ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1065/2011
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1065/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra recursului penal de față,
Analizând actele și lucrările din
dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală
nr. 119 din 26 februarie 2010, Tribunalul Iași a respins ca nefondată cererea
inculpatului, prin apărător, de schimbare a încadrării juridice a faptei din
infracțiunea prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 alin. (1) - art. 175 alin.
(1) lit. c) C. pen. în infracțiunea prevăzută de art. 184 alin. (2) C. pen.
În baza art. 334 C.
proc. pen. a schimbat încadrarea juridică a faptei din infracțiunea prevăzută
de art. 20 raportat la art. 174 alin. (1) - art. 175 alin. (1) lit. c) C. pen.
în infracțiunea prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 75
lit. b) C. pen.
A condamnat pe
inculpatul D.V., pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporala grava
prevăzuta de art. 182 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. b) C. penal,
art. 74 lit. a) C. pen. și art. 80 alin. (2) C. pen. la pedeapsa de 3 ani
închisoare.
A aplicat
inculpatului pedeapsa accesorie constând în interzicerea drepturilor prevăzute
de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., în condițiile și pe durata
prevăzuta de art. 71 alin. (1), (2) C. pen.
În baza dispozițiilor
art. 81 C. pen. a dispus suspendarea executării pedepsei de 3 ani închisoare
aplicată inculpatului prin prezenta sentință pe o durată de 5 ani, care
constituie termen de încercare potrivit dispozițiilor art. 82 C. pen.
În baza art. 71 alin.
(5) C. pen. a suspendat executarea pedepsei accesorii aplicată acestuia pe
durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale.
A luat act că victima
D.C. nu a formulat pretenții civile în cauză.
În baza art. 313 din
Legea nr. 95/2006 raportat la art. 14 și art. 346 alin. (1) C. proc. pen.
raportat la art. 998 C. civ., a admis acțiunile civile formulate de părțile
civile, Spitalul Clinic de Urgențe Sf. Spiridon Iași și Serviciul de Ambulanță
Iași și, în consecința, a obligat inculpatul :
- să plătească părții
civile Spitalul Clinic de Urgențe Sf. Spiridon Iași suma de 3678,36 lei, și dobânda
de referința a BNR la debitul datorat până la achitarea integrala a
prejudiciului cu titlu de daune materiale, ce reprezintă cheltuielile efectuate
de partea civilă pentru asistența medicală acordată victimei D.C.;
- să plătească părții
civile Serviciul de Ambulanța Județean Iași suma de 347 lei, reprezentând
cheltuieli de transport.
În baza dispozițiilor
art. 118 lit. b) C. pen. a dispus confiscarea cuțitului folosit de inculpat la
săvârșirea infracțiunii, cuțit aflat la camera de corpuri delicte a
Tribunalului Iași.
În baza art. 109 alin.
(5) C. proc. pen. a dispus restituirea către victima D.C. a corpurilor delicte
– cearșaf culoare bleu cu galben, o pereche bluegins de damă culoare albastru,
o bluză de culoare bleu marin închis, toate aflate la Camera de Corpuri delicte a Tribunalului Iași, după rămânerea definitivă a prezentei
sentințe.
În baza art. 191 alin.
(1) C. proc. pen. a obligat pe inculpat să plătească statului, cu titlu de
cheltuieli judiciare, suma de 1200 lei.
Pentru a pronunța
această sentință, instanța de fond a reținut că soții D.V. și O. sunt
căsătoriți din anul 1998, ocupându-se în prezent de creșterea animalelor,
activitate din care obțin resursele materiale necesare traiului. Relațiile
dintre soți au avut oscilat, pe fondul consumului de alcool al inculpatului D.V.
Astfel instanța a reținut, ca fiind veridice atestările martorilor S.I. și S.P.
din cursul urmăririi penale prin care s-a arătat că, pe fondul consumului de
alcool, inculpatul D.V. o agresa fizic pe soția sa, pe D.C., aceasta
refugiindu-se la fosta casa părintească. Deși martorii au negat în fața
instanței teza conduitei violente a inculpatului în familie, instanța apreciază
că modificarea poziției procesuale a martorilor a fost cauzată exclusiv de
gravitatea acuzației formulate împotriva inculpatului.
În data de 01 iunie 2009,reîntorcându-se
de la vânzarea unor produse de origine animală la târgul din Podu Iloaiei,
inculpatul a rămas la un local din sat, unde a consumat băuturi alcoolice.
Deplasându-se ulterior acasă, inculpatul a avut un conflict verbal cu soția,
iar apoi a plecat la stână. Inculpatul s-a reîntors de la stână în jurul orelor
23.00, fiind în continuare sub influența băuturilor alcoolice. Soția sa, D.C.
s-a trezit, a ieșit în curte, unde a descuiat porțile mari , a condus șareta în
curte, a deshămat calul și l-a dus în grajd. Întrucât nu a găsit funie să lege
calul, D.C. s-a dus și a adus un cuțit din casa, tăind niște funie sintetica
dintr-un ghem și legând calul. Partea vătămată a uitat cuțitul acolo în fața
ușii, lângă niște pietre.
A doua zi, D.C. s-a
deplasat la stână, întorcându-se acasă în jurul orelor 8-8.30 împreună cu
ciobanul A.P.E.. Inculpatul D.V. a plecat în sat împreună cu ciobanul A.P.E.
pentru a potcovi caii, ambii întorcându-se la domiciliu părților în jurul
orelor 11.00. Potrivit atestărilor însuși ale inculpatului acesta consumase 1 litru de vin, împreună cu fratele său, D.N. și cu A.P.E. Inculpatul a cerut soției sale să le pună
ceva de mâncare, iar aceasta s-a dus în curte să aducă o găleata de apa.
Martorul A.P.E. a rămas în casă la televizor, iar inculpatul s-a dus până în
grajd.
La intrarea în grajd
inculpatul a descoperit cuțitul lăsat de soția sa în noaptea precedentă, cuțit
pe care l-a luat și întorcându-se spre partea vătămată D.C. care se afla la o
distanța de circa 10 metri, aplecata deasupra pompei de apă, i-a cerut
imperativ să-l ducă în casă, aruncându-l totodată înspre aceasta. Cuțitul s-a
deplasat în plan întreaga suprafața de 10 metri, lovind victima în zona lombară dreapta. Din cauza loviturii, D.C. a căzut la pământ, însă și-a revenit aproape
imediat, scoțând cuțitul ce i se înfipsese în spate. Inculpatul a alergat
imediat spre partea vătămată, pentru a-i oferi ajutor. Partea vătămată s-a
îndreptata spre casa, odihnindu-se inițial pe treptele de intrare, apoi intrând
și solicitând martorului A.P.E. să-i ducă apă să se spele. Partea vătămată și-a
spălat rana și a încercat oprirea sângerării prin realizarea unui badijonaj
improvizat.
Inculpatul, dându-și
seama de gravitatea situației a plecat imediat la casa numitei B.E. pentru a
suna la serviciul de ambulanța. Din declarația martorei F.M. rezultă că inițial
inculpatul a pretins că soția sa a căzut pe un cuțit, însă ulterior a
recunoscut că el a aruncat cuțitul din greșeală. La indicațiile serviciului de
urgența, inculpatul a așteptat ambulanța în fața bisericii, ulterior deplasându-se
la domiciliu, unde a fost preluata victima și transportata de urgența la
spital.
Din concluziile
certificatului medico-legal nr. 11376 din 30 iulie 2009 reiese ca partea vătămata
a prezentat "plagă înjunghiată lombară dreapta cu plagă renală dreapta cu
interesare pielocaliceală, hematom retroperitoneal masiv, șoc hemoragic,
leziuni ce s-au putut produce "prin lovire cu corp tăietor - înțepător
posibil cuțit” și pot data din 02 iunie 2009. A necesitat 35-40 zile de
îngrijiri medicale pentru vindecare, iar leziunile au fost de natura a-i pune
viata in primejdie. Nefrectomia (excizia rinichiului dr.) reprezintă pierdere
de organ și îi conferă victimei o infirmitate fizică permanentă.
Situația de fapt,
astfel cum a fost reținută de instanța de fond a fost dovedită cu declarațiile
părții vătămate din cursul urmăririi penale, concluziile raportului de
expertiză medico-legală, declarațiile martorilor indirecți, toate coroborate cu
declarațiile inculpatului din faza de urmărire penală întrucât în faza de cercetare
judecătorească s-a prevalat de dreptul la tăcere.
Fiind audiat în faza
de urmărire penală, inculpatul D.V. a declarat că a aruncat cuțitul spre soția
sa, însă nu a avut intenția să îi facă rău.
Cu privire la
încadrarea juridică a faptei reține instanța de fond că se impune realizarea
unei distincții între acceptarea de către inculpat a ipotezei că prin aruncarea
cuțitului acesta o putea lovi pe soția sa oriunde și acceptarea de către
inculpat a ipotezei că prin aceasta acțiune s-ar putea produce decesul soției
sale (rezultat cerut de infracțiunea mai grava ).
În determinarea
posibilității reale a inculpatului de a prevedea rezultatul socialmente
periculos este necesar de a se ține seama de toate datele subiective -
particularitățile psihofizice, intelectuale, pregătirea și experiența de viața
a inculpatului.
Chiar dacă s-ar
reține ca reala susținerea conform căreia în momentul aruncării cuțitului
inculpatul ar fi spus „Na, luate-ar dracu, sa intre în tine cuțitul ăsta ! Du-l
în casă !" nu se poate argumenta că prin aceasta s-ar fi verbalizat
intenția, chiar indirectă, de ucidere a soției sale. Inculpatul a solicitat
imperativ soției sale să ducă cuțitul în casă, referirile anterioare
încadrându-se în sfera limbajului colocvial injurios.
Distanța de la care a
fost aruncat cuțitul (circa 10 metri) poziția victimei în momentul faptei
(aplecată deasupra pompei de apă, cu spatele la inculpat) denotă că inculpatul
nu a urmărit sau acceptat producerea morții victimei, ca rezultat potențial al
acțiunii sale. De altfel, dacă un astfel de rezultat era urmărit, nici o
împrejurare exterioară nu-l împiedica pe inculpat să aducă la îndeplinire
rezoluția infracțională.
Însă prin aruncarea
unui cuțit greu, cu putere înspre victima D.C. care, prin poziția pe care o
avea în acel moment, nu putea preconiza traiectoria obiectului tăietor,
inculpatul a putut prevedea faptul că prin aceasta acțiune ar putea vătăma
integritatea corporala a soției sale.
Nu se poate reține că
inculpatul a prevăzut rezultatul socialmente periculos, dar în același timp nu
l-a acceptat sau că nu l-a prevăzut deși putea și trebuia să îl prevadă. Nici o
împrejurare nu permite concluzia că inculpatul ar fi avut vreo rațiune
obiectivă sau subiectiva care l-ar fi încredințat că rezultatul nu se va
produce.
Direcția de aruncare
a cuțitului, forța loviturii, distanța parcursă de obiectul tăietor relevă că
inculpatul a acceptat urmarea ce s-ar fi putut produce prin acțiunea sa –
Lovirea victimei și vătămarea integrității corporale a soției sale, doar
urmarea mai grava – pierderea unui organ și punerea în primejdie a vieții
părții vătămate fiind imputabila în baza culpei.
Numai în condițiile
în care inculpatul nu ar fi cunoscut date faptice importante (poziția victimei,
distanța) s-ar fi putut contura forma de vinovăție a culpei, în una
modalitățile sale.
Pentru toate aceste
considerente instanța de fond a apreciat că în cauză sunt întrunite elementele
constitutive ale infracțiunii prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen. sens în
care a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei. La individualizarea
pedepsei aplicată inculpatului, instanța de fond a avut în vedere toate
criteriile penale de individualizare judiciară a pedepsei prevăzută de art. 72 C.
pen.
Împotriva aceste
sentințe, în termen legal, a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul
Iași solicitând înlăturarea dispozițiilor de schimbare a încadrării juridice a
faptei și menținerea calificării juridice dată prin rechizitoriu.
Prin decizia nr. 147
din 21 septembrie 2010 Curtea de Apel Iași a admis apelul Parchetului de pe
lângă Tribunalul Iași împotriva sentinței penale nr. 119 din data de 26
februarie 2010 a Tribunalului Iași, hotărâre pe care o desființează în parte în
latură penală.
Rejudecând cauza:
A înlăturat mențiunea
privind schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea prevăzută de
art. 20 raportat la art. 174 – 175 alin. (1) lit. c) C. pen. în infracțiunea
prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. b) C. pen.,
art. 74 lit. a) C. pen. și art. 80 alin. (2) C. pen., precum și pedepsele
aplicate și dispozițiile art. 81 C. pen. vizând suspendarea condiționată a
executării pedepsei.
A condamnat
inculpatul D.V., pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor calificat,
prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 alin. (1) – art. 175 alin. (1) lit.
c) C. pen., la pedeapsa de 7 (șapte) ani și 6 (șase) luni închisoare și 2 ani
pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a)
teza a II-a și lit. b) C. pen.
A aplicat inculpatului
pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a) teza
a II-a și lit. b) C. pen.
A menținut toate
celelalte dispoziții ale sentinței apelate.
Cheltuielile
judiciare din apel au rămas în sarcina statului.
Pentru a decide astfel,
instanța de apel a reținut să în raport de contextul faptic rezultă fără dubiu
că inculpatul a prevăzut și a acceptat ca rezultatul faptei sale să fie moartea
victimei.
Astfel inculpatul se
afla la mică distanță de victimă și a aruncat în direcția în care se afla
victima cu un cuțit mare și greu, cu o intensitate ce a produs o rană atât de
profundă încât putea produce rezultatul letal, fapt pentru care apreciază
instanța de apel că inculpatul a acționat cu intenție directă.
Cu privire la
pedeapsa aplicată inculpatului, reține instanța de apel că lipsa antecedentelor
penale și conduita inculpatului după comiterea faptei justifică aplicarea unei
pedepse egală cu minimul special prevăzut de lege.
Împotriva acestei
decizii, în termen legal, a declarat recurs inculpatul D.V. pe care nu l-a
motivat în scris și nici nu s-a prezentat în fața instanței pentru a-l susține
oral.
Apărătorul desemnat
din oficiu pentru a asigura asistență juridică inculpatului a solicitat
admiterea recursului, casarea deciziei recurate și menținerea sentinței
instanței de fond.
Invocă cazul de
casare prevăzut de art. 385
9
pct. 18 C. proc. pen.
Critica adusă nu este
fondată.
Analizând legalitatea
și temeinicia deciziei recurate prin prisma cazului de casare invocat conform
art. 385
6
alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte reține că recursul
declarat de inculpat nu este întemeiat urmând a fi respins ca atare pentru
considerentele ce urmează.
Înalta Curte reține
că situația de fapt a fost corect stabilită de instanța de apel, încadrarea
juridică dată faptei este justă corespunzând situației de fapt reținute, în mod
corect apreciind instanța de apel că în cauză sunt întrunite elementele
constitutive ale infracțiunii de tentativă la infracțiunea de omor calificat
prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 - art. 175 lit. c) C. pen., având în
vedere modalitatea de comitere a faptei.
Astfel, din probele
administrate în cauză a rezultat că inculpatul a aruncat spre victimă cu putere
un cuțit de dimensiuni apreciabile, rănind-o pe aceasta atât de intens încât
viața i-a fost salvată ca urmare a intervenției chirurgicale prin care i-a fost
efectuată excizia rinichiului.
Așa cum rezultă din
concluziile expertizei medico-legale efectuate în cauză, leziunile produse i-au
pus viața în primejdie iar victima a rămas cu infirmitate fizică permanentă.
Inculpatul D.V.,
chiar dacă nu a urmărit uciderea victimei el a acceptat posibilitatea
producerii rezultatului letal, aruncarea cuțitului cu putere spre victimă fiind
în măsură să conducă la uciderea acesteia indiferent de locul în care s-ar fi
produs leziunea.
Nu poate fi omisă
nici distanța dintre inculpat și victimă, ei aflându-se foarte aproape unul de
celălalt, victima stând în fața inculpatului, cu spatele spre acesta; ori,
aruncând cuțitul spre victimă inculpatul putea să realizeze și să accepte ideea
că acest comportament poate determina uciderea victimei.
Ca atare, în mod
corect a apreciat instanța de apel că inculpatul a acționat cu intenție
indirectă, fapta întrunind elementele constitutive ale infracțiunii de
tentativă la omor calificat.
Și pedeapsa aplicată
inculpatului a fost corect dozată, instanța de apel realizând o
proporționalitate între gradul de pericol social ridicat al faptei comise și
circumstanțele personale ale inculpatului.
Poziția sinceră manifestată
de inculpat în faza de urmărire penală, ca și lipsa antecedentelor penale au
fost avute în vedere de instanța de apel care a orientat pedeapsa aplicată
inculpatului spre minimul special prevăzut de lege.
De altfel, aceste
circumstanțe personale pozitive nu pot determina reducerea pedepsei sub minimul
special prevăzut de lege, fără a avea în vedere circumstanțele reale ale
comiterii faptei, respectiv agresivitatea deosebită de care a dat dovadă
inculpatul care a lovit cu putere victima prin aruncarea cuțitului spre ea,
lovitură în urma căreia a rămas cu infirmitate fizică permanentă.
Ca atare, poziția
sinceră a inculpatului nu reprezintă altceva decât o asumare a faptei și a
rezultatului produs, fapt pentru care apreciază Înalta Curte că nu se poate
acorda acestei împrejurări o valoare atât de mare încât să determine aplicarea
unei pedepse sub minimul special prevăzut de lege.
De asemenea, în mod
corect a apreciat instanța de apel că scopul educativ și coercitiv al pedepsei definit
de art. 52 C. pen. poate fi atins doar prin privare de libertate, această
modalitate de executare fiind în măsură să contribuie la reeducarea
inculpatului.
Reținând că în cauză
nu există cazuri de casare care luate în considerare din oficiu să facă
posibilă reformarea deciziei recurate, Înalta Curte urmează ca în baza art. 385
15
pct. 1 lit. b) C. proc. pen. să respingă ca nefondat recursul declarat de
inculpat.
Văzând și
dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU
ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge,
ca nefondat, recursul declarat de inculpatul D.V. împotriva deciziei penale nr.
147 din 21 septembrie 2010 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze
cu minori.
Obligă
recurentul inculpat la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare
către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului
desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 18 martie
2011.