ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1065/2011

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1065/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului penal de față,

Analizând actele și lucrările din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală

nr. 119 din 26 februarie 2010, Tribunalul Iași a respins ca nefondată cererea

inculpatului, prin apărător, de schimbare a încadrării juridice a faptei din

infracțiunea prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 alin. (1) - art. 175 alin.

(1) lit. c) C. pen. în infracțiunea prevăzută de art. 184 alin. (2) C. pen.

În baza art. 334 C.

proc. pen. a schimbat încadrarea juridică a faptei din infracțiunea prevăzută

de art. 20 raportat la art. 174 alin. (1) - art. 175 alin. (1) lit. c) C. pen.

în infracțiunea prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 75

lit. b) C. pen.

A condamnat pe

inculpatul D.V., pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporala grava

prevăzuta de art. 182 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. b) C. penal,

art. 74 lit. a) C. pen. și art. 80 alin. (2) C. pen. la pedeapsa de 3 ani

închisoare.

A aplicat

inculpatului pedeapsa accesorie constând în interzicerea drepturilor prevăzute

de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., în condițiile și pe durata

prevăzuta de art. 71 alin. (1), (2) C. pen.

În baza dispozițiilor

art. 81 C. pen. a dispus suspendarea executării pedepsei de 3 ani închisoare

aplicată inculpatului prin prezenta sentință pe o durată de 5 ani, care

constituie termen de încercare potrivit dispozițiilor art. 82 C. pen.

În baza art. 71 alin.

(5) C. pen. a suspendat executarea pedepsei accesorii aplicată acestuia pe

durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale.

A luat act că victima

D.C. nu a formulat pretenții civile în cauză.

În baza art. 313 din

Legea nr. 95/2006 raportat la art. 14 și art. 346 alin. (1) C. proc. pen.

raportat la art. 998 C. civ., a admis acțiunile civile formulate de părțile

civile, Spitalul Clinic de Urgențe Sf. Spiridon Iași și Serviciul de Ambulanță

Iași și, în consecința, a obligat inculpatul :

- să plătească părții

civile Spitalul Clinic de Urgențe Sf. Spiridon Iași suma de 3678,36 lei, și dobânda

de referința a BNR la debitul datorat până la achitarea integrala a

prejudiciului cu titlu de daune materiale, ce reprezintă cheltuielile efectuate

de partea civilă pentru asistența medicală acordată victimei D.C.;

- să plătească părții

civile Serviciul de Ambulanța Județean Iași suma de 347 lei, reprezentând

cheltuieli de transport.

În baza dispozițiilor

art. 118 lit. b) C. pen. a dispus confiscarea cuțitului folosit de inculpat la

săvârșirea infracțiunii, cuțit aflat la camera de corpuri delicte a

Tribunalului Iași.

În baza art. 109 alin.

(5) C. proc. pen. a dispus restituirea către victima D.C. a corpurilor delicte

– cearșaf culoare bleu cu galben, o pereche bluegins de damă culoare albastru,

o bluză de culoare bleu marin închis, toate aflate la Camera de Corpuri delicte a Tribunalului Iași, după rămânerea definitivă a prezentei

sentințe.

În baza art. 191 alin.

(1) C. proc. pen. a obligat pe inculpat să plătească statului, cu titlu de

cheltuieli judiciare, suma de 1200 lei.

Pentru a pronunța

această sentință, instanța de fond a reținut că soții D.V. și O. sunt

căsătoriți din anul 1998, ocupându-se în prezent de creșterea animalelor,

activitate din care obțin resursele materiale necesare traiului. Relațiile

dintre soți au avut oscilat, pe fondul consumului de alcool al inculpatului D.V.

Astfel instanța a reținut, ca fiind veridice atestările martorilor S.I. și S.P.

din cursul urmăririi penale prin care s-a arătat că, pe fondul consumului de

alcool, inculpatul D.V. o agresa fizic pe soția sa, pe D.C., aceasta

refugiindu-se la fosta casa părintească. Deși martorii au negat în fața

instanței teza conduitei violente a inculpatului în familie, instanța apreciază

că modificarea poziției procesuale a martorilor a fost cauzată exclusiv de

gravitatea acuzației formulate împotriva inculpatului.

În data de 01 iunie 2009,reîntorcându-se

de la vânzarea unor produse de origine animală la târgul din Podu Iloaiei,

inculpatul a rămas la un local din sat, unde a consumat băuturi alcoolice.

Deplasându-se ulterior acasă, inculpatul a avut un conflict verbal cu soția,

iar apoi a plecat la stână. Inculpatul s-a reîntors de la stână în jurul orelor

23.00, fiind în continuare sub influența băuturilor alcoolice. Soția sa, D.C.

s-a trezit, a ieșit în curte, unde a descuiat porțile mari , a condus șareta în

curte, a deshămat calul și l-a dus în grajd. Întrucât nu a găsit funie să lege

calul, D.C. s-a dus și a adus un cuțit din casa, tăind niște funie sintetica

dintr-un ghem și legând calul. Partea vătămată a uitat cuțitul acolo în fața

ușii, lângă niște pietre.

A doua zi, D.C. s-a

deplasat la stână, întorcându-se acasă în jurul orelor 8-8.30 împreună cu

ciobanul A.P.E.. Inculpatul D.V. a plecat în sat împreună cu ciobanul A.P.E.

pentru a potcovi caii, ambii întorcându-se la domiciliu părților în jurul

orelor 11.00. Potrivit atestărilor însuși ale inculpatului acesta consumase 1 litru de vin, împreună cu fratele său, D.N. și cu A.P.E. Inculpatul a cerut soției sale să le pună

ceva de mâncare, iar aceasta s-a dus în curte să aducă o găleata de apa.

Martorul A.P.E. a rămas în casă la televizor, iar inculpatul s-a dus până în

grajd.

La intrarea în grajd

inculpatul a descoperit cuțitul lăsat de soția sa în noaptea precedentă, cuțit

pe care l-a luat și întorcându-se spre partea vătămată D.C. care se afla la o

distanța de circa 10 metri, aplecata deasupra pompei de apă, i-a cerut

imperativ să-l ducă în casă, aruncându-l totodată înspre aceasta. Cuțitul s-a

deplasat în plan întreaga suprafața de 10 metri, lovind victima în zona lombară dreapta. Din cauza loviturii, D.C. a căzut la pământ, însă și-a revenit aproape

imediat, scoțând cuțitul ce i se înfipsese în spate. Inculpatul a alergat

imediat spre partea vătămată, pentru a-i oferi ajutor. Partea vătămată s-a

îndreptata spre casa, odihnindu-se inițial pe treptele de intrare, apoi intrând

și solicitând martorului A.P.E. să-i ducă apă să se spele. Partea vătămată și-a

spălat rana și a încercat oprirea sângerării prin realizarea unui badijonaj

improvizat.

Inculpatul, dându-și

seama de gravitatea situației a plecat imediat la casa numitei B.E. pentru a

suna la serviciul de ambulanța. Din declarația martorei F.M. rezultă că inițial

inculpatul a pretins că soția sa a căzut pe un cuțit, însă ulterior a

recunoscut că el a aruncat cuțitul din greșeală. La indicațiile serviciului de

urgența, inculpatul a așteptat ambulanța în fața bisericii, ulterior deplasându-se

la domiciliu, unde a fost preluata victima și transportata de urgența la

spital.

Din concluziile

certificatului medico-legal nr. 11376 din 30 iulie 2009 reiese ca partea vătămata

a prezentat "plagă înjunghiată lombară dreapta cu plagă renală dreapta cu

interesare pielocaliceală, hematom retroperitoneal masiv, șoc hemoragic,

leziuni ce s-au putut produce "prin lovire cu corp tăietor - înțepător

posibil cuțit” și pot data din 02 iunie 2009. A necesitat 35-40 zile de

îngrijiri medicale pentru vindecare, iar leziunile au fost de natura a-i pune

viata in primejdie. Nefrectomia (excizia rinichiului dr.) reprezintă pierdere

de organ și îi conferă victimei o infirmitate fizică permanentă.

Situația de fapt,

astfel cum a fost reținută de instanța de fond a fost dovedită cu declarațiile

părții vătămate din cursul urmăririi penale, concluziile raportului de

expertiză medico-legală, declarațiile martorilor indirecți, toate coroborate cu

declarațiile inculpatului din faza de urmărire penală întrucât în faza de cercetare

judecătorească s-a prevalat de dreptul la tăcere.

Fiind audiat în faza

de urmărire penală, inculpatul D.V. a declarat că a aruncat cuțitul spre soția

sa, însă nu a avut intenția să îi facă rău.

Cu privire la

încadrarea juridică a faptei reține instanța de fond că se impune realizarea

unei distincții între acceptarea de către inculpat a ipotezei că prin aruncarea

cuțitului acesta o putea lovi pe soția sa oriunde și acceptarea de către

inculpat a ipotezei că prin aceasta acțiune s-ar putea produce decesul soției

sale (rezultat cerut de infracțiunea mai grava ).

În determinarea

posibilității reale a inculpatului de a prevedea rezultatul socialmente

periculos este necesar de a se ține seama de toate datele subiective -

particularitățile psihofizice, intelectuale, pregătirea și experiența de viața

a inculpatului.

Chiar dacă s-ar

reține ca reala susținerea conform căreia în momentul aruncării cuțitului

inculpatul ar fi spus „Na, luate-ar dracu, sa intre în tine cuțitul ăsta ! Du-l

în casă !" nu se poate argumenta că prin aceasta s-ar fi verbalizat

intenția, chiar indirectă, de ucidere a soției sale. Inculpatul a solicitat

imperativ soției sale să ducă cuțitul în casă, referirile anterioare

încadrându-se în sfera limbajului colocvial injurios.

Distanța de la care a

fost aruncat cuțitul (circa 10 metri) poziția victimei în momentul faptei

(aplecată deasupra pompei de apă, cu spatele la inculpat) denotă că inculpatul

nu a urmărit sau acceptat producerea morții victimei, ca rezultat potențial al

acțiunii sale. De altfel, dacă un astfel de rezultat era urmărit, nici o

împrejurare exterioară nu-l împiedica pe inculpat să aducă la îndeplinire

rezoluția infracțională.

Însă prin aruncarea

unui cuțit greu, cu putere înspre victima D.C. care, prin poziția pe care o

avea în acel moment, nu putea preconiza traiectoria obiectului tăietor,

inculpatul a putut prevedea faptul că prin aceasta acțiune ar putea vătăma

integritatea corporala a soției sale.

Nu se poate reține că

inculpatul a prevăzut rezultatul socialmente periculos, dar în același timp nu

l-a acceptat sau că nu l-a prevăzut deși putea și trebuia să îl prevadă. Nici o

împrejurare nu permite concluzia că inculpatul ar fi avut vreo rațiune

obiectivă sau subiectiva care l-ar fi încredințat că rezultatul nu se va

produce.

Direcția de aruncare

a cuțitului, forța loviturii, distanța parcursă de obiectul tăietor relevă că

inculpatul a acceptat urmarea ce s-ar fi putut produce prin acțiunea sa –

Lovirea victimei și vătămarea integrității corporale a soției sale, doar

urmarea mai grava – pierderea unui organ și punerea în primejdie a vieții

părții vătămate fiind imputabila în baza culpei.

Numai în condițiile

în care inculpatul nu ar fi cunoscut date faptice importante (poziția victimei,

distanța) s-ar fi putut contura forma de vinovăție a culpei, în una

modalitățile sale.

Pentru toate aceste

considerente instanța de fond a apreciat că în cauză sunt întrunite elementele

constitutive ale infracțiunii prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen. sens în

care a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei. La individualizarea

pedepsei aplicată inculpatului, instanța de fond a avut în vedere toate

criteriile penale de individualizare judiciară a pedepsei prevăzută de art. 72 C.

pen.

Împotriva aceste

sentințe, în termen legal, a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul

Iași solicitând înlăturarea dispozițiilor de schimbare a încadrării juridice a

faptei și menținerea calificării juridice dată prin rechizitoriu.

Prin decizia nr. 147

din 21 septembrie 2010 Curtea de Apel Iași a admis apelul Parchetului de pe

lângă Tribunalul Iași împotriva sentinței penale nr. 119 din data de 26

februarie 2010 a Tribunalului Iași, hotărâre pe care o desființează în parte în

latură penală.

Rejudecând cauza:

A înlăturat mențiunea

privind schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea prevăzută de

art. 20 raportat la art. 174 – 175 alin. (1) lit. c) C. pen. în infracțiunea

prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. b) C. pen.,

art. 74 lit. a) C. pen. și art. 80 alin. (2) C. pen., precum și pedepsele

aplicate și dispozițiile art. 81 C. pen. vizând suspendarea condiționată a

executării pedepsei.

A condamnat

inculpatul D.V., pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor calificat,

prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 alin. (1) – art. 175 alin. (1) lit.

c) C. pen., la pedeapsa de 7 (șapte) ani și 6 (șase) luni închisoare și 2 ani

pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a)

teza a II-a și lit. b) C. pen.

A aplicat inculpatului

pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a) teza

a II-a și lit. b) C. pen.

A menținut toate

celelalte dispoziții ale sentinței apelate.

Cheltuielile

judiciare din apel au rămas în sarcina statului.

Pentru a decide astfel,

instanța de apel a reținut să în raport de contextul faptic rezultă fără dubiu

că inculpatul a prevăzut și a acceptat ca rezultatul faptei sale să fie moartea

victimei.

Astfel inculpatul se

afla la mică distanță de victimă și a aruncat în direcția în care se afla

victima cu un cuțit mare și greu, cu o intensitate ce a produs o rană atât de

profundă încât putea produce rezultatul letal, fapt pentru care apreciază

instanța de apel că inculpatul a acționat cu intenție directă.

Cu privire la

pedeapsa aplicată inculpatului, reține instanța de apel că lipsa antecedentelor

penale și conduita inculpatului după comiterea faptei justifică aplicarea unei

pedepse egală cu minimul special prevăzut de lege.

Împotriva acestei

decizii, în termen legal, a declarat recurs inculpatul D.V. pe care nu l-a

motivat în scris și nici nu s-a prezentat în fața instanței pentru a-l susține

oral.

Apărătorul desemnat

din oficiu pentru a asigura asistență juridică inculpatului a solicitat

admiterea recursului, casarea deciziei recurate și menținerea sentinței

instanței de fond.

Invocă cazul de

casare prevăzut de art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen.

Critica adusă nu este

fondată.

Analizând legalitatea

și temeinicia deciziei recurate prin prisma cazului de casare invocat conform

art. 385

6

alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte reține că recursul

declarat de inculpat nu este întemeiat urmând a fi respins ca atare pentru

considerentele ce urmează.

Înalta Curte reține

că situația de fapt a fost corect stabilită de instanța de apel, încadrarea

juridică dată faptei este justă corespunzând situației de fapt reținute, în mod

corect apreciind instanța de apel că în cauză sunt întrunite elementele

constitutive ale infracțiunii de tentativă la infracțiunea de omor calificat

prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 - art. 175 lit. c) C. pen., având în

vedere modalitatea de comitere a faptei.

Astfel, din probele

administrate în cauză a rezultat că inculpatul a aruncat spre victimă cu putere

un cuțit de dimensiuni apreciabile, rănind-o pe aceasta atât de intens încât

viața i-a fost salvată ca urmare a intervenției chirurgicale prin care i-a fost

efectuată excizia rinichiului.

Așa cum rezultă din

concluziile expertizei medico-legale efectuate în cauză, leziunile produse i-au

pus viața în primejdie iar victima a rămas cu infirmitate fizică permanentă.

Inculpatul D.V.,

chiar dacă nu a urmărit uciderea victimei el a acceptat posibilitatea

producerii rezultatului letal, aruncarea cuțitului cu putere spre victimă fiind

în măsură să conducă la uciderea acesteia indiferent de locul în care s-ar fi

produs leziunea.

Nu poate fi omisă

nici distanța dintre inculpat și victimă, ei aflându-se foarte aproape unul de

celălalt, victima stând în fața inculpatului, cu spatele spre acesta; ori,

aruncând cuțitul spre victimă inculpatul putea să realizeze și să accepte ideea

că acest comportament poate determina uciderea victimei.

Ca atare, în mod

corect a apreciat instanța de apel că inculpatul a acționat cu intenție

indirectă, fapta întrunind elementele constitutive ale infracțiunii de

tentativă la omor calificat.

Și pedeapsa aplicată

inculpatului a fost corect dozată, instanța de apel realizând o

proporționalitate între gradul de pericol social ridicat al faptei comise și

circumstanțele personale ale inculpatului.

Poziția sinceră manifestată

de inculpat în faza de urmărire penală, ca și lipsa antecedentelor penale au

fost avute în vedere de instanța de apel care a orientat pedeapsa aplicată

inculpatului spre minimul special prevăzut de lege.

De altfel, aceste

circumstanțe personale pozitive nu pot determina reducerea pedepsei sub minimul

special prevăzut de lege, fără a avea în vedere circumstanțele reale ale

comiterii faptei, respectiv agresivitatea deosebită de care a dat dovadă

inculpatul care a lovit cu putere victima prin aruncarea cuțitului spre ea,

lovitură în urma căreia a rămas cu infirmitate fizică permanentă.

Ca atare, poziția

sinceră a inculpatului nu reprezintă altceva decât o asumare a faptei și a

rezultatului produs, fapt pentru care apreciază Înalta Curte că nu se poate

acorda acestei împrejurări o valoare atât de mare încât să determine aplicarea

unei pedepse sub minimul special prevăzut de lege.

De asemenea, în mod

corect a apreciat instanța de apel că scopul educativ și coercitiv al pedepsei definit

de art. 52 C. pen. poate fi atins doar prin privare de libertate, această

modalitate de executare fiind în măsură să contribuie la reeducarea

inculpatului.

Reținând că în cauză

nu există cazuri de casare care luate în considerare din oficiu să facă

posibilă reformarea deciziei recurate, Înalta Curte urmează ca în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen. să respingă ca nefondat recursul declarat de

inculpat.

Văzând și

dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge,

ca nefondat, recursul declarat de inculpatul D.V. împotriva deciziei penale nr.

147 din 21 septembrie 2010 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze

cu minori.

Obligă

recurentul inculpat la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare

către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului

desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 18 martie

2011.