ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 17.08.2011

ÎCCJ, Decizia nr. 195/2011

HOTĂRÂRE
17.08.2011
CAMERĂ
other
Citează această cauză
ÎCCJ, Decizia nr. 195/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de

față,

Din actele dosarului

constată următoarele:

Prin încheierea nr. 1138 din 29 iulie 2011,

pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a fost

respinsă, ca neîntemeiată, cererea de liberare provizorie sub control judiciar

formulată de inculpatul P.L., cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare

statului.

Pentru a pronunța

această soluție prima instanță a reținut, în esență, că inculpatul P.L. a

formulat, prin apărătorul său, cerere de liberare provizorie sub control

judiciar în temeiul dispozițiilor art. 160

2

S-a motivat că, prin

prisma dispozițiilor naționale, cât și din perspectiva C.E.D.O., se impune ca

liberarea provizorie sub control judiciar să nu fie condiționată de gravitatea

infracțiunilor, ci această măsură trebuie subordonată garantării prezentării

inculpatului la audieri, precum si evitării unei stări de pericol sau a

obstrucționării justiției, cererea fiind întemeiată, neexistând date pentru

neaplicarea acestei măsuri conform art. 16

02

alin. (2) C. proc. pen.

și deși liberarea provizorie are un caracter facultativ, instanța nu poate uza

în mod discreționar de această facultate, întrucât ar încălca în mod flagrant

dispozițiile art. 5 alin. (5) C. proc. pen., art. 23 alin. (1) din Constituția

României și art. 5

3

din Convenția pentru apărarea drepturilor omului

și a libertăților fundamentale.

Examinând actele și

lucrările dosarului prima instanță a constatat că măsura arestării preventive a

inculpatului P.L. a fost dispusă pe o durată de 29 zile prin încheierea nr. 759

din 24/25 mai 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală,

ulterior fiind prelungită pe o durată de 30 de zile prin încheierea nr. 888 din

18 iunie 2011. Ambele încheieri au rămas definitive prin respingerea recursului

inculpatului. La data de 11 iulie 2011, prin încheierea nr. 1026, a fost

prelungită cu încă 30 de zile măsura arestării preventive a inculpatului.

S-a reținut de către

procuror că inculpatul că a aderat și sprijinit un grup infracțional organizat,

și în concret că în intervalul mai 2010 – aprilie 2011, în calitate de angajat la

societatea de comisionariat vamal SC C.C.S. SRL Constanța, condusă de

inculpatul

, a săvârșit, la

diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiași rezoluții

infracționale, acte materiale specifice infracțiunii de complicitate la luare

de mită, infracțiune săvârșită de mai mulți lucrători vamali din

, precum și acte

materiale specifice infracțiunii de dare de mită, săvârșită de mai mulți

intermediari vamali.

Astfel, inculpatul P.L.

era angajatul SC C.C.S. SRL ce își desfășura activitatea în Portul Constanța

Sud Agigea, fiind în permanentă legătură cu lucrătorii vamali de la scanner,

control fizic și control documentar. În această calitate, inculpatul P.L.

transmitea inculpatului T.D.I. informațiile relevante, culese de la fața locului,

despre problemele întâmpinate de clienții SC C.C.S. SRL în cadrul operațiunilor

de control vamal. Pe de altă parte, același învinuit transmitea lucrătorilor

vamali informațiile transmise de inculpatul T.D.I., inclusiv promisiunile de a

se plăti mită pentru introducerea în țară a containerelor cu mărfuri importate.

Astfel, inculpatul P.L.

a acționat ca o interfață în comunicarea dintre lucrătorii

și inculpatul T.D.I.

cu privire la practicile corupte promovate de aceștia, în sensul încălcării atribuțiilor

de serviciu ale lucrătorilor vamali prin permiterea accesului pe teritoriul

României a unor containere importate ce conțineau, după caz, mărfuri

contrafăcute, alte mărfuri sau mărfuri în alte cantități decât cele înscrise în

declarația vamală de import, mărfuri subevaluate sau în sensul exercitării de

către lucrătorii vamali a atribuțiilor de serviciu specifice prin procesarea

containerelor respective, permițând accesul lor în țară în loc să fie blocate

în vamă, fără vreun temei legal plauzibil.

Astfel, în toată

perioada sus-menționată, aflându-se în fiecare zi în portul Constanța Sud

Agigea, a avut asupra sa câte un telefon mobil, schimbat diacronic, pe care îl

purta personal de la un lucrător vamal la altul (de exemplu

, M.A., B.L. și alții),

pentru ca discuțiile dintre lucrătorii vamali și inculpatul T.D.I. referitoare

la mita ce trebuia plătită să aibă loc exclusiv prin aceste telefoane, în

scopul de a proteja secretul discuțiilor respective și de a face extrem de

dificilă identificarea vorbitorilor în cazul unor eventuale interceptări a

convorbirilor telefonice purtate de pe telefoanele respective (11 octombrie

2010, orele 17:46:32).

La data de 25 august

2010, inculpatul P.L. a promis că îl va contacta pe șeful

, inculpatul D.L.A.,

pentru a-i raporta acestuia cum decurge operațiunea de intrare în țară a unor

mărfuri aflate în două containere ce urmau să fie vămuite în sistem de tranzit

la B.V. Slobozia și respectiv Călărași, mărfuri aparținând unui protejat al

inculpatului D.L.A.

Legat de această

operațiune, inculpatul P.L. i-a comunicat inculpatului T.D.I. că, în curând,

lucrătorii vamali își vor preciza pretențiile pe care le au cu privire la

cuantumul mitei (26 august 2010, orele 14:04:06, 10:56:03, 10:52:02). De

asemenea, inculpatul P.L. i-a comunicat inculpatului T.D.I. că la controlul

documentar este de serviciu lucrătorul vamal G.N. Inculpatul P.L. i-a promis

apoi inculpatului T.D.I. că va interveni pe lângă lucrătorul vamal, inculpatul

M.A., pentru ca respectivele mărfuri să fie introduse în țară chiar în aceeași

zi sau, cel târziu, a doua zi dimineață foarte devreme (27 august 2010, orele

12:12:30, 12:14:08).

La data de 1

septembrie 2010, inculpatul P.L. l-a informat pe inculpatul T.D.I. că trei

operațiuni de tranzit ale intermediarului vamal A.E.H., conținând sardine, au

fost oprite de lucrătorul vamal I.L., cerându-i să se intereseze despre motivul

acestei stări de fapt.

La aceeași dată,

inculpatul P.L. i-a precizat inculpatului T.D.I. că a rezolvat intrarea în țară

a unui transport de „papuci”, contra unei sume de bani denumite codificat „cu

9” (1 septembrie 2010, orele 11:09:02).

La data de 2

septembrie 2010, inculpatul P.L. l-a informat pe inculpatul T.D.I. că

inculpatul C.M. intenționează să introducă în tară o cantitate de 125 colete cu

lame de ras, reprezentând 10% din capacitatea unui container, iar inculpatul T.D.I.

i-a precizat că valoarea mitei pentru o astfel de operațiune este de „o mie și

ceva” de dolari S.U.A. sau euro (2 septembrie 2010, orele 11:30:54).

La data de 30

septembrie 2010, inculpatul P.L. l-a informat pe inculpatul T.D.I. despre

faptul că într-un container aparținându-i intermediarului vamal M.R. există

disimulată și nedeclarată o cantitate mare de bunuri diverse, printre care:

parfumuri, tampoane igienice, pampers, patenți, bomfaiere. Inculpatul P.L. i-a

propus inculpatului T.D.I., lucru agreat de acesta, să ducă direct containerul

la magazie, pentru a se evita aplicarea de sancțiuni importante de către

lucrătorii vamali (30 septembrie 2010, ora 09:17:03).

La data de 4

octombrie 2010, inculpatul P.L. a luat la cunoștință despre faptul că

inculpatul D.M., intermediar vamal, a prezentat în vamă un container conținând

20 de baxuri de ochelari, declarați ca fiind ochelari de soare, câtă vreme

erau, de fapt, ochelari de vedere (fapt ce antrena o încadrare tarifară

superioară), angajându-se să ia legătura cu lucrătorii vamali pentru a le

comunica faptul că trebuie permis accesul în țară a containerului respectiv. La

fel, inculpatul urma să intervină pe lângă lucrătorii vamali pentru a se

permite intrarea în țară a unui container conținând macrou al unui intermediar

vamal bulgar, situație în care s-a intervenit și pe lângă inculpatul D.L.A.,

șeful

(4 octombrie 2010,

ora 09:17:08; 5 octombrie 2010, ora 10:28:41; 5 octombrie 2010, ora 10:47:43).

La data de 5

octombrie 2010, împreună cu inculpatul T.D.I., inculpatul P.L. a stabilit suma

de bani ce trebuia oferită ca mită de numitul A., pentru introducerea în țară a

45 colete cu mărfuri ilicite, în cadrul unui container ce conținea 1.000 de

colete de mărfuri, la valoare inițială de 1.500 dolari S.U.A., iar ulterior,

după introducerea în țară a mărfurilor, la valoarea de 2.500 dolari S.U.A. (5

octombrie 2010, orele 16:21:51, 16:3:03).

La data de 8 octombrie

2010, inculpatul P.L. a intervenit pe lângă lucrătorii vamali de la

pentru a permite

intrarea în țară a două containere ce conțineau, printre altele, disimulate

colete cu ochelari de vedere și alimente (8 octombrie 2010, ora 10:52:43).

La data de 8

octombrie 2010, inculpatul P.L. s-a angajat față de inculpatul T.D.I. să-i

aducă, de urgență, lista cu sumele de bani solicitate de lucrătorii vamali ca

mită pentru procesarea unor containere (8 octombrie 2010, orele 10:53:36 și

13:49:43).

La data de 8

octombrie 2010, orele 15:11:36, inculpatul P.L. l-a înștiințat, de o manieră

codată, pe inculpatul T.D.I. că a dat mită unui lucrător vamal, spunându-i:

„i-am lăsat medicamente lui băiatu'”, acțiune validată imediat de inculpatul T.D.I.

(8 octombrie 2010, orele 15:11:36).

La data de 11

octombrie 2010, inculpatul P.L. s-a angajat față de inculpatul T.D.I. că va

transmite mita către lucrătorii vamali de îndată ce va fi nevoie, sumele

respective urmând să-i fie ulterior restituite de către T.D.I. (11 octombrie

2010, orele 16:28:42).

La data de 12

octombrie 2010, inculpatul P.L. s-a angajat față de inculpatul T.D.I. că va

contacta lucrătorii vamali pentru a-i oferi informații exacte despre

operațiunile, atât licite, cât și ilicite ale intermediarului vamal M.R., în

perioada 22 septembrie 2010 – 11 octombrie 2010, pentru a putea calcula cu

exactitate sumele ce trebuiau percepute de la acesta, atât legal, cât și cu

titlu de mită. La aceeași dată, inculpatul P.L. i-a transmis inculpatului T.D.I.

informații similare despre operațiunile vamale ale inculpatului D.M. și A.N.A.R.B.M.

(12 octombrie 2010, orele 08:51:42 și 10:58:31).

La data de 12

octombrie 2010, orele 11:08:53, inculpatul P.L. l-a întrebat pe inculpatul T.D.I.

de ce lucrătorul vamal M.A. nu a primit încă un aparat de bărbierit ce i-a fost

promis de inculpatul T.D.I. ca mită pentru serviciile făcute (12 octombrie

2010, orele 11:08:53).

La data de 26

octombrie 2010, inculpatul P.L. l-a informat pe inculpatul T.D.I. că mita

solicitată de vameși pentru introducerea în țară a unui container conținând 10

colete din 315, jucării nedeclarate/contrafăcute, este de 4.000 dolari S.U.A.

(26 octombrie 2010, orele 17:26:12 și 17:37:54).

La data de 27

octombrie 2010, inculpatul P.L. l-a informat pe inculpatul T.D.I. că inculpatul

D.L.A., șeful

, i-a trimis un

client ce va realiza mai multe operațiuni de tranzit vamal, urmând ca firma SC

C.C.S. SRL „să se ocupe de tot; de luat liber, de (...)”, implicând prin

această formulare inclusiv activitatea de colectare a mitei pentru lucrătorii

vamali (27 octombrie 2010, orele 12:19:40, 12:06:35 și 13:17:16).

La data de 28

octombrie 2010, inculpatul P.L. l-a informat pe inculpatul T.D.I. că unul

dintre lucrătorii vamali va respinge un tranzit vamal pe motivul că certificatul

de origine al mărfurilor este falsificat. Această situație, de o gravitate

deosebită, a fost de natură să-l alerteze pe inculpatul T.D.I., care i-a cerut

inculpatului P.L. să intervină pe lângă lucrătorul vamal să înscrie în

documente orice alt motiv de respingere a operațiunii de tranzit, fără a se

face referire la documentul fals prezentat în vamă de SC C.C.S. SRL pentru

operațiunea respectivă (28 octombrie 2010, orele 11:09:52).

La data de 29

octombrie 2010, inculpatul P.L. l-a informat pe inculpatul T.D.I. că acel

client, care i-a fost trimis de inculpatul D.L.A., a prezentat în vamă o

operațiune de tranzit, pentru care a plătit atât comisioanele percepute de SC

C.C.S. SRL, cât și mita pentru lucrătorii vamali, urmând ca introducerea în

țară a mărfurilor să aibă loc de îndată (29 octombrie 2010, ora 09:04:07).

La data de 1

noiembrie 2010, inculpatul P.L. s-a angajat față de inculpatul T.D.I. că va

verifica în vamă care anume din containerele prezentate de firma SC U.E. SRL,

reprezentată de inculpatul C.L., conțin mărfuri cu caracter ilicit și care ar

fi pretențiile de mită ale lucrătorilor vamali pentru introducerea în țară a

mărfurilor respective (1 noiembrie 2010, orele 10:40:14 și 15:42:34). La

aceeași dată, inculpatul P.L. a efectuat verificările solicitate și i-a

comunicat inculpatului T.D.I. că respectivele containere nu pun probleme din

punct de vedere al admiterii lor în țară.

La data de 2

noiembrie 2010, inculpatul P.L. i-a solicitat inculpatului T.D.I. să i se dea

banii pentru mita ce trebuia oferită lucrătorilor vamali în cazul unui

transport de pomelo, urmând ca respectiva sumă de bani, neprecizată, să fie

recuperată ulterior de la client, numitul M. (2 noiembrie 2010, ora 09:15:44).

La data de 12

noiembrie 2010, inculpatul P.L. a stabilit împreună cu inculpatul T.D.I. că va

discuta cu inculpatul Olteanu Claudiu-Constantin, pentru a stabili care este

valoarea mitei ce trebuia plătită lucrătorilor vamali pentru un transport de

mărfuri (12 noiembrie 2010, orele 13:50:07).

La data de 30

noiembrie 2010, inculpatul P.L. i-a promis inculpatului T.D.I. că va lua

legătura cu lucrătorii vamali și, în special, cu inculpatul

pentru a afla care

este valoarea mitei ce trebuie dată pentru introducerea în țară a mărfurilor

importate de firma D.G. (30 noiembrie 2010, ora 10:29:15).

La data de 30

noiembrie 2010, inculpatul P.L. i-a comunicat inculpatului T.D.I. că ștampila

aplicată pe un certificat de origine în cazul unui import al SC C.C.S. SRL nu

este notificată (este, practic, falsificată) (30 noiembrie 2010, orele

13:35:06).

La data de 4 ianuarie

2011, inculpatul P.L. l-a întrebat pe inculpatul T.D.I. dacă să introducă în

vamă un transport de chibrituri, având stabilită mita pentru lucrătorii vamali

„la 14”, primind de la inculpatul T.D.I. ordinul de a-l introduce în vamă „la

12” (4 ianuarie 2011, orele 12:30:40).

S-a considerat că

faptele constituie infracțiunile prevăzute și pedepsite de art. 7 pct. 1 din

Legea nr. 39/2003; art. 26 C. pen. raportat la art. 255 pct. 1 C. pen. și art. 6

și art. 7 pct. 2 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea dispozițiilor art. 41 alin.

(2) C. pen.; art. 26 C. pen. raportat la art. 254 pct. 1 și 2 C. pen. și art. 6

și art. 7 pct. 1 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea dispozițiilor art. 41 alin.

(2) C. pen., totul cu aplicarea dispozițiilor art. 33 lit. a) C. pen.

Având în vedere

dispozițiile art. 23 alin. (1) din Constituția României și de art. 136 alin.

(2), art. 160

1

și urm. C. proc. pen. prima instanță a reținut că

formularea unei cereri de liberare provizorie este condiționată de luarea

prealabilă a măsurii arestării și nu presupune încetarea sau schimbarea

temeiurilor care au impus luarea măsurii arestării (deoarece, în aceste

ipoteze, devin incidente alte instituții de drept procesual penal – revocarea

arestării sau înlocuirea arestării ), instanța având dreptul de a aprecia

asupra acordării sau neacordării liberării provizorii, care constituie un

„substituent” al măsurii arestării.

Cu privire la cererea

de liberare provizorie sub control judiciar, formulată de inculpatul P.L.,

instanța a constatat că sunt îndeplinite condițiile pentru admiterea în

principiu [art. 160

2

alin. (1) C. proc. pen.], având în vedere și

decizia de recurs în interesul legii nr. 7 din 9 februarie 2009, pronunțată de

Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, reținându-se,

totodată, că potrivit dispozițiilor art. 254 alin. (1) și (2) C. pen., pedeapsa

prevăzută de lege pentru infracțiunea reținută în sarcina petentului inculpat P.L.

nu depășește 15 ani închisoare, sub pragul prevăzut de normele procedurale

pentru admisibilitatea unei astfel de cereri, infracțiunile ce intrau în scopul

grupului infracțional organizat fiind infracțiuni de corupție, pentru care

legea prevede pedeapsa închisorii sub limita de 18 ani, din acest punct de vedere

cererea inculpatului fiind admisibilă.

În ceea ce privește

condiția negativă prevăzută de art. 160

2

alin. (2) C. proc. pen.,

referitoare la comportamentul inculpatului și perspectiva acestui comportament

după liberarea provizorie, prima instanță a constatat că aceasta nu este

îndeplinită, reținându-se că din coroborarea art. 160

2

alin. (1) și

(2) C. proc. pen. reiese caracterul facultativ al acordării liberării

provizorii sub control judiciar, chiar și în ipoteza în care inculpatul nu s-ar

afla în vreunul din cazurile de împiedicare a acordării liberării provizorii

prevăzută de art. 160

2

alin. (2) C. proc. pen.

Astfel, s-a

argumentat că probatoriul administrat până în acest moment procesual este de

natură a conduce la presupunerea rezonabilă că inculpatul a comis faptele

pentru care este cercetat penal, fiind îndeplinită exigența prevăzută de art. 143

Urmărirea penală este

în curs de desfășurare, cauza în care petentul este cercetat este destul de

complexă, iar temeiurile în baza cărora s-a dispus măsura arestării preventive

nu s-au schimbat, nu au intervenit elemente noi, favorabile în ceea ce privește

poziția procesuală a inculpatului.

Prima instanță,

procedând la analiza numai a aspectelor avute în vedere de dispozițiile art. 160

1

- art. 160

10

preventive – a constatat că instanța de judecată, atât în cursul urmăririi

penale, cât și al judecății, la cerere, poate dispune liberarea provizorie, sub

control judiciar, dacă sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 160

2

alin. (1) și (2) C. proc. pen., neexistând obligația de a se admite în fond

cererea.

Cu ocazia verificării

temeiniciei unei cereri de liberare sub control judiciar se pornește de la una

dintre premisele esențiale ale liberării provizorii, respectiv subzistența

temeiurilor avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a

inculpatului, deoarece dacă aceste temeiuri s-ar schimba ori ar înceta,

instanța ar fi obligată ca, la cerere sau din oficiu, să dispună, după caz,

înlocuirea sau revocarea măsurii arestării preventive, nemaimpunându-se, prin

ipoteză, problema liberării provizorii.

S-a concluzionat că

pentru a refuza liberarea provizorie pe considerente de netemeinicie, instanța

trebuie să constate existența unor temeiuri mai puternice decât cele avute în

vedere la luarea măsurii preventive, care să justifice convingerea că lăsarea

inculpatului în libertate, chiar provizorie și restrânsă printr-un control

judiciar, nu este totuși oportună.

Prin interpretarea

sistematică a dispozițiilor procedurale din materia măsurilor preventive, în

corelație și cu exigențele C.E.D.O. și ale jurisprudenței Curții de la

Strasbourg, s-a reținut că astfel de temeiuri privesc fie aspecte legate de

buna desfășurare a procesului penal, respectiv existența unor date, altele

decât cele avute în vedere de art. 160

2

alin. (1) C. proc. pen. din

care să rezulte temerea că atingerea scopului procesului penal ar putea fi

compromisă, fie aspecte legate de pericolul social concret al faptei pentru

care inculpatul este cercetat, respectiv prin modul și mijloacele de săvârșire

ori prin urmările sale aceasta să fi produs o gravă vătămare relațiilor sociale

ocrotite, traduse printr-un impact violent asupra conștiinței publicului,

astfel încât liberarea inculpatului, chiar provizorie, să fie de natură să

creeze o puternică stare de insecuritate socială și neîncredere în actul de

justiție.

Astfel, s-a constatat

că cererea inculpatului este neîntemeiată, deoarece la acest moment procesual,

buna desfășurare a procesului penal poate fi compromisă prin faptul că instanța

nu a fost încă sesizată cu rechizitoriul, s-au mai efectuat acte de urmărire

penală de la data arestării preventive a inculpatului și până în prezent,

urmând a fi efectuate și alte acte procesuale, urmărirea penală nefiind

finalizată. Față de numărul mare de persoane implicate, cauza este complexă,

ceea ce presupune o urmărire penală complexă și au fost ridicate documente de

la societăți comerciale care au beneficiat de acordul liberului de vamă, actele

urmând a fi verificate.

De asemenea, având în

vedere modalitatea și împrejurările comiterii faptelor, numărul actelor

materiale reținute în sarcina inculpatului, calitatea avută de acesta, angajat

la societatea de comisionariat vamal SC C.C.S. SRL Constanța prima instanță a

concluzionat asupra existenței pericolul concret pe care îl constituie lăsarea

inculpatului în libertate, aducându-se atingere valorilor sociale și regulilor

de drept instituite într-un stat democratic, generând în rândul opiniei publice

ideea că funcționarii vamali se pot folosi de funcțiile lor pentru obținerea de

beneficii materiale, prejudiciind buna reputație a autorităților publice, o

reacție blândă față de acest gen de inculpați putând crea un sentiment de

insecuritate publică și ar face ineficiente măsurile legislative care au

menirea să înfrângă recrudescența penală de corupție, generând și neîncredere

în capacitatea justiției de a reacționa la astfel de fenomene și, prin aceasta,

s-ar pune în pericol ordinea publică de drept aflată într-o relație cauzală cu

actul de înfăptuire a justiției.

Față de

circumstanțele reale ale comiterii faptei și cele personale ale inculpatului,

prima instanță a avut în vedere și urmarea socialmente periculoasă a

infracțiunii, lezarea gravă a relațiilor sociale ocrotite prin incriminarea

infracțiunilor care aduc atingere unor activități de interes public,

apreciindu-se că garanțiile de ordin personal (buna conduită avută anterior,

lipsa antecedentelor penale, faptul că are în întreținere copii minori și are o

familie organizată), cât și cele prevăzute de art. 160

2

alin. (3) C.

proc. pen., nu înlătură pericolul concret pe care îl prezintă lăsarea

inculpatului în libertate, cererea de liberare provizorie sub control judiciar

formulată de inculpat fiind respinsă, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei

încheieri, în termen legal, a declarat recurs inculpatul, criticând-o, astfel

după cum rezultă din concluziile apărătorului său ales, expuse în partea

introductivă a prezentei decizii, pentru greșita apreciere a neîndeplinirii condițiilor

prevăzute de art. 160

2

alin. (2) C. proc. pen. și greșita respingere

a cererii inculpatului, față de circumstanțele personale ale acestuia.

Analizând recursul

prin prisma criticilor invocate și sub toate aspectele, potrivit art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen. se constată că este nefondat și va fi respins, pentru

considerentele ce urmează.

Astfel, după cum

rezultă din analiza dispozițiilor art. 136 alin. (1) și (2) C. proc. pen.,

scopul măsurilor preventive îl constituie asigurarea bunei desfășurări a

procesului penal sau împiedicarea sustragerii învinuitului sau inculpatului de

la urmărirea penală, de la judecată sau de la executarea pedepsei, aceste

scopuri putând fi atinse și prin liberarea provizorie sub control judiciar sau

pe cauțiune.

În același sens sunt

și dispozițiile art. 5

3

din Convenția Europeană pentru Apărarea

Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale care prevede că persoana

arestată sau reținută beneficiază, între altele, de dreptul de a putea fi

eliberată în cursul procedurii, punerea în libertate putând fi subordonată unei

garanții care să asigure prezentarea persoanei în cauză la audiere.

Referitor la

reglementările interne în materie se constată că art. 160

2

alin. (1)

și (2) C. proc. pen. prevede condițiile concrete în care aceasta poate fi

acordată.

Rezultă, așadar, că

liberarea provizorie sub control judiciar reprezintă o măsură preventivă,

neprivativă de libertate, a cărei acordare este lăsată la latitudinea instanței

[art. 160

2

alin. (1) C. proc. pen.] și care presupune îndeplinirea

unor condiții, expres reglementate, privind cuantumul pedepsei închisorii

prevăzută de lege pentru infracțiunea comisă, forma de vinovăție cu care

aceasta a fost săvârșită și inexistența datelor din care să rezulte necesitatea

de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau

că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor

părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau

prin alte asemenea fapte. De asemenea, o condiție ce rezultă implicit din

reglementarea normativă precizată o constituie preexistența măsurii arestării

luate față de învinuit sau inculpat.

Analizând actele

dosarului se constată că întemeiat prima instanță a constatat că la acest

moment procesual acordarea liberării provizorii sub control judiciar a

inculpatului nu era oportună.

Se reține, astfel, că

prin hotărâri judecătorești definitive succesive, față de inculpat a fost luată

și apoi prelungită măsura arestării preventive.

Totodată, se constată

că există date apte a convinge un observator obiectiv că la nivelul

instituțiilor vamale și portuare din Municipiul Constanța s-a constituit un

grup infracțional organizat, incluzând oameni politici deținători ai unor

importante funcții de stat (secretar general al MAI/senator al României),

persoane cu funcții de conducere din sistemul vamal, lucrători vamali cu

diferite grade profesionale, comisionari vamali, intermediari vamali, oameni de

afaceri implicați în activitatea de import-export de mărfuri, persoane fizice

beneficiare curente a mărfurilor importate în România și transportatori, grup

ce avea ca scop deturnarea activităților legale ale autorităților statului

Român în privința activității de import-export de mărfuri prin birourile vamale

de pe raza D.R.A.O.V. Constanța, dar și din Municipiul București, prin

acapararea instituțiilor competente, determinate să își exercite prerogativele exclusiv

pentru realizarea intereselor economice ale grupului infracțional organizat.

Practicile grupului

infracțional organizat constau în instituirea unei rețele structurale

funcționale de taxare ilicită, în favoarea grupului, a containerelor cu mărfuri

procesate în punctele vamale, facilitându-se concomitent introducerea în țară

de mărfuri contrafăcute, mărfuri interzise la import, mărfuri ce nu erau

însoțite de avizele sau autorizațiile necesare, mărfuri de altă natură sau în

alte cantități decât cele declarate în vamă, falsificarea sistematică a

documentelor de achiziție externă a mărfurilor (în scopul diminuării bazei de

taxare vamală a acestora), mărfuri flagrant subevaluate, mărfuri provenind de

la societăți comerciale ori din țări ce necesită taxarea anti-dumping, fără

perceperea acestor taxe.

Rețeaua structurală

constituită de grupul infracțional organizat percepea sume de bani ilicite,

inclusiv pentru procesarea vamală legală a mărfurilor licit introduse în

România, în caz contrar, aceste mărfuri fiind amânate sine die de la controlul

vamal.

Infracțiunile -

mijloace de acțiune ale grupului infracțional organizat erau reprezentate de darea

și luarea de mită, traficul de influență, evaziunea fiscală, contrabanda,

falsul în înscrisuri sub semnătură privată, falsul material în înscrisuri

oficiale, falsul intelectual, uzul de fals, folosirea de documente falsificate

la autoritatea vamală, infracțiuni contra drepturilor de marcă industrială

înregistrată.

Potrivit cercetărilor

efectuate până în prezent membrii grupului infracțional organizat erau

structurați pe paliere de conducere și control: B.E. și P.A.C., de protecție

externă: M.L. și B.M., comandă și coordonare la nivelul sistemului vamal: C.S.,

D.L.A., B.L., O.C.C. și S.I., execuție la nivelul sistemului vamal: M.A., R.V.,

D.I.D., R.M.I., G.N., H.J., T.H.D., execuție – comisionari vamali și angajați

ai comisionarilor vamali: T.D.I., Ț.V., B.S., I.M.I., P.L., O.M., H.L., C.M., Z.R.

D.I., execuție – intermediari vamali, oameni de afaceri, persoane fizice: E.H.A.,

Se reține, de

asemenea că actele dosarului furnizează date apte a crea presupunerea

rezonabilă că inculpatul a comis infracțiunile pentru care este cercetat,

respectiv cele prevăzute de art. 7 pct. 1 din Legea nr. 39/2003, art. 26 C.

pen. raportat la art. 255 pct. 1 C. pen., art. 6 și art. 7 pct. 2 din Legea nr.

78/2000, cu aplicarea dispozițiilor art. 41 alin. (2) C. pen., art. 26 C.

pen. raportat la art. 254 pct. 1 și 2 C. pen., art. 6 și art. 7 pct. 1 din

Legea nr. 78/2000, cu aplicarea dispozițiilor art. 41 alin. (2) C. pen.,

cu aplicarea dispozițiilor art. 33 lit. a) C. pen.

Se constată că există

presupunerea rezonabilă că inculpatul, angajat al societății comerciale de

comisionariat vamal al cărei asociat era inculpatul

a sprijinit în

repetate rânduri ca și complice săvârșirea în calitate de autor a

infracțiunilor de luare de mită de către lucrătorii vamali, respectiv dare de

mită de către intermediarii vamali, mediind activități derulate de către acest

din urmă inculpat și acționând ca o interfață în comunicarea dintre lucrătorii

și inculpatul T.D.I.

cu privire la practicile ilicite și corupte promovate de aceștia, în sensul

încălcării atribuțiilor de serviciu ale lucrătorilor vamali prin permiterea

accesului pe teritoriul României a unor containere importate ce conțineau, după

caz, mărfuri contrafăcute, alte mărfuri sau mărfuri în alte cantități decât

cele înscrise în declarația vamală de import, mărfuri subevaluate sau în sensul

exercitării de către lucrătorii  vamali a  atribuțiilor de serviciu  specifice  prin

procesarea containerelor respective, permițând accesul lor în țară, în loc să

fie blocate în vamă fără vreun temei legal plauzibil.

Probele administrate

creează presupunerea rezonabilă că inculpatul a comis faptele pentru care este

cercetat, fapte de o gravitate deosebită, având în vedere amploarea activității

grupului infracțional, scopurile acestuia și impactul exercitat din punct de

vedere economic și social, sub aspectul regimului sancționator faptele despre

care există indicii că au fost comise de inculpat respectând condițiile

prevăzute de art. 160

2

alin. (1) C. proc. pen.

Cu toate acestea, din

analiza cauzei în ansamblul său, rezultă că cererea de liberare provizorie nu

îndeplinește condiția oportunității, implicit prevăzută de normele ce

reglementează această instituție.

Se reține sub acest

aspect că acordarea liberării sub control judiciar reprezintă o vocație și nu

un drept al inculpatului, doar instanța fiind în măsură să aprecieze asupra

oportunității dispunerii acestei măsuri, normele europene necontravenind

dispozițiilor art. 160

2

alin. (1) C. proc. pen.; se constată că

aprecierea cu privire la oportunitatea măsurii presupune un examen al cauzei

concrete cu privire la fapta pentru care s-a dispus arestarea

inculpatului/învinuitului, calitatea acestuia, modul de săvârșire al faptei,

natura acesteia, circumstanțele concrete ale cauzei și cele privind persoana

învinuitului sau inculpatului.

Totodată,

dispozițiile art. 5

3

din Convenție, anterior indicat, nu instituie o

obligație de acordare a liberării persoanei private de libertate în cursul

procedurii judiciare, chiar cu impunerea oferirii de garanții în sensul arătat

de art. 5

3

teza finală, iar luarea măsurilor preventive alternative

celor privative de libertate, chiar în accepțiunea art. 136 alin. (2) C. proc.

pen., se subsumează realizării scopurilor acestora.

Așa fiind, instanța

de recurs apreciază că gravitatea faptelor despre care există indicii ce

creează presupunerea rezonabilă că au fost comise de inculpat, contextul în

care acestea au fost comise, numărul mare de acte materiale și impactul lor,

conduc la concluzia că scopul măsurilor preventive nu poate fi, cel puțin în

stadiul procesual actual, atins fără privarea de libertate a inculpatului, în

vederea normalei desfășurări a procesului penal, aflat într-o fază incipientă.

Urmărirea penală nu este, încă finalizată, având în vedere caracterul complex

al cauzei, natura variată și numărul crescut al probelor ce trebuie în

continuare administrate pentru aflarea adevărului și lămurirea cauzei sub toate

aspectele.

Se constată,

totodată, că la aprecierea asupra acordării liberării provizorii sub control

judiciar circumstanțele personale ale inculpatului nu pot să fie prioritar

avute în vedere și nici să prevaleze principiului aflării adevărului și

necesității desfășurării normale a procesului penal.

Astfel,

circumstanțele personale nu sunt suficiente în speță pentru a fundamenta

concluzia că cererea de liberare provizorie este întemeiată, ele neputând fi

avute în vedere izolat față de interesul general al menținerii ordinii sociale,

ce prevalează, în anumite circumstanțe, cum este și cea de față, dreptului

persoanei deținute de a fi cercetată în stare de libertate.

Așa fiind, se reține

că soluția dispusă de către prima instanță a realizat o corectă interpretare și

aplicare, cauzei concrete dedusă judecății, a normelor legale incidente în

speță, hotărârea astfel pronunțată fiind legală, temeinică și riguros

argumentată.

Criticile invocate în

recurs sunt nefondate.

După cum rezultă din

motivarea anterior prezentată prima instanță a argumentat just neîndeplinirea,

la acest moment procesual, a cerinței de oportunitate a cererii de liberare

provizorie sub control judiciar, nerespectarea condiției legale amintite

rezultând implicit din natura și gravitatea faptelor despre care există date ce

creează presupunerea rezonabilă că au fost comise de inculpat, condițiile și

circumstanțele reale și personale ale inculpatului, impresia creată publicului

în sensul funcționării clandestine și ilicite a unui sistem paralel cu cel al

autorităților statului, ce urmărea realizarea intereselor private ale membrilor

săi și care, în mod evident, presupunea o reacție fermă a organelor judiciare.

Rezultă, așadar, că

argumentele invocate de către instanță, contrar susținerilor apărării, sunt

apte a justifica soluția legal dispusă, care este temeinică și riguros

motivată.

Pentru considerentele

ce preced dispozițiilor art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.,

recursul declarat va fi respins, ca nefondat.

Potrivit

dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va fi obligat recurentul

inculpat la plata cheltuielilor judiciare statului, din care suma reprezentând

onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, până la

prezentarea apărătorului ales, va fi avansat din fondul Ministerului Justiției.

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de inculpatul P.L. împotriva încheierii nr. 1138

din 29 iulie 2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

penală, în dosarul nr. 6160/1/2011.

Obligă recurentul

inculpat la plata sumei de 500

RON

,

cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25

RON

, reprezentând

onorariul apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului

ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 17 august 2011.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2011-08-17
0,97
ÎCCJ, Decizia nr. 193/2011
Asupra recursului de față, Din actele dosarului constată următoarele: Prin încheierea nr. 1066 din 15 iulie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea de liberare provizo
ÎCCJ 2011-01-20
0,96
ÎCCJ, Decizia nr. 9/2011
Asupra recursului de față, Din actele dosarului constată următoarele: Prin Încheierea nr. 50 din 14 ianuarie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea de liberare provi
ÎCCJ 2011-10-10
0,96
ÎCCJ, Decizia nr. 298/2011
Asupra recursului de față; Din actele dosarului constată următoarele: Prin încheierea nr. 1428 din 3 octombrie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 7666/1/2011, în baza art. 160 8a alin. (2)
ÎCCJ 2011-08-17
0,96
ÎCCJ, Decizia nr. 209/2011
Asupra recursului de față, Din actele dosarului constată următoarele: Prin încheierea nr. 1195 din 10 august 2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a fost respinsă, ca nefondată, cererea de liberare provizor
ÎCCJ 2011-08-17
0,96
ÎCCJ, Decizia nr. 196/2011
Asupra recursului de față, Din actele dosarului constată următoarele: Prin încheierea nr. 1137 din 29 iulie 2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea de liberare proviz
Sursă