ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5524/2011

Asupra cauzei de față, constată

următoarele:

Tribunalul

Caraș-Severin, secția civilă, prin sentința civilă nr. 425 din 16 martie 2010,

a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții L.C., L.C.I. și pe cale de

consecință: pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, prin

Direcția Generală a Finanțelor Publice Caraș-Severin a fost obligat către

reclamanți la plata sumei de 220.000 Euro reprezentând daune morale.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de fond a reținut următoarele:

Reclamanții personal

cât și familia acestora au fost dislocați în perioada 1951-1955 în Câmpia

Bărăganului. Că prin stabilirea unui domiciliu obligatoriu, s-a apreciat că

le-au fost cauzate, atât reclamanților cât și familiei acestora, prejudicii

materiale și morale ale căror consecințe s-au repercutat asupra vieții

ulterioare a membrilor familiei, fiindu-le știrbit dreptul personal

nepatrimonial la libertate, precum și atributele ce țin de relațiile sociale,

respectiv onoare și reputație.

De asemenea,

stabilirea unui domiciliu forțat, lipsirea de libertate a produs consecințe și

în planul vieții private a familiei reclamantului, inclusiv după momentul

întoarcerii acasă, respectiv după 5 ani, când nu au mai găsit decât o casă

complet distrusă, în locul gospodăriei prospere lăsate la plecare, precum și

asupra surselor de venit, fiind astfel întrunite elementele răspunderii

instituite de art. 5 pct. 1 lit. a) din Legea nr. 221/2009.

Față de atingerea

adusă mai multor drepturi fundamentale ale reclamanților și familiei acestora,

instanța de fond a apreciat că o indemnizație echitabilă o reprezintă suma de

220.000 Euro.

Curtea de Apel

Timișoara, secția civilă, prin decizia civilă nr. 288 din 20 septembrie 2010, a

admis în parte apelul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul

Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Caraș-Severin

împotriva sentinței civile nr. 425 din 16 martie 2010 pronunțată de Tribunalul

Caraș-Severin în dosar nr. 4090/115/2009, în contradictoriu cu reclamanții

intimați L.C. și L.C.I. și pe cale de consecință: a schimbat în parte sentința

civilă menționată mai-sus, în sensul că: a stabilit cuantumul despăgubirilor la

suma de 2.000 Euro; au fost menținute restul dispozițiile sentinței apelate.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de apel a reținut următoarele:

Deportarea

reclamanților și a familiilor lor în perioada 1951-1955 reprezintă o măsură

administrativă cu caracter politic potrivit art. 3 din Legea nr. 221/2009, iar

art. 5 alin. (1) al aceluiași act normativ prevede că persoana care a suferit

condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 2989

sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic poate

solicita instanței de judecată obligarea statului la acordarea unor despăgubiri

pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare, iar la stabilirea cuantumului

despăgubirilor se va ține seama și de măsurile reparatorii deja acordate

persoanelor în cauză, în temeiul Decretului-lege nr. 118/1990.

De asemenea, s-a mai

reținut și faptul că susținerea pârâtului potrivit căreia despăgubirile se

acordă numai persoanelor condamnate, nu și celor împotriva cărora s-au luat

măsuri administrative cu caracter politic, nu poate fi primită, deoarece

rezultă dintr-o interpretare greșită a textului de lege.

Cu privire la

cuantumul despăgubirilor s-a reținut ca fiind întemeiată critica pârâtului în

raport cu dispozițiile O.U.G. nr. 62/2010, sens în care cuantumul

despăgubirilor în cauză să fie în sumă de 2.000 Euro.

Împotriva deciziei

civile mai sus menționată a declarat recurs pârâtul Statul Român, prin

Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Caraș-Severin,

criticând-o ca fiind nelegală, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., deoarece:

- Reclamanții și

familia acestora nu au suferit o condamnare, ci au făcut obiectul unei măsuri

administrative cu caracter politic. Prin urmare, nu sunt îndeplinite condițiile

prevăzute de art. 5 din Legea nr. 221/2009 modificată și completată prin O.U.G.

nr. 62/2010.

- Acordarea daunelor

morale nu se justifică, având în vedere faptul că drepturile prevăzute și acordate

în temeiul Decretului-lege nr. 118/1990 reprezintă măsuri cu caracter

reparatoriu pentru persoanele care au fost persecutate.

- Suma acordată de

instanța de apel nu se justifică în raport cu întinderea prejudiciului real

suferit de reclamanți, având în vedere că acesta nu se poate transforma într-un

izvor de îmbogățire fără just temei a celor ce se pretind prejudiciați.

- Pentru a putea fi

cuantificat prejudiciul moral este nevoie de un criteriu de referință față de

care un judecător să poată aprecia mărimea daunelor morale pe care le poate

acorda reclamantului, cu respectarea principiului proporționalității daunei cu

despăgubirea acordată.

- La repararea

daunelor morale instanța de judecată trebuie să țină cont de criteriul

echității.

Recursul nu este

fondat.

Deportarea reclamanților și a familiilor lor

în perioada 1951-1955 în Câmpia Bărăganului reprezintă o măsură administrativă

cu caracter politic potrivit art. 3 din Legea nr. 221/2009, iar art. 5 prin

alin. (1) al aceluiași act normativ prevede că orice persoană care a suferit

condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989

sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, poate

solicita instanței de judecată obligarea statului la acordarea unor despăgubiri

pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare, iar la stabilirea cuantumului

despăgubirilor se va ține seama și de măsurile reparatorii deja acordate

persoanelor în cauză, în temeiul Decretului-lege nr. 118/1990.

Măsura instituită cu caracter politic, așa

cum este definită de art. 3 lit. e) din Legea nr. 221/2009, a produs

reclamanților un prejudiciu moral ce poate fi reparat în condițiile acestui act

normativ.

Astfel, prin strămutarea obligatorie a

reclamanților și a familiei acestora din localitatea de domiciliu din

Caraș-Severin în Câmpia Bărăganului, s-a adus atingere valorilor ce definesc

personalitatea umană, iar la stabilirea cuantumului daunelor morale s-au avut

în vedere consecințele negative suferite pe plan fizic și psihic, importanța

valorilor morale lezate, măsuri în care aceste valori au fost afectate și

intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării către reclamanți.

În speță, în mod legal a apreciat instanța de

apel că stabilirea domiciliului obligatoriu al reclamanților și a membrilor

familiei acestora a fost susceptibilă de a produce suferințele morale, de

natură să lezeze demnitatea și onoarea acestora, criterii care definesc

persoana umană și care analizate și evaluate obiectiv, constituie fundamentul

daunelor solicitate de reclamanți.

Or, prin raportarea la datele concrete ale

cauzei, ținând cont și de faptul că, reclamanții au beneficiat de indemnizațiile

în baza Decretului-lege nr. 118/1990 și cu respectarea principiului

proporționalității daunei cu despăgubirea acordată, precum și de criteriul

echității, întinderea despăgubirilor acordate reclamanților de către instanța

de apel, pentru repararea prejudiciului moral, în sumă totală de 2000 Euro,

față de perioada deportații (1951-1955), de atingerea adusă de această măsură

prestigiului, demnității și de suferințele fizice și psihice cauzate

reclamanților, este echitabilă și justificată.

Pentru aceste considerente, în temeiul art.

312 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat

recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice

prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Caraș-Severin împotriva deciziei

nr. 288A din 20 septembrie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 27 iunie 2011.