ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1158/2012

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 140 din 12 mai 2010, Tribunalul Hunedoara a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei S.M., a admis în parte acțiunea civilă formulată și precizată de reclamanta C.M. și S.M. și a obligat pârâtul Statul Român, prin M.F.P., la plata, către reclamante, a sumei de 50.000 euro sau contravaloarea în lei la data plății, cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnarea cu caracter politic a antecesorului lor, P.I., decedat la 04 iunie 1984 în Deva, dispusă prin sentința penală nr. 93/1958 a Tribunalului Militar Oradea; a obligat pârâtul la 2100 lei cheltuieli de judecată către reclamante; a respins în rest acțiunea civilă precizată.

În considerentele sentinței s-a reținut că antecesorul reclamantelor, preotul ortodox P.I., a suferit o condamnare penală de 7 ani închisoare corecțională pentru o infracțiune considerată de drept, prin Legea nr. 221/2009, ca având caracter politic, că pe parcursul executării pedepsei a suferit un regim drastic de detenție iar prin condamnarea politică suferită, acesta a pierdut libertatea, sănătatea, bunurile ce i-au fost confiscate, dar și reputația, prestigiul și parohia din Cermei, fiind nevoit după eliberare să accepte parohii mai îndepărtate.

Raportat la valorile specifice umane ce i-a fost lezate, la natura drepturilor personal nepatrimoniale încălcate, la intensitatea suferințelor pe care le-a trăit, la vârsta avută (53 de ani), la statutul social precum și la faptul că acesta nu mai poate primi satisfacția compensării suferințelor sale, tribunalul a apreciat că suma de 50.000 euro este îndestulătoare pentru acoperirea integrală și echitabilă a tuturor prejudiciilor morale suferite. În lipsa oricăror probe concludente s-a apreciat că este nefondat cuantumul despăgubirilor materiale solicitate de reclamante. În ceea ce privește pe reclamanta S.M., s-a reținut că aceasta este fiica reclamantei C.M., respectiv, nepoata defunctului P.I., ceea ce îi conferă calitatea de descendentă de gradul II față de acesta.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamantele C.M. și S.M. și pârâtul Statul Român, prin M.F.P. Reclamantele au arătat că la stabilirea prejudiciului instanța trebuia să aibă în vedere natura tratamentelor inumane și degradante suportate ani în șir de către antecesorul lor în închisorile comuniste, măsura în care a fost afectată demnitatea persoanei sale de preot, fiind stigmatizat atât profesional cât și în raport cu morala specifică vremii. Reclamantele au mai arătat că daunele morale nu pot avea un caracter simbolic, trebuind să reprezinte o recompensă serioasă a suferințelor și chinurilor trăite de antecesorul lor în închisoare și au invocat practica instanțelor și a I.C.C.J., care a fost de acordare a unor despăgubiri între 300.000 și 500.000 euro pentru o perioadă echivalentă de detenție.

Pârâtul Statul Român, prin M.F.P., a arătat că suma acordată reclamatelor depășește pragul maxim stabilit de O.U.G. nr. 62/2010. Prin întâmpinarea formulată în cauză, reclamantele au solicitat respingerea apelului declarat de pârât și au invocat excepția de neconstituționalitate a O.U.G. nr. 62/2010, asupra căreia însă Curtea s-a pronunțat la termenul din 10 decembrie 2010 în sensul respingerii acesteia ca inadmisibilă raportat la dispozițiile art. 29 alin. (3) și (5) din Legea nr. 47/1992 și la Decizia nr. 1354/2010 a Curții Constituționale. Pârâtul Statul Român, prin întâmpinarea formulată, a solicitat respingerea apelului declarat de reclamante deoarece suma solicitată depășește cuantumul maxim al despăgubirilor morale ce le pot fi acordate conform O.U.G.

nr. 62/2010, iar prin concluziile scrise formulate în cauză, a solicitat respingerea, ca inadmisibil, a capătului de cerere prin care se solicită despăgubiri morale, motivat de faptul că dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 au fost declarate neconstituționale, încetându-și efectele. Prin Decizia civilă nr. 31 din 28 ianuarie 2011, Curtea de Apel Alba lulia, secția civilă, a respins apelul reclamantelor, a admis apelul pârâtului, a schimbat sentința atacată și a respins acțiunea, ca neîntemeiată, reținând că atât dispozițiile art. 1 pct. 1 din O.U.G. nr. 62/2010 care au modificat litera a) a art. 5 al Legii nr. 221/2009, cât și dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza a I-a, au fost declarate neconstituționale prin Deciziile Curții Constituționale nr. 1354/2010, respectiv, nr. 1358/2010 și 1360/2010, astfel că acestea nu mai produc efecte juridice, iar aplicabilitatea lor în speță nu mai poate fi reținută.

Întrucât cele 45 de zile de la publicarea în M. Of. a deciziilor Curții Constituționale sus-menționate au trecut și nu s-au adus modificări textului Legii nr. 221/2009, dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a teza I și-au încetat efectele juridice, astfel încât instanța nu mai poate acorda despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnări cu caracter politic în temeiul textului legal arătat, solicitarea reclamantelor în acest sens rămânând fără temei juridic. Împotriva acestei decizii au declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., reclamantele C.M. și S.M., invocând următoarele aspecte de nelegalitate: I. Prin soluția pronunțată, instanța de apel a încălcat principiul neretroactivității legii consacrat de art. 15 din Constituția României și de art. 1 C. civ., conform cărora legea civilă se aplică numai faptelor petrecute în intervalul de timp de la intrarea sa în vigoare.

La data introducerii cererii de chemare în judecată, dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din legea nr. 221/2009 erau în vigoare, în speță nefiind incidente excepțiile de la principiul neretroactivității legii și nici deciziile care au declarat neconstituționale textul legal ce a constituit temeiul juridic al acțiunii. II. Instanța de control judiciar a încălcat principiul egalității în drepturi, prin crearea unei situații juridice discriminatorii față de persoanele care au obținut hotărâri judecătorești definitive în această materie. În acest sens, reclamantele arată că soluționarea favorabilă a unor cereri similare, exclusiv în funcție de momentul în care instanța a pronunțat hotărârea definitivă, este de natură să creeze o stare de inechitate juridică și nu are o justificare obiectivă și rezonabilă, sens în care s-a pronunțat și Curtea Europeană a Drepturilor Omului prin jurisprudența în materie.

Imposibilitatea de obținere a daunelor morale datorită schimbărilor legislative recente, în condițiile în care alți reclamanți au obținut aceste drepturi într-un cuantum ridicat, este nelegală și nejustificată. III. Cuantumul de 50.000 euro al daunelor morale acordate de instanța de fond nu compensează suferințele și psihice ale antecesorului reclamantelor și nu reprezintă o satisfacție echitabilă în repararea prejudiciului. Daunele morale nu pot avea un caracter simbolic, ci trebuie să reprezinte o recompensă serioasă a suferințelor și chinurilor trăite de antecesorul reclamantelor, acestea apreciind că suma de 1.800.000 euro, astfel cum a fost solicitată prin cererea de chemare în judecată, reprezintă o evaluare corectă a acestor suferințe.

Recursul este nefondat, pentru argumentele ce succed: Prin Decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 s-a constatat neconstituționalitatea art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989. Declararea neconstituționalității textului de lege arătat este producătoare de efecte juridice asupra proceselor nesoluționate definitiv și are drept consecință inexistența temeiului juridic pentru acordarea despăgubirilor întemeiate pe textul de lege declarat neconstituțional. Art. 147 alin. (4) din Constituție prevede că decizia Curții Constituționale este general obligatorie, atât pentru autoritățile și instituțiile publice, cât și pentru particulari, și produce efecte numai pentru viitor iar nu și pentru trecut.

Fiind vorba de o normă imperativă de ordine publică, aplicarea ei generală și imediată nu poate fi tăgăduită, deoarece altfel ar însemna ca un act neconstituțional să continue să producă efecte juridice, ca și când nu ar fi apărut niciun element de noutate în ordinea juridică actuală. Împrejurarea că deciziile Curții Constituționale produc efecte numai pentru viitor dă expresia unui alt principiu constituțional, acela al neretroactivității, ceea ce înseamnă că nu se poate aduce atingere unor drepturi definitiv câștigate sau situațiilor juridice deja constituite. Se va face însă distincție între situații juridice de natură legală, cărora li se aplică legea nouă, în măsura în care aceasta le surprinde în curs de constituire, și situații juridice voluntare, care rămân supuse, în ceea ce privește validitatea condițiilor de fond și de formă, legii în vigoare la data întocmirii actului juridic care le-a dat naștere.

Rezultă că în cazul situațiilor juridice subiective, care se nasc din actele juridice ale părților și cuprind efectele voite de acestea, principiul este că acestea rămân supuse legii în vigoare la momentul constituirii lor, chiar și după intrarea în vigoare a legii noi, dar numai dacă aceste situații sunt supuse unor norme supletive, permisive, iar nu unor norme de ordine publică, de interes general. Unor situații juridice voluntare nu le poate fi asimilată însă situația acțiunilor în justiție în curs de soluționare la data intrării în vigoare a Legii nr. 221/2009, întrucât acestea reprezintă situații juridice legale, în curs de desfășurare, surprinse de legea nouă anterior definitivării lor și de aceea intrând sub incidența noului act normativ.

Este vorba, în ipoteza analizată, despre pretinse drepturi de creanță, a căror concretizare, sub aspectul titularului căruia trebuie să i se verifice calitatea de persoană îndreptățită și întinderea dreptului, în funcție de mai multe criterii prevăzute de lege, se poate realiza numai în urma verificărilor jurisdicționale realizate de instanță. Or, la momentul la care instanța este chemată să se pronunțe asupra pretențiilor formulate, norma juridică nu mai există și nici nu poate fi considerată ca ultraactivând, în absența unor dispoziții legale exprese.

Referitor la obligativitatea efectelor deciziilor Curții Constituționale pentru instanțele de judecată, este și Decizia nr. 3 din 04 aprilie 2011 în interesul legii, prin care s-a statuat că „deciziile Curții Constituționale sunt obligatorii, ceea ce înseamnă că trebuie aplicate întocmai, nu numai în ceea ce privește dispozitivul deciziei, dar și considerentele care îl explicitează", că „dacă aplicarea unui act normativ în perioada dintre intrarea sa în vigoare și declararea neconstituționalității își găsește rațiunea în prezumția de neconstituționalitate, această rațiune nu mai există după ce actul normativ a fost declarat neconstituțional, iar prezumția de constituționalitate a fost răsturnată" și, prin urmare, „instanțele erau obligate să se conformeze deciziilor Curții Constituționale și să nu dea eficientă actelor normative declarate neconstitutionale". Continuând să aplice o normă de drept inexistentă din punct de vedere juridic (ale cărei efecte au încetat), judecătorul nu mai este cantonat în exercițiul funcției sale jurisdicționale, ci și-o depășește, arogându-și puteri pe care nici dreptul intern și nici normele convenționale europene nu i le legitimează.

În sensul considerentelor anterior dezvoltate, s-a pronunțat Decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011 publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 789 din 07 noiembrie 2011, care a statuat în interesul legii că, drept urmare a Deciziilor Curții Constituționale nr. 1358 și nr. 1360/2010, „dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziilor instanței de contencios constituțional în M. Of." Cum Decizia nr. 1358/2010 a Curții Constituționale a fost publicată în M. Of.

la data de 15 noiembrie 2010, iar în speță decizia instanței de apel a fost pronunțată la data de 28 ianuarie 2011, cauza nefiind, deci, soluționată definitiv, la momentul publicării deciziei respective, rezultă că textele legale declarate neconstituționale nu își mai pot produce efectele juridice. Jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului referitoare la efectele consacrării, pe calea controlului de constituționalitate, a lipsei conformității unei prevederi legale cu Constituția, respectiv, prevalenta reglementărilor internaționale în dreptul intern consacrată de art. 20 din Constituție, reprezintă chestiuni ce au fost analizate în cadrul controlului realizat de Curtea Constituțională asupra conformității prevederilor art. 5 lit. a) din Legea nr. 221/2009 cu normele din Constituție, și nu sunt de natură să conducă la alte concluzii decât cele deja expuse.

Dreptul la nediscriminare nu are o existență de sine stătătoare, independentă, ci se raportează la ansamblul drepturilor și libertăților reglementate de Convenție, cunoscând limitări deduse din existența unor motive obiective și rezonabile. Situația de dezavantaj sau de discriminare în care recurenții-reclamanți s-ar găsi prin nesoluționarea, în mod definitiv, a cauzei, la momentul pronunțării deciziei de neconstituționalitate, are o justificare obiectivă, întrucât rezultă din controlul de constituționalitate, și rezonabilă, întrucât scopul urmărit este acela de înlăturare din cadrul normativ intern a unei norme imprecise, neclare, lipsite de previzibilitate.

Izvorul „discriminării" îl constituie decizia de neconstituționalitate și a-i nega legitimitatea înseamnă a nega însuși mecanismul vizând controlul de constituționalitate ulterior adoptării actului normativ, ceea ce este de neacceptat într-un stat democratic, în care fiecare organ statal își are atribuțiile și funcțiile bine definite. De asemenea, prin respectarea efectelor obligatorii ale deciziilor Curții Constituționale se înlătură imprevizibilitatea jurisprudentei, care, în aplicarea unei norme incoerente, ar fi ea însăși generatoare de situații discriminatorii. Față de cele anterior expuse, analiza criticilor privind cuantumul daunelor morale este inutilă, întrucât, așa cum s-a arătat, temeiul juridic de acordare a acestora a fost paralizat prin decizia de neconstituționalitate nr. 1358/2010.

Pentru aceste considerente, în aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat. PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII, D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantele C.M. și S.M. împotriva Deciziei nr. 31 din 28 ianuarie 2011 a Curții de Apel Alba Iulia, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 22 februarie 2012.