ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7555/2011

Asupra recursurilor de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș sub nr. 1206/30/2010 la data de 23 februarie 2010, reclamantul P.I. a chemat în judecată pârâtul Statul Român prin M.F.P. reprezentat de D.G.F.P. Timiș, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se constate că împotriva reclamantului și a părinților acestuia, respectiv P.F. și P.M., a bunicilor reclamantului, numiții P.F. și P.A., a străbunicilor reclamatului, respectiv P.I. și P.I.R. a fost luată măsura administrativă cu caracter politic și anume, măsura dislocării și stabilirii de domiciliul obligatoriu, dispusă prin Decizia nr. 200/1951 a M.A.I.; să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 250.000 euro pentru fiecare dintre persoanele arătate mai sus, cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit ca urmare a exercitării măsurii administrative cu caracter politic; cu cheltuieli de judecată.

Prin Sentința civilă nr. 830 din 30 martie 2010, Tribunalul Timiș a respins acțiunea formulată de reclamantul P.I. împotriva pârâtului Statul Român prin M.F.P. reprezentat de D.G.F.P. Timiș, având ca obiect acțiune în constatare și despăgubiri. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele: Din dispozițiile art. 5 din Legea nr. 221/2009 rezultă că legiuitorul a înțeles să împartă în mai multe categorii modalitatea de despăgubire a persoanelor condamnate politic sau care au făcut obiectul unei măsuri administrative cu caracter politic, prevăzând acordarea daunelor morale doar în cazul persoanelor condamnate politic, în timp ce contravaloarea bunurilor confiscate se poate dispune în oricare dintre situațiile celor două măsuri.

Prin urmare, întrucât despăgubirile pentru prejudiciul de ordin moral se acordă doar în cazul condamnărilor, tribunalul a reținut că nu sunt îndeplinite în speță premisele admiterii acțiunii. Împotriva Sentinței civile nr. 830 din 30 martie 2010 a Tribunalului Timiș a declarat apel în termen legal reclamantul P.I., solicitând admiterea lui, schimbarea în tot a hotărârii în sensul admiterii acțiunii. În motivarea cererii de apel s-a susținut că, în speță s-a făcut o greșită interpretare a dispozițiilor art. 5 lit. a) din Legea nr. 221/2009. În această ordine de idei s-a învederat că din interpretarea scopului legii, care încă din titlu a înțeles să asimileze măsurile administrative condamnărilor cu caracter politic, rezultă că și măsurile de reparare a prejudiciilor trebuie să fie identice din punct de vedere al categoriei lor.

Nu există nicio diferență, sub aspectul suferinței îndurate, între executarea unei hotărâri de condamnare cu caracter politic și dislocarea, în condițiile cunoscute și arătate, pentru o perioadă de aproape 5 ani. Prin Decizia civilă nr. 366/A din 18 mai 2010, Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, a admis apelul reclamantului P.I.; a schimbat în tot sentința civilă apelată în sensul că a admis în parte acțiunea; a obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 5.000 euro sau echivalentul în RON la cursul B.N.R. la data plății cu titlu de despăgubiri.

În motivarea deciziei s-a reținut că dispozițiile art. 5 din Legea nr. 221/2009, cuprind o enumerare a măsurilor reparatorii reglementate de Legea nr. 221/2009, iar aceste măsuri pot fi solicitate, așa cum rezultă din alin. (1) al art. 5 al legii, de " orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic … sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic " . În consecință, măsurile reparatorii enumerate se acordă ambelor categorii de persoane indicate în art. 5 alin. (1) din Legea nr. 221/2009.

Această interpretare este impusă prin chiar titlul Legii nr. 221/2009, lege care privește condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989. Atât din titlul legii, cât și din întregul conținut al acesteia, rezultă că măsurile administrative cu caracter politic sunt asimilate condamnărilor cu caracter politic, asimilare, care presupune identitatea de tratament în acordarea formelor de despăgubire, finalitatea legii fiind aceea de a despăgubi material și moral persoanele care au fost persecutate politic într-o formă sau alta în perioada 1945 - 1989. În speță, prejudiciul moral este de netăgăduit, întrucât împotriva reclamantului și membrilor familiei sale a fost luată măsura administrativă cu caracter politic și anume, măsura dislocării și stabilirii de domiciliu obligatoriu, fiind deportați din localitatea Berzasca, județul Caraș-Severin în apropierea localității Cacamenaca (actualmente Grădiștea) - viitoare localitate Ezeru din Câmpia Bărăganului, măsură aplicată de regimul comunist proaspăt instalat datorită simpatiilor politice ale membrilor familiei sale față de " partidele istorice " și probabil altor motive neexplicate de autorități.

Astfel, prin modificarea art. 5 lit. a) din lege s-au stabilit limite maxime pentru despăgubirile morale ce pot fi acordate. În ceea ce privește cuantumul despăgubirilor pentru prejudiciul moral suferit de către reclamantul P.I., Curtea a pornit de la premisa că, într-adevăr, prin deportarea reclamantului și a familiei acestuia în Câmpia Bărăganului, pe o perioadă de peste 4 ani, au fost lezate valori esențiale ale personalității umane, respectiv libertatea, demnitatea, onoarea, sănătatea și integritatea fizică și psihică a acestora, prin traumele fizice și psihice la care au fost supuși. Cu toate acestea, acordarea despăgubirilor pentru daunele morale suferite nu trebuie să se transforme într-un mijloc de îmbogățire.

Astfel, având în vedere și dispozițiile art. 5 lit. " a) " din Legea nr. 221/2009, astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 62/2010, Curtea a apreciat că suma de 5.000 euro reprezintă o despăgubire echitabilă pentru prejudiciul moral cauzat. Împotriva acestei decizii, în termen legal au declarat recurs reclamantul P.I. și pârâtul Statul Român prin M.F.P. reprezentat de D.G.F.P. Timiș. Statul Român, prin M.F.P., reprezentat de D.G.F.P. Timiș a criticat decizia invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În dezvoltarea motivelor de recurs s-a susținut că instanța a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 5, alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, fără a avea în vedere că prin Decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curții Constituționale aceste dispoziții au fost declarate neconstituționale.

Că, de asemenea, prin Decizia nr. 1354 din 20 octombrie 2010 a Curții Constituționale au fost declarate neconstituționale și dispozițiile art. I pct. I și pct. II din O.U.G. nr. 62/2010. O altă critică a vizat greșita reținere a instanței că și pentru măsurile administrative cu caracter politic se pot acorda despăgubiri morale. Reclamantul P.I., a criticat decizia invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În dezvoltarea motivului de recurs s-a invocat că în mod nelegal instanța a acordat o sumă globală în condițiile în care acțiunea a fost formulată atât în nume propriu cât și în calitate de succesor al autorilor săi, iar această modalitate nu permite un control al modului de cuantificare a despăgubirilor.

O altă critică a vizat faptul că deși instanța a reținut existența unei măsuri administrative cu caracter politic, la stabilirea cuantumului despăgubirilor morale nu a avut în vedere perioada mare de timp pentru care aceasta a fost dispusă, faptul că această măsură a fost dispusă pentru toți membrii familiei, valorile umane lezate, etc. Recursul declarat de reclamantul P.I. este fondat, iar recursul Statului Român este nefondat pentru următoarele considerente: Referitor la incidența în cauză a Deciziilor Curții Constituționale nr. 1358 și nr. 1360/2010, în sensul inexistenței temeiului juridic al cererii introductive de instanță ca efect al declarării neconstituționale a dispozițiilor legale ce reglementează acordarea daunelor morale, această susținere nu poate fi primită.

Potrivit art. 31 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 republicată, privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale " dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare constatate ca fiind neconstituționale își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale, dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept " . Prin urmare, în situația în care puterea legiuitoare sau executivul nu își respectă această obligație, sancțiunea care intervine este încetarea efectelor juridice ale dispoziției constatate ca fiind neconstituționale, pentru viitor.

În speță însă, deciziile Curții Constituționale invocate de pârât nu produc nici un efect în privința situației reclamantului având în vedere că au intervenit în cursul soluționării recursului, respectiv, au fost pronunțate la data de 20 octombrie 2010 și publicate în M. Of. al României la data de 15 noiembrie 2010, în timp ce decizia recurată a fost pronunțată la 18 octombrie 2010, deci, anterior publicării respectivelor decizii, care astfel nu au nici o relevanță în cauză. În acest sens s-a pronunțat și Decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011 publicată în M. Of.

al României, Partea I, nr. 789/07.11.2011, care a statuat cu putere de lege că, drept urmare a Deciziilor Curții Constituționale nr. 1358 și nr. 1360/2010, " dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziilor instanței de contencios constituțional în M. Of. " Cum prezenta cauză a fost soluționată în mod definitiv prin Decizia civilă nr. 366 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara data de 18 octombrie 2010, iar aplicarea legii în perioada dintre intrarea ei în vigoare și constatarea neconstituționalității nu poate fi înlăturată, rezultă că deciziile Curții Constituționale arătate, care au intervenit în timpul soluționării cauzei în recurs, nu se pot aplica în această etapă procesuală.

Contrar susținerilor recurentului-pârât, Legea nr. 221/2009 conferă dreptul la despăgubiri pentru prejudiciul moral nu doar persoanelor care au suferit condamnări cu caracter politic, ci și celor care au făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic. Faptul că la lit. a) din alin. (1) al art. 5 din Legea nr. 221/2009 se prevede acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare nu infirmă dreptul la despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin măsuri administrative cu caracter politic.

Aceasta deoarece, alin. (1) al art. 5 deschide calea acțiunii în justiție pentru repararea prejudiciului suferit atât ca urmare a unor condamnări cu caracter politic, cât și ca urmare a unor măsuri administrative cu caracter politic: " Orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și, după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia până la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanței prevăzute la art. 4 alin. (4), în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la: ...". Așa fiind, categoriile de despăgubiri - morale și materiale - enumerate în continuare, la lit. a) și b), nu pot fi înțelese decât ca vizând persoanele care au suferit oricare dintre măsurile cu caracter politic menționate la alin. (1), adică fie condamnări, fie măsuri administrative.

Interpretarea susținută de recurentul-pârât, potrivit căreia pot fi acordate despăgubiri numai pentru prejudiciul moral suferit printr-o condamnare cu caracter politic, nu și pentru prejudiciul moral suferit printr-o măsură administrativă cu caracter politic, nu poate fi acceptată, deoarece ea ignoră sensul dispozițiilor de la alin. (1) al art. 5 și însăși rațiunea pentru care a fost adoptată Legea nr. 221/2009, aceea de a asigura repararea prejudiciilor suferite de victimele regimului comunist, condamnate politic sau care au făcut obiectul unor măsuri cu caracter politic.

Pe de altă parte, a distinge între cele două categorii de măsuri cu caracter politic - condamnări și măsuri administrative, sub aspectul naturii prejudiciului supus reparării - moral sau material, ar însemna crearea unui cadru juridic discriminatoriu pentru persoane aflate în situații similare, întrucât atât condamnările cu caracter politic, cât și măsurile administrative cu caracter politic sunt măsuri abuzive ale regimului comunist, care au generat prejudicii materiale și morale celor cărora s-au împotrivit, sub diverse forme, regimului totalitar comunist. Prin urmare, recunoscând reclamantului dreptul la acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit ca urmare a măsurii administrative cu caracter politic prevăzută la art. 3 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 221/2009, instanța de apel a pronunțat o hotărâre cu aplicarea corectă a dispozițiilor art. 5 alin. (1) lit. a) din această lege.

Pentru toate aceste considerente, recursul declarat de Statul Român se apreciază ca nefondat. Critica formulată de recurentul reclamant pe aspectul cuantumului despăgubirilor morale acordate este fondată pentru următoarele argumente. Prin art. I pct. I din O.U.G. nr. 62/2010 s-a modificat art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 în sensul că s-a stabilit o limitare a cuantumului despăgubirilor pentru prejudiciul moral suferit de persoanele ce intră în sfera de reglementare a legii, iar prin art. II din aceeași ordonanță s-a prevăzut că dispozițiile Legii nr. 221/2009, astfel cum au fost modificate și completate prin O.U.G. nr. 62/2010, se aplică proceselor și cererilor pentru a căror soluționare nu a fost pronunțată o hotărâre judecătorească definitivă până la data intrării în vigoare a acestei ordonanțe de urgență.

Dispozițiile art. I pct. 1 și art. II din O.U.G. nr. 62/2010 au fost, însă, declarate neconstituționale prin Decizia Curții Constituționale nr. 1354/2010, publicată în M. Of. nr. 761/15.112010. Or, potrivit art. 147 alin. (4) din Constituție, deciziile Curții Constituționale sunt general obligatorii, iar potrivit art. 147 alin. (1), dispozițiile constatate neconstituționale își încetează efectele juridice în 45 zile de la publicarea deciziei în M. Of. În consecință, ca efect al Deciziei Curții Constituționale nr. 1354/2010, nu mai există bază legală pentru limitarea cuantumului despăgubirilor ce pot fi acordate în temeiul art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, astfel că soluția curții de apel, aceea de cuantificare a daunelor morale în funcție de plafonul maxim impus de O.U.G.

nr. 62/2010, și-a pierdut fundamentul juridic. Referitor la cuantumul daunelor morale, instanța de apel a reținut că despăgubirile trebuie să aibă în vedere durata măsurii administrative, valorile lezate precum și criteriile impuse de O.U.G. nr. 62/2010. Este adevărat că nu există criterii în baza cărora să fie pe deplin reparate daunele morale, întrucât plata unei sume de bani abia dacă poate aduce victimei unele alinări sau satisfacții, cu atât mai mult cu cât în cauză, persoanele care au suferit prejudiciul au decedat, iar despăgubirile sunt solicitate de reclamant în calitate de succesor și care la data luării măsurii administrative era minor, având vârsta de 4 ani. În materia daunelor morale principiul reparării integrale a prejudiciului nu poate avea decât un caracter aproximativ, iar ceea ce trebuie evaluat, în realitate, este despăgubirea care vine să compenseze prejudiciul, și nu prejudiciul ca atare.

Suma stabilită de instanță nu reprezintă o repunere a victimei într-o situație similară cu situația avută anterior, repunere care, evident este imposibilă, ci această sumă este destinată producerii unei satisfacții echitabile. Rațiunea adoptării legii a fost aceea de a acorda o minimă reparație morală persoanelor care s-au opus regimului comunist, precum și descendenților acestora până la gradul II, și respectiv soțului supraviețuitor. În situația în care persoana îndreptățită formulează acțiunea, invocând atât un drept propriu cât și în calitate de descendent până la gradul II, nimic nu se opune, ca în considerarea acelorași criterii și rațiuni a legii să se stabilească o sumă globală. Având în vedere aceste considerente se apreciază că suma de 20.000 euro reprezintă o satisfacție suficientă și echitabilă, sumă la care va fi obligat pârâtul în echivalent la data plății.

Văzând și dispozițiile art. 312 C. proc. civ. urmează a se admite recursul declarat de reclamantul P.I., a se modifica decizia în sensul majorării cuantumului despăgubirilor de la 5000 euro la 20000 euro și a se menține restul dispozițiilor deciziei. Urmează a se respinge recursul declarat de Statul Român prin M.F.P..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamantul P.I. împotriva Deciziei nr. 366 A din 18 octombrie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă. Modifică decizia atacată în sensul că majorează cuantumul despăgubirilor acordate reclamantului de la 5000 euro la 20000 euro sau echivalentul în RON la data plății. Menține restul dispozițiilor deciziei atacate. Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Statul Român prin M.F.P. reprezentat de D.G.F.P. Timiș împotriva aceleiași decizii. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 octombrie 2011.