ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4693/2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4693/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin

cererea înregistrată la Tribunalul Timiș la data de 1 martie 2010, reclamantul

V.A.M. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor

Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Timiș, solicitând ca prin

hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtului la acordarea unor

despăgubiri pentru prejudiciul moral pe care l-au suferit prin aplicarea de

către regimul comunist a măsurilor administrative cu caracter politic, în sumă

de 2.000.000 euro, echivalent în lei, cu titlu de daune morale astfel:

1.000.000 euro pentru prejudiciul suferit de către părinții reclamantului V.N.

și V.P. (câte 500.000 euro pentru fiecare); 1.000.000 euro pentru prejudiciul

suferit de către bunicii reclamantului V.R. și V.P. (câte 500.000 euro pentru

fiecare).

Prin sentința civilă nr. 1468 din 8 iunie

2010 pronunțată de Tribunalul Timiș a fost respinsă acțiunea principală. A fost

respinsă cererea reconvențională formulată de pârât în contradictoriu cu

reclamantul având ca obiect încetarea acordării măsurilor reparatorii prevăzute

de Decretul-lege nr. 118/1990 și O.U.G. nr. 214/1999.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut

că bunicii și părinții reclamantului au fost deportați în perioada 1951-1955,

fiind luați din localitatea de domiciliu și duși în Bărăgan.

Din dispozițiile art. 5 din Legea nr. 221/2009

rezultă că legiuitorul a înțeles să împartă în mai multe categorii modalitatea

de despăgubire a persoanelor condamnate politic sau care au făcut obiectul unei

măsuri administrative cu caracter politic, prevăzând acordarea daunelor morale

doar în cazul persoanelor condamnate politic, în timp ce contravaloarea

bunurilor confiscate se poate dispune în oricare dintre situațiile celor două

măsuri.

Prin urmare, întrucât despăgubirile pentru

prejudiciul de ordin moral se acordă doar în cazul condamnărilor, tribunalul a

reținut că nu sunt îndeplinite în speță premisele admiterii acțiunii.

Nu se poate susține, în sens contrar, faptul

că din interpretarea scopului legii care încă din titlu a înțeles să asimileze

măsurile administrative condamnărilor cu caracter politic, ar rezulta că și

măsurile de reparare a prejudiciilor trebuie să fie identice din punct de

vedere al categoriei lor. Este evident că cele două măsuri sunt diferite ca

aplicare, efecte, fiind firesc ca repararea prejudiciilor că nu fie aceeași.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel

reclamantul V.A.M.

În motivarea apelului reclamantul a arătat că

membrii familiei sale au fost supuși din motive politice unor măsuri

administrative abuzive, fiind deportați la data de 18 iunie 1951 în localitatea

Besenova Veche actualmente Dudeștii Vechi din Jud. Timiș și li s-a stabilit

domiciliu obligatoriu în localitatea Fetești Jud. Ialomița pană la data de 20

decembrie 1955 când in conformitate cu Decizia 6200/1955 au fost ridicate

restricțiile domiciliare.

S-a mai susținut că Legea nr. 221/2009

prevede în mod expres repararea prejudiciului moral cauzat atât prin

condamnările cu caracter politic pronunțate în perioada 6 martie - 22 decembrie

1989 cat si pentru masurile administrative abuzive cu caracter politic dispuse

in aceeași perioadă.

Prin decizia nr. 1002/ A din 27 iulie 2011 a

Curții de Apel Timișoara, secția civilă, apelul a fost respins.

Pentru a pronunța această decizie instanța a

reținut că motivul pentru care reclamantul nu are dreptul la despăgubiri morale

în baza art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 este faptul că acest

text legal, care reprezintă temeiul juridic al acțiunii sale, a fost declarat

neconstituțional prin decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curții

Constituționale, decizie publicată în M. Of. nr. 761 din 15 noiembrie 2010.

Curtea Constituțională a reținut că

reglementarea cuprinsă în art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 nu a

fost temeinic fundamentată și încalcă normele de tehnică legislativă cuprinse

în Legea nr. 24/2000, determinând incoerență și instabilitate legislativă.

Din această cauză s-a ajuns la existența unor

reglementări paralele și care au aceeași finalitate în domeniul acordării de

despăgubiri pentru daunele morale persoanelor persecutate din motive politice

în perioada comunistă. Curtea Constituțională a ajuns la această concluzie

având în vedere faptul că art. 5 lit. a) din Legea nr. 221/2009 are scop

identic celui prevăzut de art. 4 din Decretul-lege nr. 118/1990, diferența

constând doar în modalitatea de plată a despăgubirilor morale, adică prestații

lunare, până la sfârșitul vieții, în cazul art. 4 din Decretul-lege nr. 118/1990

și o sumă globală, în cazul art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009.

În fine, Curtea Constituțională a constatat

că dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 contravin

prevederilor art. 1 alin. (3) și (5) din Constituție.

Conform art. 147 alin. (1) din Constituția

României dispozițiile din legile în vigoare își încetează efectele juridice la

45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest

interval, Parlamentul nu pune de acord prevederile neconstituționale cu

dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, prevederile constatate ca

fiind neconstituționale sunt suspendate de drept.

Conform art. 147 alin. (4) din Constituție și

art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, de la data publicării deciziile prin

care se constată neconstituționalitatea unei dispoziții legale sunt general

obligatorii și au putere de lege numai pentru viitor.

În cazul de față, decizia nr. 1358 din 21

octombrie 2010 a Curții Constituționale a fost publicată în M. Of. nr. 761 din

15 noiembrie 2010. Termenul de 45 de zile a expirat fără ca Parlamentul să pună

de acord prevederile legale declarate neconstituționale cu dispozițiile

Constituției.

Prin urmare, această decizie a Curții

Constituționale a devenit obligatorie pentru instanță.

Art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009,

care reprezintă temeiul juridic al acțiunii reclamantului, și-a încetat

efectele juridice.

Inexistența temeiului juridic atrage

nelegalitatea acțiunii reclamantului sub aspectul despăgubirilor morale.

Această soluție se impune, chiar dacă pricina se află în apel, avându-se în

vedere că norma constatată ca fiind neconstituțională a dat naștere unei

situații juridice legale ( obiective), aflată în curs de desfășurare (facta

pendentia), care nu este pe deplin constituită până la pronunțarea unei

hotărâri definitive.

Față de caracterul devolutiv a căii de atac a

apelului, prin el se readuc în fața instanței de control judiciar toate

problemele de fapt și de drept dezbătute în prima instanță, provocând o nouă

judecată asupra fondului.

Nu se poate reține nici că reclamantul avea,

anterior deciziei Curții Constituționale un „bun” în sensul jurisprudenței

Curții Europene a Drepturilor Omului generată de aplicarea art. 1 din

Protocolul nr. 1 adițional la Convenție. Avea doar posibilitatea de a-l dobândi

printr-o hotărâre judecătorească, pe care însă o putea pune în executare doar în

momentul rămânerii definitive în apel.

În cazul de față nu s-a pronunțat încă o

hotărâre definitivă, cauza aflându-se în apel, care are un caracter devolutiv,

instanța fiind îndreptățită să exercite un control complet asupra temeiniciei

și legalității hotărârii atacate.

Această interpretare se impune cu atât mai

mult cu cât pct. 10 din art. 322 C. proc. civ., introdus prin Legea nr. 177/2010,

reglementează un nou motiv de revizuire, respectiv posibilitatea revizuirii

unei hotărâri dacă, după ce a rămas definitivă, Curtea Constituțională s-a

pronunțat asupra excepției invocată în acea cauză, declarând neconstituțională

legea, ordonanța ori o dispoziție dintr-o lege sau o ordonanță.

Împotriva acestei decizii reclamantul a

declarat recurs invocând art. 299-316 C. proc. civ.

În criticile dezvoltate s-a susținut că

necesitatea respectării principiului egalității în drepturi face ca decizia nr.

1358/2010 a Curții Constituționale să nu poată fi aplicată cauzelor aflate pe

rol la data pronunțării ei, ci, doar ulterior publicării sale în M. Of.

De altfel principiul egalității și

interzicerii discriminării a fost reluat de C.E.D.O. în Protocolul 12 la

Convenție.

De altfel principiul egalității și

interzicerii discriminării a fost reluat de C.E.D.O. în Protocolul 12 la

Convenție.

Ca atare acest protocol oferă o sferă

suplimentară de protecție.

Un alt principiu care înlătură de la aplicare

această decizie a Curții Constituționale este principiul neretroactivității,

principiu pe deplin aplicat și în jurisprudența C.E.D.O.

Astfel, la data introducerii cererii de

chemare în judecată sub imperiul Legii nr. 221/2009 s-a născut un drept la

acțiune pentru a solicita despăgubiri în temeiul art. 5, alin. (1) lit. a),

astfel că legea aflată în vigoare la data formulării cererii de chemare în

judecată este aplicabilă pe tot parcursul procesului.

Pe lângă prevederile Legii nr. 221/2009

nemodificată mai sunt incidente și prevederile Declarației Universale a

Drepturilor Omului, art. 2, art. 3, art. 4, art. 5, art. 7, art. 8, art. 9, art.

13, art. 19, art. 23, art. 24, art. 25 din Convenția Europeană a Drepturilor

Omului, art. 3, art. 5, art. 7 din Rezoluția A.P.C.E. nr. 1096 din 1996 și

Rezoluția A.P.C.E. nr. 1481 din 2006 deoarece Constituția României la art. 20

dă posibilitatea aplicării cu prioritate a reglementărilor internaționale dacă

există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile

fundamentale ale omului la care România este parte și legile interne.

Conform art. 147 din Constituția României

dispozițiile din legile în vigoare își încetează efectele juridice la 45 de

zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval

Parlamentul sau Guvernul nu pun de acord prevederile neconstituționale cu

dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen dispozițiile constatate

neconstituționale sunt suspendate de drept.

Faptul că legiuitorul nu a intervenit pentru

a modifica legea nu poate fi imputabil reclamantului și nu este temei legal

pentru respingerea cererii, care trebuie judecate în acord cu prevederile

constituționale și internaționale.

Convenția Europeană a Drepturilor Omului

consacră în art. 5 alin. (1) și (5) dreptul la libertate și la siguranță.

Prin incriminarea în Legea nr. 221/2009 a

unor acte normative dinainte de anul 1989 ca având caracter politic se

recunoaște că acestea au fost contrare Constituției din acea dată precum și

Declarației Universale a Drepturilor Omului la care România a aderat din 1948,

tratatelor și acordurilor internaționale la care România era și este parte.

Recursul este nefondat și va fi respins

pentru următoarele considerente:

Sub aspectul criticilor invocate vor fi

analizate cele încadrabile în conținutul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., acestea

vor fi analizate din perspectiva aplicării legii civile în timp.

Problema de drept care se pune în speță este

aceea dacă dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 mai pot

fi aplicate acțiunii, în condițiile în care au fost declarate

neconstituționale, printr-un control a posteriori de constituționalitate, prin

decizia Curții Constituționale nr. 1358 din 21 octombrie 2010, publicată în M.

Of. al României nr. 761 din 15 noiembrie 2010.

Această problemă de drept a fost corect

dezlegată de instanța de apel, care a reținut că Decizia Curții Constituționale

nr. 1358/2010 produce efecte în cauză, în sensul că textul declarat

neconstituțional nu mai poate constitui temei juridic pentru acordarea de daune

morale.

Cu privire la efectele deciziei Curții

Constituționale nr. 1358/2010 asupra proceselor în curs de judecată s-a

pronunțat Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii,

prin decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011 a Înaltei Curți, publicată în M. Of.

nr. 789 din 07 noiembrie 2011, stabilindu-se că, urmare a acestei decizii a

Curții Constituționale, dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr.

221/2009 și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru

cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziei instanței de

contencios constituțional în M. Of.

Conform art. 3307 alin. (4) C. proc. civ.,

dezlegarea dată problemelor de drept judecate în recurs în interesul legii este

obligatorie pentru instanțe de la data publicării deciziei în M. Of., așa

încât, în raport de decizia în interesul legii susmenționată, se impune

păstrarea soluției din hotărârea recurată, pentru argumentele reținute de

instanța supremă în soluționarea recursului în interesul legii.

Potrivit art. 147 alin. (1) din Constituție,

dispozițiile din legile în vigoare, constatate ca fiind neconstituționale, își

încetează efectele la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții

Constituționale, dacă în acest interval, Parlamentul nu pune de acord

prevederile neconstituționale cu dispozițiile legii fundamentale, pe durata

acestui termen respectivele dispoziții fiind suspendate de drept.

La alin. (4) al articolului menționat se

prevede că deciziile Curții Constituționale, de la data publicării în M. Of. al

României, sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor, aceleași

dispoziții regăsindu-se și în textul cuprins la art. 31 din Legea nr. 47/1992

referitoare la organizarea și funcționarea Curții Constituționale, cu

modificările și completările ulterioare.

Față de această reglementare, constituțională

și legală, s-a pus problema dacă declararea neconstituționalității unui text de

lege prin decizie a Curții Constituționale, care produce efecte pentru viitor

și erga omnes, se aplică și acțiunilor în curs sau numai situației celor care

nu au formulat încă o cerere în acest sens.

Această problemă de drept a fost dezlegată

prin decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011 pronunțată de Înalta Curte în

soluționarea recursului în interesul legii, în sensul că decizia nr. 1358/2010

a Curții Constituționale produce efecte juridice asupra proceselor în curs de

judecată la data publicării acesteia în M. Of., cu excepția situației în care

la această dată era deja pronunțată o hotărâre definitivă.

Cu alte cuvinte, urmare a deciziei nr. 1358/2010

a Curții Constituționale, dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din

Legea nr. 221/2009 și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic

pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziei instanței de

contencios constituțional în M. Of.

În speță, la data publicării în M. Of. nr. 761

din 15 noiembrie 2010 a deciziei Curții Constituționale nr. 1358/1020 nu se

pronunțase în apel decizia atacată, cauza nefiind așadar soluționată definitiv

la data publicării deciziei respective.

Nu se poate spune deci că, fiind promovată

acțiunea la un moment la care era în vigoare art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea

nr. 221/2009, aceasta ar presupune că efectele textului de lege să se întindă

pe toată durata desfășurării procedurii judiciare, întrucât nu suntem în

prezența unui act juridic convențional ale cărui efecte să fie guvernate după

regula tempus regit actum.

Dimpotrivă, este vorba despre o situație

juridică obiectivă și legală, în desfășurare, căreia îi este incident noul

cadru normativ creat prin declararea neconstituționalității articolului citat.

Cum norma tranzitorie cuprinsă la art. 147 alin.

(4) din Constituție este una imperativă de ordine publică, aplicarea ei

generală și imediată nu poate fi tăgăduită, deoarece altfel ar însemna ca un

act neconstituțional să continue să producă efecte juridice, ca și când nu ar

fi apărut niciun element nou în ordinea juridică, ceea ce Constituția refuză în

mod categoric.

Pe de altă parte, împrejurarea că deciziile

Curții Constituționale produc efecte numai pentru viitor dă expresie unui alt

principiu constituțional, acela al neretroactivității, ceea ce înseamnă că nu

se poate aduce atingere unor drepturi definitiv câștigate sau situațiilor

juridice deja constituite.

În speță, nu se poate pretinde că există însă

un drept definitiv câștigat, reclamantă nu era titulara unui „bun” susceptibil

de protecție în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția

Europeană a Drepturilor Omului.

Concluzionând, prin intervenția instanței de

contencios constituțional, urmare a sesizării acesteia cu o excepție de

neconstituționalitate, s-a dat eficiență unui mecanism normal într-un stat

democratic, realizându-se controlul a posteriori de constituționalitate.

De aceea, nu se poate susține că prin

constatarea neconstituționalității textului de lege și lipsirea lui de efecte

erga omnes și ex nunc ar fi afectat procesul echitabil, pentru că acesta nu se

poate desfășura făcând abstracție de cadrul normativ legal constituțional, ale

cărui limite au fost determinate în respectul preeminenței dreptului, al

coerenței și al stabilității juridice.

Pentru aceste considerente, fără a mai

analiza celelalte critici formulate, față de prevederile art. 312 alin. (1) C.

proc. civ., instanța va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de

reclamantul V.A.M. împotriva deciziei nr. 1002/ A din 27 iulie 2011 a Curții de

Apel Timișoara, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 21

iunie 2012.