ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3874/2011

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3874/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului constată următoarele:

Prin

acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Caraș-Severin

la 4 decembrie 2009, D.M.F. a solicitat,

în temeiul Legii nr. 221/2009 și în contradictoriu cu Statul Român prin Ministerul

Finanțelor Publice reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice Caraș-Severin,

obligarea pârâtului la plata despăgubirilor pentru prejudiciul moral suferit, în

cuantum de 1.250.000 euro.

Tribunalul Caraș-Severin, prin sentința

civilă nr. 208 din 16 februarie 2010 a

admis

în parte acțiunea reclamantei D.M.F. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin

Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Caraș-Severin.

A obligat pe pârât la plată către reclamantă a sumei de 220.000 euro echivalentă

în lei la data efectuării plății, cu titlu de daune morale.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond

a reținut că familia reclamantei și reclamanta au fost deportați din localitatea

de domiciliu în Câmpia Bărăganului, în baza hotărârii Consiliului de Miniștri

nr. 344/1951 și a constatat că măsura dispusă se încadrează în prevederile art.

3 din Legea nr. 221/2009.

Tribunalul a apreciat că prin stabilirea

unui domiciliu obligatoriu i-au fost cauzate reclamantei și familiei sale prejudicii

materiale și morale ale căror consecințe s-au repercutat asupra vieții ulterioare

a acestora, fiindu-le știrbit dreptul personal nepatrimonial la libertate, precum

și atributele ce țin de relațiile sociale, respectiv onoare și reputație. De asemenea,

s-a considerat că respectiva măsură a produs consecințe și în planul vieții private,

inclusiv după momentul întoarcerii acasă, respectiv după 5 ani, când au găsit o

casă complet distrusă, precum și asupra surselor de venit.

Tribunalul a constatat, referitor la cuantumul

daunelor morale, că suma solicitată prin acțiune este exagerată.

Criteriile de apreciere a prejudiciilor

morale nu au la bază criterii exacte, științifice, deoarece există o incompatibilitate

între caracterul moral nepatrimonial al daunelor și cuantumul bănesc patrimonial

al despăgubirilor.

Stabilirea cuantumului despăgubirilor echivalente

unui prejudiciu nepatrimonial include desigur o doză apreciabilă de arbitrar, dar

ceea ce trebuie evaluat este despăgubirea care vine să compenseze prejudiciul, iar

nu prejudiciul ca atare, fiind necesar a se face o corelare cu importanța prejudiciului

moral prin aspectul valorii morale lezate.

În aprecierea importanței prejudiciului

moral trebuie avute în vedere repercusiunile prejudiciului moral asupra stării generale

a sănătății, precum și asupra posibilității de a se realiza deplin pe plan social,

profesional și familial.

Plecând de la aceste considerațiuni și

având în vedere atingerea adusă mai multor drepturi fundamentale ale reclamantei

care a suferit direct ca urmare a respectivelor măsuri, Tribunalul a apreciat că

o indemnizație echitabilă o reprezintă suma de 220.000 euro.

Prin decizia nr. 203/A din 9 iunie 2010,

Curtea de Apel Timișoara, secția civilă,

a

admis apelul declarat de pârât împotriva sentinței tribunalului. A schimbat în parte

sentința, în sensul că a obligat pe pârât la plata, în favoarea reclamantei D.M.F.,

a sumei de 120.000 euro sau echivalentul în lei la data efectuării plății, reprezentând

despăgubiri pentru prejudiciul moral. A menținut în rest sentința apelată.

S-a reținut că apelul pârâtului este întemeiat

doar sub aspectul cuantumului despăgubirilor acordate, nefiind primită interpretarea

dată de acesta dispozițiilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009.

S-a constatat că măsurile reparatorii enumerate

se acordă ambelor categorii de persoane indicate în textul de lege, inclusiv deci

celor care au făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, acest

aspect reieșind, atât din titlul Legii nr. 221/2009, cât și din întregul conținut

al acesteia.

În ceea ce privește cuantumul despăgubirilor

acordate reclamantei, s-a reținut că doctrina și jurisprudența au consacrat anumite

criterii, cum ar fi consecințele negative suferite pe plan fizic și moral, importanța

valorilor morale lezate, măsura în care au fost afectate situația familială, profesională

sau cea socială.

S-a arătat că tot în doctrină și jurisprudența

s-a ajuns la concluzia că în cuantificarea despăgubirilor acordate pentru prejudiciul

moral, un criteriu fundamental trebuie să-l reprezinte echitatea, criteriu ce decurge

din principiul reparării integrale a prejudiciului.

Stabilirea cuantumului despăgubirilor pentru

prejudiciul moral implică evident și o doză de aproximare, însă instanța trebuie

să stabilească un anumit echilibru între prejudiciul moral suferit, care niciodată

nu va putea fi înlăturat în totalitate și despăgubirile acordate, care să permită

celui prejudiciat anumite avantaje menite să atenueze suferințele morale, fără a

se ajunge însă la situația unei îmbogățiri fără justă cauză.

Având în vedere că și în termenii Convenției

Europene a Drepturilor Omului, criteriul echității în materia despăgubirilor morale

are în vedere necesitatea ca persoana vătămată să primească o satisfacție echitabilă

pentru prejudiciul moral suferit, cu efecte compensatorii, dar în același timp despăgubirile

să nu reprezinte amenzi excesive pentru autorii prejudiciului și nici venituri nejustificate

pentru victime, Curtea a considerat că suma acordată de Tribunal este prea mare,

motiv pentru care a diminuat-o la 120.000 euro, pe care a considerat-o o compensație

justificată și echitabilă pentru reclamantă.

Împotriva acestei ultime decizii a declarat

recurs pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală

a Finanțelor Publice Caraș-Severin,

solicitând

admiterea acestuia, modificarea deciziei atacate și, pe fond, respingerea acțiunii

reclamantei ca neîntemeiată.

A arătat că decizia pronunțată în apel

a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.

Pornind de la dispozițiile art. 5 din Legea

nr. 221/2009 și de la faptul că reclamanta nu a suferit o condamnare, ci a făcut

obiectul unei măsuri administrative cu caracter politic, recurentul a considerat

că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru a primi despăgubiri pentru

prejudiciul moral suferit.

În susținerea celor afirmate, a invocat

și dispozițiile art. 1 alin. (1) și (2) din Legea nr. 221/2009, care stipulează

fără echivoc ce înseamnă condamnări cu caracter politic, și anume, cele dispuse

printr-o hotărâre judecătorească.

Pe de altă parte, a arătat că acordarea

daunelor morale nu se justifică având în vedere faptul că însăși drepturile prevăzute

și acordate, în temeiul Decretului-Lege nr. 118/1990, republicat, cu modificările

și completările ulterioare, reprezintă măsuri cu caracter reparatoriu pentru persoanele

care au fost persecutate din motive politice.

Cât privește suma acordată de instanță

în cuantum de 120.000 euro reprezentând daune morale, recurentul a considerat că

este nejustificată în raport de întinderea prejudiciului real suferit, având în

vedere că nu se poate transforma într-un izvor de îmbogățire tară just temei a celor

care se pretind prejudiciați.

Pentru a fi cuantificat prejudiciul moral

este nevoie de un criteriu de referință față de care să se poată aprecia mărimea

daunelor morale care se pot acorda, cu respectarea principiului proporționalității

daunei cu despăgubirea acordată.

Întrucât, cuantificarea prejudiciului moral

nu este supusă unor criterii precise de determinare, la repararea daunelor morale,

instanța de judecată trebuie să țină seama și de criteriul echității.

Raportat la împrejurările speței, a arătat

că o statuare în echitate care să asigure o reparație morală și nu una având scop

patrimonial, impune concluzia caracterului exorbitant al cuantumului despăgubirilor

acordate.

Recursul este fondat, urmând a fi admis

sub aspectul cuantumului daunelor morale.

Nu pot fi însă primite criticile formulate

ce vizează nelegalitatea deciziei pronunțate în apel referitoare la faptul că acordarea

daunelor morale, în înțelesul dispozițiilor Legii nr. 221/2009, nu are în vedere

și măsurile administrative cu caracter politic.

Se reține, așa cum în mod corect s-a stabilit

și de instanța de apel, că prin dispozițiile art. 5 din Legea nr. 221/2009 este

reglementată posibilitatea acordării daunelor morale nu doar pentru ipoteza în care

persoana a suferit o condamnare cu caracter politic ci și atunci când a tăcut obiectul

unei măsuri administrative cu caracter politic.

În acest sens, dispozițiile art. 5

alin. (1) din Legea nr. 221/2009, stabilind sfera persoanelor îndreptățite la asemenea

măsuri reparatorii, statuează că este vorba despre „orice persoană care a suferit

condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 sau care

a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic".

Faptul că la lit. a) din art. 5 alin.

(1) din Lege se face referire la acordarea despăgubirilor „pentru prejudiciul moral

suferit prin condamnare" nu poate conduce la concluzia susținută de recurent,

întrucât această dispoziție trebuie coroborată cu ipoteza normei aflată în

alin. (1) și care are în vedere, în mod egal, situația condamnărilor politice și

a măsurilor administrative cu caracter politic.

În consecință, constatându-se că este vorba

despre o măsură administrativă cu caracter politic în sensul art. 3 alin. (1) din

Legea nr. 221/2009, respectiv dislocarea și stabilirea domiciliului obligatoriu,

în mod corect s-a reținut de către instanța de apel incidența art. 5 alin. (1) lit.

a) din acest act normativ.

Este, de asemenea, nefondată, critica recurentului

vizând lipsa îndreptățirii reclamantei la acordarea daunelor morale, în condițiile

în care i-au fost stabilite deja măsuri cu caracter reparatoriu, conform Decretului-Lege

nr. 118/1990, pentru aceleași fapte care s-au constituit în persecutare politică.

Contrar susținerii recurentului-pârât nu

sunt excluși de la acordarea despăgubirilor morale în temeiul Legii nr. 221/2009

cei care au primit deja o reparație conform Decretului-Lege nr. 118/1990, această

din urmă situație urmând a fi avută în vedere doar la determinarea cuantumului daunelor

morale.

Astfel cum s-a menționat deja, potrivit

art. 5 alin. (1) din Legea nr. 221/2009, care circumstanțiază sfera de aplicare

a actului normativ, poate solicita asemenea despăgubiri „orice persoană care a suferit

o condamnare cu caracter politic în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 sau

care a făcut obiectul unei măsuri administrative cu caracter politic", iar

potrivit art. 5 alin. 1

1

„la stabilirea cuantumului despăgubirilor prevăzute

la alin. (1), instanța judecătorească va lua în considerare, fără a se limita la

acestea, durata pedepsei privative de libertate (...), precum și măsurile reparatorii

deja acordate în temeiul Decretului-Lege nr. 118/1990".

Rezultă deci că este vorba de un criteriu

de cuantificare a daunelor, iar nu de o condiție de admisibilitate a acțiunii așa

cum este ea înfățișată prin criticile recurentului-pârât.

Se rețin însă ca fondate criticile formulate

de pârât vizând cuantumul daunelor morale.

Astfel, situația de fapt stabilită în fazele

procesuale anterioare prin interpretarea probelor administrate și care, față de

dispozițiile art. 304 C. proc. civ. nu mai pot fi reapreciate în faza de judecată

a recursului, a relevat faptul că reclamanta D.M.F. împreună cu familia sa au fost

strămutați din localitatea de domiciliu G.-G., județul Caraș-Severin, în Câmpia

Bărăganului, pentru o perioadă de 5 ani, prin măsura administrativă dispusă fiind

lezate drepturi fundamentale ale omului.

Se constată că în aprecierea asupra cuantumului

daunelor morale trebuie ținut seama că în operațiunea jurisdicțională de cuantificare

a unor asemenea despăgubiri nu se poate realiza o reparare integrală a prejudiciului

produs, dată fiind natura valorilor lezate prin săvârșirea faptei.

Scopul acordării daunelor morale constă

în realizarea, în primul rând, a unei satisfacții morale pentru suferințe de același

ordin, iar nu a unei satisfacții patrimoniale.

Este motivul pentru care aprecierea unor

asemenea daune se realizează în echitate și păstrând principiul proporționalității

și justului echilibru între natura valorilor lezate și sumele acordate.

Fiind vorba de prejudicii morale ele nu

pot fi reparate strict prin echivalentul lor în bani, întrucât viața, sănătatea,

onoarea nu pot fi evaluate în bani, existând practic o incompatibilitate între natura

nepatrimonială a prejudiciului și caracterul patrimonial al despăgubirii.

Faptul că reparația trebuie să fie una

echitabilă presupune că nu se poate ignora natura valorilor nesocotite dar și că

ea nu se poate constitui în temei al îmbogățirii, întrucât, în caz contrar, s-ar

deturna finalitatea acordării unor astfel de daune, care, așa cum s-a menționat,

trebuie să se producă, în primul rând, pe plan afectiv și moral, iar constatarea

caracterului politic al măsurii administrative reprezintă, în sine, o recunoaștere

a conduitei morale și a demnității reclamantei.

Prin urmare, chiar dacă valorile morale

nu pot fi evaluate în bani, atingerile aduse acestora îmbracă forme concrete de

manifestare, iar instanța are posibilitatea să aprecieze intensitatea și gravitatea

lor și să stabilească, dacă și în ce cuantum, o sumă de bani este potrivită pentru

a repara prejudiciul moral produs.

În raport de acestea, de perioada deportării

dispusă prin măsura administrativă, de suferințele fizice și psihice încercate de

reclamantă și de familia ei, raportate la vârsta acesteia la momentul strămutării,

ținând seama și de consecințele produse ulterior în viața părții, pe plan social

și profesional, precum și de măsurile reparatorii obținute în temeiul Decretului-Lege

nr. 118/1990, Înalta Curte constată că daunele morale acordate în apel, deși mult

diminuate față de cele stabilite de prima instanță, nu respectă funcția compensatorie

morală ce trebuie dată unor astfel de despăgubiri.

Este motivul pentru care, sunt întemeiate

criticile recurentului-pârât vizând necesitatea stabilirii daunelor cu respectarea

principiilor echității și proporționalității daunei cu despăgubirea acordată.

Se reține că același principiu, al statuării

în echitate în legătură cu daunele morale pretinse pentru încălcarea unor drepturi

fundamentale protejate de Convenția Europeană a Drepturilor Omului se desprinde

și din jurisprudența instanței de contencios european.

Pentru aceste considerente, statuând în

echitate și respectând principiul justului echilibru între natura valorilor lezate

și sumele acordate, între interesul particular și cel general, față de prevederile

art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va admite recursul declarat de pârât și se

va modifica în parte decizia atacată, în sensul stabilirii cuantumului daunelor

morale la 50.000 euro, menținându-se celelalte dispoziții ale deciziei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâtul Statul

Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice

Caraș-Severin împotriva deciziei nr. 203/A din 9 iunie 2010 a Curții de Apel Timișoara,

secția civilă.

Modifică în parte decizia în sensul că

diminuează cuantumul daunelor morale la 50.000 euro.

Menține celelalte dispoziții ale deciziei.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 11

mai 2011.