ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2045/2010

Asupra conflictului negativ de competență de

față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 5075 din 14

octombrie Judecătoria Satu Mare a admis excepția necompetenței materiale a

Judecătoriei Satu Mare și în consecință, a declinat competența de soluționare a

cererii formulate de C.N.A.D.N.R. prin D.R.D.P. Cluj , în contradictoriu cu

debitoarea SC M.A. SRL în favoarea Curții de Apel Oradea.

Pentru

a pronunța această soluție Judecătoria Satu Mare a reținut că prin cererea

înregistrată pe rolul acestei instanțe, C.N.A.D.N.R. prin D.R.D.P. Cluj a

solicitat, în cadrul procedurii ordonanței de plată, obligarea debitoarei SC

M.A. SRL la plata echivalentului în lei a sumei de 375,00 Euro cu titlu de

debit reprezentând rate eșalonate ale tarifelor de utilizare a rețelei de

drumuri naționale din România rămase restante, echivalentul in lei a sumei de

529,87 Euro reprezentând penalități de întârziere calculate pentru neplata la

termenele și în cuantumul stabilit a ratelor eșalonate până la data achitării

acestora inclusiv și echivalentul in lei a sumei de 19,69 Euro reprezentând

penalități pentru neplata la termene a ratelor.

În

motivarea cererii se arată că debitoarea a încheiat contractul nr. 2447 din 12

iunie 2006, având ca obiect eliberarea rovinietelor pentru autovehiculele

cuprinse în anexele la contract, cuantumul rovinietelor fiind de 750 Euro, cu

obligația achitării in 4 rate.

Conform

art. 5 alin. (1) din O.U.G. nr. 119/2007, competența soluționării cererilor

privind emiterea ordonanței de plată revine instanței competente să judece fondul

cauzei în primă instanță.

Potrivit

dispozițiilor art. 1 din O.U.G. nr. 84/2003, C.N.A.D.N.R. S.A. este o persoană

juridică de drept privat: cu capital integral de stat, fiind astfel, o autoritate

publică centrală, în sensul reglementat de art. 2 alin. (1) lit. b) teza finală

din Legea nr. 554/2004.

Prin

urmare, având în vedere toate aceste aspecte, instanța apreciază că, în speță,

contractul care stă la baza cererii de chemare în judecată formulată de

creditorul C.N.A.D.N.R. prin D.R.D.P. Cluj este asimilat actului administrativ

și potrivit art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004, procedura de

soluționare a acestei cereri constituie contencios administrativ.

Curtea

de Apel Oradea, secția contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă

nr. 243/CA din 07 decembrie 2009 a admis excepția de necompetență materială a

Curții de Apel Oradea, a declinat competența de soluționare a cererii de

emitere a ordonanței de plată formulată de C.N.A.D.N.R. prin D.R.D.P. Cluj în

contradictoriu cu SC M.A. SRL, în favoarea Judecătoriei Satu Mare și constatând

ivit conflictul negativ de competență a trimis dosarul Înaltei Curți de Casație

și Justiție în vederea soluționării acestuia.

Pentru a hotărî

astfel, Curtea de Apel Oradea a reținut că în speță, contractul nr. 2447 din 12

iunie 2006 încheiat între părți, are ca obiect eliberarea rovinietei pentru

utilizarea rețelei de drumuri naționale și deși C.N.A.D.N.R. prin D.R.D.P. Cluj

este o autoritate publică centrală, cerințele art. 2 lit. c) din Legea nr.

554/2004 nu sunt îndeplinite.

Astfel, contractul nu are ca obiect punerea în valoare a bunurilor

proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea

serviciilor publice și nici achizițiile publice și nu poate fi calificat ca un

contract asimilat actului administrativ care să atragă competența instanței de

contencios administrativ în soluționarea cauzei, în temeiul art. 10 din Legea

contenciosului administrativ.

Contractul privind eliberarea rovinietei pentru utilizarea rețelei de

drumuri naționale are natura unui contract comercial, încheiat între o

societate comercială,care în același timp este asimilată unei autorități

publice, prin care societatea comercială percepe debitorului o taxă de

utilizare a rețelei de drumuri naționale.

Înalta Curte,

soluționând conflictul negativ de competență conform art. 22 alin. (3) și (5)

C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în primă instanță

în favoarea Judecătoriei Satu Mare.

Pentru a ajunge la această soluție,

Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Reglementând obiectul acțiunii

judiciare în contencios administrativ, Legea nr. 554/2004 prevede, prin art. 8

alin. (2) și (3), că instanța de contencios administrativ este competentă să

soluționeze litigiile care apar în fazele premergătoare încheierii unui

contract administrativ, precum și orice litigii legate de încheierea,

modificarea, interpretarea, executarea și încetarea contractului administrativ,

având în vedere regula după care în astfel de situații, principiul libertății

contractuale este subordonat principiului priorității interesului public.

Contractul administrativ nu este

definit de acest act normativ, legiuitorul limitându-se să asimileze, prin art.

2 lit. c), teza a II-a, actelor administrative în sensul acestei lege, anumite

contracte încheiate de autoritățile publice, în funcție de obiectul lor,

respectiv a celor ce privesc punerea în valoare a bunurilor proprietate publică

(realizată, de regulă, prin contracte de concesiune, de închiriere sau de administrare

a unor bunuri publice), executarea lucrărilor de interes public (ex.

parteneriat public – privat pentru concesiunea de lucrări, prestarea

serviciilor publice (concesiune, delegare de gestiune), achizițiile publice,

precum și alte categorii de contracte administrative care pot fi expres

prevăzute prin legi specială.

În speță, prin demersul său

judiciar, creditoarea C.N.A.D.N.R. prin D.R.D.P. Cluj a solicitat în cadrul procedurii

ordonanței de plată, obligarea debitoarei SC M.A. SRL la plata echivalent în

lei a sumei de 375,00 Euro cu titlu de debit reprezentând rate eșalonate ale

tarifelor de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România rămase

restante, echivalentul in lei a sumei de 529,87 Euro reprezentând penalități de

întârziere calculate pentru neplata la termenele și în cuantumul stabilit a

ratelor eșalonate până la data achitării acestora inclusiv și echivalentul in

lei a sumei de 19,69 Euro reprezentând penalități de întârziere, datorate

conform contractului nr. 2447 din 12 iunie 2006

Cererea de ordonanță de plată este

formulată de C.N.A.D.N.R. prin D.R.D.P. Cluj, în temeiul prevederilor O.U.G.

nr. 119/2007 privind măsurile pentru combaterea întârzierii executării obligațiilor

de plată rezultate din contracte comerciale.

Potrivit art. 5

alin. (l)

din O.U.G. nr. 119/2007, „cererea

privind creanța de plată a prețului se depune la instanța competentă pentru

judecarea fondului cauzei în primă instanță."

Astfel fiind, litigiul poartă asupra

executării obligațiilor decurgând din contractul având ca obiect eliberarea

rovinietelor în beneficiul unei societăți comerciale de către Compania

Națională, care este, potrivit statului său, prevăzut în anexa la O.U.G. nr.

84/2003, „societate comercială pe acțiuni, care își desfășoară activitatea în conformitate

cu legile române și cu prezentul statut”.

Prin urmare, raportat la obiectul

său – eliberare rovinietă și încasare tarif utilizare drumuri și, în condițiile

în care nu a fost încheiat de o persoană juridică de drept privat autorizată să

presteze un serviciu public, în regim de putere publică, asimilată unei

autorități publice în sensul dispozițiilor art. 2 lit. b) din Legea nr.

554/2004, acest contract nu se circumscrie sferei contractelor cărora le sunt

aplicabile prevederile art. 8 alin. (2), coroborate cu art. 2 lit. c) din

această lege, competența de soluționare a cererii de emitere a somației de

plată revenind Judecătoriei Satu-Mare.

Înalta Curte a mai reținut și faptul

că reglementând cadrul juridic al serviciilor comunitare de utilități publice,

legiuitorul a stabilit în mod expres, prin art. 51 alin. (3

1

) din

Legea nr. 51/2006, introdus prin O.U.G. nr. 13/2008, competența materială a

instanței de contencios administrativ numai pentru soluționarea litigiilor

dintre unitățile administrativ-teritoriale sau, după caz, dintre asociațiile de

dezvoltare intercomunitară cu obiect de activitate serviciile de utilități

publice și operatori în legătură cu atribuire, încheierea, executarea,

modificarea și încetarea contractelor de delegare a gestiunii; precum și a

celor privind acordarea de despăgubiri, soluționarea tuturor celorlalte litigii

contractuale dintre operator și utilizator, inclusiv a celor izvorâte din

neplata c/valorii serviciilor prestate realizându-se de instanțele de drept

comun.

Această soluție legislativă este de

natură să asigure o delimitare clară a sferei contractelor încheiate de

autoritățile publice asimilate actului administrativ prin art. 2 lit. c) din

Legea nr. 554/2004, în același sens pronunțându-se și instanța supremă, chiar și

pentru acele situații care nu pot fi strict circumscrise cadrului juridic și

instituțional stabilit prin Legea nr. 51/2006, cum este cazul în speță.

Astfel fiind, un asemenea contract

este un contract comercial, fiind încheiat între două persoane juridice, dintre

care niciuna nu este o autoritate publică, și având ca obiect eliberarea

rovinietelor în schimbul prețului, astfel că nu este un contract de achiziție

publică, de concesiune de lucrări publice sau de servicii în sensul

prevederilor art. 5 alin. (3) din O.U.G. nr. 119/2007 și ale art. 2 alin. (l)

lit. c) teza a doua din Legea nr. 554/2004 pentru a atrage competența instanței

specializate de contencios administrativ.

Un argument în plus, în sensul celor

reținute îl reprezintă și faptul că la data de 15 februarie 2010 în ședința plenului

judecătorilor Secției contencios administrativ și fiscal a fost adoptată

următoarea soluție de principiu pentru unificarea practicii :

“Cererea de ordonanță de plată

formulată de o direcție regională a C.N.A.D.N.R.  S.A. împotriva unei societăți

comerciale, debitoare în baza unui contract, prin care Compania se obligă să

elibereze roviniete pentru autovehicule în schimbul prețului plătit de

societate, este de competența instanței de drept comun, iar nu de competența instanței

specializate de contencios administrativ.”

Soluția adoptată a fost luată în

vederea interpretării și aplicării unitare a legislației în materia contenciosului

administrativ, de care instanța este datoare să țină seamă, în considerarea dreptului

la un proces echitabil consacrat de art. 6 din Convenția Europeană a

Drepturilor Omului, a principiului securității raporturilor juridice și a

jurisprudenței C.E.D.O. care a statuat în mod constant că rolul jurisdicției supreme

este acela de a stabili o interpretare de urmat a dispozițiilor legale, prin

înlăturarea divergențelor de jurisprudență (CEDO, Hotărârea din 6 decembrie

2007 în cazul Beian împotriva României (nr. 1), § 39-40).

În consecință, având în vedere

considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 22 alin. (3) și

(5) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei,

în primă instanță, în favoarea Judecătoriei Satu-Mare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a

cauzei, privind pe C.N.A.D.N.R. prin D.R.D.P. Cluj și pe SC M.A. SRL în

favoarea Judecătoriei Satu Mare.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 21

aprilie 2010.