ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1158/2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1158/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra cauzei de față, constată

următoarele:

Prin

sentința civilă nr. 140 din 12 mai 2010, Tribunalul Hunedoara a respins

excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei S.M., a admis în

parte acțiunea civilă formulată și precizată de reclamanta C.M. și S.M. și a

obligat pârâtul Statul Român, prin M.F.P., la plata, către reclamante, a sumei

de 50.000 euro sau contravaloarea în lei la data plății, cu titlu de

despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnarea cu caracter

politic a antecesorului lor, P.I., decedat la 04 iunie 1984 în Deva, dispusă

prin sentința penală nr. 93/1958 a Tribunalului Militar Oradea; a obligat

pârâtul la 2100 lei cheltuieli de judecată către reclamante; a respins în rest

acțiunea civilă precizată.

În considerentele sentinței s-a

reținut că antecesorul reclamantelor, preotul ortodox P.I., a suferit o

condamnare penală de 7 ani închisoare corecțională pentru o infracțiune

considerată de drept, prin Legea nr. 221/2009, ca având caracter politic, că pe

parcursul executării pedepsei a suferit un regim drastic de detenție iar prin

condamnarea politică suferită, acesta a pierdut libertatea, sănătatea, bunurile

ce i-au fost confiscate, dar și reputația, prestigiul și parohia din Cermei,

fiind nevoit după eliberare să accepte parohii mai îndepărtate. Raportat la

valorile specifice umane ce i-a fost lezate, la natura drepturilor personal

nepatrimoniale încălcate, la intensitatea suferințelor pe care le-a trăit, la

vârsta avută (53 de ani), la statutul social precum și la faptul că acesta nu

mai poate primi satisfacția compensării suferințelor sale, tribunalul a

apreciat că suma de 50.000 euro este îndestulătoare pentru acoperirea integrală

și echitabilă a tuturor prejudiciilor morale suferite.

În lipsa oricăror probe concludente

s-a apreciat că este nefondat cuantumul despăgubirilor materiale solicitate de

reclamante.

În ceea ce privește pe reclamanta S.M.,

s-a reținut că aceasta este fiica reclamantei C.M., respectiv, nepoata

defunctului P.I., ceea ce îi conferă calitatea de descendentă de gradul II față

de acesta.

Împotriva acestei sentințe au declarat

apel reclamantele C.M. și S.M. și pârâtul Statul Român, prin M.F.P.

Reclamantele au arătat că la

stabilirea prejudiciului instanța trebuia să aibă în vedere natura

tratamentelor inumane și degradante suportate ani în șir de către antecesorul

lor în închisorile comuniste, măsura în care a fost afectată demnitatea

persoanei sale de preot, fiind stigmatizat atât profesional cât și în raport cu

morala specifică vremii.

Reclamantele au mai arătat că daunele

morale nu pot avea un caracter simbolic, trebuind să reprezinte o recompensă

serioasă a suferințelor și chinurilor trăite de antecesorul lor în închisoare

și au invocat practica instanțelor și a I.C.C.J., care a fost de acordare a

unor despăgubiri între 300.000 și 500.000 euro pentru o perioadă echivalentă de

detenție.

Pârâtul Statul Român, prin M.F.P., a

arătat că suma acordată reclamatelor depășește pragul maxim stabilit de O.U.G. nr.

62/2010.

Prin întâmpinarea formulată în cauză,

reclamantele au solicitat respingerea apelului declarat de pârât și au invocat

excepția de neconstituționalitate a O.U.G. nr. 62/2010, asupra căreia însă

Curtea s-a pronunțat la termenul din 10 decembrie 2010 în sensul respingerii

acesteia ca inadmisibilă raportat la dispozițiile art. 29 alin. (3) și (5) din

Legea nr. 47/1992 și la Decizia nr. 1354/2010 a Curții Constituționale.

Pârâtul Statul Român, prin

întâmpinarea formulată, a solicitat respingerea apelului declarat de reclamante

deoarece suma solicitată depășește cuantumul maxim al despăgubirilor morale ce

le pot fi acordate conform O.U.G. nr. 62/2010, iar prin concluziile scrise

formulate în cauză, a solicitat respingerea, ca inadmisibil, a capătului de

cerere prin care se solicită despăgubiri morale, motivat de faptul că

dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 au fost declarate

neconstituționale, încetându-și efectele.

Prin Decizia civilă nr. 31 din 28

ianuarie 2011, Curtea de Apel Alba lulia, secția civilă, a respins apelul

reclamantelor, a admis apelul pârâtului, a schimbat sentința atacată și a

respins acțiunea, ca neîntemeiată, reținând că atât dispozițiile art. 1 pct. 1

din O.U.G. nr. 62/2010 care au modificat litera a) a art. 5 al Legii nr. 221/2009,

cât și dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza a I-a, au fost declarate

neconstituționale prin Deciziile Curții Constituționale nr. 1354/2010,

respectiv, nr. 1358/2010 și 1360/2010, astfel că acestea nu mai produc efecte

juridice, iar aplicabilitatea lor în speță nu mai poate fi reținută.

Întrucât cele 45 de zile de la

publicarea în M. Of. a deciziilor Curții Constituționale sus-menționate au

trecut și nu s-au adus modificări textului Legii nr. 221/2009, dispozițiile art.

5 alin. (1) lit. a teza I și-au încetat efectele juridice, astfel încât

instanța nu mai poate acorda despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnări

cu caracter politic în temeiul textului legal arătat, solicitarea reclamantelor

în acest sens rămânând fără temei juridic.

Împotriva acestei decizii au declarat

recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., reclamantele C.M.

și S.M., invocând următoarele aspecte de nelegalitate:

I. Prin soluția pronunțată, instanța

de apel a încălcat principiul neretroactivității legii consacrat de art. 15 din

Constituția României și de art. 1 C. civ., conform cărora legea civilă se

aplică numai faptelor petrecute în intervalul de timp de la intrarea sa în

vigoare.

La data introducerii cererii de

chemare în judecată, dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din legea nr. 221/2009

erau în vigoare, în speță nefiind incidente excepțiile de la principiul

neretroactivității legii și nici deciziile care au declarat neconstituționale

textul legal ce a constituit temeiul juridic al acțiunii.

II. Instanța de control judiciar a

încălcat principiul egalității în drepturi, prin crearea unei situații juridice

discriminatorii față de persoanele care au obținut hotărâri judecătorești

definitive în această materie.

În acest sens, reclamantele arată că

soluționarea favorabilă a unor cereri similare, exclusiv în funcție de momentul

în care instanța a pronunțat hotărârea definitivă, este de natură să creeze o

stare de inechitate juridică și nu are o justificare obiectivă și rezonabilă,

sens în care s-a pronunțat și Curtea Europeană a Drepturilor Omului prin

jurisprudența în materie.

Imposibilitatea de obținere a daunelor

morale datorită schimbărilor legislative recente, în condițiile în care alți

reclamanți au obținut aceste drepturi într-un cuantum ridicat, este nelegală și

nejustificată.

III. Cuantumul de 50.000 euro al

daunelor morale acordate de instanța de fond nu compensează suferințele și

psihice ale antecesorului reclamantelor și nu reprezintă o satisfacție

echitabilă în repararea prejudiciului.

Daunele morale nu pot avea un caracter

simbolic, ci trebuie să reprezinte o recompensă serioasă a suferințelor și

chinurilor trăite de antecesorul reclamantelor, acestea apreciind că suma de

1.800.000 euro, astfel cum a fost solicitată prin cererea de chemare în

judecată, reprezintă o evaluare corectă a acestor suferințe.

Recursul este nefondat, pentru

argumentele ce succed:

Prin Decizia nr. 1358 din 21 octombrie

2010 s-a constatat neconstituționalitatea art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din

Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile

administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22

decembrie 1989.

Declararea neconstituționalității

textului de lege arătat este producătoare de efecte juridice asupra proceselor

nesoluționate definitiv și are drept consecință inexistența temeiului juridic

pentru acordarea despăgubirilor întemeiate pe textul de lege declarat

neconstituțional.

Art. 147 alin. (4) din Constituție

prevede că decizia Curții Constituționale este general obligatorie, atât pentru

autoritățile și instituțiile publice, cât și pentru particulari, și produce

efecte numai pentru viitor iar nu și pentru trecut.

Fiind vorba de o normă imperativă de

ordine publică, aplicarea ei generală și imediată nu poate fi tăgăduită, deoarece

altfel ar însemna ca un act neconstituțional să continue să producă efecte

juridice, ca și când nu ar fi apărut niciun element de noutate în ordinea

juridică actuală.

Împrejurarea că deciziile Curții

Constituționale produc efecte numai pentru viitor dă expresia unui alt

principiu constituțional, acela al neretroactivității, ceea ce înseamnă că nu

se poate aduce atingere unor drepturi definitiv câștigate sau situațiilor

juridice deja constituite.

Se va face însă distincție între

situații juridice de natură legală, cărora li se aplică legea nouă, în măsura

în care aceasta le surprinde în curs de constituire, și situații juridice

voluntare, care rămân supuse, în ceea ce privește validitatea condițiilor de

fond și de formă, legii în vigoare la data întocmirii actului juridic care le-a

dat naștere.

Rezultă că în cazul situațiilor

juridice subiective, care se nasc din actele juridice ale părților și cuprind

efectele voite de acestea, principiul este că acestea rămân supuse legii în

vigoare la momentul constituirii lor, chiar și după intrarea în vigoare a legii

noi, dar numai dacă aceste situații sunt supuse unor norme supletive,

permisive, iar nu unor norme de ordine publică, de interes general.

Unor situații juridice voluntare nu le

poate fi asimilată însă situația acțiunilor în justiție în curs de soluționare

la data intrării în vigoare a Legii nr. 221/2009, întrucât acestea reprezintă

situații juridice legale, în curs de desfășurare, surprinse de legea nouă

anterior definitivării lor și de aceea intrând sub incidența noului act

normativ.

Este vorba, în ipoteza analizată,

despre pretinse drepturi de creanță, a căror concretizare, sub aspectul

titularului căruia trebuie să i se verifice calitatea de persoană îndreptățită

și întinderea dreptului, în funcție de mai multe criterii prevăzute de lege, se

poate realiza numai în urma verificărilor jurisdicționale realizate de

instanță.

Or, la momentul la care instanța este

chemată să se pronunțe asupra pretențiilor formulate, norma juridică nu mai

există și nici nu poate fi considerată ca ultraactivând, în absența unor

dispoziții legale exprese.

Referitor la obligativitatea efectelor

deciziilor Curții Constituționale pentru instanțele de judecată, este și

Decizia nr. 3 din 04 aprilie 2011 în interesul legii, prin care s-a statuat că

„deciziile Curții Constituționale sunt obligatorii, ceea ce înseamnă că trebuie

aplicate întocmai, nu numai în ceea ce privește dispozitivul deciziei, dar și

considerentele care îl explicitează", că „dacă aplicarea unui act normativ

în perioada dintre intrarea sa în vigoare și declararea neconstituționalității

își găsește rațiunea în prezumția de neconstituționalitate, această rațiune nu

mai există după ce actul normativ a fost declarat neconstituțional, iar

prezumția de constituționalitate a fost răsturnată" și, prin urmare,

„instanțele erau obligate să se conformeze deciziilor Curții Constituționale și

să nu dea eficientă actelor normative declarate neconstitutionale".

Continuând să aplice o normă de drept

inexistentă din punct de vedere juridic (ale cărei efecte au încetat),

judecătorul nu mai este cantonat în exercițiul funcției sale jurisdicționale,

ci și-o depășește, arogându-și puteri pe care nici dreptul intern și nici

normele convenționale europene nu i le legitimează.

În sensul considerentelor anterior

dezvoltate, s-a pronunțat Decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011 publicată în M.

Of. al României, Partea I, nr. 789 din 07 noiembrie 2011, care a statuat în

interesul legii că, drept urmare a Deciziilor Curții Constituționale nr. 1358

și nr. 1360/2010, „dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009

privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate

acestora și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru

cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziilor instanței de

contencios constituțional în M. Of."

Cum Decizia nr. 1358/2010 a Curții

Constituționale a fost publicată în M. Of. la data de 15 noiembrie 2010, iar în

speță decizia instanței de apel a fost pronunțată la data de 28 ianuarie 2011,

cauza nefiind, deci, soluționată definitiv, la momentul publicării deciziei

respective, rezultă că textele legale declarate neconstituționale nu își mai

pot produce efectele juridice.

Jurisprudența Curții Europene a

Drepturilor Omului referitoare la efectele consacrării, pe calea controlului de

constituționalitate, a lipsei conformității unei prevederi legale cu

Constituția, respectiv, prevalenta reglementărilor internaționale în dreptul

intern consacrată de art. 20 din Constituție, reprezintă chestiuni ce au fost

analizate în cadrul controlului realizat de Curtea Constituțională asupra

conformității prevederilor art. 5 lit. a) din Legea nr. 221/2009 cu normele din

Constituție, și nu sunt de natură să conducă la alte concluzii decât cele deja

expuse.

Dreptul la nediscriminare nu are o

existență de sine stătătoare, independentă, ci se raportează la ansamblul

drepturilor și libertăților reglementate de Convenție, cunoscând limitări

deduse din existența unor motive obiective și rezonabile.

Situația de dezavantaj sau de

discriminare în care recurenții-reclamanți s-ar găsi prin nesoluționarea, în

mod definitiv, a cauzei, la momentul pronunțării deciziei de

neconstituționalitate, are o justificare obiectivă, întrucât rezultă din controlul

de constituționalitate, și rezonabilă, întrucât scopul urmărit este acela de

înlăturare din cadrul normativ intern a unei norme imprecise, neclare, lipsite

de previzibilitate.

Izvorul „discriminării" îl

constituie decizia de neconstituționalitate și a-i nega legitimitatea înseamnă

a nega însuși mecanismul vizând controlul de constituționalitate ulterior

adoptării actului normativ, ceea ce este de neacceptat într-un stat democratic,

în care fiecare organ statal își are atribuțiile și funcțiile bine definite.

De asemenea, prin respectarea

efectelor obligatorii ale deciziilor Curții Constituționale se înlătură

imprevizibilitatea jurisprudentei, care, în aplicarea unei norme incoerente, ar

fi ea însăși generatoare de situații discriminatorii.

Față de cele anterior expuse, analiza

criticilor privind cuantumul daunelor morale este inutilă, întrucât, așa cum

s-a arătat, temeiul juridic de acordare a acestora a fost paralizat prin

decizia de neconstituționalitate nr. 1358/2010.

Pentru aceste considerente, în aplicarea

dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge

recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de reclamantele C.M. și S.M. împotriva Deciziei nr. 31 din 28 ianuarie

2011 a Curții de Apel Alba Iulia, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi,

22 februarie 2012.