ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4080/2012

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 37/2012 pronunțată de Tribunalul Sibiu în Dosarul nr. 7938/85/2011 s-au dispus următoarele: În baza art. 334 C. proc. pen. a fost respinsă cererea formulată de inculpatul R.R.D., de schimbare a încadrării juridice a faptei, din tentativă la infracțiunea de omor calificat, prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 alin. (1), (2) C. pen., 175 alin. (1) lit. c) C. pen. în infracțiunea de vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 182 pct. 2 C. pen.; În baza art. 20 C. pen. raportat la art. 174 alin. (1), (2) C. pen., 175 alin. (1) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 320 1 C. proc. pen.

a fost condamnat inculpatul R.R.D., la pedeapsa închisorii de 3 ani pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de omor calificat; În baza art. 65 alin. (2) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor civile, prevăzută de art. 64 pct. 1 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., pe o durată de 2 ani, după executarea pedepsei aplicate. În baza art. 71 C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor civile prevăzute de art. 64 pct. 1 lit. a) teza a II a, lit. b) C. pen. În baza art. 86 1 C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate, pe o durată de 5 ani, ce constituie termen de încercare, în condițiile art. 86 2 C. pen.

În baza art. 86 3 C. pen., s-au impus inculpatului, pe durata termenului de încercare, următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciu de Probațiune de pe lângă Tribunalul Sibiu; b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile precum și întoarcerea; c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice orice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență. A fost încredințată supravegherea inculpatului R.R.D., Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Sibiu. În baza art. 359 C. proc. pen., a fost atrasă atenția inculpatului asupra cauzelor de revocare a suspendării sub supraveghere, prev. de art. 86 4 C. pen.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării sub supraveghere a pedepsei s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii. S-a constatat că partea vătămată R.A.E., Serviciul de Ambulanță Județean Sibiu și S.M.U.R.D - I.S.U. Sibiu, nu s-au constituit părți civile în cauză. În baza art. 313 din Legea nr. 95/2006, O.U.G. nr. 72/2006 a fost obligat inculpatul la plata sumei de 3.253,34 lei plus dobânzi și penalități de întârziere până la achitarea sumei datorate, către Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu, cu titlu de cheltuieli de spitalizare. Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că în faza de judecată inculpatul, prezent în instanță, a învederat faptul că recunoaște săvârșirea faptei reținute în actul de sesizare și solicită judecarea cauzei în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, în conformitate cu dispozițiile art. 32O 1 C. proc.

pen. Examinând cauza, prin prisma probatoriului administrat în faza de urmărire penală (proces - verbal de cercetare a apartamentului în care s-a comis fapta, dovadă de ridicare a cuțitului folosit de inculpat, raport de constatare medico-legală, raport de expertiză medico-legală psihiatrică, declarațiile părții vătămate, declarațiile martorilor S.V., S.I., R.M., declarațiile inculpatului R.R.D.) instanța de fond a constatat că, în noaptea de 16/17 noiembrie 2011, în jurul orelor 4,00 între cele două părți, aflate în locuința comună din Tălmaciu, județul Sibiu, s-a iscat o discuție contradictorie legată de intenția părții vătămate de a introduce acțiune de divorț.

Pe acest fond, inculpatul, aflat sub influența alcoolului, a aplicat soției sale o lovitură cu lama unui cuțit în hemitoracele drept, violență ce a produs o plagă înjunghiată penetrantă, cu lezarea coastei IV dreapta și a plămânului drept, leziune care a impus spitalizarea victimei și intervenția chirurgicală pentru salvarea vieții acesteia. Potrivit raportului de constatare medico-legală întocmit în cauză (filele 38-39 d.u.p.) leziunile părții vătămate s-au putut produce printr-o lovitură cu un corp tăietor înțepător, aceste leziuni necesitând 35 zile de îngrijiri medicale, viața părții vătămate fiind pusă în primejdie.

Inculpatul a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei, din tentativă la infracțiunea de omor calificat în vătămare corporală gravă, faptă prevăzută de art. 182 pct. 2 C. pen., arătând că leziunile suferite de partea vătămată au necesitat 35 de zile de îngrijiri medicale, iar intenția sa nu a fost aceea de a ucide partea vătămată, ci doar de a o speria. Cu privire la încadrarea juridică a faptei, instanța de fond a avut în vedere, pe lângă concluziile raportului medico-legal și alte elemente precum zona anatomică vizată, intensitatea loviturii, obiectul vulnerant și rezultatul produs. Astfel, acțiunea inculpatului a vizat zona hemitoracelui drept, o zonă anatomică vitală, obiectul vulnerant folosit fiind un cuțit (fila 17 dosar urmărire penală), acesta fiind apt să producă decesul victimei.

De asemenea, intensitatea loviturii s-a dovedit a fi deosebită, întrucât ea a determinat o plagă tăiată transversală de 3 cm. Lungime în regiunea pectorală dreaptă, cu lezarea coastei IV dreapta și a plămânului drept ( fila 38-39 dosar urmărire penală), lovitură care ar fi putut duce la decesul victimei dacă nu s-ar fi intervenit chirurgical. Sub aspectul laturii subiective, instanța a reținut că, deși inculpatul nu a acționat cu intenția directă de a ucide partea vătămată, acesta, prin intensitatea loviturii aplicate și a zonei vizate, a putut prevedea că va putea produce rezultatul letal și a acceptat acest rezultat, acționând deci, cu intenție indirectă.

În aceste condiții, instanța de fond a apreciat că fapta inculpatului întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă la infracțiunea de omor calificat, astfel că a respins cererea acestuia,de schimbare a încadrării juridice a faptei, din art. 20 raportat la art. 174 alin. (1), (2) C. pen., 175 alin. (1) lit. c) C. pen., în infracțiunea de vătămare corporală gravă prevăzută de art. 182 pct. 2 C. pen. Sub aspectul încadrării juridice a faptei, instanța de fond a constat că, în speță, sunt incidente dispozițiile art. 175 alin. (1) lit. c) C. pen., întrucât partea vătămată este soția inculpatului. La individualizarea judiciară a pedepsei, s-au avut în vedere limitele de pedeapsă prevăzute de lege prin aplicarea dispozițiilor art. 320 1 C. proc.

pen., împrejurările concrete ale faptei (produsă pe fondul disputei dintre părți legată de o eventuală acțiune de divorț), precum și modul și mijloacele de comitere a faptei (prin lovire cu un cuțit, în apartamentul părților) dar și scopul urmărit și persoana inculpatului, care este tânăr, are în întreținere trei minori, nu are antecedente penale, a fost sincer și regretă fapta comisă). Sub aspectul modalității de executare a pedepsei aplicate, instanța de fond a apreciat că scopul pedepsei poate fi atins și fără executarea pedepsei în regim de penitenciar, motiv pentru care, în baza art. 86 1 C. pen., a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate, pe o durată de 5 ani, ce constituie termen de încercare, în condițiile art. 86 2 C. pen.

S-a constatat că părțile vătămate R.A.E., Serviciul de Ambulanță Județean Sibiu și S.M.U.R.D. Sibiu, nu s-au constituit părți civile în cauză. Totodată, a fost admisă acțiunea civilă formulată de Spitalul Clinic de Urgență Sibiu cu sumele de bani reprezentând cheltuieli de spitalizare, instanța de fond, în baza art. 313 din Legea nr. 95/2006, O.U.G. nr. 72/2006, obligând inculpatul la plata sumei de 3.253,34 lei plus dobânzi și penalități de întârziere până la achitarea sumei datorate, către această parte civilă. Împotriva acestei sentințe, în termenul legal, a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu, solicitând desființarea hotărârii și, în rejudecare, să se majoreze pedeapsa aplicată inculpatului, să se facă aplicarea dispozițiilor art. 7 din legea 76/2008, a art. 88 și 118 alin. (1) lit. b) C. pen.

și să se dispună majorarea cuantumul cheltuielilor judiciare. În dezvoltarea motivelor de apel, s-a susținut că instanța de fond a aplicat o pedeapsă nelegală, situată sub minimul special, a omis să deducă din pedeapsa aplicată durata reținerii preventive și să facă aplicarea dispozițiilor art. 7 din Legea 76/2008 și art. 118 alin. (1) lit. b) C. pen., în privința cuțitului corp delict. Totodată, s-a susținut că instanța de fond a acordat cheltuieli judiciare într-un cuantum prea mic, fără să se țină seama de cheltuielile efectuate în faza de urmărire penală. Prin Decizia penală nr. 134 din 14 septembrie 2012 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, s-a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu împotriva sentinței penale nr. 37 din 7 martie 2012 pronunțată de Tribunalul Sibiu.

S-a desființat sentința penală atacată în ceea ce privește individualizarea judiciară a pedepsei aplicate inculpatului, omisiunea aplicării disp. art. 7 din Legea nr. 76/2008, a art. 88 C. pen. și art. 118 alin. (1) lit. b) C. pen. și în privința cuantumului cheltuielilor judiciare avansate de stat și, procedând la o nouă judecată, în aceste limite: S-a aplicat inculpatului R.R.D. pedeapsa închisorii de 5 ani pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 alin. (1), (2) C. pen., art. 175 alin. (1) lit. c) C. pen. cu aplicarea art. 320 1 C. proc. pen. S-a înlăturat aplicarea dispozițiilor art. 86 1 C. pen. În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii preventive de 24 de ore din 23 noiembrie 2011. În baza art. 118 alin. (1) lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea specială a cuțitului cop delict.

În baza art. 7 din Legea 76/2008, s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpat în vederea introducerii în S.N.D.G.J. la data eliberării din penitenciar și s-a dispus comunicarea hotărârii în acest scop a I.G.P.R. S-a majorat cuantumul cheltuielilor judiciare către stat, stabilite în sarcina inculpatului, la 1.600 lei. S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale atacate. Deliberând asupra apelului, prin prisma motivelor invocate și, din oficiu, în limitele prevăzute de art. 371 C. proc. pen., instanța de control judiciar a reținut că acesta este întemeiat. S-a apreciat că instanța de fond a stabilit, în temeiul probațiunii administrate în faza de urmărire penală, o stare de fapt corectă, căreia i-a dat o încadrare juridică legală, inculpatul recunoscând, în procedura prevăzută de art. 320 1 C. proc.

pen., acuzațiile aduse. În ceea ce privește individualizarea judiciară a pedepsei aplicate inculpatului, s-a constatat că instanța de fond a aplicat, în mod nelegal, o pedeapsă sub minimul special. S-a reținut că pedeapsa prevăzută pentru infracțiunea de tentativă la omor calificat este de închisoarea, de la 7 ani și 6 luni închisoare la 12 ani și 6 luni închisoare. Ca urmare a aplicării dispozițiilor art. 320 1 C. proc. pen., limitele de pedeapsă sunt de la 5 ani închisoare la 8 ani și 4 luni închisoare, iar instanța de fond a aplicat o pedeapsă de 3 ani închisoare, coborând în mod nejustifîcat sub limita minimă admisă de lege. Totodată, instanța de fond a apreciat că, în cauză, față de gravitatea faptei, nu se impune reținerea de circumstanțe atenuante și reducerea pedepsei sub minimul special.

S-a mai reținut că, în temeiul art. 88 C. pen., se impunea computarea din durata pedepsei aplicate a perioadei în care inculpatul s-a aflat în stare de arest preventiv. S-a constatat că, față de natura infracțiunii pentru care s-a dispus soluția de condamnare, instanța de fond trebuia să facă și aplicarea dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 76/2008, iar în temeiul art. 118 alin. (1) lit. b) C. pen. se impunea ca instanța de fond să dispună confiscarea cuțitului care a fost folosit la săvârșirea infracțiunii. S-a apreciat că sunt întemeiate și criticile parchetului, referitoare la cuantumul cheltuielilor judiciare stabilite în sarcina inculpatului, întrucât pentru faza de urmărire penală au fost stabilite cheltuieli judiciare în cuantum de 1.000 lei, la care trebuiau adăugate cele determinate de derularea procedurilor judiciare în fața primei instanțe, instanța de fond obligându-l pe inculpat doar la suma de 500 lei cu acest titlu.

Împotriva deciziei anterior menționate, în termen legal, a declarat recurs inculpatul R.R.D. Recursul nu a fost motivat în scris, apărătorul din oficiu al inculpatului, prin concluziile orale formulate în ședința publică, invocând cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen., solicitând admiterea recursului, casarea deciziei și pe fond reducerea cuantumului pedepsei inculpatului, prin reținerea dispozițiilor art. 74 lit. c) C. pen., întrucât acesta a recunoscut săvârșirea faptei. Înalta Curte, examinând recursul declarat, prin prisma criticilor invocate, dar și din oficiu, conform art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., constată că acesta este nefondat, pentru considerentele următoare: În prezenta cauză nu este incident cazul de casare prevăzut de dispozițiile art. 385 9 pct. 14 C. proc.

pen., invocat în susținerea recursului inculpatului, pedeapsa aplicată de instanța de apel fiind corespunzător dozată, în conformitate cu criteriile legale de individualizare judiciară, prevăzute de art. 72 C. pen., la stabilirea acesteia avându-se în vedere limitele de pedeapsă prevăzute în textul de lege incriminator, reduse cu o treime ca urmare a aplicării procedurii prevăzută de art. 320 1 C. proc. pen., gravitatea concretă a infracțiunii săvârșită de inculpat, determinată de modul, mijloacele de săvârșire a acesteia, dar și circumstanțele personale ale inculpatului, respectiv lipsa antecedentelor penale, vârsta tânără a acestuia și atitudinea procesuală sinceră avută pe parcursul procesului penal.

Solicitarea de reducere a cuantumului pedepsei, prin reținerea de circumstanțe atenuante judiciare, întrucât inculpatul a recunoscut săvârșirea faptei, nu poate fi primită, având în vedere că, în condițiile aplicării dispozițiilor art. 320 1 C. proc. pen., atitudinea de recunoaștere a faptei nu mai poate fi valorificată ca și circumstanță atenuată judiciară, conform dispozițiilor art. 74 lit. c) C. pen., deoarece ar însemna ca aceleiași situații de drept să i se acorde o dublă valență juridică. Dispozițiile prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen. pot fi reținute în cauzele în care s-a făcut aplicarea prevederilor art. 320 1 C. proc. pen., numai atunci când acestea reflectă o altă atitudine favorabilă inculpatului, după săvârșirea infracțiunii, alta decât comportamentul sincer, iar în prezenta cauză nu a fost relevată o astfel de situație.

Față de considerentele menționate, Înalta Curte apreciază că nu există temeiuri de reducere a cuantumului pedepsei aplicată de instanța de apel, aceasta fiind aptă să răspundă scopului și finalităților pedepsei, prevăzute de art. 52 C. pen., respectiv să constituie o reală măsură de constrângere și reeducare a inculpatului, precum și să determine formarea unei atitudini corecte față de ordinea de drept și de regulile de conviețuire socială. Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în baza art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul R.R.D. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul R.R.D. împotriva Deciziei penale nr. 79/ A din 19 iunie 2012 a Curții de Apel Alba-Iulia, secția penală. Obligă recurentul-inculpat R.R.D. la plata sumei de 600 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi, 11 decembrie 2012.