ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7555/2011

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7555/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursurilor

de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Tribunalului Timiș sub nr. 1206/30/2010 la data de 23 februarie 2010,

reclamantul P.I. a chemat în judecată pârâtul Statul Român prin M.F.P.

reprezentat de D.G.F.P. Timiș, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța,

să se constate că împotriva reclamantului și a părinților acestuia, respectiv

P.F. și P.M., a bunicilor reclamantului, numiții P.F. și P.A., a străbunicilor

reclamatului, respectiv P.I. și P.I.R. a fost luată măsura administrativă cu

caracter politic și anume, măsura dislocării și stabilirii de domiciliul

obligatoriu, dispusă prin Decizia nr. 200/1951 a M.A.I.; să se dispună

obligarea pârâtei la plata sumei de 250.000 euro pentru fiecare dintre

persoanele arătate mai sus, cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral

suferit ca urmare a exercitării măsurii administrative cu caracter politic; cu

cheltuieli de judecată.

Prin Sentința civilă

nr. 830 din 30 martie 2010, Tribunalul Timiș a respins acțiunea formulată de

reclamantul P.I. împotriva pârâtului Statul Român prin M.F.P. reprezentat de

D.G.F.P. Timiș, având ca obiect acțiune în constatare și despăgubiri.

Pentru a hotărî

astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Din dispozițiile art.

5 din Legea nr. 221/2009 rezultă că legiuitorul a înțeles să împartă în mai

multe categorii modalitatea de despăgubire a persoanelor condamnate politic sau

care au făcut obiectul unei măsuri administrative cu caracter politic,

prevăzând acordarea daunelor morale doar în cazul persoanelor condamnate

politic, în timp ce contravaloarea bunurilor confiscate se poate dispune în

oricare dintre situațiile celor două măsuri.

Prin urmare, întrucât

despăgubirile pentru prejudiciul de ordin moral se acordă doar în cazul

condamnărilor, tribunalul a reținut că nu sunt îndeplinite în speță premisele

admiterii acțiunii.

Împotriva Sentinței

civile nr. 830 din 30 martie 2010 a Tribunalului Timiș a declarat apel în

termen legal reclamantul P.I., solicitând admiterea lui, schimbarea în tot a

hotărârii în sensul admiterii acțiunii.

În motivarea cererii

de apel s-a susținut că, în speță s-a făcut o greșită interpretare a

dispozițiilor art. 5 lit. a) din Legea nr. 221/2009. În această ordine de idei

s-a învederat că din interpretarea scopului legii, care încă din titlu a

înțeles să asimileze măsurile administrative condamnărilor cu caracter politic,

rezultă că și măsurile de reparare a prejudiciilor trebuie să fie identice din

punct de vedere al categoriei lor. Nu există nicio diferență, sub aspectul

suferinței îndurate, între executarea unei hotărâri de condamnare cu caracter

politic și dislocarea, în condițiile cunoscute și arătate, pentru o perioadă de

aproape 5 ani.

Prin Decizia civilă

nr. 366/A din 18 mai 2010, Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, a admis

apelul reclamantului P.I.; a schimbat în tot sentința civilă apelată în sensul

că a admis în parte acțiunea; a obligat pârâtul să plătească reclamantului suma

de 5.000 euro sau echivalentul în RON la cursul B.N.R. la data plății cu titlu

de despăgubiri.

În motivarea deciziei s-a reținut că

dispozițiile art. 5 din Legea nr. 221/2009, cuprind o enumerare a măsurilor

reparatorii reglementate de Legea nr. 221/2009, iar aceste măsuri pot fi

solicitate, așa cum rezultă din alin. (1) al art. 5 al legii, de

"

orice persoană care a

suferit condamnări cu caracter politic … sau care a făcut obiectul unor măsuri

administrative cu caracter politic

"

.

În consecință,

măsurile reparatorii enumerate se acordă ambelor categorii de persoane indicate

în art. 5 alin. (1) din Legea nr. 221/2009.

Această interpretare

este impusă prin chiar titlul Legii nr. 221/2009, lege care privește

condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora,

pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.

Atât din titlul

legii, cât și din întregul conținut al acesteia, rezultă că măsurile administrative

cu caracter politic sunt asimilate condamnărilor cu caracter politic,

asimilare, care presupune identitatea de tratament în acordarea formelor de

despăgubire, finalitatea legii fiind aceea de a despăgubi material și moral

persoanele care au fost persecutate politic într-o formă sau alta în perioada

1945 - 1989.

În speță, prejudiciul moral este de

netăgăduit, întrucât împotriva reclamantului și membrilor familiei sale a fost

luată măsura administrativă cu caracter politic și anume, măsura dislocării și

stabilirii de domiciliu obligatoriu, fiind deportați din localitatea Berzasca,

județul Caraș-Severin în apropierea localității Cacamenaca (actualmente

Grădiștea) - viitoare localitate Ezeru din Câmpia Bărăganului, măsură aplicată

de regimul comunist proaspăt instalat datorită simpatiilor politice ale

membrilor familiei sale față de

"

partidele istorice

"

și probabil altor

motive neexplicate de autorități.

Astfel, prin

modificarea art. 5 lit. a) din lege s-au stabilit limite maxime pentru

despăgubirile morale ce pot fi acordate.

În ceea ce privește

cuantumul despăgubirilor pentru prejudiciul moral suferit de către reclamantul

P.I., Curtea a pornit de la premisa că, într-adevăr, prin deportarea

reclamantului și a familiei acestuia în Câmpia Bărăganului, pe o perioadă de

peste 4 ani, au fost lezate valori esențiale ale personalității umane,

respectiv libertatea, demnitatea, onoarea, sănătatea și integritatea fizică și

psihică a acestora, prin traumele fizice și psihice la care au fost supuși.

Cu toate acestea, acordarea

despăgubirilor pentru daunele morale suferite nu trebuie să se transforme

într-un mijloc de îmbogățire.

Astfel, având în vedere și dispozițiile art.

5 lit.

"

a)

"

din Legea nr.

221/2009, astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 62/2010, Curtea a apreciat

că suma de 5.000 euro reprezintă o despăgubire echitabilă pentru prejudiciul

moral cauzat.

Împotriva acestei

decizii, în termen legal au declarat recurs reclamantul P.I. și pârâtul Statul

Român prin M.F.P. reprezentat de D.G.F.P. Timiș.

Statul Român, prin

M.F.P., reprezentat de D.G.F.P. Timiș a criticat decizia invocând în drept

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea

motivelor de recurs s-a susținut că instanța a făcut o greșită aplicare a

dispozițiilor art. 5, alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, fără a avea în

vedere că prin Decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curții Constituționale

aceste dispoziții au fost declarate neconstituționale.

Că, de asemenea, prin

Decizia nr. 1354 din 20 octombrie 2010 a Curții Constituționale au fost

declarate neconstituționale și dispozițiile art. I pct. I și pct. II din O.U.G.

nr. 62/2010.

O altă critică a

vizat greșita reținere a instanței că și pentru măsurile administrative cu

caracter politic se pot acorda despăgubiri morale.

Reclamantul P.I., a

criticat decizia invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea

motivului de recurs s-a invocat că în mod nelegal instanța a acordat o sumă

globală în condițiile în care acțiunea a fost formulată atât în nume propriu cât

și în calitate de succesor al autorilor săi, iar această modalitate nu permite

un control al modului de cuantificare a despăgubirilor.

O altă critică a

vizat faptul că deși instanța a reținut existența unei măsuri administrative cu

caracter politic, la stabilirea cuantumului despăgubirilor morale nu a avut în

vedere perioada mare de timp pentru care aceasta a fost dispusă, faptul că

această măsură a fost dispusă pentru toți membrii familiei, valorile umane

lezate, etc.

Recursul declarat de

reclamantul P.I. este fondat, iar recursul Statului Român este nefondat pentru

următoarele considerente:

Referitor la

incidența în cauză a Deciziilor Curții Constituționale nr. 1358 și nr.

1360/2010, în sensul inexistenței temeiului juridic al cererii introductive de

instanță ca efect al declarării neconstituționale a dispozițiilor legale ce

reglementează acordarea daunelor morale, această susținere nu poate fi primită.

Potrivit art. 31 alin. (3) din Legea nr.

47/1992 republicată, privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale

"

dispozițiile din

legile și ordonanțele în vigoare constatate ca fiind neconstituționale își

încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții

Constituționale, dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz,

pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe

durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt

suspendate de drept

"

.

Prin urmare, în

situația în care puterea legiuitoare sau executivul nu își respectă această

obligație, sancțiunea care intervine este încetarea efectelor juridice ale

dispoziției constatate ca fiind neconstituționale, pentru viitor.

În speță însă,

deciziile Curții Constituționale invocate de pârât nu produc nici un efect în

privința situației reclamantului având în vedere că au intervenit în cursul

soluționării recursului, respectiv, au fost pronunțate la data de 20 octombrie

2010 și publicate în M. Of. al României la data de 15 noiembrie 2010, în timp

ce decizia recurată a fost pronunțată la 18 octombrie 2010, deci, anterior

publicării respectivelor decizii, care astfel nu au nici o relevanță în cauză.

În acest sens s-a pronunțat și Decizia nr. 12

din 19 septembrie 2011 publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 789/07.11.2011,

care a statuat cu putere de lege că, drept urmare a Deciziilor Curții

Constituționale nr. 1358 și nr. 1360/2010,

"

dispozițiile art. 5

alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu

caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora și-au încetat

efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate

definitiv la data publicării deciziilor instanței de contencios constituțional

în M. Of.

"

Cum prezenta cauză a

fost soluționată în mod definitiv prin Decizia civilă nr. 366 pronunțată de

Curtea de Apel Timișoara data de 18 octombrie 2010, iar aplicarea legii în

perioada dintre intrarea ei în vigoare și constatarea neconstituționalității nu

poate fi înlăturată, rezultă că deciziile Curții Constituționale arătate, care

au intervenit în timpul soluționării cauzei în recurs, nu se pot aplica în

această etapă procesuală.

Contrar susținerilor

recurentului-pârât, Legea nr. 221/2009 conferă dreptul la despăgubiri pentru

prejudiciul moral nu doar persoanelor care au suferit condamnări cu caracter

politic, ci și celor care au făcut obiectul unor măsuri administrative cu

caracter politic.

Faptul că la lit. a)

din alin. (1) al art. 5 din Legea nr. 221/2009 se prevede acordarea de

despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare nu infirmă dreptul

la despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin măsuri administrative cu

caracter politic.

Aceasta deoarece, alin. (1) al art. 5

deschide calea acțiunii în justiție pentru repararea prejudiciului suferit atât

ca urmare a unor condamnări cu caracter politic, cât și ca urmare a unor măsuri

administrative cu caracter politic:

"

Orice persoană care a suferit

condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989

sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic,

precum și, după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia până

la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanței prevăzute la art. 4 alin.

(4), în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi,

obligarea statului la: ...".

Așa fiind,

categoriile de despăgubiri - morale și materiale - enumerate în continuare, la

lit. a) și b), nu pot fi înțelese decât ca vizând persoanele care au suferit

oricare dintre măsurile cu caracter politic menționate la alin. (1), adică fie

condamnări, fie măsuri administrative.

Interpretarea

susținută de recurentul-pârât, potrivit căreia pot fi acordate despăgubiri

numai pentru prejudiciul moral suferit printr-o condamnare cu caracter politic,

nu și pentru prejudiciul moral suferit printr-o măsură administrativă cu

caracter politic, nu poate fi acceptată, deoarece ea ignoră sensul

dispozițiilor de la alin. (1) al art. 5 și însăși rațiunea pentru care a fost

adoptată Legea nr. 221/2009, aceea de a asigura repararea prejudiciilor

suferite de victimele regimului comunist, condamnate politic sau care au făcut

obiectul unor măsuri cu caracter politic.

Pe de altă parte, a

distinge între cele două categorii de măsuri cu caracter politic - condamnări

și măsuri administrative, sub aspectul naturii prejudiciului supus reparării -

moral sau material, ar însemna crearea unui cadru juridic discriminatoriu

pentru persoane aflate în situații similare, întrucât atât condamnările cu

caracter politic, cât și măsurile administrative cu caracter politic sunt

măsuri abuzive ale regimului comunist, care au generat prejudicii materiale și

morale celor cărora s-au împotrivit, sub diverse forme, regimului totalitar

comunist.

Prin urmare,

recunoscând reclamantului dreptul la acordarea de despăgubiri pentru

prejudiciul moral suferit ca urmare a măsurii administrative cu caracter

politic prevăzută la art. 3 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 221/2009, instanța

de apel a pronunțat o hotărâre cu aplicarea corectă a dispozițiilor art. 5 alin.

(1) lit. a) din această lege.

Pentru toate aceste

considerente, recursul declarat de Statul Român se apreciază ca nefondat.

Critica formulată de

recurentul reclamant pe aspectul cuantumului despăgubirilor morale acordate

este fondată pentru următoarele argumente.

Prin art. I pct. I

din O.U.G. nr. 62/2010 s-a modificat art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr.

221/2009 în sensul că s-a stabilit o limitare a cuantumului despăgubirilor

pentru prejudiciul moral suferit de persoanele ce intră în sfera de reglementare

a legii, iar prin art. II din aceeași ordonanță s-a prevăzut că dispozițiile

Legii nr. 221/2009, astfel cum au fost modificate și completate prin O.U.G. nr.

62/2010, se aplică proceselor și cererilor pentru a căror soluționare nu a fost

pronunțată o hotărâre judecătorească definitivă până la data intrării în

vigoare a acestei ordonanțe de urgență.

Dispozițiile art. I

pct. 1 și art. II din O.U.G. nr. 62/2010 au fost, însă, declarate

neconstituționale prin Decizia Curții Constituționale nr. 1354/2010, publicată

în M. Of. nr. 761/15.112010. Or, potrivit art. 147 alin. (4) din Constituție,

deciziile Curții Constituționale sunt general obligatorii, iar potrivit art.

147 alin. (1), dispozițiile constatate neconstituționale își încetează efectele

juridice în 45 zile de la publicarea deciziei în M. Of.

În consecință, ca

efect al Deciziei Curții Constituționale nr. 1354/2010, nu mai există bază

legală pentru limitarea cuantumului despăgubirilor ce pot fi acordate în

temeiul art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, astfel că soluția

curții de apel, aceea de cuantificare a daunelor morale în funcție de plafonul

maxim impus de O.U.G. nr. 62/2010, și-a pierdut fundamentul juridic.

Referitor la

cuantumul daunelor morale, instanța de apel a reținut că despăgubirile trebuie

să aibă în vedere durata măsurii administrative, valorile lezate precum și

criteriile impuse de O.U.G. nr. 62/2010.

Este adevărat că nu

există criterii în baza cărora să fie pe deplin reparate daunele morale,

întrucât plata unei sume de bani abia dacă poate aduce victimei unele alinări

sau satisfacții, cu atât mai mult cu cât în cauză, persoanele care au suferit

prejudiciul au decedat, iar despăgubirile sunt solicitate de reclamant în

calitate de succesor și care la data luării măsurii administrative era minor,

având vârsta de 4 ani.

În materia daunelor

morale principiul reparării integrale a prejudiciului nu poate avea decât un

caracter aproximativ, iar ceea ce trebuie evaluat, în realitate, este

despăgubirea care vine să compenseze prejudiciul, și nu prejudiciul ca atare.

Suma stabilită de

instanță nu reprezintă o repunere a victimei într-o situație similară cu

situația avută anterior, repunere care, evident este imposibilă, ci această

sumă este destinată producerii unei satisfacții echitabile.

Rațiunea adoptării

legii a fost aceea de a acorda o minimă reparație morală persoanelor care s-au

opus regimului comunist, precum și descendenților acestora până la gradul II,

și respectiv soțului supraviețuitor.

În situația în care

persoana îndreptățită formulează acțiunea, invocând atât un drept propriu cât

și în calitate de descendent până la gradul II, nimic nu se opune, ca în

considerarea acelorași criterii și rațiuni a legii să se stabilească o sumă

globală.

Având în vedere

aceste considerente se apreciază că suma de 20.000 euro reprezintă o

satisfacție suficientă și echitabilă, sumă la care va fi obligat pârâtul în

echivalent la data plății.

Văzând și

dispozițiile art. 312 C. proc. civ. urmează a se admite recursul declarat de

reclamantul P.I., a se modifica decizia în sensul majorării cuantumului

despăgubirilor de la 5000 euro la 20000 euro și a se menține restul

dispozițiilor deciziei.

Urmează a se respinge

recursul declarat de Statul Român prin M.F.P..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de reclamantul P.I. împotriva Deciziei nr. 366 A din 18 octombrie 2010

a Curții de Apel Timișoara, secția civilă.

Modifică decizia

atacată în sensul că majorează cuantumul despăgubirilor acordate reclamantului

de la 5000 euro la 20000 euro sau echivalentul în RON la data plății.

Menține restul

dispozițiilor deciziei atacate.

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de pârâtul Statul Român prin M.F.P. reprezentat de

D.G.F.P. Timiș împotriva aceleiași decizii.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 26 octombrie 2011.