ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5294/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 318/2010 din 20 decembrie 2010, Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, a admis excepțiile privind inadmisibilitatea și prematuritatea acțiunii, invocate de pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale București, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Guvernul României și a respins acțiunea reclamantei SC „A.L.P.” SA, formulată în contradictoriu cu pârâții Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale București, Ministerul Administrației și Internelor București și Guvernul României.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond, examinând excepțiile invocate de pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, prin raportare la obiectul acțiunii, a reținut că reclamanta a solicitat doar obligarea pârâților la plata de despăgubiri, fără a formula o cerere privind obligarea emiterii unui act administrativ care să determine plata acestor despăgubiri și a constatat faptul că toate părțile recunosc că, la momentul formulării acțiunii, nu exista emisă vreo hotărâre de guvern care să recunoască plata de daune pe acest considerent, pe raza județului Iași, în condițiile în care doar existența unui astfel de act administrativ putea determina obținerea dezideratului urmărit prin cererea de chemare în judecată.

Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Guvernul României, Curtea a analizat prevederile Legii nr. 90/2001, reținând inexistența unui raport obligațional de plată în sarcina Guvernului României, privind daunele pentru calamitățile naturale către producătorii agricoli afectați de astfel de evenimente, același principiu operând și în ceea ce îl privește pe pârâtul Ministerul Administrației și Internelor. Împotriva hotărârii instanței de fond, reclamanta SC „A.L.P.” SA a declarat, în termenul legal, recurs, criticând-o ca nelegală și netemeinică, întrucât a fost dată cu greșita aplicare a legii. S-a motivat recursul în sensul că au fost eludate dispozițiile Legii nr. 381/2002 care era în vigoare la acea dată și aceste prevederi trebuiau respectate de toate instituțiile statului.

Astfel Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale ar fi avut obligația de a constata calamitatea, iar Guvernul de a emite o hotărâre pentru declararea zonelor calamitate și acordarea despăgubirilor. Recursul este nefondat și va fi respins. Examinând actele dosarului, motivele de recurs și în raport de prevederile art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele: Acțiunea inițială a recurentei-reclamante a privit obligarea pârâtelor la plata unei sume de bani cu titlu de despăgubiri și cheltuieli de judecată. Prin sentința civilă recurată s-au admis excepțiile privind inadmisibilitatea și prematuritatea acțiunii invocate de pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, cât și excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de Guvernul României.

Acțiunea reclamantului a fost respinsă conform art. 8 din Legea nr. 554/2004 persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege printr-un act administrativ poate sesiza instanța competentă, poate cere despăgubiri, însă acest lucru îl poate face doar ca subsidiar al unei acțiuni care are ca obiect anularea unui act administrativ. În speță recurenta-reclamantă nu a cerut decât obligarea pârâtelor-intimate la plata despăgubirilor, hotărârea de Guvern care ar fi permis plata pentru calamități naturale nefiind încă adoptată, fapt recunoscut de toate părțile. Vis-a-vis de dispozițiile art. 8 din Legea nr. 554/2004, corect, prima instanță a admis excepția de inadmisibilitate a acțiunii de față și desigur și pe aceea a prematurității, în condițiile în care la momentul formulării ei, nu exista emisă vreo hotărâre de Guvern care să recunoască plata de despăgubiri pe raza Județului Iași.

Referitor la lipsa calității procesuale pasive a Guvernului și această excepție este legal admisă, ca urmare a dispozițiilor Legii nr. 90/2001 care nu prevăd existența vreunui raport de obligație de plată în sarcina Guvernului, pentru daunele aferente calamităților naturale către producătorii agricoli și privitor la Ministerul Administrației și Internelor acțiunea a fost respinsă, întrucât conform O.U.G. nr. 13/2007 în subordinea acestuia nu fac parte autoritățile publice locale, iar Legea nr. 381/2002 prevede că alocarea despăgubirilor în caz de calamități naturale, revine Ministerului Agriculturii, Alimentelor și Pădurilor. Față de toate aceste considerente Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că sentința atacată este legală și temeinică, motiv pentru care, conform art. 312 C. proc.

civ. va respinge recursul declarat de SC „A.L.P.” SA ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E: Respinge recursul declarat de SC „A.L.P.” SA împotriva Sentinței nr. 318/2010 din 20 decembrie 2010 a Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 10 noiembrie 2011.