ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4388/2005

Asupra recursurilor de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea nr. 723 din 8 martie 2004, Tribunalul Bihor a admis acțiunea precizată formulată de S.I.F. B.C. SA din Arad, precum și cererea de intervenție în interes propriu formulată de A.I.P. Oradea în contradictoriu cu pârâta SC C. SA Oradea și a obligat pârâta către reclamantă la 80.000.000 lei, reprezentând onorariu pentru expertiză contabilă și 460.000 lei alte cheltuieli de judecată și la 2.453.000 lei cheltuieli de judecată în favoarea intervenientei.

Pronunțând această încheiere, instanța de fond a reținut că acțiunea precum și cererea de intervenție prin care se solicită desemnarea unor experți care să analizeze gestionarea și managementul pentru anul 1999 la societatea pârâtă și întocmirea unui raport sunt întemeiate, conform art. 133 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, iar atâta timp cât efectuarea expertizei contabile este justificată și onorariul de 80.000.000 lei a fost achitat numai de reclamantă trebuie ca pârâții aflați în culpă procesuală să-i plătească această sumă alături de celelalte cheltuieli de judecată. Împotriva acestei încheieri pârâta a declarat apel susținând că în mod greșit a fost obligată la plata sumei de 80.000.000 lei, deoarece nu se impunea efectuarea expertizei contabile, reclamanta având posibilitatea să solicite informațiile necesare de la conducerea societății pârâte.

A formulat apel și intervenienta criticând sentința sub aspectul necomunicării expertizei contabile efectuate în cauză. Curtea de Apel Oradea, prin decizia civilă nr. 8 din 16 noiembrie 2004 a admis ambele apeluri și a schimbat în parte sentința atacată în sensul că a constatat comunicat prin intermediul instanței de apel raportul de expertiză judiciară contabilă și a redus de la 80.000.000 lei la 50.000.000 lei cheltuielile de judecată cu titlu de onorariu expertiză contabilă la care a fost obligată pârâta către reclamantă. Hotărând astfel, instanța de control judiciar a reținut că din cele 10 întrebări adresate de reclamantă expertului, doar la 5 era necesară efectuarea expertizei contabile, celelalte întrebări putând primi răspuns printr-o simplă adresă și prin verificarea raportului cenzorilor societății pârâte și astfel că raportat la onorariul expertului de 80.000.000 lei, doar suma de 50.000.000 lei îi poate fi imputabilă apelantei.

Nemulțumite de decizia pronunțată au declarat recurs atât reclamanta cât și pârâta, ambele invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Reclamanta susține că au fost încălcate dispozițiile art. 274 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora judecătorii nu pot micșora cheltuielile de timbru, taxe de procedură și impozit proporțional, plata experților, despăgubirea martorilor, precum și orice alte cheltuieli pe care partea care a câștigat va dovedi că le-a făcut și că în mod greșit instanța de apel a reținut reaua-credință a reclamantei motivată pe baza întrebărilor de la pct. 1-5 din expertiza contabilă, atâta timp cât din expertiză și din întreg probatoriu au rezultat o serie de neregularități în gestionarea societății și de abuzuri ale managerilor pârâtei, confirmate de cenzori.

Cât privește pe pârâtă aceasta susține că reclamanta trebuia să suporte singură întreaga sumă de 80.000.000 lei, pentru onorariu de expertiză deoarece putea să ceară informații de la conducerea societății în legătură cu situația economico-financiară sau să propună un audit independent și extrajudiciar, a cărui cost putea fi negociat. În subsidiar, arată că față de faptul că numai la 4 din cele 10 obiective era necesară părerea unui expert și proporția privind suportarea onorariului de expertiză trebuia să fie aceeași, respectiv trebuia obligată la 40 % din totalul onorariului. Ambele recursuri nu sunt fondate. Atât reclamanta cât și pârâta și-au întemeiat recursul pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., potrivit cărora hotărârea judecătorească poate fi modificată când este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii. În cazul de față, instanța de apel, reducând cheltuielile de judecată reprezentând onorariul de expert de la 80.000.000 lei la 50.000.000 lei a respectat întocmai dispozițiile art. 274 C. proc. civ. Într-adevăr pârâta este partea care a căzut în pretenții dar expertiza contabilă administrată în cauză la cererea reclamantei s-a dovedit a fi utilă soluționării cauzei doar parțial întrucât anumite aspecte invocate de reclamantă puteau fi verificate de aceasta, fără a fi necesară părerea unui expert contabil. Având în vedere că stabilirea cuantumului cheltuielilor de judecată este o problemă de apreciere a probelor și pe care instanța de apel a făcut-o în mod corect, Înalta Curte stabilește că decizia atacată este legală și drept urmare în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., va respinge ambele recursuri ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâta SC C. SA Oradea și reclamanta S.I.F. B.C. Arad, împotriva deciziei nr. 8 din 16 noiembrie 2004 a Curții de Apel Oradea. Irevocabilă. Pronunțata în ședință publică, astăzi 30 septembrie 2005.