ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4388/2005

Asupra recursurilor de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin încheierea nr. 723 din 8 martie

2004, Tribunalul Bihor a admis acțiunea precizată formulată de S.I.F. B.C. SA

din Arad, precum și cererea de intervenție în interes propriu formulată de A.I.P.

Oradea în contradictoriu cu pârâta SC C. SA Oradea și a obligat pârâta către

reclamantă la 80.000.000 lei, reprezentând onorariu pentru expertiză contabilă

și 460.000 lei alte cheltuieli de judecată și la 2.453.000 lei cheltuieli de

judecată în favoarea intervenientei.

Pronunțând această încheiere,

instanța de fond a reținut că acțiunea precum și cererea de intervenție prin

care se solicită desemnarea unor experți care să analizeze gestionarea și

managementul pentru anul 1999 la societatea pârâtă și întocmirea unui raport

sunt întemeiate, conform art. 133 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, iar atâta

timp cât efectuarea expertizei contabile este justificată și onorariul de

80.000.000 lei a fost achitat numai de reclamantă trebuie ca pârâții aflați în

culpă procesuală să-i plătească această sumă alături de celelalte cheltuieli de

judecată.

Împotriva acestei încheieri pârâta a

declarat apel susținând că în mod greșit a fost obligată la plata sumei de

80.000.000 lei, deoarece nu se impunea efectuarea expertizei contabile,

reclamanta având posibilitatea să solicite informațiile necesare de la

conducerea societății pârâte.

A formulat apel și intervenienta

criticând sentința sub aspectul necomunicării expertizei contabile efectuate în

cauză.

Curtea de Apel Oradea, prin decizia

civilă nr. 8 din 16 noiembrie 2004 a admis ambele apeluri și a schimbat în

parte sentința atacată în sensul că a constatat comunicat prin intermediul

instanței de apel raportul de expertiză judiciară contabilă și a redus de la

80.000.000 lei la 50.000.000 lei cheltuielile de judecată cu titlu de onorariu

expertiză contabilă la care a fost obligată pârâta către reclamantă.

Hotărând astfel, instanța de control

judiciar a reținut că din cele 10 întrebări adresate de reclamantă expertului,

doar la 5 era necesară efectuarea expertizei contabile, celelalte întrebări

putând primi răspuns printr-o simplă adresă și prin verificarea raportului

cenzorilor societății pârâte și astfel că raportat la onorariul expertului de

80.000.000 lei, doar suma de 50.000.000 lei îi poate fi imputabilă apelantei.

Nemulțumite de decizia pronunțată au

declarat recurs atât reclamanta cât și pârâta, ambele invocând dispozițiile art.

304 pct. 9 C. proc. civ.

Reclamanta susține că au fost

încălcate dispozițiile art. 274 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora

judecătorii nu pot micșora cheltuielile de timbru, taxe de procedură și impozit

proporțional, plata experților, despăgubirea martorilor, precum și orice alte

cheltuieli pe care partea care a câștigat va dovedi că le-a făcut și că în mod

greșit instanța de apel a reținut reaua-credință a reclamantei motivată pe baza

întrebărilor de la pct. 1-5 din expertiza contabilă, atâta timp cât din

expertiză și din întreg probatoriu au rezultat o serie de neregularități în

gestionarea societății și de abuzuri ale managerilor pârâtei, confirmate de

cenzori.

Cât privește pe pârâtă aceasta

susține că reclamanta trebuia să suporte singură întreaga sumă de 80.000.000

lei, pentru onorariu de expertiză deoarece putea să ceară informații de la

conducerea societății în legătură cu situația economico-financiară sau să

propună un audit independent și extrajudiciar, a cărui cost putea fi negociat.

În subsidiar, arată că față de

faptul că numai la 4 din cele 10 obiective era necesară părerea unui expert și

proporția privind suportarea onorariului de expertiză trebuia să fie aceeași,

respectiv trebuia obligată la 40 % din totalul onorariului.

Ambele recursuri nu sunt fondate.

Atât reclamanta cât și pârâta și-au

întemeiat recursul pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., potrivit

cărora hotărârea judecătorească poate fi modificată când este lipsită de temei

legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.

În cazul de față, instanța de apel,

reducând cheltuielile de judecată reprezentând onorariul de expert de la

80.000.000 lei la 50.000.000 lei a respectat întocmai dispozițiile art. 274 C.

proc. civ.

Într-adevăr pârâta este partea care

a căzut în pretenții dar expertiza contabilă administrată în cauză la cererea

reclamantei s-a dovedit a fi utilă soluționării cauzei doar parțial întrucât

anumite aspecte invocate de reclamantă puteau fi verificate de aceasta, fără a

fi necesară părerea unui expert contabil.

Având în vedere că stabilirea

cuantumului cheltuielilor de judecată este o problemă de apreciere a probelor

și pe care instanța de apel a făcut-o în mod corect, Înalta Curte stabilește că

decizia atacată este legală și drept urmare în temeiul art. 312 alin. (1) C.

proc. civ., va respinge ambele recursuri ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondate recursurile

declarate de pârâta SC C. SA Oradea și reclamanta S.I.F. B.C. Arad, împotriva

deciziei nr. 8 din 16 noiembrie 2004 a Curții de Apel Oradea.

Irevocabilă.

Pronunțata în ședință publică,

astăzi 30 septembrie 2005.