ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 479/2012

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată

următoarele:

În fapt, la data de 10 ianuarie 2010 reclamantul P.S. a

chemat în judecată pe pârâtul Statului Român, reprezentat de Ministerul

Finanțelor Publice, solicitând să se constate caracterul politic al condamnării

sale, constând în deportarea în Bărăgan în perioada 18 iunie 1951-20 decembrie 1955,

și obligarea pârâtului la plata sumei de 500.000 euro despăgubiri morale pentru

prejudiciul ce i-a fost creat de regimul totalitar, prin aplicarea acestei

măsuri.

Învestit cu soluționarea cauzei, Tribunalul

Caraș-Severin, prin sentința civilă nr. 2896 din 22 martie 2010 a admis în

parte acțiunea civilă formulată de reclamant și a obligat pârâtul la plata

sumei de 50.000 euro, cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit

prin măsura administrativă cu caracter politic.

Prima instanță a reținut că deportarea în Bărăgan

suferită de reclamant și familia sa se încadrează la art. 3 din Legea nr. 221/2009

reprezentând o măsură administrativă cu caracter politic, iar prejudiciul moral

suferit poate fi reparat în condițiile acestui act normativ.

La stabilirea cuantumului, Tribunalul a avut în vedere

faptul că reclamantul a fost beneficiarul Decretului-lege nr. 118/1990 și a

ținut cont de prevederile art. 5 alin. (1) lit. a din Legea nr. 221/2009.

Pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor

Publice a atacat cu apel această sentință sub un dublu aspect, considerând că

măsura deportării reclamantului nu se încadrează în condițiile prevăzute de

legea specială pentru a primi despăgubiri morale iar, pe de altă parte, a

considerat cuantumul acordat mult prea mare în raport de împrejurarea că

reclamantul a fost și beneficiarul Decretului-lege nr. 118/1990.

Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, prin decizia

civilă nr. 194 din 14 februarie 2011 a admis apelul pârâtului, a schimbat

sentința și a respins acțiunea reclamantului, în totalitate.

Pentru a se pronunța astfel, Curtea a reținut că prin

decizia Curții Constituționale nr. 1358 din 21 octombrie 2010 s-a desființat

temeiul juridic care a stat la baza admiterii acțiunii reclamantului, respectiv

art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, iar soluția se impune întrucât

norma constată neconstituțională a dat naștere unei situații juridice legale,

aflată în curs de desfășurare ( facta pendentia), care nu este pe deplin

constituită până la pronunțarea unei hotărâri definitive.

În consecință, reținând că prevederile dispozițiile

art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 și-au încetat efectele juridice

ca urmare a declarării acestui text legal neconstituțional, Curtea a cenzurat

calea de atac declarată de pârât din această perspectivă, care a impus și

soluția de respingere a acțiunii civile formulate de reclamant.

Împotriva deciziei Curții de Apel a declarat recurs

reclamantul P.S. întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 7, 8, 9 C. proc. civ.

Motivând recursul, reclamantul a arătat în ce mod

i-au fost aduse prejudicii prin măsura privativă de libertate impusă de

autoritățile acelei perioade și a argumentat de ce soluția tribunalului este

legală și temeinică, din perspectiva unei despăgubiri echitabile pentru

traumele, de necontestat, suferite.

Reclamantul nu a formulat critici pe

motivul de ordine publică referitor la efectele deciziei Curții Constituționale

nr. 1358/2010, invocat, din oficiu, de instanța de apel.

La termenul de judecată din data de 27 ianuarie 2012,

față de motivarea scrisă a recursului, de dispozițiile art. 302

1

alin.

(1) lit. c) raportat la art. 304 C. proc. civ., Înalta Curte a invocat excepția

nulității recursului, pe care o găsește incidentă pentru următoarele

considerente:

Conform prevederilor art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă, sub

sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul

și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un

memoriu separat.

Susținerile părții trebuie să fie

susceptibile de încadrare conform motivelor de casare sau modificare prevăzute

de art. 304 C. proc. civ., sens în care ele trebuie să vizeze soluția

pronunțată și argumentele pe care acesta a fost fundamentată de instanță, în

caz contrar, cererea de recurs fiind lovită de nulitate conform art. 306 alin.

(1) cu referire la art. 303 alin. (1) C. proc. civ.

Criticile reclamantului, astfel cum

au fost prezentate mai sus, nu se încadrează în nici unul din cazurile de

nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ., deoarece nu se referă la

argumentele din decizia recurată, care vizează inexistența temeiului juridic al

cererii de chemare în judecată, ca efect al deciziei Curții Constituționale nr.

1358 din 21 octombrie 2010, prin care au fost declarate neconstituționale

dispozițiilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009.

Argumentele recurentului constau în

redarea obiectului și motivelor cererii de chemare în judecată, precum și a

probelor administrate în cauză, în raport de care se pretinde îndeplinirea

condițiilor Legii nr. 221/2009 pentru acordarea de daune morale, fără însă

nicio referire la efectele deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010, pe

care curtea de apel și-a fundamentat soluția de schimbare a sentinței primei

instanțe, în sensul respingerii acțiunii.

În limitele în care curtea de apel

s-a pronunțat, reclamantul putea formula critici numai cu privire la efectele,

în cauză, ale deciziei Curții Constituționale prin care s-a declarat neconstituționalitatea

temeiului juridic al cererii de chemare în judecată, respectiv art. 5 alin. (1)

lit. a) din Legea nr. 221/2009.

Reclamatul nu a procedat în acest

sens, astfel încât criticile sale nu au legătură cu argumentele deciziei

recurate și, din acest motiv, nu pot fi încadrate în cazurile de nelegalitate

prevăzute de art. 304 C. proc. civ.

Pe cale de consecință, reținând că

recursul nu este motivat conform cazurilor prevăzute în art. 304 C. proc. civ.

și nici nu există motive care să poată fi examinate și din oficiu, în

condițiile art. 306 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va constata, în baza art.

306 alin. (1) C. proc. civ., nulitatea căii de atac exercitate de reclamant.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de

reclamantul P.S. împotriva deciziei nr. 194 din 14 februarie 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 27 ianuarie 2012.