ÎCCJ, Decizia nr. 195/2011
ÎCCJ, Decizia nr. 195/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra recursului de
față,
Din actele dosarului
constată următoarele:
Prin încheierea nr. 1138 din 29 iulie 2011,
pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a fost
respinsă, ca neîntemeiată, cererea de liberare provizorie sub control judiciar
formulată de inculpatul P.L., cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare
statului.
Pentru a pronunța
această soluție prima instanță a reținut, în esență, că inculpatul P.L. a
formulat, prin apărătorul său, cerere de liberare provizorie sub control
judiciar în temeiul dispozițiilor art. 160
2
C. proc. pen.
S-a motivat că, prin
prisma dispozițiilor naționale, cât și din perspectiva C.E.D.O., se impune ca
liberarea provizorie sub control judiciar să nu fie condiționată de gravitatea
infracțiunilor, ci această măsură trebuie subordonată garantării prezentării
inculpatului la audieri, precum si evitării unei stări de pericol sau a
obstrucționării justiției, cererea fiind întemeiată, neexistând date pentru
neaplicarea acestei măsuri conform art. 16
02
alin. (2) C. proc. pen.
și deși liberarea provizorie are un caracter facultativ, instanța nu poate uza
în mod discreționar de această facultate, întrucât ar încălca în mod flagrant
dispozițiile art. 5 alin. (5) C. proc. pen., art. 23 alin. (1) din Constituția
României și art. 5
3
din Convenția pentru apărarea drepturilor omului
și a libertăților fundamentale.
Examinând actele și
lucrările dosarului prima instanță a constatat că măsura arestării preventive a
inculpatului P.L. a fost dispusă pe o durată de 29 zile prin încheierea nr. 759
din 24/25 mai 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală,
ulterior fiind prelungită pe o durată de 30 de zile prin încheierea nr. 888 din
18 iunie 2011. Ambele încheieri au rămas definitive prin respingerea recursului
inculpatului. La data de 11 iulie 2011, prin încheierea nr. 1026, a fost
prelungită cu încă 30 de zile măsura arestării preventive a inculpatului.
S-a reținut de către
procuror că inculpatul că a aderat și sprijinit un grup infracțional organizat,
și în concret că în intervalul mai 2010 – aprilie 2011, în calitate de angajat la
societatea de comisionariat vamal SC C.C.S. SRL Constanța, condusă de
inculpatul
T.D.I.
, a săvârșit, la
diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiași rezoluții
infracționale, acte materiale specifice infracțiunii de complicitate la luare
de mită, infracțiune săvârșită de mai mulți lucrători vamali din
B.V.C.S.A.
, precum și acte
materiale specifice infracțiunii de dare de mită, săvârșită de mai mulți
intermediari vamali.
Astfel, inculpatul P.L.
era angajatul SC C.C.S. SRL ce își desfășura activitatea în Portul Constanța
Sud Agigea, fiind în permanentă legătură cu lucrătorii vamali de la scanner,
control fizic și control documentar. În această calitate, inculpatul P.L.
transmitea inculpatului T.D.I. informațiile relevante, culese de la fața locului,
despre problemele întâmpinate de clienții SC C.C.S. SRL în cadrul operațiunilor
de control vamal. Pe de altă parte, același învinuit transmitea lucrătorilor
vamali informațiile transmise de inculpatul T.D.I., inclusiv promisiunile de a
se plăti mită pentru introducerea în țară a containerelor cu mărfuri importate.
Astfel, inculpatul P.L.
a acționat ca o interfață în comunicarea dintre lucrătorii
B.V.C.S.A.
și inculpatul T.D.I.
cu privire la practicile corupte promovate de aceștia, în sensul încălcării atribuțiilor
de serviciu ale lucrătorilor vamali prin permiterea accesului pe teritoriul
României a unor containere importate ce conțineau, după caz, mărfuri
contrafăcute, alte mărfuri sau mărfuri în alte cantități decât cele înscrise în
declarația vamală de import, mărfuri subevaluate sau în sensul exercitării de
către lucrătorii vamali a atribuțiilor de serviciu specifice prin procesarea
containerelor respective, permițând accesul lor în țară în loc să fie blocate
în vamă, fără vreun temei legal plauzibil.
Astfel, în toată
perioada sus-menționată, aflându-se în fiecare zi în portul Constanța Sud
Agigea, a avut asupra sa câte un telefon mobil, schimbat diacronic, pe care îl
purta personal de la un lucrător vamal la altul (de exemplu
O.C.C.
, M.A., B.L. și alții),
pentru ca discuțiile dintre lucrătorii vamali și inculpatul T.D.I. referitoare
la mita ce trebuia plătită să aibă loc exclusiv prin aceste telefoane, în
scopul de a proteja secretul discuțiilor respective și de a face extrem de
dificilă identificarea vorbitorilor în cazul unor eventuale interceptări a
convorbirilor telefonice purtate de pe telefoanele respective (11 octombrie
2010, orele 17:46:32).
La data de 25 august
2010, inculpatul P.L. a promis că îl va contacta pe șeful
B.V.C.S.A.
, inculpatul D.L.A.,
pentru a-i raporta acestuia cum decurge operațiunea de intrare în țară a unor
mărfuri aflate în două containere ce urmau să fie vămuite în sistem de tranzit
la B.V. Slobozia și respectiv Călărași, mărfuri aparținând unui protejat al
inculpatului D.L.A.
Legat de această
operațiune, inculpatul P.L. i-a comunicat inculpatului T.D.I. că, în curând,
lucrătorii vamali își vor preciza pretențiile pe care le au cu privire la
cuantumul mitei (26 august 2010, orele 14:04:06, 10:56:03, 10:52:02). De
asemenea, inculpatul P.L. i-a comunicat inculpatului T.D.I. că la controlul
documentar este de serviciu lucrătorul vamal G.N. Inculpatul P.L. i-a promis
apoi inculpatului T.D.I. că va interveni pe lângă lucrătorul vamal, inculpatul
M.A., pentru ca respectivele mărfuri să fie introduse în țară chiar în aceeași
zi sau, cel târziu, a doua zi dimineață foarte devreme (27 august 2010, orele
12:12:30, 12:14:08).
La data de 1
septembrie 2010, inculpatul P.L. l-a informat pe inculpatul T.D.I. că trei
operațiuni de tranzit ale intermediarului vamal A.E.H., conținând sardine, au
fost oprite de lucrătorul vamal I.L., cerându-i să se intereseze despre motivul
acestei stări de fapt.
La aceeași dată,
inculpatul P.L. i-a precizat inculpatului T.D.I. că a rezolvat intrarea în țară
a unui transport de „papuci”, contra unei sume de bani denumite codificat „cu
9” (1 septembrie 2010, orele 11:09:02).
La data de 2
septembrie 2010, inculpatul P.L. l-a informat pe inculpatul T.D.I. că
inculpatul C.M. intenționează să introducă în tară o cantitate de 125 colete cu
lame de ras, reprezentând 10% din capacitatea unui container, iar inculpatul T.D.I.
i-a precizat că valoarea mitei pentru o astfel de operațiune este de „o mie și
ceva” de dolari S.U.A. sau euro (2 septembrie 2010, orele 11:30:54).
La data de 30
septembrie 2010, inculpatul P.L. l-a informat pe inculpatul T.D.I. despre
faptul că într-un container aparținându-i intermediarului vamal M.R. există
disimulată și nedeclarată o cantitate mare de bunuri diverse, printre care:
parfumuri, tampoane igienice, pampers, patenți, bomfaiere. Inculpatul P.L. i-a
propus inculpatului T.D.I., lucru agreat de acesta, să ducă direct containerul
la magazie, pentru a se evita aplicarea de sancțiuni importante de către
lucrătorii vamali (30 septembrie 2010, ora 09:17:03).
La data de 4
octombrie 2010, inculpatul P.L. a luat la cunoștință despre faptul că
inculpatul D.M., intermediar vamal, a prezentat în vamă un container conținând
20 de baxuri de ochelari, declarați ca fiind ochelari de soare, câtă vreme
erau, de fapt, ochelari de vedere (fapt ce antrena o încadrare tarifară
superioară), angajându-se să ia legătura cu lucrătorii vamali pentru a le
comunica faptul că trebuie permis accesul în țară a containerului respectiv. La
fel, inculpatul urma să intervină pe lângă lucrătorii vamali pentru a se
permite intrarea în țară a unui container conținând macrou al unui intermediar
vamal bulgar, situație în care s-a intervenit și pe lângă inculpatul D.L.A.,
șeful
B.V.C.S.A.
(4 octombrie 2010,
ora 09:17:08; 5 octombrie 2010, ora 10:28:41; 5 octombrie 2010, ora 10:47:43).
La data de 5
octombrie 2010, împreună cu inculpatul T.D.I., inculpatul P.L. a stabilit suma
de bani ce trebuia oferită ca mită de numitul A., pentru introducerea în țară a
45 colete cu mărfuri ilicite, în cadrul unui container ce conținea 1.000 de
colete de mărfuri, la valoare inițială de 1.500 dolari S.U.A., iar ulterior,
după introducerea în țară a mărfurilor, la valoarea de 2.500 dolari S.U.A. (5
octombrie 2010, orele 16:21:51, 16:3:03).
La data de 8 octombrie
2010, inculpatul P.L. a intervenit pe lângă lucrătorii vamali de la
B.V.C.S.A.
pentru a permite
intrarea în țară a două containere ce conțineau, printre altele, disimulate
colete cu ochelari de vedere și alimente (8 octombrie 2010, ora 10:52:43).
La data de 8
octombrie 2010, inculpatul P.L. s-a angajat față de inculpatul T.D.I. să-i
aducă, de urgență, lista cu sumele de bani solicitate de lucrătorii vamali ca
mită pentru procesarea unor containere (8 octombrie 2010, orele 10:53:36 și
13:49:43).
La data de 8
octombrie 2010, orele 15:11:36, inculpatul P.L. l-a înștiințat, de o manieră
codată, pe inculpatul T.D.I. că a dat mită unui lucrător vamal, spunându-i:
„i-am lăsat medicamente lui băiatu'”, acțiune validată imediat de inculpatul T.D.I.
(8 octombrie 2010, orele 15:11:36).
La data de 11
octombrie 2010, inculpatul P.L. s-a angajat față de inculpatul T.D.I. că va
transmite mita către lucrătorii vamali de îndată ce va fi nevoie, sumele
respective urmând să-i fie ulterior restituite de către T.D.I. (11 octombrie
2010, orele 16:28:42).
La data de 12
octombrie 2010, inculpatul P.L. s-a angajat față de inculpatul T.D.I. că va
contacta lucrătorii vamali pentru a-i oferi informații exacte despre
operațiunile, atât licite, cât și ilicite ale intermediarului vamal M.R., în
perioada 22 septembrie 2010 – 11 octombrie 2010, pentru a putea calcula cu
exactitate sumele ce trebuiau percepute de la acesta, atât legal, cât și cu
titlu de mită. La aceeași dată, inculpatul P.L. i-a transmis inculpatului T.D.I.
informații similare despre operațiunile vamale ale inculpatului D.M. și A.N.A.R.B.M.
(12 octombrie 2010, orele 08:51:42 și 10:58:31).
La data de 12
octombrie 2010, orele 11:08:53, inculpatul P.L. l-a întrebat pe inculpatul T.D.I.
de ce lucrătorul vamal M.A. nu a primit încă un aparat de bărbierit ce i-a fost
promis de inculpatul T.D.I. ca mită pentru serviciile făcute (12 octombrie
2010, orele 11:08:53).
La data de 26
octombrie 2010, inculpatul P.L. l-a informat pe inculpatul T.D.I. că mita
solicitată de vameși pentru introducerea în țară a unui container conținând 10
colete din 315, jucării nedeclarate/contrafăcute, este de 4.000 dolari S.U.A.
(26 octombrie 2010, orele 17:26:12 și 17:37:54).
La data de 27
octombrie 2010, inculpatul P.L. l-a informat pe inculpatul T.D.I. că inculpatul
D.L.A., șeful
B.V.C.S.A.
, i-a trimis un
client ce va realiza mai multe operațiuni de tranzit vamal, urmând ca firma SC
C.C.S. SRL „să se ocupe de tot; de luat liber, de (...)”, implicând prin
această formulare inclusiv activitatea de colectare a mitei pentru lucrătorii
vamali (27 octombrie 2010, orele 12:19:40, 12:06:35 și 13:17:16).
La data de 28
octombrie 2010, inculpatul P.L. l-a informat pe inculpatul T.D.I. că unul
dintre lucrătorii vamali va respinge un tranzit vamal pe motivul că certificatul
de origine al mărfurilor este falsificat. Această situație, de o gravitate
deosebită, a fost de natură să-l alerteze pe inculpatul T.D.I., care i-a cerut
inculpatului P.L. să intervină pe lângă lucrătorul vamal să înscrie în
documente orice alt motiv de respingere a operațiunii de tranzit, fără a se
face referire la documentul fals prezentat în vamă de SC C.C.S. SRL pentru
operațiunea respectivă (28 octombrie 2010, orele 11:09:52).
La data de 29
octombrie 2010, inculpatul P.L. l-a informat pe inculpatul T.D.I. că acel
client, care i-a fost trimis de inculpatul D.L.A., a prezentat în vamă o
operațiune de tranzit, pentru care a plătit atât comisioanele percepute de SC
C.C.S. SRL, cât și mita pentru lucrătorii vamali, urmând ca introducerea în
țară a mărfurilor să aibă loc de îndată (29 octombrie 2010, ora 09:04:07).
La data de 1
noiembrie 2010, inculpatul P.L. s-a angajat față de inculpatul T.D.I. că va
verifica în vamă care anume din containerele prezentate de firma SC U.E. SRL,
reprezentată de inculpatul C.L., conțin mărfuri cu caracter ilicit și care ar
fi pretențiile de mită ale lucrătorilor vamali pentru introducerea în țară a
mărfurilor respective (1 noiembrie 2010, orele 10:40:14 și 15:42:34). La
aceeași dată, inculpatul P.L. a efectuat verificările solicitate și i-a
comunicat inculpatului T.D.I. că respectivele containere nu pun probleme din
punct de vedere al admiterii lor în țară.
La data de 2
noiembrie 2010, inculpatul P.L. i-a solicitat inculpatului T.D.I. să i se dea
banii pentru mita ce trebuia oferită lucrătorilor vamali în cazul unui
transport de pomelo, urmând ca respectiva sumă de bani, neprecizată, să fie
recuperată ulterior de la client, numitul M. (2 noiembrie 2010, ora 09:15:44).
La data de 12
noiembrie 2010, inculpatul P.L. a stabilit împreună cu inculpatul T.D.I. că va
discuta cu inculpatul Olteanu Claudiu-Constantin, pentru a stabili care este
valoarea mitei ce trebuia plătită lucrătorilor vamali pentru un transport de
mărfuri (12 noiembrie 2010, orele 13:50:07).
La data de 30
noiembrie 2010, inculpatul P.L. i-a promis inculpatului T.D.I. că va lua
legătura cu lucrătorii vamali și, în special, cu inculpatul
O.C.C.
pentru a afla care
este valoarea mitei ce trebuie dată pentru introducerea în țară a mărfurilor
importate de firma D.G. (30 noiembrie 2010, ora 10:29:15).
La data de 30
noiembrie 2010, inculpatul P.L. i-a comunicat inculpatului T.D.I. că ștampila
aplicată pe un certificat de origine în cazul unui import al SC C.C.S. SRL nu
este notificată (este, practic, falsificată) (30 noiembrie 2010, orele
13:35:06).
La data de 4 ianuarie
2011, inculpatul P.L. l-a întrebat pe inculpatul T.D.I. dacă să introducă în
vamă un transport de chibrituri, având stabilită mita pentru lucrătorii vamali
„la 14”, primind de la inculpatul T.D.I. ordinul de a-l introduce în vamă „la
12” (4 ianuarie 2011, orele 12:30:40).
S-a considerat că
faptele constituie infracțiunile prevăzute și pedepsite de art. 7 pct. 1 din
Legea nr. 39/2003; art. 26 C. pen. raportat la art. 255 pct. 1 C. pen. și art. 6
și art. 7 pct. 2 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea dispozițiilor art. 41 alin.
(2) C. pen.; art. 26 C. pen. raportat la art. 254 pct. 1 și 2 C. pen. și art. 6
și art. 7 pct. 1 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea dispozițiilor art. 41 alin.
(2) C. pen., totul cu aplicarea dispozițiilor art. 33 lit. a) C. pen.
Având în vedere
dispozițiile art. 23 alin. (1) din Constituția României și de art. 136 alin.
(2), art. 160
1
și urm. C. proc. pen. prima instanță a reținut că
formularea unei cereri de liberare provizorie este condiționată de luarea
prealabilă a măsurii arestării și nu presupune încetarea sau schimbarea
temeiurilor care au impus luarea măsurii arestării (deoarece, în aceste
ipoteze, devin incidente alte instituții de drept procesual penal – revocarea
arestării sau înlocuirea arestării ), instanța având dreptul de a aprecia
asupra acordării sau neacordării liberării provizorii, care constituie un
„substituent” al măsurii arestării.
Cu privire la cererea
de liberare provizorie sub control judiciar, formulată de inculpatul P.L.,
instanța a constatat că sunt îndeplinite condițiile pentru admiterea în
principiu [art. 160
2
alin. (1) C. proc. pen.], având în vedere și
decizia de recurs în interesul legii nr. 7 din 9 februarie 2009, pronunțată de
Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, reținându-se,
totodată, că potrivit dispozițiilor art. 254 alin. (1) și (2) C. pen., pedeapsa
prevăzută de lege pentru infracțiunea reținută în sarcina petentului inculpat P.L.
nu depășește 15 ani închisoare, sub pragul prevăzut de normele procedurale
pentru admisibilitatea unei astfel de cereri, infracțiunile ce intrau în scopul
grupului infracțional organizat fiind infracțiuni de corupție, pentru care
legea prevede pedeapsa închisorii sub limita de 18 ani, din acest punct de vedere
cererea inculpatului fiind admisibilă.
În ceea ce privește
condiția negativă prevăzută de art. 160
2
alin. (2) C. proc. pen.,
referitoare la comportamentul inculpatului și perspectiva acestui comportament
după liberarea provizorie, prima instanță a constatat că aceasta nu este
îndeplinită, reținându-se că din coroborarea art. 160
2
alin. (1) și
(2) C. proc. pen. reiese caracterul facultativ al acordării liberării
provizorii sub control judiciar, chiar și în ipoteza în care inculpatul nu s-ar
afla în vreunul din cazurile de împiedicare a acordării liberării provizorii
prevăzută de art. 160
2
alin. (2) C. proc. pen.
Astfel, s-a
argumentat că probatoriul administrat până în acest moment procesual este de
natură a conduce la presupunerea rezonabilă că inculpatul a comis faptele
pentru care este cercetat penal, fiind îndeplinită exigența prevăzută de art. 143
C. proc. pen.
Urmărirea penală este
în curs de desfășurare, cauza în care petentul este cercetat este destul de
complexă, iar temeiurile în baza cărora s-a dispus măsura arestării preventive
nu s-au schimbat, nu au intervenit elemente noi, favorabile în ceea ce privește
poziția procesuală a inculpatului.
Prima instanță,
procedând la analiza numai a aspectelor avute în vedere de dispozițiile art. 160
1
- art. 160
10
C. proc. pen. și nu la analiza temeiurilor arestării
preventive – a constatat că instanța de judecată, atât în cursul urmăririi
penale, cât și al judecății, la cerere, poate dispune liberarea provizorie, sub
control judiciar, dacă sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 160
2
alin. (1) și (2) C. proc. pen., neexistând obligația de a se admite în fond
cererea.
Cu ocazia verificării
temeiniciei unei cereri de liberare sub control judiciar se pornește de la una
dintre premisele esențiale ale liberării provizorii, respectiv subzistența
temeiurilor avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a
inculpatului, deoarece dacă aceste temeiuri s-ar schimba ori ar înceta,
instanța ar fi obligată ca, la cerere sau din oficiu, să dispună, după caz,
înlocuirea sau revocarea măsurii arestării preventive, nemaimpunându-se, prin
ipoteză, problema liberării provizorii.
S-a concluzionat că
pentru a refuza liberarea provizorie pe considerente de netemeinicie, instanța
trebuie să constate existența unor temeiuri mai puternice decât cele avute în
vedere la luarea măsurii preventive, care să justifice convingerea că lăsarea
inculpatului în libertate, chiar provizorie și restrânsă printr-un control
judiciar, nu este totuși oportună.
Prin interpretarea
sistematică a dispozițiilor procedurale din materia măsurilor preventive, în
corelație și cu exigențele C.E.D.O. și ale jurisprudenței Curții de la
Strasbourg, s-a reținut că astfel de temeiuri privesc fie aspecte legate de
buna desfășurare a procesului penal, respectiv existența unor date, altele
decât cele avute în vedere de art. 160
2
alin. (1) C. proc. pen. din
care să rezulte temerea că atingerea scopului procesului penal ar putea fi
compromisă, fie aspecte legate de pericolul social concret al faptei pentru
care inculpatul este cercetat, respectiv prin modul și mijloacele de săvârșire
ori prin urmările sale aceasta să fi produs o gravă vătămare relațiilor sociale
ocrotite, traduse printr-un impact violent asupra conștiinței publicului,
astfel încât liberarea inculpatului, chiar provizorie, să fie de natură să
creeze o puternică stare de insecuritate socială și neîncredere în actul de
justiție.
Astfel, s-a constatat
că cererea inculpatului este neîntemeiată, deoarece la acest moment procesual,
buna desfășurare a procesului penal poate fi compromisă prin faptul că instanța
nu a fost încă sesizată cu rechizitoriul, s-au mai efectuat acte de urmărire
penală de la data arestării preventive a inculpatului și până în prezent,
urmând a fi efectuate și alte acte procesuale, urmărirea penală nefiind
finalizată. Față de numărul mare de persoane implicate, cauza este complexă,
ceea ce presupune o urmărire penală complexă și au fost ridicate documente de
la societăți comerciale care au beneficiat de acordul liberului de vamă, actele
urmând a fi verificate.
De asemenea, având în
vedere modalitatea și împrejurările comiterii faptelor, numărul actelor
materiale reținute în sarcina inculpatului, calitatea avută de acesta, angajat
la societatea de comisionariat vamal SC C.C.S. SRL Constanța prima instanță a
concluzionat asupra existenței pericolul concret pe care îl constituie lăsarea
inculpatului în libertate, aducându-se atingere valorilor sociale și regulilor
de drept instituite într-un stat democratic, generând în rândul opiniei publice
ideea că funcționarii vamali se pot folosi de funcțiile lor pentru obținerea de
beneficii materiale, prejudiciind buna reputație a autorităților publice, o
reacție blândă față de acest gen de inculpați putând crea un sentiment de
insecuritate publică și ar face ineficiente măsurile legislative care au
menirea să înfrângă recrudescența penală de corupție, generând și neîncredere
în capacitatea justiției de a reacționa la astfel de fenomene și, prin aceasta,
s-ar pune în pericol ordinea publică de drept aflată într-o relație cauzală cu
actul de înfăptuire a justiției.
Față de
circumstanțele reale ale comiterii faptei și cele personale ale inculpatului,
prima instanță a avut în vedere și urmarea socialmente periculoasă a
infracțiunii, lezarea gravă a relațiilor sociale ocrotite prin incriminarea
infracțiunilor care aduc atingere unor activități de interes public,
apreciindu-se că garanțiile de ordin personal (buna conduită avută anterior,
lipsa antecedentelor penale, faptul că are în întreținere copii minori și are o
familie organizată), cât și cele prevăzute de art. 160
2
alin. (3) C.
proc. pen., nu înlătură pericolul concret pe care îl prezintă lăsarea
inculpatului în libertate, cererea de liberare provizorie sub control judiciar
formulată de inculpat fiind respinsă, ca neîntemeiată.
Împotriva acestei
încheieri, în termen legal, a declarat recurs inculpatul, criticând-o, astfel
după cum rezultă din concluziile apărătorului său ales, expuse în partea
introductivă a prezentei decizii, pentru greșita apreciere a neîndeplinirii condițiilor
prevăzute de art. 160
2
alin. (2) C. proc. pen. și greșita respingere
a cererii inculpatului, față de circumstanțele personale ale acestuia.
Analizând recursul
prin prisma criticilor invocate și sub toate aspectele, potrivit art. 385
6
alin. (3) C. proc. pen. se constată că este nefondat și va fi respins, pentru
considerentele ce urmează.
Astfel, după cum
rezultă din analiza dispozițiilor art. 136 alin. (1) și (2) C. proc. pen.,
scopul măsurilor preventive îl constituie asigurarea bunei desfășurări a
procesului penal sau împiedicarea sustragerii învinuitului sau inculpatului de
la urmărirea penală, de la judecată sau de la executarea pedepsei, aceste
scopuri putând fi atinse și prin liberarea provizorie sub control judiciar sau
pe cauțiune.
În același sens sunt
și dispozițiile art. 5
3
din Convenția Europeană pentru Apărarea
Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale care prevede că persoana
arestată sau reținută beneficiază, între altele, de dreptul de a putea fi
eliberată în cursul procedurii, punerea în libertate putând fi subordonată unei
garanții care să asigure prezentarea persoanei în cauză la audiere.
Referitor la
reglementările interne în materie se constată că art. 160
2
alin. (1)
și (2) C. proc. pen. prevede condițiile concrete în care aceasta poate fi
acordată.
Rezultă, așadar, că
liberarea provizorie sub control judiciar reprezintă o măsură preventivă,
neprivativă de libertate, a cărei acordare este lăsată la latitudinea instanței
[art. 160
2
alin. (1) C. proc. pen.] și care presupune îndeplinirea
unor condiții, expres reglementate, privind cuantumul pedepsei închisorii
prevăzută de lege pentru infracțiunea comisă, forma de vinovăție cu care
aceasta a fost săvârșită și inexistența datelor din care să rezulte necesitatea
de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau
că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor
părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau
prin alte asemenea fapte. De asemenea, o condiție ce rezultă implicit din
reglementarea normativă precizată o constituie preexistența măsurii arestării
luate față de învinuit sau inculpat.
Analizând actele
dosarului se constată că întemeiat prima instanță a constatat că la acest
moment procesual acordarea liberării provizorii sub control judiciar a
inculpatului nu era oportună.
Se reține, astfel, că
prin hotărâri judecătorești definitive succesive, față de inculpat a fost luată
și apoi prelungită măsura arestării preventive.
Totodată, se constată
că există date apte a convinge un observator obiectiv că la nivelul
instituțiilor vamale și portuare din Municipiul Constanța s-a constituit un
grup infracțional organizat, incluzând oameni politici deținători ai unor
importante funcții de stat (secretar general al MAI/senator al României),
persoane cu funcții de conducere din sistemul vamal, lucrători vamali cu
diferite grade profesionale, comisionari vamali, intermediari vamali, oameni de
afaceri implicați în activitatea de import-export de mărfuri, persoane fizice
beneficiare curente a mărfurilor importate în România și transportatori, grup
ce avea ca scop deturnarea activităților legale ale autorităților statului
Român în privința activității de import-export de mărfuri prin birourile vamale
de pe raza D.R.A.O.V. Constanța, dar și din Municipiul București, prin
acapararea instituțiilor competente, determinate să își exercite prerogativele exclusiv
pentru realizarea intereselor economice ale grupului infracțional organizat.
Practicile grupului
infracțional organizat constau în instituirea unei rețele structurale
funcționale de taxare ilicită, în favoarea grupului, a containerelor cu mărfuri
procesate în punctele vamale, facilitându-se concomitent introducerea în țară
de mărfuri contrafăcute, mărfuri interzise la import, mărfuri ce nu erau
însoțite de avizele sau autorizațiile necesare, mărfuri de altă natură sau în
alte cantități decât cele declarate în vamă, falsificarea sistematică a
documentelor de achiziție externă a mărfurilor (în scopul diminuării bazei de
taxare vamală a acestora), mărfuri flagrant subevaluate, mărfuri provenind de
la societăți comerciale ori din țări ce necesită taxarea anti-dumping, fără
perceperea acestor taxe.
Rețeaua structurală
constituită de grupul infracțional organizat percepea sume de bani ilicite,
inclusiv pentru procesarea vamală legală a mărfurilor licit introduse în
România, în caz contrar, aceste mărfuri fiind amânate sine die de la controlul
vamal.
Infracțiunile -
mijloace de acțiune ale grupului infracțional organizat erau reprezentate de darea
și luarea de mită, traficul de influență, evaziunea fiscală, contrabanda,
falsul în înscrisuri sub semnătură privată, falsul material în înscrisuri
oficiale, falsul intelectual, uzul de fals, folosirea de documente falsificate
la autoritatea vamală, infracțiuni contra drepturilor de marcă industrială
înregistrată.
Potrivit cercetărilor
efectuate până în prezent membrii grupului infracțional organizat erau
structurați pe paliere de conducere și control: B.E. și P.A.C., de protecție
externă: M.L. și B.M., comandă și coordonare la nivelul sistemului vamal: C.S.,
D.L.A., B.L., O.C.C. și S.I., execuție la nivelul sistemului vamal: M.A., R.V.,
D.I.D., R.M.I., G.N., H.J., T.H.D., execuție – comisionari vamali și angajați
ai comisionarilor vamali: T.D.I., Ț.V., B.S., I.M.I., P.L., O.M., H.L., C.M., Z.R.
D.I., execuție – intermediari vamali, oameni de afaceri, persoane fizice: E.H.A.,
A.N.A.R.B.M., R.M., C.L., A.A., D.M., C.M., L.S., Z.Q., G.N., N.N.
Se reține, de
asemenea că actele dosarului furnizează date apte a crea presupunerea
rezonabilă că inculpatul a comis infracțiunile pentru care este cercetat,
respectiv cele prevăzute de art. 7 pct. 1 din Legea nr. 39/2003, art. 26 C.
pen. raportat la art. 255 pct. 1 C. pen., art. 6 și art. 7 pct. 2 din Legea nr.
78/2000, cu aplicarea dispozițiilor art. 41 alin. (2) C. pen., art. 26 C.
pen. raportat la art. 254 pct. 1 și 2 C. pen., art. 6 și art. 7 pct. 1 din
Legea nr. 78/2000, cu aplicarea dispozițiilor art. 41 alin. (2) C. pen.,
cu aplicarea dispozițiilor art. 33 lit. a) C. pen.
Se constată că există
presupunerea rezonabilă că inculpatul, angajat al societății comerciale de
comisionariat vamal al cărei asociat era inculpatul
T.D.L.
a sprijinit în
repetate rânduri ca și complice săvârșirea în calitate de autor a
infracțiunilor de luare de mită de către lucrătorii vamali, respectiv dare de
mită de către intermediarii vamali, mediind activități derulate de către acest
din urmă inculpat și acționând ca o interfață în comunicarea dintre lucrătorii
B.V.C.S.A.
și inculpatul T.D.I.
cu privire la practicile ilicite și corupte promovate de aceștia, în sensul
încălcării atribuțiilor de serviciu ale lucrătorilor vamali prin permiterea
accesului pe teritoriul României a unor containere importate ce conțineau, după
caz, mărfuri contrafăcute, alte mărfuri sau mărfuri în alte cantități decât
cele înscrise în declarația vamală de import, mărfuri subevaluate sau în sensul
exercitării de către lucrătorii vamali a atribuțiilor de serviciu specifice prin
procesarea containerelor respective, permițând accesul lor în țară, în loc să
fie blocate în vamă fără vreun temei legal plauzibil.
Probele administrate
creează presupunerea rezonabilă că inculpatul a comis faptele pentru care este
cercetat, fapte de o gravitate deosebită, având în vedere amploarea activității
grupului infracțional, scopurile acestuia și impactul exercitat din punct de
vedere economic și social, sub aspectul regimului sancționator faptele despre
care există indicii că au fost comise de inculpat respectând condițiile
prevăzute de art. 160
2
alin. (1) C. proc. pen.
Cu toate acestea, din
analiza cauzei în ansamblul său, rezultă că cererea de liberare provizorie nu
îndeplinește condiția oportunității, implicit prevăzută de normele ce
reglementează această instituție.
Se reține sub acest
aspect că acordarea liberării sub control judiciar reprezintă o vocație și nu
un drept al inculpatului, doar instanța fiind în măsură să aprecieze asupra
oportunității dispunerii acestei măsuri, normele europene necontravenind
dispozițiilor art. 160
2
alin. (1) C. proc. pen.; se constată că
aprecierea cu privire la oportunitatea măsurii presupune un examen al cauzei
concrete cu privire la fapta pentru care s-a dispus arestarea
inculpatului/învinuitului, calitatea acestuia, modul de săvârșire al faptei,
natura acesteia, circumstanțele concrete ale cauzei și cele privind persoana
învinuitului sau inculpatului.
Totodată,
dispozițiile art. 5
3
din Convenție, anterior indicat, nu instituie o
obligație de acordare a liberării persoanei private de libertate în cursul
procedurii judiciare, chiar cu impunerea oferirii de garanții în sensul arătat
de art. 5
3
teza finală, iar luarea măsurilor preventive alternative
celor privative de libertate, chiar în accepțiunea art. 136 alin. (2) C. proc.
pen., se subsumează realizării scopurilor acestora.
Așa fiind, instanța
de recurs apreciază că gravitatea faptelor despre care există indicii ce
creează presupunerea rezonabilă că au fost comise de inculpat, contextul în
care acestea au fost comise, numărul mare de acte materiale și impactul lor,
conduc la concluzia că scopul măsurilor preventive nu poate fi, cel puțin în
stadiul procesual actual, atins fără privarea de libertate a inculpatului, în
vederea normalei desfășurări a procesului penal, aflat într-o fază incipientă.
Urmărirea penală nu este, încă finalizată, având în vedere caracterul complex
al cauzei, natura variată și numărul crescut al probelor ce trebuie în
continuare administrate pentru aflarea adevărului și lămurirea cauzei sub toate
aspectele.
Se constată,
totodată, că la aprecierea asupra acordării liberării provizorii sub control
judiciar circumstanțele personale ale inculpatului nu pot să fie prioritar
avute în vedere și nici să prevaleze principiului aflării adevărului și
necesității desfășurării normale a procesului penal.
Astfel,
circumstanțele personale nu sunt suficiente în speță pentru a fundamenta
concluzia că cererea de liberare provizorie este întemeiată, ele neputând fi
avute în vedere izolat față de interesul general al menținerii ordinii sociale,
ce prevalează, în anumite circumstanțe, cum este și cea de față, dreptului
persoanei deținute de a fi cercetată în stare de libertate.
Așa fiind, se reține
că soluția dispusă de către prima instanță a realizat o corectă interpretare și
aplicare, cauzei concrete dedusă judecății, a normelor legale incidente în
speță, hotărârea astfel pronunțată fiind legală, temeinică și riguros
argumentată.
Criticile invocate în
recurs sunt nefondate.
După cum rezultă din
motivarea anterior prezentată prima instanță a argumentat just neîndeplinirea,
la acest moment procesual, a cerinței de oportunitate a cererii de liberare
provizorie sub control judiciar, nerespectarea condiției legale amintite
rezultând implicit din natura și gravitatea faptelor despre care există date ce
creează presupunerea rezonabilă că au fost comise de inculpat, condițiile și
circumstanțele reale și personale ale inculpatului, impresia creată publicului
în sensul funcționării clandestine și ilicite a unui sistem paralel cu cel al
autorităților statului, ce urmărea realizarea intereselor private ale membrilor
săi și care, în mod evident, presupunea o reacție fermă a organelor judiciare.
Rezultă, așadar, că
argumentele invocate de către instanță, contrar susținerilor apărării, sunt
apte a justifica soluția legal dispusă, care este temeinică și riguros
motivată.
Pentru considerentele
ce preced dispozițiilor art. 385
15
pct. 1 lit. b) C. proc. pen.,
recursul declarat va fi respins, ca nefondat.
Potrivit
dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va fi obligat recurentul
inculpat la plata cheltuielilor judiciare statului, din care suma reprezentând
onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, până la
prezentarea apărătorului ales, va fi avansat din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca
nefondat, recursul declarat de inculpatul P.L. împotriva încheierii nr. 1138
din 29 iulie 2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția
penală, în dosarul nr. 6160/1/2011.
Obligă recurentul
inculpat la plata sumei de 500
RON
,
cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25
RON
, reprezentând
onorariul apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului
ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată, în
ședință publică, astăzi 17 august 2011.