ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3215/2010

Asupra conflictului negativ de competență de

față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 5052 din 13

octombrie 2009 Judecătoria Satu Mare a admis excepția necompetenței materiale a

Judecătoriei Satu Mare și în consecință, a declinat competența de soluționare a

cererii formulate de C.N.A.D.N.R., în contradictoriu cu SC R. SRL în favoarea

Curții de Apel Oradea.

Pentru a

pronunța această soluție Judecătoria Satu Mare a reținut că prin cererea

formulată C.N.A.D.N.R. a solicitat, în cadrul procedurii ordonanței de plată,

obligarea debitoarei SC R. SRL la plata echivalentului în lei a sumei de 432,00

Euro plătibil la cursul de schimb al zilei comunicat de BNR, valabil pentru

ultima zi din luna anterioară datei achitării tarifului [conform art. 6 din

O.G. nr. 15/2002, alin.(1) și (2)], cu titlu de debit reprezentând rate

eșalonate ale tarifelor de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România

rămase restante; echivalentul în lei a sumei de 630,07 Euro, plătibil la cursul

de schimb al BNR, valabil pentru ultima zi a lunii anterioare scadenței ratei,

reprezentând penalități de întârziere calculate până la data de 24 august 2009

inclusiv, pentru neplata la termenele și în cuantumul stabilit conform

contractului a debitului și mai departe, până la achitarea integrală a

debitului; cheltuieli de judecată reprezentând taxa judiciară de timbru și

timbru judiciar.

În motivarea

cererii se arată că debitoarea a încheiat contractul nr. 2479 din 27 iunie 2006,

având ca obiect eliberarea rovinietelor pentru autovehiculele cuprinse în anexa

A la contract, cuantumul rovinietelor fiind de 576,00 Euro, cu obligația

achitării in 4 rate.

Conform art.

5 alin. (1) din O.U.G. nr. 119/2007, competența soluționării cererilor privind

emiterea ordonanței de plată revine instanței competente să judece fondul

cauzei în primă instanță.

Potrivit

dispozițiilor art. 1 din O.U.G. nr. 84/2003, C.N.A.D.N.R. S.A. este o persoană

juridică de drept privat: cu capital integral de stat, fiind astfel, o autoritate

publică centrală, în sensul reglementat de art. 2 alin. (1) lit. b) teza finală

din Legea nr. 554/2004.

Prin

urmare, având în vedere toate aceste aspecte, instanța apreciază că, în speță,

contractul încheiat de părți este unul de aderare, având trăsăturile unui contract

administrativ, care, potrivit dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea

nr. 554/2004 este asimilat actului administrativ.

Curtea

de Apel Oradea, secția contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă

nr. 49/CA din 3 februarie 2010 a admis excepția de necompetență materială a

Curții de Apel Oradea, a declinat competența de soluționare a cererii de

emitere a ordonanței de plată formulată de C.N.A.D.N.R. în contradictoriu cu SC

R. SRL, în favoarea Judecătoriei Satu Mare și constatând ivit conflictul

negativ de competență a trimis dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în

vederea soluționării acestuia.

Pentru a hotărî astfel,

Curtea de Apel Oradea a reținut că în speță, contractul nr. 2479 din 27 iunie

2006 încheiat între părți, are ca obiect eliberarea rovinietei pentru

utilizarea rețelei de drumuri naționale și deși C.N.A.D.N.R. este o autoritate publică

centrală, cerințele art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004 nu sunt îndeplinite.

Astfel,

contractul nu are ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică,

executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice și nici

achizițiile publice și nu poate fi calificat ca un contract asimilat actului

administrativ care să atragă competența instanței de contencios administrativ

în soluționarea cauzei, în temeiul art. 10 din Legea contenciosului

administrativ.

Contractul

privind eliberarea rovinietei pentru utilizarea rețelei de drumuri naționale

are natura unui contract comercial, încheiat între o societate comercială,care

în același timp este asimilată unei autorități publice, prin care societatea

comercială percepe debitorului o taxă de utilizare a rețelei de drumuri

naționale.

Înalta Curte, soluționând

conflictul negativ de competență conform art. 22 alin. (3) și (5) C. proc. civ.,

va stabili competența de soluționare a cauzei în primă instanță în favoarea

Judecătoriei Satu Mare.

Pentru a ajunge la această soluție,

Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

În cauză, este necontestat faptul că

obiectul sesizării instanțelor judecătorești îl formează cererea de emitere a

ordonanței privind somația de plată, formulată în condițiile dispozițiilor O.G.

nr. 5/2001 privind procedura somației de plată.

Potrivit art. 2 alin. (1) din O.G.

nr. 5/2001, cererile privind somația de plată se depun la instanța competentă

pentru judecarea fondului cauzei în primă instanță.

Obiectul somației îl formează

obligații contractuale neonorate de debitoare, potrivit Contractului încheiat

în temeiul art. 4 din O.G. nr. 15/2002 privind introducerea unor tarife de

utilizare a infrastructurii de transport rutier, care prevede posibilitatea

achitării în 4 rate trimestriale a tarifului de utilizare.

Din conținutul clauzelor

contractului și din prevederile O.G. nr. 15/2002 rezultă că un asemenea

contract se încheie pentru eșalonarea tarifului de utilizare și condiționarea

eliberării rovinietelor de plata ratelor trimestriale a tarifului de utilizare

pentru autovehiculele deținute.

Astfel fiind, judecătoria a reținut

în mod greșit că ar fi vorba de un contract administrativ în sensul

dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. c) fraza a II-a din Legea nr. 554/2004 cu

modificările și completările ulterioare, din moment ce asemenea contracte, la

care se referă art. 4 din O.G. nr. 15/2002, în vigoare la data respectivă, nu

au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, ci eșalonarea

plății în 4 rate trimestriale a tarifului de utilizare a infrastructurii de

transport rutier.

Prin urmare, fiind vorba de un

contract de natură comercială, în raport cu valoarea obiectului și cu

dispozițiile art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 5/2001, coroborate cu dispozițiile

art. 2 pct. 1 lit. a) și art. 1 pct. 1 C. proc. civ., competența aparține

judecătoriei.

În consecință, având în vedere

considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 22 alin. (3) și (5)

C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în

primă instanță, în favoarea Judecătoriei Satu-Mare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei,

privind pe C.N.A.D.N.R. – D.R.D.P. Cluj și pe SC R. SRL Satu Mare în favoarea

Judecătoriei Satu Mare.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 17 iunie

2010.