante beneficii materiale

prin săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, ceea ce a condus la dobândirea, în

mod fraudulos, a proprietății unui imobil situat în municipiul Galați, județul

Galați, folosindu-se de diverse înscrisuri sub semnătură privată și oficiale falsificate,

inclusiv hotărâri judecătorești ori, prin obținerea de hotărâri arbitrale ori

judecătorești neconforme cu realitatea faptică și juridică, creând un prejudiciu

de peste 160.000 RON. Astfel, ar fi utilizat la data de 10 septembrie  2007

sentința judecătorească falsificată cu nr. 29/CC/ din 09 aprilie 2007, pretins

emisă de Judecătoria Galați, la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară

Galați, în vederea radierii sechestrului asigurător legal aplicat asupra

imobilului, ar fi determinat, cu intenție, lucrătorul de la Oficiul de Cadastru

și Publicitate Imobiliară – J.K.R. să radieze în mod nelegal din cartea

funciară, fără vinovăție, la data de 11 septembrie  2007, sechestrul asigurător

instituit de Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați asupra imobilului și ar fi

indus în eroare asupra calității de liber de sarcini a imobilului vândut, prin utilizarea

de mijloace frauduloase - încheiere de carte funciară obținută în baza unei

hotărâri judecătorești false - a părților vătămate S.I. și S.M. cu ocazia

încheierii contractului de vânzare-cumpărare încheiat la data de 25 septembrie  2007

autentificat sub nr. 9124 la BNP „C. și A.".

Tot

astfel, s-a reținut că inculpata M.C. este cercetată pentru faptul că, în luna

septembrie 2007, ar fi aderat la un grup infracțional organizat constituit din

inculpații B.M., P.E., T.P. și L.A. în vederea obținerii de importante

beneficii materiale prin săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, ceea ce a

condus la dobândirea, în mod fraudulos, prin determinarea unui martor să facă

declarații neconforme cu realitatea cu privire la un imobil, ajutându-l pe

inculpatul L.Ș. în a schimba și transfera, în mod repetat, proprietatea unui

imobil și a dus în eroare, prin utilizarea de mijloace frauduloase, respectiv a

unei hotărâri judecătorești false, pe părțile vătămate, cumpărătoare de bună

credință, S.I. și S.M., cu privire la proprietatea a două imobile situate în

municipiul Galați.

Analizând

cererile de liberare provizorie sub control judiciar formulate de inculpați,

sub aspectul admiterii acestora în principiu, din perspectiva art. 160

2

alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 160

8

alin. (1) C. proc.

pen., instanța de fond a constatat că acestea sunt admisibile în principiu.

S-a

apreciat că împrejurarea potrivit căreia inculpații M.S.L. și M.C. ar fi avut o

participație mai redusă la producerea infracțiunilor de săvârșirea cărora sunt

cercetate mai multe persoane, nu conduce la convingerea instanței că aceștia ar

trebui cercetați în stare de libertate și nici faptul că ar avea probleme în

familie, toate aceste împrejurări urmând a fi avute în vedere la eventuala

judecată pe fond a cauzei.

Reținându-se

că în cauză sunt cercetate mai multe persoane pentru săvârșirea unui mare număr

de infracțiuni, precum și faptul că cercetarea acestora se află într-un stadiu

incipient, s-a apreciat că lăsarea în libertate a inculpaților ar conduce la o

îngreunare a efectuării unor acte de urmărire penală, precum și la o eventuală

alterare a probelor.

S-a

reținut, de asemenea, că urmărirea penală se află în plină desfășurare,

aflându-se într-un stadiu incipient, astfel că pot fi descoperite noi fapte sau

noi probe ce conturează actualele infracțiuni depistate, iar lăsarea în

libertate a inculpaților ar putea influența actele de urmărire efectuate.

Împotriva

Încheierii din 25 aprilie 2012 a Curții de Apel Galați - secția penală și pentru

cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr. 462/44/2012, în termen legal, au

declarat recurs inculpații M.C. și M.S.L., solicitând admiterea căii de atac

promovate, casarea încheierii atacate și, pe fond, admiterea cererilor de

liberare provizorie sub control judiciar.

Concluziile

formulate de reprezentantul Parchetului, de apărătorul recurenților inculpați

și ultimul cuvânt al acestora au fost consemnate în partea introductivă a

prezentei hotărâri, urmând a nu mai fi reluate.

Înalta

Curte, examinând recursurile declarate de inculpați, pe baza lucrărilor și a

materialului din Dosarul cauzei, constată că acestea nu sunt fondate pentru

considerentele care urmează.

Potrivit

art. 136 alin. (1) C. proc. pen., arestarea preventivă este una dintre măsurile

preventive ce pot fi luate împotriva învinuitului sau inculpatului cercetat

într-o cauză privitoare la infracțiuni pedepsite cu detențiunea pe viață sau cu

închisoare, pentru a se asigura buna desfășurare a procesului penal ori pentru

a se împiedica sustragerea învinuitului sau inculpatului de la urmărirea

penală, de la judecată ori de la executarea pedepsei.

În alin.

(2) al articolului anterior menționat, legiuitorul a arătat că scopul măsurilor

preventive poate fi realizat și prin liberarea provizorie sub control judiciar

sau pe cauțiune.

Deși nu

este o măsură preventivă, liberarea provizorie poate fi considerată ca fiind o

modalitate de individualizare a măsurii arestării preventive, scopul urmărit

prin ambele măsuri fiind același, și anume buna desfășurare a procesului penal

în ansamblul său.

Din

analiza prevederilor art. 136 alin. (2) coroborate cu cele ale art. 160

2

C. proc. pen. rezultă că, pentru a se dispune liberarea provizorie sub control

judiciar, se cer a fi îndeplinite două condiții pozitive și una negativă.

Prima

condiție pozitivă se referă la faptul că liberarea provizorie este condiționată

de privarea de libertate a persoanei, ea neputând fi dispusă în lipsa unei

stări de arest efectiv, iar a doua condiție pozitivă vizează natura și

gravitatea infracțiunii de comiterea căreia este bănuit inculpatul.

Sub

acest aspect, potrivit dispozițiilor art. 160

2

alin. (1) C. proc.

pen., „liberarea provizorie sub control judiciar se poate acorda în cazul

infracțiunilor săvârșite din culpă, precum și în cazul infracțiunilor

intenționate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depășește 18

ani".

Condiția

negativă vizează comportamentul inculpatului și perspectiva acestui

comportament după punerea sa în libertate provizorie.

Dispozițiile

art. 160

2

C. proc. pen. prevăd că liberarea provizorie este o măsură

facultativă și nu una obligatorie (legea folosește sintagma „se poate

acorda"), inculpatul având doar o vocație la beneficiul liberării

provizorii. Dacă instanța constată îndeplinirea condițiilor de admisibilitate

impuse de lege, va aprecia asupra oportunității lăsării în libertate a

inculpatului prin verificarea temeiniciei cererii.

Acordarea

acestei facilități legale nu constituie un drept absolut al inculpatului, ci

doar o vocație, instanța nefiind obligată să se pronunțe în sensul admiterii

cererii de liberare în orice situație.

Dimpotrivă,

instanței i se cere prin alin. (2) al art. 160

2

C. proc. pen. să

verifice și să examineze existența datelor din care rezultă necesitatea de a-l

împiedica pe inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca

să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau

experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea

fapte.

În

opinia instanței, expresia „date" conținută în textul de lege anterior

menționat nu se referă la existența unor probe în sensul legii, ci a unor

informații, situații, împrejurări concrete rezultate din dosar, privitoare la

persoana inculpatului, la modul de operare, la infracțiunea pretins a fi

comisă, care să îndreptățească temerea, să o justifice.

Prin

urmare, instanței i se cere să fie diligentă în a proteja mijloacele de probă

existente, dar și pentru a asigura buna desfășurare a procesului penal, iar pe

de altă parte, de a-l opri pe inculpat de la orice altă activitate

infracțională.

Legea nu

prevede care sunt acele criterii care urmează a fi avute în vedere la

examinarea temeiniciei unei cereri de liberare provizorie, însă, în opinia

înaltei Curți, instanța trebuie să se raporteze la gravitatea faptelor, la circumstanțele

concrete ale cauzei, la urmările produse, precum și la datele care

caracterizează inculpatul.

Instanța

poate refuza liberarea dacă apreciază că detenția provizorie este absolut

necesară, iar scopul procesului penal nu poate fi asigurat decât prin

menținerea arestării preventive.

Detenția

provizorie poate fi menținută atunci când instanța constată insuficiența

controlului judiciar, cu respectarea, pe toată durata procesului, a

principiului proporționalității între măsura preventivă și gravitatea faptei

respectiv a făptuitorului.

Din

perspectiva Convenției Europene a Drepturilor Omului, în art. 5 parag. 3 se

arată că orice persoană arestată sau deținută, în condițiile prevăzute de parag.

1 lit. c) din prezentul articol, are dreptul de a fi judecată într-un termen

rezonabil sau eliberată în cursul procedurii. Punerea în libertate poate fi

subordonată unei garanții care să asigure prezentarea persoanei în cauză la

audiere.

Pentru a

înțelege sensul dispoziției enunțate, Curtea a stabilit cu exactitate domeniul

ei de aplicație. Astfel, s-a apreciat că este esențial că, în funcție de starea

de detenție a persoanei împotriva căreia se desfășoară urmărirea penală,

instanțele naționale să aprecieze dacă intervalul scurs înaintea judecării

inculpatului a depășit, la un moment dat, limitele rezonabile, adică cele ale

sacrificiului care, în circumstanțele cauzei, putea fi impus în mod rezonabil

unei persoane prezumată nevinovată.

Curtea a

decis, cu valoare de principiu, că termenul final al detenției provizorii la

care se referă art. 5 parag. 3 este ziua când hotărârea de condamnare a devenit

definitivă sau aceea în care s-a statuat asupra fondului cauzei, fie chiar

numai în primă instanță.

Totodată,

s-a statuat că gravitatea unei fapte poate justifica menținerea stării de arest

în condițiile în care durata acestuia nu a depășit o limită rezonabilă.

Raportând

datele speței dedusă judecății la dispozițiile cuprinse în legea națională,

corelate cu prevederile art. 5 parag. 3 din CEDO, Înalta Curte aprecieză -

astfel cum a dispus și instanța de fond - că, în acest moment, controlul

judiciar nu poate fi instituit inculpaților M.C. și M.S.L., fiind insuficient

pentru realizarea scopului penal, astfel cum este reglementat de art. 136 alin.

(1) C. proc. pen., impunându-se menținerea măsurii arestării preventive.

Se

reține, de asemenea, că circumstanțele personale ale recurenților inculpați au

fost avute în vedere de către instanța de fond, însă acestea nu au fost

apreciate ca fiind suficiente pentru a justifica punerea în libertate.

Pentru

considerentele expuse, apreciind încheierea atacată ca fiind temeinică și

legală, în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta

Curte va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații M.C. și M.S.L..

În baza

art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenții inculpați vor fi obligați la plata

cheltuielilor judiciare către stat, în care se va include și onorariul

apărătorului desemnat din oficiu, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge,

ca nefondate, recursurile declarate de inculpații M.C. și M.S.L. împotriva

încheierii din 25 aprilie 2012 a Curții de Apel Galați, secția penală și pentru

cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr. 462/44/2012.

Obligă

recurenții inculpați la plata sumelor de câte 200 RON cu titlu de cheltuieli

judiciare către stat, din care sumele de câte 100 RON, reprezentând onorariul

pentru apărătorul desemnat din oficiu inculpaților, se vor avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică, azi 14 mai 2012.