ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2586/2012
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2586/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra conflictului
negativ de competență, din examinarea lucrărilor din dosar, constată
următoarele:
Prin cererea
înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj, secția conflicte de muncă și asigurări
sociale, la data de 11 februarie 2011 sub nr. 2632/95/2011 reclamantul P.A. a
chemat în judecată pârâta Casa de Pensii a Ministerului Administrației și
Internelor București, solicitând anularea deciziei de pensie nr. 127146 din 27
decembrie 2010, emisă de intimată, menținerea drepturilor sale de pensie
stabilite conform deciziei nr. 127146 din 15 ianuarie 2009, plata sumelor de
bani reținute urmare a recalculării, precum și dobânda legală aferentă
calculată de la data de 27 decembrie 2010 și până la repunerea în plată a
deciziei nr. 127146/15 ianuarie 2009.
În motivarea cererii,
reclamantul a arătat că decizia nr. 127146 din 27 decembrie 2010 emisă de
intimată este nelegală și netemeinică, că a fost pensionat prin decizia nr. 127146
din 15 ianuarie 2009 fiind beneficiar al pensiei militare de stat în baza
prevederilor Legii nr. 164/2001.
Reclamantul a
precizat că diminuarea pensiei s-a făcut cu încălcarea dreptului de
proprietate, așa cum este reglementat în art. 1 al Protocolului nr. 1 la CEDO,
în art. 17 din Declarația Universală a Drepturilor Omului și art. 44 din
Constituția României, a principiului neretroactivității legii - art. 15 alin.
(2) din Constituția României și a principiului care statuează interzicerea
discriminării – art. 14 din CEDO și că jurisprudența Curții Europene a
Drepturilor Omului este constantă în sensul că dreptul la pensie este asimilat
dreptului de proprietate.
În drept, acțiunea a
fost întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de
pensii și alte drepturi de asigurări sociale și Legii nr. 164/2001 privind
pensiile militare de stat.
Prin sentința
civilă nr. 3662 din 20 mai 2011 Tribunalul Gorj, secția conflicte de muncă și
asigurări sociale, a declinat competența de soluționare a contestației
formulată de către contestatorul P.A. în contradictoriu cu intimata Casa de
Pensii a Ministerului Administrației și Internelor București în favoarea
Tribunalului București.
Pentru a hotărî
astfel, tribunalul a reținut că potrivit art. 156 din Legea nr. 19/2000 privind
sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, normă
aplicabilă în acest litigiu, cererile îndreptate împotriva C.N.P.A.S. sau
împotriva caselor teritoriale de pensii se adresează instanței în a cărei rază
teritorială își are domiciliul sau sediul reclamantul. Celelalte cereri se
adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul
pârâtul.
În prezenta speță
figurează ca intimat o altă entitate decât C.N.P.A.S. ori casa teritorială de
pensii, motiv pentru care competentă este instanța în a cărei circumscripție
teritorială se află sediul intimatei care este în municipiul București.
Tribunalul
București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, a pronunțat
sentința civilă nr. 11146 din 9 decembrie 2011 prin care a admis excepția
necompetenței sale teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei
în favoarea Tribunalului Gorj.
În considerentele
hotărârii s-a arătat că Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii a
intrat în vigoare în luna ianuarie 2011, iar prin art. 196 din această lege au
fost abrogate atât Legea nr. 19/2000 cât și Legea nr. 164/2001.
Potrivit art. 725 C.
proc. civ., dispozițiile legii noi de procedură se aplică din momentul intrării
ei în vigoare.
Prin art. 154 din
Legea nr. 263/2010 s-a stabilit competența de a soluționa cauzele ce au ca
obiect contestații împotriva deciziilor emise de C.N.P.P., de casele
teritoriale de pensii sau casele de pensii sectoriale în favoarea instanțelor
în a căror rază teritorială își au reclamanții domiciliul sau sediul după caz.
Tribunalul Gorj a
dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului
București, secția conflicte de muncă și asigurări sociale, în raport de
prevederile art. 156 din Legea nr. 19/2000, abrogate prin dispozițiile Legii
nr. 263/2010.
Normele de competență
fiind de imediată aplicare și având în vedere că reclamantul își are domiciliul
procesual în comuna Dănești, județul Gorj, că la data introducerii acțiunii
erau în vigoare prevederile art. 154 din Legea nr. 263/2010, s-a admis excepția
necompetenței teritoriale a Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte
de muncă și asigurări sociale, și a fost declinată competența de soluționare a
cauzei în favoarea Tribunalului Gorj.
S-a constatat ivit
conflictul negativ de competență și cauza a fost înaintată instanței supreme
spre competență soluționare.
Înalta Curte, constatând
existența unui conflict negativ de competență ivit între cele două instanțe,
care se declară deopotrivă necompetente în a soluționa pricina, în temeiul
dispozițiilor art. 22 alin. (3) C. proc. civ., stabilește competența de
soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Gorj, secția conflicte de muncă
și asigurări sociale, pentru următoarele considerente:
În cauză, Curtea
reține că reclamantul P.A. a investit instanța cu o cerere prin care solicită
anularea deciziei nr. 127146 din 27 decembrie 2010, privind recalcularea
pensiei în baza Legii nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul
pensiilor.
Este de necontestat
că decizia de recalculare a pensiei a cărei anulare se solicită a fost emisă la
data de 27 decembrie 2010 în baza Legii nr. 119/2010 și că cererea de anulare a
fost formulată la data de 11 februarie 2011, în contradictoriu cu intimata Casa
de Pensii a Ministerului Administrației și Internelor București și a fost
depusă la instanța de la domiciliul reclamantului pensionar, după intrarea în
vigoare a Legii nr. 263/2010.
Prin art.196 din
Legea nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice a fost abrogată
expres Legea nr.19/2000 care făcea trimitere la prevederile Legii nr.119/2010
în baza căreia a fost emisă decizia de recalculare a pensiei a cărei anulare
s-a solicitat.
Este
de reținut că potrivit art. 156 din Legea nr. 19/2000, în prezent devenit art. 154
din Legea nr. 263/2010, competența de soluționare a cererilor formulate
împotriva C.N.P.P., a caselor teritoriale de pensii sau împotriva caselor de
pensii sectoriale, sunt de competența instanței în a cărei rază teritorială își
are domiciliul sau sediul reclamantul.
Având în vedere că în
speța de față competența teritorială este determinată de domiciliul
reclamantului, care este în comuna Dănești, județul Gorj, Înalta Curte de
Casație și Justiție reține că Tribunalul Gorj este competent teritorial în
soluționarea cauzei.
În consecință, față
de considerentele anterior expuse, văzând și dispozițiile art. 22 alin. (5) C.
proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența teritorială de
soluționare a cererii formulată de reclamantul
P.A. în favoarea Tribunalului Gorj, secția
conflicte de muncă și asigurări sociale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește
competența de soluționare a litigiului ivit între contestatorul P.A. și
intimata CASA DE PENSII A MINISTERULUI ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR BUCUREȘTI
în favoarea Tribunalului Gorj, secția conflicte de muncă și asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 16 mai 2012.