ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 173/2012
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 173/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin încheierea pronunțată la data de 12 februarie 2010, în dosarul nr. 857/45/2009 al Curții de Apel Iași, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, s-a dispus, în temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., suspendarea judecății contestației în anulare formulată de contestatorul P.I. în contradictoriu cu intimatul O.C.P.I. Iași, împotriva deciziei civile nr. 585/27.112009 pronunțată de Curtea de Apel Iași. Împotriva acestei încheieri a declarat recurs contestatorul P.I. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, la data de 12 martie 2010. La termenul din 29 octombrie 2010, judecata recursului a fost suspendată, conform prevederilor art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc.
civ., întrucât părțile nu s-au prezentat la strigarea cauzei și nici nu au solicitat judecarea în lipsă. La data de 15 noiembrie 2011, în temeiul art. 252 alin. (1) C. proc. civ., cauza a fost repusă pe rol din oficiu, în vederea discutării excepției perimării recursului. Analizând cu prioritate această excepție, Înalta Curte reține următoarele: Potrivit dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., cererea de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an. Conform dispozițiilor art. 252 alin. (1) C. proc. civ., perimarea se poate constata și din oficiu.
În speță, de la data suspendării judecății recursului, 29 octombrie 2010, a trecut mai mult de un an, cauza fiind lăsată în nelucrare din vina părților, care nu au îndeplinit niciun act de procedură în vederea continuării procesului. Constatând întrunite condițiile prevăzute de art. 248 alin. (1) C. proc. civ., precum și faptul că nu este incident niciun motiv de suspendare sau întrerupere a cursului termenului de perimare, prevăzute de art. art. 249 și art. 250 C. proc. civ., în temeiul art. 252 alin. (1) și (2) C. proc. civ., urmează a se constata din oficiu perimarea recursului. PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII, D E C I D E Constată perimat recursul declarat de contestatorul P.I. împotriva încheierii de ședință din 12 februarie 2010 a Curți de Apel Iași, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie.
Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 ianuarie 2012.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.