ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 106/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

cu recurs

Prin sentința civilă nr.

946 din 23 februarie 2010, Curtea de Apel București, secția A VIII-A contencios

administrativ și fiscal, a respins, ca neîntemeiată, acțiunea prin care

reclamanta M.M.G. a solicitat în contradictoriu cu pârâta A.P.A.I.C. anularea

dispoziției nr. 24426 din 16 ianuarie 2009, prin care s-a dispus exmatricularea

sa din cadrul F.P. ca urmare a săvârșirii unor fapte care potrivit legii penale

constituie infracțiuni și obligarea la restituirea cheltuielilor de întreținere

pe timpul școlarizării.

Pentru a se pronunța

astfel, Curtea de apel a reținut, în esență, următoarele:

Prin hotărârea nr. 24426

din 16 ianuarie 2009 s-a propus rectorului A.P.A.I.C. exmatricularea

reclamantei, în baza art. 39 alin. (3) lit. a) din Regulamentul de Ordine

Interioară.

În fapt, s-a

constatat că reclamanta a fost surprinsă în ziua de 15 ianuarie 2009, ora 15,

de către agenții de pază, la ieșirea din magazinul C. Băneasa, în timp ce

încerca să sustragă 3 genți. S-a mai reținut, totodată, că în timpul

cercetărilor, studenta audiată și-a recunoscut fapta, a avut o atitudine

sinceră și a explicat modul în care a dorit să sustragă bunurile din magazin.

Întrucât din actele

depuse la dosar, respectiv raportul olograf, reiese că reclamantei i-a fost

acordată posibilitatea de a-și exprima punctul de vedere cu privire la faptele

reținute în sarcina sa, instanța de fond a înlăturat susținerile reclamantei,

conform cărora nu ar fi fost audiată și nu i s-ar fi acordat dreptul de a propune

probe în apărare, în considerarea faptului că recunoașterea faptei face ca

orice probă să devină inutilă.

În ceea ce privește

legalitatea compunerii comisiei de disciplină, instanța de fond a reținut că

membrii acesteia au fost legal numiți de rector, așa cum reiese din înscrisul

depus la fila din dosarul de fond. Totodată, s-a apreciat că împrejurarea că

doi dintre membrii comisiei se aflau în concediu nu a fost dovedită de

reclamantă și chiar dacă această aserțiune ar fi fost reală, legalitatea compunerii

comisiei nu ar fi fost afectată, știut fiind că membrii acesteia se aflau în

concediu comandat, fiind obligați, astfel, să se prezinte la unitate oricând

situația ar fi impus-o.

În ceea ce privește aprobarea

hotărârii de către Consiliul Facultății, Curtea de apel a apreciat că acesta

este un eveniment ulterior adoptării actului și care nu este de natură a-i afecta

legalitatea.

Cu privire la

legalitatea soluției adoptate de comisie, instanța de fond a reținut că

potrivit art. 39 alin. (3) lit. a) din Regulamentul de Ordine Interioară,

săvârșirea unor fapte care, potrivit legii penale, constituie infracțiune

atrage exmatricularea studentului. Consideră instanța de fond că textul nu se

referă la săvârșirea unei infracțiuni, așa cum greșit susține reclamanta, ci la

săvârșirea unei fapte calificate de legea penală ca fiind infracțiune,

diferența dintre cele două noțiuni fiind evidentă. Astfel, comiterea unei

infracțiuni presupune încălcarea legii penale printr-o acțiune sau inacțiune

care întrunește toate elementele constitutive prevăzute de legea penală. Pe de

altă parte s-a apreciat că există posibilitatea ca o faptă să se înscrie

întocmai în definiția dată de lege unei anumite infracțiuni, verbum regens,

însă în concret să lipsească unul din elementele constitutive. Această din urmă

ipoteză este avută în vedere de textul citat din Regulament, care face referire

la săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală, iar nu la săvârșirea unei

infracțiuni.

Raportând

raționamentul de mai sus la circumstanțele speței, curtea de apel a constatat

că, așa cum reiese din ordonanța nr. 792/P/2009, emisă de Parchetul de pe lângă

Judecătoria Sectorului 1 București, s-a dispus scoaterea reclamantei de sub

urmărirea penală, apreciindu-se că fapta acesteia nu prezintă, prin conținutul

ei concret, gradul de pericol social al unei infracțiuni. Din conținutul

rezoluției rezultă indubitabil că reclamanta a săvârșit o faptă prevăzută de

legea penală, care însă nu prezintă pericolul social concret al unei

infracțiuni. Consideră instanța de fond că lipsa acestui element constitutiv

este, însă, nerelevant în raport cu legalitatea hotărârii contestate, întrucât,

așa cum s-a arătat, pentru exmatriculare este suficientă săvârșirea unei fapte

prevăzute de legea penală, iar nu a unei infracțiuni.

Împotriva sentinței

civile nr. 946 din 23 februarie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta M.M.G. invocând

motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în

dezvoltarea căruia a susținut, în esență, următoarele

Astfel, consideră

recurenta că în mod greșit Curtea de apel a considerat că recunoașterea

săvârșirii faptei face să devină inutilă orice probă, în condițiile în care

potrivit art. 69 alin. (7) din Regulamentul de ordine interioară al studenților

din A.P.A.I.C., activitatea comisiei de disciplină trebuia să aibă la bază

principiul prezumției de nevinovăție și principiul garantării dreptului la

apărare al studentului cercetat. În acest sens, susține recurenta că în mod

abuziv, Comisia de disciplină a considerat că prezumția de nevinovăție poate fi

înlăturată, în condițiile în care, la data de 16 ianuarie 2009 cercetarea

penală nici nu începuse iar prevederile art. 69 alin. (7) se raportează la

dispozițiile art. 2 alin. (5) lit. b) din regulament, text din care rezultă

indiscutabil obligația comisiei de a dispune exmatricularea sa numai după

pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive, ceea ce nu a fost cazul, în

speță, întrucât organele de urmărire penală au dispus scoaterea sa de sub

urmărire penală.

În ceea ce privește

legalitatea compunerii comisiei de disciplină, susține recurenta că,

nedovedirea faptului că doi dintre membrii comisiei se aflau în concediu de

odihnă nu-i poate fi imputat în condițiile în care actele doveditoare se aflau

în posesia intimatei care nu a înțeles să le prezinte instanței de fond, deși

s-a solicitat acest lucru.

Consideră recurenta

că, în mod greșit, instanța de fond, fără a administra probe, a prezumat în mod

absolut că legalitatea comisiei nu ar fi afectată, întrucât membrii acesteia se

află în concediu comandat în condițiile în care este mai mult decât evident că

existența unei obligații în sarcina unei persoane nu poate conduce automat la

concluzia că este și îndeplinită, având în vedere că există posibilitatea ca

aceștia să nu se fi aflat în localitate mai ales că întrunirea comisiei a avut

loc la începutul anului.

Mai arată recurenta

că dispozițiile din regulament dispun în mod imperativ că hotărârea comisiei

prin care se propune exmatricularea studentului să fie supusă dezbaterii și

aprobării consiliului facultății, și abia ulterior aprobării rectorului, procedură

nerespectată, în cauză, astfel că în mod greșit a reținut instanța de fond că

aprobarea hotărârii de către Consiliul Facultății, ca un eveniment ulterior

adoptării actului, nu-i poate afecta legalitatea.

Cu privire la

legalitatea hotărârii adoptate de comisie susține recurenta că instanța de fond

a dat o interpretare personală a dispozițiilor art. 39 alin. (3) lit. a) din

regulament și fără a ține seama de dispozițiile art. 2 alin. (5) lit. b) din

același regulament care face trimitere la existența unei hotărâri judecătorești

de condamnare, condiție, evident, neîndeplinită în cauză.

instanței de recurs

Analizând hotărârea

atacată prin prisma criticilor recurentei circumscrise motivelor de recurs

prevăzute de art. 304 pct. 9 cât și sub toate aspectele, potrivit art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte va respinge prezentul recurs pentru considerentele

arătate în continuare.

Înalta Curte

constată, în primul rând, că prin criticile de recurs formulate, recurenta-reclamantă

reiterează, cu mici nuanțe, susținerile invocate în fața instanței de fond,

prin cererea de chemare în judecată, cărora li s-a răspuns în mod corect în

considerentele hotărârii recurate, așa încât nu va relua argumentele expuse de

judecătorul fondului ci își va limita analiza doar la criticile care se

circumscriu unor veritabile motive de recurs, în condițiile art. 304 și art. 304

1

C. proc. civ.

Astfel, analizând hotărârea

Comisiei de disciplină nr. 24426 din 16 ianuarie 2009 precum și dispoziția

zilnică a rectorului Academiei nr. S/ 10 din 16 ianuarie 1009, în raport cu

dispozițiile art. 69 alin. (7) din Regulamentul de Ordine Interioară al

studenților din A.P.A.I.C., Înalta Curte constată că în mod corect instanța de

fond a apreciat că, constituirea respectivei comisii de disciplina s-a făcut cu

respectarea dispozițiilor legale în materie.

De asemenea, Înalta

curte observă din analiza hotărârea Comisiei de disciplină nr. 24426 din 16

ianuarie 2009 că respectiva hotărâre a fost semnată de toți membrii comisiei,

motiv pentru care constată că în mod corect judecătorul fondului a conchis în

sensul că aprobarea ipotetică a unor cereri de concediu de odihnă pentru unii

dintre membrii comisiei de disciplină nu este de natură a afecta legalitatea

constituirii comisiei, în sensul invocat de reclamantă, în condițiile în care

rechemarea acestora din concediu a fost posibilă.

De asemenea, din

analiza actelor care au stat la baza hotărârii contestate rezultă că cercetarea

disciplinară a recurentei s-a făcut cu respectarea principiilor reglementate de

art. 69 pct. 7 alin. (3) lit. a) – d) din regulament, în condițiile în care

recurenta a fost ascultată, ocazie cu care și-a recunoscut fapta săvârșită,

atitudine în raport de care nu a solicitat administrarea de probe în apărare și

nu a formulat obiecțiuni față de conținutul  materialului de cercetare

prealabilă care i-a fost prezentat.

Prin urmare

susținerile recurentei referitoare la efectuarea cercetării prealabile cu

încălcarea prezumției de nevinovăție precum și a dreptului său la apărare sunt

lipsite te temei, față de înscrisurile aflate la dosarul cauzei. Chiar dacă

prezumția de nevinovăție trebuie respectată atât cu ocazia cercetării

disciplinare cât și în cursul procesului penal, cele două proceduri au o natură

juridică diferită și nu se condiționează reciproc, așa încât în mod greșit

susține recurenta că, comisia de disciplină ar fi trebuit să nu se pronunțe

anterior organelor de cercetare penală.

Totodată, Înalta

Curte constată că exmatricularea recurentei, s-a dispus în conformitate cu

dispozițiile art. 39 alin. (3) lit. a) din regulament potrivit cărora

săvârșirea unor fapte care, potrivit legii penale, constituie infracțiuni atrag

exmatricularea studenților. Așadar, textul din regulament urmărește

sancționarea disciplinară a oricărei fapte ilicite de natură a fi calificată

drept infracțiune potrivit legislației în vigoare și indiferent dacă s-a dispus

sau nu aplicarea unei sancțiuni penale. Este de necontestat faptul că

sancțiunea disciplinară aplicată în conformitate cu textul din regulament are o

natură juridică diferită față de cea a sancțiunii penale aplicate pentru

săvârșirea respectivei fapte ilicite.

Prin urmare faptul că

prin Ordonanța din 23 iunie 2009 Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1

București, a dispus în dosarul nr. 792/P/2009, în temeiul art. 11 pct. 1 lit.

b) raportat la art. 10 lit. b

1

) scoaterea de sub urmărire penală a

recurentei pentru fapta prevăzută de art. 208 alin. (1) - art. 209 alin. (1) lit.

a) și e) C. pen., nu este de natură a conduce la exonerarea de răspundere

disciplinară a recurentei, cum în mod corect a reținut și instanța de fond.

De asemenea, Înalta

Curte constată că în mod greșit susține recurenta că dispozițiile art. 39 alin.

(3) lit. a) trebuiesc coroborate cu dispozițiile art. 2 alin. (5) lit. b) din

același regulament, în condițiile în care această ultimă normă regulamentară,

situată în Capitolul I - Dispoziții generale, definește noțiunea de motive

imputabile, care atrag în sarcina unui student exmatriculat obligația de

restituire a cheltuielilor de întreținere de care a beneficiat pe timpul

școlarizării. De altfel, în prima teză a art. 2 alin. (5) lit. b) este

calificată, ca și motiv imputabil, exmatricularea din Academie ca urmare a

săvârșirii unei abateri disciplinare, situație în care se regăsește și

recurenta.

În consecință, Înalta

Curte nu va reține criticile circumscrise motivului de recurs prevăzut de art. 304

pct. 9 C. proc. civ., constată că, în mod corect instanța de fond a reținut, în

urma analizei circumstanțelor concrete ale cauzei, pe baza împrejurărilor de

fapt și de drept prezentate de partea interesată, că Dispoziția zilnică a

rectorului A.P.A.I.C. nr. S/ 10 din 16 iunie 2009, a fost dată cu respectarea dispozițiilor regulamentului de ordine interioară al studenților din

A.P.A.I.C.

Toate considerentele

expuse, converg către concluzia că soluția pronunțată de instanța de fond este

temeinică și legală, motiv pentru care recursul va fi respins ca nefondat,

potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de reclamanta M.M.G. împotriva sentinței nr. 946 din 23

februarie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 12 ianuarie 2011.