ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3332/2011
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3332/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamanta R.O. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul B.T.C. Iași obligarea acestuia de a-i răspunde la cererea adresată, precum și la achitarea cheltuielilor de judecată și a unor despăgubiri morale în cuantul de 1 leu. În motivarea cererii, reclamanta a arătat că a depus cerere de redobândire a cetățeniei române la B.T.C. Iași, la data de 27 septembrie 2010, împreună cu actele doveditoare, cerere ce face obiectul dosarului de cetățenie nr. 51112/RD/2010, dosar care nu a fost soluționat până la momentul formulării cererii de chemare în judecată.
Prin întâmpinarea depusă, A.N.C. a invocat excepția necompetentei teritoriale a instanței sesizate și excepția prematurității cererii, solicitând respingerea acțiunii pe motiv că nefinalizarea cererii de redobândire a cetățeniei române se datorează faptului că nu a primit, de la toate instituțiile abilitate, informațiile necesare analizării cererii reclamantei. Prin sentința civilă nr. 103 din 14 martie 2011, Curtea de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal, a declinat competența de soluționare a prezentei cauze în favoarea Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că reclamanta și-a ales domiciliul procesual în Municipiul București, că B.T.
Iași nu are personalitate juridică și că aprobarea cererilor de acordare ori de redobândire a cetățeniei romane se face prin ordin al președintelui A.N.C., instituție publica ce își are sediul în București, condiții în care sunt aplicabile dispozițiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 privind competența teritorială, în sensul că singura instanță competentă teritorial să soluționeze acțiunea reclamantei este instanța în raza căreia se află sediul instituție publice pârâte, cu atât mai mult cu cât doar aceasta este cea în drept să se pronunțe asupra cererii de redobândire a cetățeniei. Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamanta R.O., criticând-o pentru motive încadrate în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.
civ. În motivarea căii de atac, recurenta a susținut că a introdus acțiunea inițială în contradictoriu cu pârâtul B.T. Iași, competentă a soluționa cererea sa, fiind competentă a exercita atribuțiile respective la nivel local. Prin întâmpinarea depusă, A.N.C. a invocat excepția inadmisibilității prezentului recurs, față de dispozițiile art. 158 alin. (3 1 ) C. proc. civ. În temeiul dispozițiilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ., analizând cu prioritate excepția inadmisibilității prezentului recurs, Înalta Curte retine următoarele: Potrivit dispozițiilor art. 158 C. proc. civ., cu modificările aduse prin Legea nr. 202/2010, „când în fața instanței de judecată se pune în discuție competența acesteia, ea este obligată să stabilească instanța competentă ori, dacă este cazul, un alt organ cu activitate jurisdicțională competent.
Dacă instanța se declară necompetentă, hotărârea nu este supusă niciunei căi de atac, dosarul fiind trimis de îndată instanței competente sau, după caz, altui organ cu activitate jurisdicțională competent”. Aceste din urmă dispoziții, imperative, au devenit aplicabile cauzelor înregistrate pe rolul instanțelor de judecată după data de 25 noiembrie 2010, potrivit prevederilor art. XXII alin. (2) din Legea nr. 202/2010. Or, cererea reclamantei a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Iași la 18 ianuarie 2011, intrând, astfel, sub incidența dispozițiilor legale sus-indicate, condiții în care recursul formulat cu privire la declinarea competenței instanței inițial învestită este inadmisibil. Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc.
civ. și ale art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge recursul formulat de către R.O. împotriva sentinței civile nr. 103 din 14 martie 2011 a Curții de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibil. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 iunie 2011.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.